Despre autor:

Milorad Pavić (1929-2009) este unul dintre cei mai de seamă scriitori sârbi ai ultimului secol, fiind nominalizat chiar şi la Premiul Nobel. Lucrările sale sunt marcate prin originalitate, Milorad recurgând la tot felul de inovaţii menită să distrugă liniaritatea cronologică a povestirilor sale.

 

 

Rezumat

Romanul, dacă-l putem numi astfel, este unul atipic şi se compune, asemenea unui dicţionar, din cuvinte care au alăturate definiţia şi povestea din spatele lor. Sunt astfel prezente trei puncte de vedere (ori dicţionare) diferite: creştin, evreu şi musulman, toate cele axându-se în jurul disputei khagare din sec. al VIII-lea şi al IX-lea. Pe scurt, disputa khazară se referă la visul khaganului (conducătorului) khazar şi la cei trei reprezentaţi chemaţi să i-l interpreteze: un creştin, un evreu şi un musulman (de unde şi cele trei izvoare diferite).  Bineînţeles că faptele, privite din aceste unghiuri, vor ieşi deformate, fiecare parte încercând să-şi declare victoria. Mai există apoi şi trei poveşti ce se ţes în trei perioade distincte: cea a disputei khazare, cea a cronicarilor ce se străduiesc să întocmească un lexicon khazar în sec. al XVII-lea, perioadă în care apar şi personaje prezente-n povestea iniţială, şi cea din jurul anului 1980 când se pregăteşte publicarea unui astfel de lexicon. Şi aici apar personaje întâlnite-n timpul disputei khazare.

Impresii

Romanul este pe cât de original pe atât de bizar. Autorul ne sfătuieşte că poate fi citit în orice ordine şi nu mă îndoiesc câtuşi de puţin că rezultatul ar fi acelaşi, ordinea în care alege, totuşi, să-şi prezente povestea fiind nu una cronologică, ci una alfabetică, de unde şi caracterul prolix şi codificat al povestirii. Sau al povestirilor, căci sunt cel puţin trei. Felul în care-i alcătuită vine, în opinia mea, să exprime un flux al conştiinţei cumva comun, al tuturor personajelor implicate, personaje care apar după sute de ani, simbolizând aceleaşi lucruri. Lectura poate fi dificilă, mai ales dacă nu eşti foarte atent, însă autorul, prin intruziunile de tipul realismului magic, te răsplăteşte pe măsură. Ai de-a face cu o lume marqueziană întinsă de-a lungul a peste un mileniu, cu elemente specifice: papagali care vorbesc limba khagană mult timp după ce imperiul lor a încetat să mai existe, prinţesa Ateh care apare la peste 1.000 de ani după moartea ei, vânătorii de vise care nu încetează să se urmărească şi trăiască fiecare prin intermediul altuia ş.a.m.d. Este una dintre cele mai bune cărţi pe care le-am citit în ultima vreme, fiecare paragraf provocându-ţi imaginaţia şi forţându-te să fii atent pentru că fiecare detaliu joacă un rol şi de multe ori tu eşti cel care trebuie să lipească piesele acestui puzzle uriaş.

Publicitate