Despre autor:

John Maxwell Coetzee s-a născut în 1940 în Cape Town, Africa de Sud şi este unul dintre cei mai reprezentativi scriitori africani. Descendent al unei familii de imigranţi olandezi, Coetzee a primit numeroase premii literare, printre care şi Premiul Nobel în 2003. Persoană retrasă, acesta este un susţinător al drepturilor animalelor şi omului, militând împotriva apartheidului. Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără: Aşteptându-i pe barbari, Vârsta de fier; Viaţa animalelor şi Dizgraţie.

 

Rezumat:

Aflat în cel de-al 49-lea an al vieţii sale şi căsătorit cu o femeie cu mult mai tânără decât el, F.M. Dostoievsky (da, scriitorul rus este personajul principal al acestui roman) vine din Dresda-n Petersburg pentru a-şi îngropa fiul vitreg, pe Pavel Alexandrovich, mort în condiţii suspecte. Dostoievscky, pentru a fi mai aproape de fiul său pe care nu-l consideră întru-totul dispărut din lumea aceasta, se decide să închirieze camera-n care-a locuit Pavel înainte de-a muri. În acelaşi timp încearcă să recupereze de la poliţie toate scrisorile şi scrierile fiului său şi descoperă că Pavel era membru într-o organizaţie nihilistă condusă de Sergey Nechayev, organizaţie care avea ca scop detronarea ţarului printr-o serie de asasinate menite să declanşeze o răscoală de largi proporţii. Dostoievsky se culcă de câteva ori cu gazda sa, Anna Sergeyevna, aceasta simţind că prin relaţia lor Dostoievsky încearcă să ajungă la fiica ei, Matryosha. În seara zilei când F.M. ar fi trebuit să se-ntoarcă-n Dresda, apare-n scenă Nechayev, care-i fură banii şi care învinovăţeşte poliţia pentru moartea lui Pavel.

 

Impresii:

Un roman straniu la prima vedere, filosofic la a doua. Deşi cea mai mare parte a evenimentelor descrise-n această carte sunt apocrife, există anumite elemente de legătură între scriitorul Dostoievsky şi personajul omonim. Însă mai importante decât evenimentele sunt gândurile şi întrebările pe care personajul principal şi le adresează, gânduri în strânsă relaţie cu temele romanelor semnate de acesta. Întâlnim astfel nenumărate conexiuni între scrierea de faţă şi Oameni sărmani (cartea preferată a Annei), Soţul etern (în antiteză cu chiriaşul etern menţionat de Anna), Adolescentul (fiul său), Amintiri din casa morţii (carte autobiografică), Idiotul (imaginea Europei vestice, a viciului de-a paria), Crimă şi pedeapsă (scopul scuză mijloacele, replică pe care i-o aruncă-n faţă Nechayev), Fraţii Karamazov (necontenitele ispite la care Dostoievsky îl supune pe Dumnezeu, precum şi acuzaţiile ce rezultă din tăcerea celui din urmă), dar mai ales Demonii (Nechayev este, de fapt, Stavroghin, cel al cărui plan era să dea foc Moscovei, convingându-i pe oameni că există celule de câte cinci persoane pregătite să-l dea jos pe ţar şi îndemnându-i să alcătuiască alte astfel de celule). Romanul este unul profund introspectiv şi filosofic, o analiză a durerii, a facerii şi a prefacerii, un lanţ de întrebări fără început şi fără sfârşit. Supus îndoielii necontenite, totul decade, doar Dumnezeu rămâne imuabil în această scriere, urmând totuşi să decadă-n ultima sa operă, Fraţii Karamazov, prin spusele, acuzaţiile şi îndoielile lui Ivan. Dostoievsky ne apare ros de întrebări, însetat de răspunsuri, înfrânt sub povara proprie sale vieţi care nu este nimic altceva decât o perpetuă căutare. O carte ce merită citită! Dar doar după parcurgerea întregii opere a lui Dostoievsky.

 

Citate:

‘What frightens us most about dying isn’t the pain. It is the fear that we must leave behind those who love us and travel alone. But that is not so, it is simply not so. When we die, we carry our loved ones with us in our breast. So Pavel carried you with him when he died, and he carried me, and your mother. He still carries all of us. Pavel is not alone.’

 

They pay him lots of money for writing books, said the child, repeating the dead child. What they failed to say was that he had to give up his soul in return.