Despre autor:

    Doris Lessing  este o scriitoare engleză care s-a născut pe 22 octombrie 1919 în Persia (acum Iran), din părinţi englezi. În tinereţe a făcut parte din Partidul Comunist Englez, pentru ca mai apoi să se retragă din acesta. Nu înainte de a-i fi interzise călătoriile în Rhodesia, ţară pe care obişnuia să o viziteze pentru a le lua interviuri figurilor publice marcante. Cariera sa literară poate fi împărţită în trei perioade distincte, în prima dintre ele socialismul fiind tema principală a romanelor sale, în a doua a scris opere psihologice, iar în ultima a abordat teme sf. În anul 2007 a primit Premiul Nobel pentru Literatură, fiind cea mai în vârstă persoană care l-a prmit vreodată (88 de ani la momentul respectiv). A scris nenumărate romane, cărţi memorialistice, eseuri şi povestiri scurte. Dintre cele mai cunoscute opere ale sale amintesc: Teoristul bun, Caietul de aur şi Cântă iarba.

Rezumat:

Întoarcerea acasă este o carte cu caracter memorialistic, care a văzut pentru prima oară lumina tiparului în anul 1957. În ea este relatată situaţia Rhodesiei (astăzi Zimbabwe) în timpul aperheidului. După cum v-aţi aştepta, situaţia nu era deloc roz, cel puţin nu pentru nativi, căci englezi trăiau boiereşte pe spinarea lor, luându-le cu japca pământul, menţinându-i într-o sărăcie lucie şi plângându-se apoi că negrii sunt atât de înapoiaţi încât nu pot avea aceleaşi drepturi pe care albii singuri şi le acordau. Discriminarea este la ordinea zilei, mai scapă din când în când şi câte un omor, iar segregarea în funcţie de culoarea pielii este legea. Cozile sunt împărţite în albe şi negre, funcţiile la fel, iar de salarii nu mai spus, un alb câştigând în genere, pentru o muncă mai uşoară decât cea prestată de un nativ, de 50-100 de ori mai mult decât acesta.

 

Impresii:

Ceea ce mi-a plăcut la cartea lui Doris Lessing este faptul că autoarea, în pofida afinităţilor comuniste, nu este deloc părtinitoare şi nu se sfieşte să-şi recunoască greşelile în momentul în care îşi dă seama că s-a înşelat. Nefiind familiarizaţi cu subiectul, viaţa descrisă de ea pare la mii de ani distanţă, când doar o jumătate de veac ne desparte de felul în care se comportau cei mai civilizaţi oameni ai planetei, aşa cum erau consideraţi englezii la vremea respectivă. . Şi vorbesc de englezi, deşi nici belgieni ori francezii nu erau mai breji. Felul în care îşi motivează faptele este kafkian, snobismul albilor fiind dus la extrem. Până şi societăţile de binefacere sunt doar simple paravane care lasă impresia că lucrurile merg pe făgaşul cel bun, când de fapt naţii întregi erau distruse şi secătuite de resurse. Iar cei care se dedau la astfel de practici chiar au impresia puternic înrădăcinată în sufletul lor că le fac nativilor un bine strângându-i în rezervaţii, cerându-le sume astronomice pentru educaţia (care educaţie pentru copiii albilor era absolut gratuită) copiilor lor şi nepermiţându-le să se deplaseze liber prin propria lor ţară ori să participe la întâlniri la care sunt prezente mai mult de patru persoane.

 

Citate:

Valorile mistice ale bronzatului devin la fel de iraţionale precum cele legate de mâncare şi sex. Ce poate fi mai bizar decât să vezi oameni a căror existenţă depinde de paloarea pielii lor, înnegrindu-se voit în plajele de albi de pe malul mării or pe marginea piscinelor? Dar într-o ţară în care fiecare om care munceşte în câmp deschis se bronzează şi unde este imposibil să faci o distincţie între arsurile unuia şi pielea neagră a unui nativ, trebuie să capeţi un al şaselea simţ pentru a-ţi da seama dacă un om este alb sau nu.

 

Am rămas surprinsă de ingenuitatea motivelor pentru care neagă cu vehemenţă amestecarea raselor. Aceste motive merg de la necompromiţătoarea şi vechea ‘Nu vreau să-mi căsătoresc fata cu un negru’, cu variaţiile şi îmbunătăţirile ei, cum ar fi: ‘Nu mă deranjează dacă fiica mea vrea să se facă de râs, dar eu n-am să-mi trimit copiii la şcoli de negri’ şi până la ‘Nu este corect să invităm anumiţi africani doar pentru că sunt negri, pentru că nu ar fi drept faţă de ceilalţi’ sau ‘Nu mă deranjează să am africani la masă, dar să-mi folosească veceul!’ ori ‘Ei nu vor să fie invitaţi pentru că i-ar ruşina’ sau ‘Dacă invit africani la masă nu ar fi corect faţă de servitorii mei, nu cred că lor le-ar plăcea’ sau ‘Este nenatural să inviţi africani la masă ştiind că nu îi poţi scoate după la un film’ etc.