Despre autor:

   Cormac McCarthy s-a născut pe 20 iulie 1933 în Providence, Statele Unite ale Americii.  A primit încă de la începutul carierei de scriitor mai multe burse care l-au ajutat să călătorească şi i-au permis să publice noi romane. A primit şi câteva premii destul de importante, iar în topurile realizate de mai multe publicaţii celebre (precum  The Times or New York Times) atât el cât şi cărţile sale ocupă poziţii onorabile. Trei dintre romanele sale au fost ecranizate, Drumul, ultimul dintre acestea, fiind cu precădere bine recepţionat de public. Este unul dintre scriitorii care au mari şanse să câştige Premiul Nobel pentru Literatură. Dintre cele mai importante cărţi ale sale menţionez: Drumul (The Road),Căluţii mei, căluţi frumoşi (All the Pretty Horses), Nu există ţară pentru bătrâni (No Country for Old Man), Merdianul sângelui (Blood Meridian).

Rezumat:

Copilul lui Dumezeu (Child of God)  a fost publicată în anul 1982 şi este cel de-al treilea roman scris de Cormac McCarthy. Romanul începe prin prezentarea unei licitaţii pentru pământul de pe care Lester Ballard, personajul principal al cărţii, urmează să fie evacuat. Lester apare şi face scandal, după care se întoarce acasă. După ce trece de numeroasa şi needucata familiei a vecinului său (acesta are vreo zece copii, toate fete, puse şi ele pe făcut copii), Lester dă peste o maşină, care, se pare, a suferit un accident. Ambii pasageri sunt morţi, el cu pantalonii în vine, ea cu fusta peste cap, imaginea fiind destul de interesantă pentru Lester încăt să-l determine să termine treaba pe care cei doi o începuseră. După ce întreţine o serie relaţii sexuale nereciproc avantajoase cu moarta, acesta o duce acasa, dar nu pentru a o introduce părinţilor săi, Lester e singur pe lume, ci pentru a mai profita, din când în când, de ea. Nemulţumit că este prea ţeapănă, face focul să o mai dezgheţe, dar tot ce reuşeşte este să-şi dea foc propriei case. Mulţumit, se pare, de fapta sa, o încendiază şi pe-a altora, omorând o femeie şi lăsându-l pe fiul ei idiot (aici nu mai e nicio ironie) să se perpelească. După care mai omoară un camionar şi pe amanta acestuia, amantă pe care-o târăşte în pădure pentru o orgiastică partidă de necrofilie. Vin puhoaile, se adună cadavrele, află poliţia şi o porneşte pe urmele sale. Lester este prins şi, pentru a evada, le promite că o să-i conducă la celelalte cadavre, dar scapă de ei în peştera unde le-a spus că le-a ascund. După trei zile reuşeşte să iasă din cavernă şi ajunge iar pe mâinile poliţiei. Îi conduce până la urmă la locul în care a ascuns morţii.

 

Impresii:

Primul lucru pe care l-am remarcat la romanul lui Cormac McCarthy a fost stilul, cel adoptat de acesta fiind cunoscut sub denumirea de southern gothic (îmbină atmosfera gotică, sumbră, cu sudul Statelor Unite, limbajul fiind de multe ori colocvial, iar personajele, de cele mai multe ori neadaptate şi lipsite de educaţie, adesea puse să povestească întâmplări la care au asistat sau de care au auzit, acestea constituind o bună parte a acţiunii etc), cel mai cunoscut reprezentant al acestuia fiind William Faulkner. Iar cu Faulkner McCarthy pare a avea mai multe lucruri în comun, nu doar stilul (şi editorul🙂 ), dar şi o serie de evenimente, cum ar fi accidentul de maşină care apare şi-n romanul Sanctuar, ori faptul că personajul principal, aşa cum se întâmplă şi în romanul deja amintit, este acuzat şi încarcerat pentru o crimă pe care nu a comis-o. Pentru că înainte să-şi înceapă partidele de omor şi necrofilie, Lester a petrecut  o zi în închisoarea, fiind acuzat de o prostituată (cel puţin el susţine că ea ar fi fost prostituată, iar felul în care aceasta se poarte mă îndemnă să cred că săracul criminal are dreptate) că ar fi violat-o. Lucru imposibil, că doar nu era pe placul lui, şi anume moartă! Însă, deşi autorul susţine că s-a inspirat din întâmplări adevărate, după opinia mea cam exagerează. Prea multă necrofilie, prea multe omoruri doar de dragul omorului. Acţiunea este liniară şi cât de poate de simplă, salvată fiind doar de stilul extrem de reuşit al autorului. Ce-i drept, mi-a stârnit curiozitatea şi cu siguranţă am să mai citesc şi alte cărţi scrise de acesta.