Despre autor:

Elfriede Jelinek s-a născut în anul 1946 în Austria. În pofida faptului că a obţinut numeroase alte premii internaţionale destul de prestigioase (printre care şi premiul Kafka), înainte de a i se acorda Nobelul pentru literatură (în 2004) a fost puţin cunoscută în afara graniţelor ţării sale. La începutul carierei scriitoriceşti obişnuia să scrie, în conformitate cu moda vremii, fără majuscule, după care s-a răzgândit. În operele sale abordează o varietate de teme, dintre cele care revin în mod recurent amintesc: sexualitatea, locul femeii în societate şi complezenţele sociale. Este o feministă convinsă, iar între anii 1976 şi 1991 a făcut parte din Partidul Comunist Austriac. Suferă de agarofobie şi mizantropie. Cele mai cunoscute romane ale sale sunt: Profesorul de pian (The Piano Teacher), Lăcomie (Greed) şi Dorinţă (Lust).

.

Rezumat:

Herrman, directorul unei mori, şi Gerti, soţia sa, fac sex ba pe canapea, ba prin bucătărie, ba prin baie, uneori şi prin sufragerie, câteodată mai apare în timpul orgiasticelor plăceri şi copilul lor să tragă cu ochiul, iar când cei doi termină se odihnesc puţin, după care se apucă iară cu o râvnă de care, mărturisesc deschis, nu-i credeam în stare.

 

Impresii:

O carte care a stârnit la vremea ei multe controverse şi pe care mulţi critici au considerat-o ca fiind pornografie. Pornografie poate sau nu să fie (înclin să cred că nu şi asta datorită, nu din pricina!, divagaţiilor care ajung să alcătuiască, printre partidele de sex nebun, o poveste-n sine. Şi nu este pentru că nu vizează să-i fie pe plac cititorului, ci mai degrabă să-l oripileze prin scenele uneori violente, câteodată terne, însă întotdeauna anoste), dar pierdere de timp cu siguranţă este. Există câteva generalizări interesante, câteva idei aruncate pe acolo (iar la capitolul idei mărturisesc că am înţeles ce doreşte Jelinek să arate, şi anume diferenţa dintre sexe, dintre felul în care bărbaţii şi femeile privesc şi înţeleg viaţa, însă aceste deosebiri sunt văzute doar prin prisma unui singur aspect: sexul), însă cartea îmi pare, din cauza stilului, lipsită de vitalitate. Imaginaţi-vi-l pe Saramango folosind stilul pe care-l uzitează în Peştera pentru a descrie experienţe sexuale. Te apucă spleenul, nu alta. Plus că experienţele ulterioare sunt aidoma celor de dinainte, Jelinek schimbând uneori limbajul (pe alocuri expresiile sunt de-a dreptul ridicole şi prozaice: bagă cârnatul în cuptorul ei, bagă maşina în garajul ei călduţ şi altele asemenea), dar nu şi ideea. Bate apa-n piuă ca să priceapă iapa. Plus că directorul ăla este atât de dotat (maşina lui e de fapt autobuz în toată regula, ne mărturiseşte scriitoarea) încât mă simt complexat. O carte care nu m-a impresionat câtuşi de puţin şi pe care nu i-aş recomanda-o nimănui. Nu mi se pare nici foarte slabă, nu mi se pare nici excesiv de pornografică, doar neinteresantă. Putea spune ce avea în minte într-un mod mult mai frumos, mai reducând din secvenţele pline de patos animalic, şi investindu-şi timpul în crearea unei poveşti. Dacă vreţi pornografie, vă recomand un autor român care scrie mult mai bine: Robert Nuţu.

 

Citate:

Suntem inutili! Dacă ar fi să avem un rost, atunci să trăim în amintirea unui animal iubit pe care l-am hrănit ori a unei persoane iubite pe care, de asemenea, am hrănit-o.