Toate comentariile pe care le fac exprimă doar păreri personale, marcate puternic de propria-mi subiectivitate, fără a ţine câtuşi de puţin cont de numele celor care au semnat aceste povestioare (erorile gramaticale ori de tastatură fiind semnalate pentru a le fi de folos celor care doresc să-şi folosească mai departe textele). 

Dacă vreunul dintre scriitorii menţionaţi nu doreşte să-i mai citez textele, ori doreşte să nu mă mai axez pe anumite lucruri, să-mi aducă la cunoştinţă toate acestea, iar eu mă voi concentra doar pe ceea ce i se pare fiecăruia important.

 

Moartea stăpânului iluziilor, de Liviu Radu, este prima povestire din numărul 10 al Gazetei SF şi are aerul unui basm, deşi există suficiente elemente care ar putea să o încadreze în zona de science fiction. Printr-un stil aproape poetic şi prin descrieri deosebit de imaginative (pelicanul m-a dus cu gândul la pasărea albă şi misterioasă din scrierile lui Nichita Stănescu), autorul abordează tema morţii unui personaj important: Stăpânul Iluziilor. Având la dispoziţie posibilitatea de a-şi alege propriul sfârşit (deşi aici ar fi puţin de discutat, pentru că eu aş îndrăzni să cred, prin prisma ultimului paragraf, că acesta continuă să existe, chiar dacă această existenţă se reduce la visele celor de pe insulă), personajul îşi dă ultima suflare nu într-un mod sobru, ci printr-o adevărată sărbătoare. O temă cu adevărat interesantă şi care te îndeamnă să meditezi la cum ţi-ai dori să treci în nefiinţă.

Erată: apre (spre); coţofane (coţofene); măiastru (măiestru); vieşii (vieţii);

Stil: 9,0 (nu pot să nu remarc echilibrul perfect dintre temă şi transpunerea acesteia în cuvinte.)

Temă: 9,0

Intrigă: 8,2

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,7

 

 Lungă-i calea către gri, textul semnat de Ştefana Czeller poate fi considerat atât un microroman, cât şi o nuvelă (textul are nu mai puţin de 22.000 de cuvinte, o intrigă destul de captivantă, precum şi o sumedenie de personaje bine conturate). Deşi, personal, nu mă dau în vânt după poveştile cu vampiri, considerându-le de multe ori puerile, în cazul de faţă treaba nu stă deloc aşa. Atmosfera este sumbră, tonul este serios, iar personajul principal, un vampir în vârstă de mai bine de o jumătate de mileniu, este cât se poate de credibil. Jackin pe numele său, acesta este o persoană complexă, inteligentă (intruziunile introspective îi conferă veracitate şi profunzime sufletească), care filtrează totul, dar care se lasă totuşi condus de plăceri carnale (cu riscul de-a părea un pudibond, erotismul din prima jumătate mi s-a părut prea amănunţit redat) şi emoţii de moment (autoarea zăbovind uneori prea mult asupra lui, doar pentru a-l creiona mai bine). Marele merit al acestui text este că reuşeşte să redea, într-o atmosferă demnă de povestioarele gotice ale lui Poe, o acţiune care se petrece acum, în secolul douăzeci şi unu. Fără a cădea în penibil şi fără a apela la prea multe neologisme. Un text foarte bun, dar pe care nu mulţi se vor încumeta să-l citească din pricina lungimii sale.

Erată: miloserdnic; teminăm; inima animalui; Fălciile se sting; cinci minunte; să hotărâşti; mă învîrt; lespedea de sacrifiu; controbăie; să-l încremesc; mi-l mănâncâ; spune baljin; îmi înşir neleguirile; obictele familiare; Totodeauna; Paşim peste el

Stil: 8,7

Temă: 8,6

Intrigă: 9,2

Originalitate: 8,8

Atmosferă: 9,1

 

 

În vremea lui Arond Vodă, textul semnat de Florin Pîtea, nu este o proză fantastică ori sf, ci mai degrabă o satiră. Adoptând stilul şi lexicul vechilor cronicari, autorul ironizează situaţia României. O povestire scurtă, cu tâlc, şi care se termină printr-o poantă ce mă îndeamnă să o recomand şi altora spre a fi citită, cu toate că, după cum deja am menţionat, nu se încadrează în barierele clasice ale science fiction-ului. Poate intră la realitate alternativă 🙂 Deşi, privind felul în care am ajuns acum, povestea d-lui Florin nu mi se pare tocmai o istorie apocrifă, ba dimpotrivă…

Erată: –

Stil: 8,9

Temă: 8,3

Intrigă: 8,4

Originalitate: 8,9

Atmosferă: 8,7

 

 

Despre  Atacul (II) nu voi menţiona nimic în afara faptului că este scrisă de mine, lăsându-i pe alţii să judece.

