Cu peste 300 de povestiri scurte publicate în cele şase reviste analizate, se poate spune că anul 2012 a fost unul destul de prolific pentru lumea sf & f de pe la noi, deşi nu toate prozele s-au încadrat în aceste genuri.

Competiţia destul de mare (am numărat 118 autori) este, de asemenea, un lucru benefic, echilibrând întrucâtva uşurinţă cu care se poate publica şi stabilind un anume clasament valoric.

Cei cu prestaţii mai puţin convingătoare sunt nevoiţi să scrie mai bine dacă doresc să debuteze în volum, iar cei care scriu bine să persevereze şi să caute să se afle constant în atenţia cititorilor, stabilindu-şi astfel un număr de fani încă înainte de-a apărea în volum.

Şi spunând acestea, dacă există editori ce vor să promoveze literatura românească de calitate, n-au decât să citească lucrările primilor zece clasaţi din topul întocmit de mine, şi să-i aleagă pe cei care merită să apară (în opinia mea toţi 10) pe hârtie. De mulţi dintre ei, dacă vor continua să scrie, vom mai auzi de acum încolo şi mulţi dintre ei se vor impune într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat pe piaţă, aşa că este păcat să lase să le scape o asemenea şansă.

Faptul că majoritatea covârşitoare a celor care au deja cărţi pe piaţă se găsesc în prima jumătate a clasamentului relevă faptul că se publică, în genere, având în considerare valoarea scriituri, însă pe primele locuri se găsesc autori care n-a debutat încă şi care au reuşit să demonstreze nu doar că pot scrie foarte bine, dar şi că sunt constanţi şi dedicaţi în ceea ce fac.

În ceea ce priveşte revistele, Gazeta SF are menirea de-a descoperi noi scriitori, însă, din păcate, întâmpină anumite greutăţi în ceea ce priveşte păstrarea lor, aceştia îndreptându-se după câteva proze apărute în Gazetă spre alte publicaţii online. Helion Online publică atât de puţină proză scurtă, insistând pe aceiaşi autori, încât pare un sistem închis, sentiment cauzat şi de imposibilitatea de-a comenta pe respectivul site lucrările apărute acolo. Un alt dezavantaj comun celor două reviste îl reprezintă frecvenţa schimbătoare cu care apar. Revista Suspans, cât timp a fost condusă de Mircea Pricăjan, a evoluat în mod constant, pentru ca spre sfârşitul anului să publice mult mai puţină proză şi de-o calitate ceva mai îndoielnică. În schimb, Revista de Suspans pare să-i ia uşor locul, autorii canalizându-se mai degrabă în jurul editorului decât al numelui revistei, în felul acesta singuri clădindu-i reputaţia. SRSFF a suferit şi ea schimbări spre sfârşitul anului trecut, publicând proză tot mai rar. Nautilus rămâne cea mai constantă publicaţie şi totodată şi cea mai echilibrată. Apare întotdeauna la timp, publică în genere puţine proze, dar mai mereu de calitate şi este deschisă tuturor.

Anunțuri