Despre autor:

Bjørnstjerne Bjørnson (1832 – 1910) este unul dintre cei mai mare scriitori norvegieni şi, alături de Henrik Ibsen, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori din această ţară. Spre deosebire, însă, de compatriotul său, Bjørnson a reuşit să primească Premiul Nobel, deşi Ibsen l-ar fi meritat cel puţin la fel de mult. Născut într-un sătuc retras din inima Norvegiei, stilul lui Bjørnson este unul auster, fără înflorituri, redând cu precădere în operele sale viaţa pastorală de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Descrie idile, poveşti de viaţă, întâmplări câmpeneşti, mai toate având în centrul lor ca personaje ţărani simpli, dar cu aspiraţii care-i smulg din lumea în mijlocul căreia se află. A făcut parte din comitetul de acordare a Premiului Nobel pentru Pace (singurul Premiul Nobel oferit de Norvegia).

 

Rezumat:

Romanul începe prin deschierea lui Harald Kaas, un bărbat care puternic, care îi place să vâneze şi să facă paradă de rănile căpătate în expediţiile sale. Firea lui este însă imposibilă, iar în momentul în care o ia de soţie pe Kristen Ravn, lumea începe să o compătimească. Kristen este opusul lui: galantă, bine crescută, tânără, sociabilă. Cu timpul devin tot mai distanţi şi nu este de mirare că Rafael, fiul lor, îi ia partea mamei, văzând în tatăl său o brută. În urma unui infarct Harald Kass moare, iar Kristen împreună cu fiul ei Rafel, care nu împlinise încă zece ani, simţindu-se eliberaţi, pornesc să călătorească prin Europa, oprindu-se prima oară în Anglia. Anii trec în zbor, iar relaţiile dintre fiu şi mamă nu sunt întotdeauna placide (după ce se mută din Franţa, unde Rafael îşi făcuse o prietenă, acesta are impresia că mama sa a dorit să-l îndepărteze de ea). Tot în aceste călătorii, Rafael îşi arată spiritul practic şi patentează mai multe idei care-i aduc oarece bani. Însă fondul pe care Kristen îl avea la dispoziţia pentru a-şi educa fiul se risipeşte treptat, iar cei doi sunt nevoiţi să se întoarcă în Norvegia. Pe moşia lor, Rafael descoperă clincher, o rocă din care se obţine cimentul, foarte valoroasă la vremea aceea şi, alături de rudele din partea mamei, îşi propune să o valorifice. În vremea care se scurge cât timp Rafael locuieşte pe ferma lăsată de tatăl său se îndrăgosteşte de Helene , iar cei doi devine aproape de nedespărţit. În vederea valorificării clincherului, Rafael călătoreşte în Christiania (Oslo), unde revine are o relaţie cu Angelika. Aflând de ea (iar mai târziu o să aflăm că Angelika a fost cea care l-a înştiinţat), tatăl Helenei îi spune că nu mai vrea ca el să aibă de-a face cu fiica sa. După ce Angelika îl anunţă că a lăsat-o însărcinată, Rafael se căsătoreşte, din simţ civic, cu ea, doar pentru a afla mai apoi că fusese o minciună. Ca povestire oarecum separată, proza O amintire dureroasă este în general publică la finalul acestui roman, descriind scena plină de cruzime la care asistă un copil.

 

Impresii

Romanul de faţă se aseamănă în multe privinţe cu Un copil fericit, însă spre deosebire de cel menţionat, lucrurile nu evoluează la fel de bine, aceasta fiind şi cea mai vizibilă diferenţă. Însă mai sunt şi altele, cum ar fi complexitatea sporită şi digresiunile care se înfiripă la un moment dat. Stilul, în schimb, este acelaşi, Bjørnson nu zăboveşte prea mult asupra detaliilor, iar uneori trece foarte repede de la o scenă la alta fără a reda în profunzime sentimentele personajelor sale. Şi-n acest roman acoperă o perioadă destul de mare de timp (peste 20 de ani) şi trece de la un caracter la altul. Dacă în primele zece pagini ne-a lăsat să credem că Harald ar fi personajul principal, în următoarele atenţia se mută asupra Kristenei, pentru ca la final să ne dăm seama că de fapt Rafael s-a aflat în centrul acţiunii şi că toate celelalte n-au avut decât menirea să-l plaseze într-un context cât mai bine evidenţiat. Finalul este puţin încifrat, ce-i drept, însă după reacţia Kristenei ne putem da seama că este, în acelaşi timp, unul fericit. Complicând lucrurile, Bjørnson începe să-şi arate măiestria, adoptând fraze din ce în ce mai complexe pe măsură ce evoluează acţiunea, excelând în privinţa descrierilor. Deşi nu tocmai compacte, acestea fiind mai degrabă răspândite în fragmente mici prin tot romanul, sunt foarte puternice şi vizuale.