Despre autor:

Carlos Fuentes (1928-2012) este unul dintre cei mai influenţi scriitori din America latină şi totodată cel mai important romancier mexican al secolului trecut. Alături de Marquez, Asturias, Sabato ş.a.m.d., contribuie în cea de-a doua jumătate a sec. al XIX-lea al ‘explozia’ literaturii sud-americane. A fost propus pentru premiul Nobel, însă nu l-a luat. Printre cele mai importante romane ale sale se numără Moartea lui Artemio Cruz, Aura şi Gringo viejo (bătrânul gringo).

Rezumat:

Un gringo (nume derogativ dat de către mexicani americanilor) bătrân vine în Mexic să moară ucis de Pancho Villa, având la el doar o valiză în care se află două manuscrise ce-i aparţin, precum şi un exemplar din Don Quijote, carte pe care n-a citit-o niciodată. El este întâmpinat de o parte a armetei lui Sancho Villa, condusă de generalul Tomas Arroyo. Bătrânul gringo îşi dovedeşte îndemânarea în mânuirea pistolului, iar generalul, în pofida prejudecăţilor sale, îl lasă să se înroleze în armata sa. Arroyo tocmai devasta hacienda (numele dat proprietăţii unui mare latifundiar) familiei Miranda (fugiţi cu toţii din ţară), când dă peste Harriet Winslow, o femeie venită din New York pentru a-i învăţa engleză pe copiii familiei Miranda. După ce bătrânul gringo se remarcă prin curajul său (de fapt indiferenţa în faţa morţii), atât generalul Arroyo cât şi soldaţii săi devin invidioşi pe el. Harriet se culcă cu Arroyo pentru ca acesta să nu-l omoare pe bătrânul gringo, însă generalul nu o ascultă şi îl împuşcă. În final, Sancho Villo primeşte o scrisoare prin care Harriet îi cere repatrierea trupului bătrânului gringo, motivând că acesta este tatăl său. Sancho ordonă ca americanul să fie dezgropat şi să fie împuşcat de către plutonul de execuţie, apoi trimis în S.U.A. Aflând că Arroyo fusese cel care-l omorâse, Sancho Villa îl împuşcă. La final aflăm că numele bătrânului gringo este Ambrose Bierce, scriitor american dispărut în timpul revoluţiei mexicane, faimos pentru culegerea sa de aforisme ‘Cartea Diavolului’.

Impresii

Oricum ar fi el scris, rezumatul acestui roman va suna întotdeauna sec, nereuşind nicidecum să redea adevărata amploare a acţiunilor ori să definească legăturile inextricabile care există între ele. Deşi la prima vedere poate fi luat drept un western (având în el astfel de elemente), Gringo viejo este mult mai mult decât atât. Pentru că-n romanul de faţă nu atât faptele-n sine contează, cât modul în care sunt înţelese şi mai apoi povestite de către personaje. Există un plan al acţiunilor prezente (venirea americanului în Mexic, întâlnirea cu Arroyo şi Harriet, moartea sa), apoi un altul mult mai profund, al acţiunilor trecute care le-au determinat pe cele prezente (povestea bătrânului gringo, povestea Harrietei, povestea Gardunei), iar cele două planuri se amestecă tot timpul, faptele căzând pe rând dintr-unul într-altul: în primul paragraf este redată într-o manieră specific sud-americană moartea bătrânului, pentru ca apoi să ne fie descrise faptele premergătoare ei, pentru a ajunge, pe măsură ce înaintăm cu lectura, să ne afundăm încă şi mai mult în trecut. Şi nu doar în trecutul personajelor, dar şi-n trecutul ţării, autorul făcându-ne astfel cunoscute motivele revoluţiei mexicane (povestea Gardunei). Stilul în care este scris romanul relevă apartenenţa scriitorului la literatura sud-americană (un soi de realism magic, cu fapte ce revin, cu acţiuni vag descrise înainte ca ele să se întâmple, cu personaje misterioase redate doar printr-o singură trăsătură: fata cu faţa ca luna, bătrânul gringo, şi reacţii suprinzătoare, la limita absurdului: executarea unui mort). Un roman foarte bun, la nivelul celor scrise de Marquez. Merită citit!