Ştiind că dăunează prieteniei, am încercat să mă abţin în aceste zile de-a comenta în vreun fel sau altul aşa-zisa sinucidere a lu’ Năstase. Îi spun aşa-zisa din simplul motiv că nu i-a reuşit. Însă, observând cum se este deturnat fondul problemei, simt că nu mai pot să-mi ţin gândurile pentru mine.

Cum văd eu lucrurile. După metoda brevatată de Epicur, avem două variante:

1. A înscenat şi i-a ieşit (înscenarea).

2. N-a înscenat şi nu i-a ieşit (sinuciderea).

Şi avem astfel patru variante (a şi i-a, a şi nu i-a, nu a şi nu i-a şi nu a şi i-a) dintre care doar două merită atenţie (pe celelalte, şi anume a înscenat şi nu i-a ieşit (înscenarea) şi n-a înscenat şi i-a ieşit (sinuciderea), excluzându-le din pricina caracterului lor aberativ, din ele rezultând că Năstase ar fi acum mort), şi anume cele de la care am plecat:

A) Năstase şi-a înscenat sinuciderea, iar înscenarea i-a reuşit, ceea ce face din Năstase un personaj deosebit de perfid şi meschin, o năpârcă cu sângele rece, care, ca ultimă soluţie de salvare, alege să recurgă la această înscenare, contând pe reacţia omului de rând. Adică a celui care i-a sărit ulterior în apărare şi i-a ţinut isonul, compătimindu-l şi arătându-şi empatia faţă de bietul oropsit şi bietul nevinovat.

B) Năstase nu şi-a înscenat sinuciderea, caz în care personajul Năstase este un laş de cea mai joasă speţă. Gândiţi-vă doar câţi oameni au pierit nevinovaţi prin gulag ori lagăre fără să încerce să se sinucidă. Gândiţi-vă la Dostoievsky, la Ţuţea, la Ilaşcu, la Mandela, care-au petrecut ani grei în puşcărie, unii în condiţii infernale. Muncă silnică, mâncare strict raţionalizată ş.a.m.d.  Neştiind nici când nici dacă or să mai iasă de acolo. Pe când Năstase avea de ispăşit doi ani, putând fi eliberat după doar opt luni pentru bună purtare. Nu muncea la ocnă, nu murea de foame, ba dimpotrivă, pun pariu că ar avea şi un televizor în cameră şi că ar trăi acolo decât trăiesc în realitate mulţi dintre români. Dacă se plictisea, sau îl ura aşa de mult pe Băse, se putea apuca să scrie o carte. Sau să citească una, mă rog. Metaforic vorbind. Nici situaţia lui materială nu este una neglijabilă, aşa că după ce ieşea avea (şi are) toate şansele să ducă o viaţă normală. Ce zic eu normală, una fără griji. Apoi omu’ mai avea şi o familie iubitoare. Şi cu toate acestea, el alege să se sinucidă. Câţi de laşi poţi fi ca să faci ala ceva? O lepădătură, nu alta.

Ierate-mi fie greşelile gramaticale, am scris în transă, iar acum, că m-am trezit, mi-e silă să mai citesc ori corectez ce-am scris.