Despre autor:

Joseph Heller s-a născut în 1923 în Brooklyn S.U.A. într-o familie de evrei săraci. I-a plăcut să citească şi să scrie încă de mic, iar după ce s-a întors din al doilea război mondial (unde a activat ca pilot într-o bază din sudul Italiei, zburând în 60 de misiuni) a obţinut un master în limba şi literatura engleză şi a lucrat ca profesor la mai multe universităţi. În romanele sale foloseşte satira pentru a dezvălui ori evidenţia absurdul unor situaţii, aşa cum se întâmplă şi în Catch 22, cea mai cunoscută lucrare a sa. S-a stins din viaţă în 1999.

.

Rezumat:

John Yossarian este pilot de război în escadrila 256 care are ca bază insula Pianosa din sudul Italiei. Temându-se că o să moară doborât de tirul antiaerian al naziştilor, acesta nu mai doreşte să zboare şi-n alte misiuni, îmbolnăvindu-şi colegii (ba de diaree, ba de toxiinfecţii alimentare), inventând boli (de ex: boala de ficat, nebunia, faptul că vede totul petrecându-se de două ori etc) şi petrecându-şi un timp destul de îndelungat pe patul de spital. Cu toate acestea, Daneeka, doctorul escadronului, nu-l poate declara nebun din pricina normei 22 (rezumată sună cam aşa: nimeni nu e declarat nebun decât dacă,cerând să fie evaluat, este descoperit ca fiind nebun. Însă din moment ce doreşte să fie evaluat şi implicit să fie găsit nebun pentru a nu mai zbura şi în alte misiuni înseamnă că este de fapt sănătos). În acelaşi timp maiorii Catchart şi Korn cresc numărul de misiuni (de la 40 la 35, apoi la 50, 55, 60, 65) pe care un soldat trebuie să le ducă la bun sfârşit înainte să se poată întoarce acasă. Yossarian de află astfel într-o situaţie imposibilă. Pe ceilalţi nu pare să-i deranjeze la fel de mult (poate pe Orr, care-şi distrugea avionul în fiecare misiune şi exersa marea evadare în apele Mediteranei). Milo Minderbinder este unul dintre ei, făcând negoţ cu tot ce-i cădea (sau pe punea mâna) în mână, de la paraşute şi până la morfină, fără a-i mai înştiinţa şi pe ceilalţi de planurile sale, punându-i astfel în pericol. În schimbul bunurilor pe care şi le însuşeşte îi include pe toţi în firma sa M&M, firmă care are contracte până şi cu duşmanii. Iar pentru a-şi onora un astfel de contract, Milo îşi convinge superiorii să-şi bombardeze propria bază.

 

Impresii:

Romanul este unul destul de prolix şi asta din pricina nerespectării cronologiei, evenimentele fiind încâlcite şi de multe ori descrise din mai multe perspective. Cu toate acestea, odată familiarizat cu personajele (care sunt destul de multe, dar în acelaşi timp şi foarte bine individualizate, aşa cum este cazul soldatului în alb, al moşului fără scrupule, a mortului din cortul lui Yossarian, curvei lui Nately care vrea, dintr-un motiv greşit, să-l ucidă ş.a.m.d.), ideile sunt uşor de urmat, stilul fiind de cele mai multe ori concis şi clar. Replicile, conţinând întrebări care se repetă la nesfârşit şi răspunsuri care sunt la rândul lor întrebări, scot în evidenţă absurdul, îi măresc însemnătatea şi-l propagă. Heller mizează însă prea mult pe un efect umoristic, părându-se în câteva instanţe că se străduie inutil, când, dacă ar fi mers pe mâna realismului magic sau al absurdului de tip kafkian, rezultatul cred că ar fi fost mai strălucit. Este un ocean de idei în acest roman, un ghem de fire narative pe care nu le urmează decât în parte, o mulţime de personaje care te şochează prin acţiunilor lor, un întreg univers care îţi este, uneori, servit într-un mod prea simplist. Este o lume absurdă, în care doar Yosarrian, considerat cam de toţi nebun, pare a fi singurul pe deplin normal. El scoate în evidenţă însemnătatea crimei comise de un coleg de-al său, stupiditatea lui Milo, care încearcă să vândă totul, şi viclenia superiorilor care ar face orice numai să nu-şi trimită oamenii acasă. De citit!

 

Citate:

Specialitatea lui era alfalfa şi a făcut o treabă bună necultivând-o. Guvernul îl plătea bine pentru fiecare arbust pe care nu-l cultiva. Şi cu cât nu cultiva mai multă alfalfa cu atât mai mulţi bani îi dădea guvernul. Iar el a cheltuit fiecare bănuţ astfel câştigat cumpărând mai mult pământ pe care nu cultiva alfalfa.

Depravarea te deprimă. Ignoranţa te deprimă. Persecuţia te deprimă. Violenţa te deprimă. Mizeria te deprimă. Lăcomia te deprimă. Crima te deprimă. Corupţia te deprimă. Ştii, nu m-ar surprinde să aflu că eşti un maniaco-depresiv.

Câte familii au flămânzit după mâncarea pe care nu puteau să şi-o procure? Câte inimi au fost frânte? Câte sinucideri au loc în aceeaşi noapte, câţi oameni înnebunesc? Câţi gândaci şi proprietari triumfă? Câţi învingători sunt rataţi, succesuri pierderi, oameni bogaţi săraci? Câţi oameni inteligenţi sunt proşti? Câte finaluri fericite sunt de fapt triste? Câţi oameni oneşti sunt mincinoşi, curajoşi fricoşi, loiali trădători, câţi sfinţi n-au fost corupţi, câţi oameni în poziţii de încredere nu şi-au vândut sufletul pe nimic, câţi nici n-au avut suflete? Câte căi drepte n-au fost înşelătoare? Când le aduni pe toate ai să rămâi doar cu copiii şi probabil cu Albert Einstein şi un violonist ori scluptor uitaţi pe undeva.

Anunțuri