Despre autor:

John Maxwell Coetzee s-a născut în 1940 în Cape Town, Africa de Sud şi este unul dintre cei mai reprezentativi scriitori africani. Descendent al unei familii de imigranţi olandezi, Coetzee a primit numeroase premii literare, printre care şi Premiul Nobel în 2003. Persoană retrasă, acesta este un susţinător al drepturilor animalelor şi omului, militând împotriva apartheidului. Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără: Aşteptându-i pe barbari, Vârsta de fier; Viaţa animalelor şi Dizgraţie.

 

Rezumat:

De două ori divorţat şi, în pofida vârstei (52 de ani) şi-a profesiei (lector universitar) sale, încă atras de fetele care-i dau (sau nu!) târcoale, David Lurie intră într-o situaţie din care nu prea mai are scăpare: are o relaţie cu Melanie, una dintre studentele sale. Lucrurile se complică în momentul în care-n scenă intră prietenul acesteia. Indecenta relaţie ajunge la conducerea facultăţii, iar David Lurie, refuzând să se apere ori să-şi ceară scuze, este destituit. Ruşinat, acesta se retrage la ferma fiicei sale, acolo unde speră că va putea lucra în linişte la opera sa de teatru, operă care-l are ca personaj principal pe lordul Byron. Însă într-o bună zi, el şi fiica sa sunt atacaţi pe neaşteptate de trei indivizi, atac în urma căruia cea din urmă rămâne însărcinată. Ruşinat pentru-a doua oară pentru că nu a putut să-şi apere fiica, David Lurie se hotărăşte să-i viziteze pe părinţii Melaniei şi să-şi ceară scuze, după care se întoarce la fermă. Mai târziu află că unul dintre violatori este chiar fiul grădinarului, grădinar cu care fiica sa intenţionează să se căsătorească pentru a-şi asigura astfel protecţia.

 

Impresii:

O carte destul de dureroasă şi asta nu neapărat prin prisma întâmplărilor, cât a reacţiilor personajelor vizavi de aceste întâmplări. Deşi la început nu anunţa nimic de acest gen, părându-mi-se că autorul foloseşte o notă suavă din sarcasmul lui Kundera, lucrurile evoluează într-un mod dezastruos. Personajele mi se par oarecum denaturate, profesorul prin calmul şi pe alocuri indiferenţa cu care tratează întreaga situaţie, iar fiica sa prin încăpăţânarea de-a nu se muta şi prin hotărârea de-a se căsători cu tatăl celui care-a violat-o. De ce anume? Mi-e imposibil să-mi dau seama. Apoi, dureroasă este şi din pricina felului în care sunt văzute femeile în Africa de Sud, şi-n speţă cele singure. Ori lesbiene. Dureroasă pentru că reprezintă, de fapt, realitatea. O realitate împotriva căreia multe victime au încetat să mai lupte, acceptând-o aşa cum este. Disgraţioasă, hidoasă. Poate de aici şi ruşinea… De-a trăi într-o astfel de lume şi-a nu face nimic ca s-o schimbi.