Din numărul ce va să vină al revistei Gazeta SF. Sinopsis:

 

Nautilus

În primul număr din acest an, revista Nautilus ne invită să citim patru povestiri, toate interesante şi incitante, două dintre acestea fiind semnate de Aurel Cărăşel – este vorba de un basm, după cum ne-a obişnuit în ultima vreme, şi o proză de mici dimensiuni în care autorul ne relatează o parte din istoria viitorului, acesta fiind şi numele celei de-a doua rubrici pe care-o păstoreşte – una purtând semnătura Ioanei Vişan, care luna aceasta abordează într-o manieră umoristică tema invaziei, iar ultima a Teodorei Matei, care ne prezintă o proză inteligent structurată. În cadrul rubricii Multivers nu regăsim luna aceasta niciun text, lucru pe care nu ştiu cum anume să-l cataloghez, ţinând cont de fapt că Andra Spirescu şi Mihai Perşinaru, autorii care semnau în cadrul acestei rubrici acelaşi text, nu stăteau tocmai bine la capitolul inventivitate.

 

 

Revista de Suspans

În cel de-al patrulea număr al Revistei de Suspans putem citi nu mai puţin de cinci texte (număr aflat în scădere faţă de cel al lunii anterioare), toate de calitate, deşi nu toate de aceeaşi calitate. Astfel, dacă în proza lui Alexandru Arion revenirile repetate la aceeaşi idee şi reluarea ei sub forme diferite de nenumărate ori tind să enerveze, Alexandra Niculae ne poartă pe valurile stilului său cursiv şi mătăsos într-un text de-o consistenţă onirică, iar Diana Alzner ne trezeşte brusc din visare cu o proză succintă şi sumbră. Anamaria Ionescu publică un text în care firul narativ se desparte în două spre a se reuni spre sfârşit, iar Cristina Nemerovschi ne încântă cu o povestire ce se aseamănă cu Metamorfoza lui Kafka. Proze mai puţine, dar mai bine scrise, numitorul pe care-l au în comun fiind stilul inovativ şi, cu o singură excepţie, izbutit.

 

Suspans

În luna decembrie în cadrul revistei Suspans au fost publicate trei povestiri, foarte diferite atât ca stil, dar şi din punctul de vedere al temei abordate. Astfel, Gabriela Voicu ne introduce în mintea unei persoane schizofrenice, Diana Alzner ne prezintă cu mult umor şi ironie un păţania prin care trece într-o dimineaţă un scriitor de sf, iar Dadal Cristinel ne ia drept martori la cearta dintre două personaje misterioase. Cea mai completă proză mi s-a părut cea a Dianei Alzner şi asta datorită felului în care este scrisă, autoarea ţinând cont de momentele subiectului.