Cred că nimic nu se compară pe lumea asta cu faptul de-a fi străin în Columbia. Gringo, carevaszică, chiar dacă nu gringo de la mama lui, din S.U.A.

Sunt zone, precum cartierele mărginaşe şi sărace ale marilor oraşe, în care să fii străin presupune în mod logic că ai să devii victimă unor mai mici ori mai mari furtişaguri, însă, în general, a fi străin în Columbia înseamnă să fii special. Toţi sunt amabili şi te invită la tot felul de petreceri, meciuri ori rude, îţi pun mii de întrebări şi rămân fascinaţi de răspunsuri, oricare ar fi acelea. Sunt atât de deschişi şi atât de sinceri, glumeţi şi binevoitori, încât este o adevărată plăcere să te afli în preajma lor. Chiar şi cei care au convigeri solide împotriva unor ţări precum Statele Unite, sunt suficient de inteligenţi încât să facă diferenţa dintre o ţară şi o persoană. Ca să nu mai vorbesc de toleranţă… în timpul Festivalului de Vară, în cadrul paradei erau tineri care luau în derâs biserica, iar lumea, deşi majoritar catolică, îi aplauda. Nici cu homosexualii nu au nicio problemă, existând în Chapinero un cartier al lor. Negrii veniţi din oraşele aflate pe ţărmul Atlanticului, se simt în Columbia ca la ei acasă, iar dispute între persoane din diferite regiuni nu am auzit să existe.

În timp ce-s Spania ori Italia, a fi român înseamnă să fii sclav ori ţigan, în Columbia înseamnă să fii un soi de semizeu. Pentru columbieni, străinii sunt un fel de animale nemaivăzute ce poartă în mintea lor nestemate: amintiri şi concepţii din ţările din care provin.