Protestele sunt la ordinea zilei în Columbia şi cu precădere în Bogota. Se adună doi nemulţumiţi, îl conving pe un al treilea şi uite aşa începe revolta de parcă-ai fi într-Un veac de singurătate. Iar cei mai nemulţumiţi sunt, bineînţeles, studenţii. Cam de două ori pe lună aceştia pun mâna pe tot ce apucă, de la pietre şi până la coctailuri  Molotov preparate ad-hoc, şi încep lupta contra poliţiei. Potrivit constituţiei columbiene, poliţia nu are dreptul să intre în campusurile universitare ori în incinta instituţiilor de învăţământ, aşa că stau la poartă, călare pe tancurile cu apă şi-i bombardează pe studenţi cu gaze lacrimogene.  Printre cei din urmă, o grămadă de simpatizanţi FARC. Distracţia durează  câteva zeci de minute, terminându-se la fel de subit pe cât a început. La sfârşit, nimeni nu este arestat şi nimeni nu este dat afară din facultate, carevasăzică e normal. Că doar Columbia este ţara realismului magic.

În imaginile de mai sus se poate vedea ce s-a întâmplat ieri cu maşina unui profesor care a vorbit prea mult şi cu prea mult patos despre capitalism. La câteva sute de metri de unde locuiesc.

La fel de numulţumiţi devin şi călătorii în momentul în care autobuzul întârzie câteva minute ori când este atât de aglomerat încât degeaba mai vine, că oricum nu ai cum să te urci în el. Şi vorbim de cel mai eficient şi mai modern sistem de autobuze din lume:

Iar când combini studenţii cu transmilenio, iată ce iese:

Din când în când, şi şoferilor li se mai pune pata:

Şi toate acestea sunt revolte spontane. Săptămâna trecută, în timp ce mă deplasam cu un colectivo, cât pe aci să se işte altă revoluţie, când un călător a dorit să coboare, obligându-l pe şofer să oprească maşina, la doar câteva secunde după ce şoferul a oprit pentru a-l lăsa pe altul să se dea jos.

În schimb, un protest dinainte planificat, cum a fost cel de luna trecută la care am participat şi eu, este o adevărată sărbătoare: oamenii cântă, poliţiştii pozează, comercianţii vând tot felul de zaharicale.

Şi dacă tot am sfârşit prin a vorbi de transmilenio, la final ceva mai amuzant:

Carevasăzică, dacă ai o nemulţumire în Columbia, nu-i nevoie decât să i-o comunici şi altuia pentru ca revolta să înceapă.