 

Singuriubire, proza semnată de Teodora Gheorghe, este o poveste stranie de iubire. Fără a cădea în penibil, autoarea descrie, cu sârg, relaţia dintre două personaje neobişnuite. Deşi, pe alocuri, descrierile şi digresiunile distrag atenţia şi deconectează cititorul de la acţiunea ce se înfiripă destul de greu, textul are profunzime, iar stilul, foarte plăcut, îl încadrează cu succes în rândul celor de calitate. Povestirea se asemănă puţin, prin subiect, cu romanul Colecţionarul de Fowles (o carte care merită citită) şi prin stil cu Parfumul de Patrick Süskind (şi aceasta merită citită, deşi sfârşitul m-a cam decepţionat). Mă aşteptam să dau peste ceva siropos şi desuet, însă am rămas plăcut impresionat. Dacă s-ar mai înlătura din surplus (pasajele descriptive), textul ar avea, în opinia mea, de câştigat.

Erată: aceeasi; vis-a-vis (vizavi); Devenisei (deveniseşi); istorvitor; refugiându-te (refugiindu-te); oriunce; sfărşitul; obrajul; revărsândui-se (revărsându-i-se); înjungheat; întâlnisei (întâlniseşi); începusei (idem); domna; şiut; abandonsem; pustinc

Stil: 9,0

Temă: 8,5

Intrigă: 8,5

Originalitate: 8,9

Atmosferă: 8,9

 

Penultimul text din numărul 10 al Gazetei SF se intitulează Oameni fără feţe şi poartă semnătura Cătălinei Fometici. Povestirea prin care autoarea debutează în lumea literară este una complexă şi totodată bizară. Personajul principal, gâde de profesie, manifestă intense şi adânci valenţe sufleteşti, lucru ce vine să ne demonstreze că în spatele oricărui om se poate ascunde un personaj sensibil. Sau invers. Mi-a plăcut povestea de iubire, însă, la final, consider că este prea mult (şi inutil) sânge pentru un happy end.  De asemenea, citind, am simţi că mă pierd, uneori, în prea multe detalii şi divagaţii, iar, pe alocuri şi dialogul mi se pare rigid, însă povestirea este, fără îndoială, una reuşită. Potenţial există, dar ar trebui şi o mai mare claritate în transpunerea ideilor. Îi urez mult succes autoarei şi am să aştept de la dânsa texte din ce în ce mai bune.

Erată: întorceţi-vă (întoarceţi-vă); facăra

Stil: 8,6

Temă: 8,5

Intrigă: 8,5

Originalitate: 8,6

Atmosferă: 8,4

 

Despre scurta existenţă a paradisului lui Jose, text semnat de Florin Dan Prodan, este o povestire simplă, scurtă şi deloc fantastică, asemănându-se puţin cu romanul În grădina lui Epicur de Anatole France, atât prin subiect, cât şi prin locul de desfăşurare al acţiunii. Însă, fiind atât de scurtă, atmosfera nu apucă să se încropească şi nici intriga să se închege. Textul merită dezvoltat şi întregit, astfel încât să iasă o povestire valoroasă. N-ar strica nici stiluri diferite şi o descriere mai amănunţită a unei eventuale ipostazieri a lui Quetzalcoatl.

Erată: conoştea; facuseră; o       bucată o bucată; sau iad I se păreau; Viaţa curgesa; ŞI avu; dubitabile; Călugarii; vîlzoneală; inconjura; îngaduiseră

Stil: 8,2

Temă: 8,2

Intrigă: 8,0

Originalitate: 8,3

Atmosferă: 7,9

 

Cea mai interesantă povestire: Singuriubire.

Cea mai bine scrisă povestire: Lungă-i calea către gri.

 

 

Nu pot să nu remarc atât calitatea textelor, cât şi bogăţia de idei din acest număr, lucruri ce nu pot decăt să mă bucure. Însă, luate la un loc, povestirile acestea ar alcătui mai degrabă o carte, decât o revistă, mărimea unora dintre ele putând constitui un adevărat dezavantaj în calea citirii lor  (dat fiind faptul că cititorul se aşteaptă la nişte povestiri scurte şi că monitorul calculatorul nu favorizează lectura îndelungată).