Despre autor:

John Maxwell Coetzee s-a născut în 1940 în Cape Town, Africa de Sud şi este unul dintre cei mai reprezentativi scriitori africani. Descendent al unei familii de imigranţi olandezi, Coetzee a primit numeroase premii literare, printre care şi Premiul Nobel în 2003. Persoană retrasă, acesta este un susţinător al drepturilor animalelor şi omului, militând împotriva apartheidului. Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără: Aşteptându-i pe barbari, Vârsta de fier; Viaţa animalelor şi Dizgraţie.

 

Rezumat

Simplu grădinar Cape Town şi nevoit să îndure umilinţa pe care buza sa de iepure o atrage, Michael K. este considerat de întreaga societate un idiot şi asta din pricina obiceiului său de-a nu vorbi prea mult şi-a refuza să dea explicaţii ori de-a prezenta evenimentele într-o ordine logică. În urma înrăutăţirii sănătăţii mamei sale, Michael K. renunţă la slujba sa şi se duce să o îngrijească. Însă dorinţa mamei sale este alta: de-a se întoarce în oraşul său natal, acolo unde a lucrat o bună perioadă de vreme ca femeie de serviciu pentru o familie înstărită. Michael K.  străduieşte să obţină permisul de călătorie (să nu uităm că vorbim de Africa de Sud în timpul aperheidului), însă strădaniile sale sunt în zadar. Aşa că încropeşte un cărucior în care-şi pune mama şi o porneşte spre Prince Albert. Pe drum, însă, mama sa, Anna K, moare. Michael se hotărăşte să-şi continue călătoria şi să împrăştie cenuşa mamei sale pe meleagurile natale. Fără acte, este obligat să muncească forţat preţ de câteva zile. Nici după ce ajunge pe moşia (acum în paragină) pe care-a lucrat cândva mama sale lucrurile nu par a sta mai bine pentru el, după ce se întâlneşte cu unul dintre fiii proprietarilor, care tocmai a dezertat din armată şi este în căutarea unui loc în care să se ascundă, Michael K. este iarăşi arestat pentru vagabondaj. Evadează, iar, după ce trăieşte câteva luni de zile ca un pustnic, hrănindu-se cu dovleci, lăcuste şi şopârle. Slab mort, ajunge să fie internat într-un spital, bănuit fiind că ar lucra pentru o bandă de tâlhari. Medicul care se îngrijeşte de el e fascinat de încăpăţânarea sa, de refuzul de-a mânca, precum şi de simplitatea care-l caracterizează.

 

Impresii:

Prin prisma locurilor descrise şi-a timpurilor surprinse, carte de faţă nu poate să fie altfel decât interesantă. Avem de-a face cu o ţară în plină prefacere, o birocraţie exasperantă şi o autoritatea care susţine că luptă pentru binele minorităţilor în vreme ce nu se arată câtuşi de puţin interesată de aceste minorităţi. Inegalitatea este la ea acasă, la fel şi cruzimea şi nepăsarea, toate foarte bine descrise de autor, fără a părea că s-ar situa de-o parte a alta a baricadei. Nu trage concluzii, nu arată cu degetul, permiţându-i astfel cititorului să-şi formeze o impresia cât mai clară despre situaţia existentă-n Africa de Sud. Şi spunând acestea, cartea pare a fi destinată locuitorilor acestei ţări, Coetzee oferindu-ne informaţiile fără nicio explicaţie ori introducere a lor într-un context mai larg. Peregrinările lui K. (personaj ce se aseamănă în anumite aspecte, şi nu doar prin prisma numelui, cu personajul din Verdictul lui Kafka – amândoi sunt în centrul unei lumi care pare total alienată şi lipsită de sens, cu reguli necunoscute) sunt peregrinările omul prin viaţă în căutarea păcii, a liniştii şi a unui loc care să-i aparţină. K. nu tânjeşte decât după o viaţă simplă, departe de forfota lumii. În afara lui, singurul personaj pozitiv şi complex pare a fi doctorul care-l îngrijeşte şi care vrea să-l elibereze din spital, în ciuda stării precare a lui Michael, care ajunge să cântărească la un moment dat 35 de kilograme. Doctorul ţine chiar şi un jurnal (a doua dintre cele trei părţi ale romanului fiind redată din perspectiva sa, Coetzee trecând de la persoana a III-a la a-ntâia) în care-şi pune tot felul de întrebări cu privire la trecutul, prezentul şi viitorul pacientului său, pentru ca la final să-l invidieze pentru simplitatea minţii şi legătura pe care acesta o are cu natura, un paradis care pentru doctor pare pentru totdeauna pierdut.  O carte bună, pe care-o citeşti dintr-o suflare. O carte care nu-ţi împinge sub nas sensuri, ci te îndeamnă să le cauţi.

 

Citate:

The way they talked, there should be a fence down the middle of the camp, men on one side, women on the other, dogs to patrol it at night. What they would really like—this is my opinion—is for the camp to be miles away in the middle of the Koup out of sight. Then we could come on tiptoe in the middle of the night like fairies and do their work, dig their gardens, wash their pots, and be gone in the morning leaving everything nice and clean.

Not a month after they opened the gates everyone was sick. Dysentery, then measles, then ‘flu, one on top of the other. From being shut up like animals in a cage. The district nurse came in, and you know what she did? Ask anyone who was here, they will tell you. She stood in the middle of the camp where everyone could see, and she cried. She looked at children with the bones sticking out of their bodies and she didn’t know what to do, she just stood and cried. A big strong woman. A district nurse. ‘Anyway,’ said Robert, ‘they got a big fright. After that they started dropping pellets in the water and digging latrines and spraying for flies and bringing buckets of soup. But do you think they do it because they love us? Not a hope. They prefer it that we live because we look too terrible when we get sick and die. If we just grew thin and turned into paper and then into ash and floated away, they wouldn’t give a stuff for us. They just don’t want to get upset. They want to go to sleep feeling good.’

Then as I sat at the nurse’s table in the evening, with nothing to do and the ward in darkness and the south-easter beginning to stir outside and the concussion case breathing away quietly, it came to me with great force that I was wasting my life, that I was wasting it by living from day to day in a state of waiting…

Anunțuri