V.S. Naipaul – Jumătate de viaţă

   Despre autor:

    Vidiadhar Surajprasad Naipaul este un scriitor de origine indiană care s-a născut pe data de 17 august 1932 Trinidad Tobago. A primit de-a lungul carieriei numeroase premii, printre care şi premiul Nobel (în 2001). Modul în care vede lumea (şi mai ales ţările din lumea a treia) şi care poate fi dedus din scrierile sale i-a adus numeroase critici, Naipaul fiind acuzat (printre alţii şi de alţi laureaţi ai premiului Nobel, cum ar fi poetul american Derek Walcott) că ar fi un neocolonialist. De asemenea, şi aventurile sale extraconjugale şi părerile misogine l-au adus în atenţia ziarelor de scandal străine.

Rezumat:

Romanul de faţă de roteşte în jurul lui Willie Somerset Chandran, un indian născut dintr-un tată brahman şi o mamă dalit (două caste indiene diferite) şi poate fi împărţit, după acţiune şi mai ales locul în care se desfăşoară aceasta, în trei părţi distincte: prima dintre ele se desfăşoară în India şi este în cea mai mare parte ocupată de povestea tatălui acestuia. Când Willie Somerset era încă la şcoală, tatăl său îi povesteşte cum a luat de soţie o femeie dalit (pe scurt cam aceasta ar fi povestea: simţind cum creşte-n el spiritul revoluţionar, tatăl, un tânăr student pe atunci, arde cărţile şi refuză să se însoare cu femeia ce-i fusese, încă de când era mic, promisă. Şi tot din acelaşi spirit se căsătoreşte cu o femeie dintr-o castă inferioară, atrăgând asupra sa vorbele de ocară ale societăţii). A doua parte se desfăşoară în Anglia, tatăl lui Willie Somerset izbutind să obţină pentru fiul său o bursă de la un nobil englez. Willie Somerset Chandran se mută în Anglia, unde ajunge să cunoască şi alţi imigranţi veniţi din foste colonii britanice. Viaţa acestora este plină de lipsuri, fiecare câştigându-şi cu greu şi adeseori prin mijloace nu tocmai cinstite existenţa. Printre aceştia se numără Percy, cu a cărui iubită Willie Somerset se culcă, dar şi Roger, care îl ajută să publice o carte de povestiri scurte inspirate din Copilăria lui Gorki şi din mai multe filme. Willie Somerset primeşte într-o zi o scrisoare de la o admiratoare şi aşa ajunge să o cunoască pe Ana, o africană cu ceva sânge portughez prin ea. Cei doi au o relaţie, iar la doleanţele lui Willie Somerset, care era în pragul exmatriculării, se mută la familia ei, într-o ţară din Africa. Aceasta este partea a treia a cărţii, scrisă sub forma unei scrisori adresate de Willie Somerset surorii sale, Sarojini. Optsprezece ani şi-a petrecut Willie în Africa înainte să se decidă să divorţeze şi să plece, sătul de jumătatea de viaţă pe care o trăia acolo.

 

Impresii:

O carte deloc rea, deşi am fost oarecum reticent la început de adâncirea prea bruscă în povestea tatălui, o digresiune însemnată de la firul narativ al romanului. Însă această digresiune îşi are rolul ei, toate sentimentele negative pe care Willie Somerset le adunase-n el şi care erau îndreptate împotriva tatălui, învinovăţindu-l pe acesta pentru alegerea făcută, motiv pentru care tatăl îşi şi începe povestea, îşi găsesc motivarea în însăşi viaţa sa. Pentru că, într-un fel sau altul, Willie Somerset ajunge să facă aceleaşi alegeri neinspirate pe care le-a făcut şi tatăl său. Descrierea celor trei stiluri de viaţă total diferite (indian, european şi african) este cât se poate de reuşită, la fel şi amănuntele traiurilor respective (cum ar fi viaţa pe care o duceau în anii ’60 imigranţii de culoare în Londra ori felul în care se iscau războaiele civile în Africa subsahariană). Structura este insolită, dar nu într-atât încât să conclud că avem în faţă o proză experimentală. Sistemul scrisorilor a mai fost adoptat de multe ori în trecut, şi amintesc aici romanul Oameni sărmani, de Feodor Dostoievski. Stilistic vorbind, Naipaul are ceva din eleganţa lui Sinclair Lewis or Galsworthy, motiv pentru care poate părea şi un pic vetust. Se simte, totuşi, lipsa unei moment culminant spre care să conveargă eforturile scriitorului, romanul de faţă lăsând impresia că este mai mult viaţă decât artă, deşi lucrurile stau taman invers.

 

Citate:

Şi atunci se întâmplă adeseori să începi să vezi un soi de adevăr în eroarea ta. Începi să vezi, de exemplu, că a releva bunul nume al cuiva înseamnă în acelaşi timp a-l ascunde.