II Zorii literaturii

 

1. Epopeea lui Ghilgameş

     Epopeea lui Ghilgameş este una dintre cele mai vechi creaţii literare ale umanităţii. Faţă de celelalte texte literare care datează din aceeaşi epocă, Epopeea lui Ghilgameş impresionează nu doar prin calitatea sa, dar şi prin unitatea de care dă dovadă.

            A) Despre scrierea şi descoperirea ei

Episoadele care alcătuiesc astăzi Epopeea lui Ghilgameş nu au fost grupate de la început într-un singur text, ci din istorii care pentru o bună bucată de vreme au existat în mod separat, dar care îl aveau ca personaj comun pe Ghilgameş (al cincilea rege al oraşului-stat Uruk, fiul lui Lugalbanda, care a domnit în jurul anului 2500 î.e.n.). Cele mai vechi fragmente descoperite, scrise în sumeriană, datează din sec. XXI-XXII î.e.n., iar cele scrise în akkadiană datează din sec. XVIII-XVII î.e.n. Cândva, între anii 1000 şi 1300 î.e.n. Sin-liqe-unninni compilă din mai multe surse un singur text, care are să fie cunoscut peste veacuri drept Epopeea lui Ghilgameş.

S-au descoperit sute de fragmente, din Elam şi până-n Capadocia, care nu fac decât să ateste influenţa acest text. Însă cea mai bine păstrată variantă, inscripţionată pe douăsprezece tăbliţe din lut, este asociată cu biblioteca regelui Asurbanipal (685-627 î.e.n.), ce conţinea peste 20.000 de astfel de tăbliţe,  din Ninive. Descoperirea a fost făcut în 1853 de către Hormuzd Rassam. Cum anumite pasaje sunt, din pricina deteriorării tăbliţelor de-a lungul timpului, ilizibile, acestea sunt redate de obicei folosindu-se alte fragmente dezgropate. Alteori cei care le transcriu îşi folosesc propria imaginaţie, existând astfel şi versiuni care nu trebuiesc luate în serios.

           B) Rezumat

           După moartea tatălui său, Ghilgameş ajunge rege peste Uruk. Folosindu-se de statutul său de rege şi semizeu, acesta îşi asupreşte poporul, punându-i pe tineri la muncă şi culcându-se cu soţiile lor în noaptea nunţii. Supuşii săi sunt nemulţumiţi de felul în care stau lucrurile şi cer ajutor zeilor. Aceştia îl creează din argilă pe Enkidu pentru a-l înfrunta pe Ghilgameş. Enkidu încearcă să-l oprească pe Ghilgameş în momentul în care cel din urmă să pregătea să se culce cu o altă mireasă, însă este învins. Acceptându-şi înfrângerea şi privindu-şi adversarul cu admiraţie, Enkidu se împrieteneşte cu Ghilgameş, atrăgând împotriva lui mânia zeilor. Ghilgameş îi propune să meargă împreună în Pădurea de Cedrii şi să se lupte cu monstru Humbaba, convingându-l că doar împreună îl pot răpune. Sub oblăduirea zeiţei Ninsun, aceştia pornesc spre pădurea respectivă. În pofida viselor prevestitoare pe care Ghilgameş le are, cei doi intră în Pădurea de Cedri. După ce Humbaba îi insultă, Enkidu, alături de prietenul său, atacă monstrul. Cei doi ies învingători şi se întorc în Uruk, aducând ca dovadă a izbânzii lor capul fiarei. Ghilgameş intră apoi într-un conflict cu zeiţa Ishtar, refuzând avansurile ei. Pentru a se răzbuna, zeiţa îl trimite pe Taurul Cerului să-l omoare. Îndreptându-se spre Uruk, Taurul face ravagii şi stârneşte panică în rândul locuitorilor, însă Enkidu reuşeşte să-l ucidă. Enkidu visează apoi că unul dintre ei doi trebuie să moară pentru că au îndrăznit să-i ucidă pe Humbaba şi pe Taurul Cerului. Marcat de acest vis, Enkidu blesteamă zeii, iar starea lui de sănătate de înrăutăţeşte de la o clipă la alta. După douăsprezece zile, moare. Ghilgameş îl jeleşte, smulgându-şi părul şi rupându-şi hainele, apoi porneşte în căutarea lui Utnapishtim, cel care, alături de soţia sa, a supravieţuit potopului, sperând că acesta o să-i dezvăluie secretul vieţii şi al morţii. După mai multe peripeţii, Ghilgameş îl întâlneşte pe Utnapishtim. Acesta din urmă îi vorbeşte despre futilitatea vieţii şi nimicnicia omului. Întrebat cum a obţinut nemurirea, Utnapisthim îi povesteşte despre potop. Concluzionând, Utnapishtim îi spune că nemurirea este o răsplată şi că nu poate fi cucerită, iar pentru a-i demonstra acest lucru îi cere lui Ghilgameş să stea treaz preţ de o săptână, ceea ce Ghilgameş nu poate. Când Ghilgameş pleacă, Utnapisthim îl învaţă cum să pună mâna pe o plantă care să-l facă iarăşi tânăr. Ghilgameş reuşeşte să ia planta, însă un şarpe i-o fură în timp ce el se scalda. Sfârşitul, în care Enkidu apare viu, este unul anacronic.

             C) Concluzii

             Pe lângă informaţiile pe care ni le oferă cu privire la mitologia sumerienilor, Epopeea lui Ghilgameş ne vorbeşte şi despre moralitatea şi valorile societăţii acelor zile.  Şi, dacă tot am amintit de acest aspect, este bine să evidenţiem şi faptul că mitul potopului biblic îşi are originea în acest text. Observăm că Utnapishtim este sfătuit de un zeu să-şi construiască o barcă (scopul zeilor, după cum aflăm şi din legendele care-l au în centrul lor pe Ziusudra, fiind de-a distruge omenirea) în care să se salveze nu doar pe el şi familia sa, dar şi animalele. Pentru a verifica dacă apele s-au retras sau nu, Utnapishtim trimite rând pe rând un corb, o rândunică şi un porumbel. Însă adevărata sa valoare constă în universalitatea din spatele căutării lui Ghilgameş. Tema nemuririi este pentru întâia dată şi atât de frumos abordată încât Epopeea lui Ghilgameş reprezintă unul dintre cele mai reuşite poeme scrise vreodată. În pofida importanţei viselor, nu vorbim despre un conflict dezechilibrat ori despre o lume marcată de superstiţii, zeii având mai degrabă un rol edificator, oamenii fiind, în cele din urmă, stăpânii propriilor lor destine. De-a lungul istoriei literaturii ne vom întâlni iarăşi şi iară cu aceleaşi teme (nemurirea, frivolitatea omului, condiţia umană, moartea, perpetua căutare ş.a.m.d.) şi, aproximativ, aceeaşi structură.

Anunțuri