Despre autor:

Mo Yan (Guan Moye pe numele său adevărat) s-a născut pe 17 februarie 1955 şi este cel mai apreciat scriitor chinez contemporan.  De asemenea, este şi cel mai recent laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. Nu este, însă, foarte popular în rândul scriitorilor din afara ţării sale de origine din pricina afinităţilor pe care le are faţă de guvernul chinez şi a lipsei de reacţie faţă de felul în care sunt trataţi de către autorităţi unii dintre intelectualii chinezi. Printre criticii săi se numără Salman Rushdie şi  Herta Müller. Mo Yan îmbină în romanele sale satira şi realismul magic descriind ori rescriind poveşti tradiţionale.

.

Rezumat:

 

Ding Gou’er soseşte la bordul unui camion (a cărui şoferiţă încearcă să-l sărute) într-un oraş minier pentru a investiga presupuse cazuri de canibalism. După ce se dă în spectacol împuşcându-l pe paznic cu un pistol de jucărie, Ding ajunge să-i cunoască pe secretarul de partid şi directorul minei, doi dintre suspecţii principali. După oarece tergiversări, aceştia îl duc în faţa lui Diamond Jin, superiorul lor. Aici firul narativ se desparte, autorul intercalând în acţiunea principală un şir de scrisori între el şi Li Yidou, un veleitar care-i cere sfatul, rugându-l să-i trimită povestirile revistei Literatura Cetăţeanului spre a-i fi publicate. Revenind la firul iniţial, Ding se reîntâlneşte cu şoferiţa şi după o incursiune printr-un sătuc, cei doi ajung într-o cameră de hotel, unde ea se aruncă în braţele lui. Taman la timp, căci în secunda următoare intră vijelios în cameră nimeni altul decât soţul ei, Diamond Jin, care-l acuză pe Ding că ar fi încercat s-o violeze. Un nou şir de scrisori în care este redată integral povestirea pe care Li Yidou i-o trimite lui Mo Yan (în total vreo zece astfel de povestiri sunt redate: Furnici verzi suprapuse, Autostrada măgarului, Alcool, Copilul-carne, Copilul prodigios, Eroul Yichi, Lecţia de gătit, Cuiburile de rândunică etc.).  În aceste povestiri care se-nvârt în jurul unor reţete de gătit şi-a unor băuturi fine, Li Yudou vorbeşte în principal despre copii şi canibalism, o anume reţetă culinară la care soacra sa pare a fi expertă implicând gătitul copiilor. Citind ne dăm seama că povestirea iniţială este tot o creaţie a personajului Li Yidou.

 

 

Impresii:

Unele dintre povestirile lui Li Yidou sunt destul de reuşite, demonstrând că lui Mo Yan nu-i lipseşte talentul, însă-n ansamblul său romanul este o varză pe jumătate călită. Ideea pe care se bazează (obsesia mâncărurilor) este una prozaică, iar felul în care este spusă aşijderea. Relaţia dintre Ding Gou’er şi şoferiţă este bine surprinsă, chiar spumoasă la un moment dat, la fel aş putea spune şi despre Cuiburile de rândunică, deşi vocea auctorială este cu totul diferită aici, însă-n momentul în care Mo Yan adoptă un stil jucăuş, dedându-se la glume puerile, cade-n penibil. Se străduieşte prea mult în decursul a câtorva paragrafe pentru ca mai apoi s-o lase mai moale preţ de mai multe zeci de pagini, determinându-te să te-ntrebi care-i rostul întregului roman. Nici realismul său magic nu prea m-a impresionat, părând să fie o copie nereuşită a celui utilizat de Salman Rushie, care la rândul său este o copie a celui folosit de Gabriel Garcia Marquez. Carevasăzică este copia unei copii. Măcar de-ar fi fost izbutită. Autorul încearcă marea cu sarea, originalitatea pe care-o doreşte constând în întrepătrunderea dintre satiră şi realism magic, însă rezultatul consider că este dezastruos şi deloc onorant pentru un laureat al premiului Nobel. Şi când mă gândesc că Rushie nu l-a luat, iar alţi scriitori care l-ar fi meritat – şi aici dau un singur exemplu: Chinua Achebe – au murit între timp…

Anunțuri