Despre autor:

   Ismail Kadare s-a născut pe 28 ianuaria 1936 în Albania.  A debutat la vârsta de 18 ani cu un volum de poezii, trecerea către proză făcând-o şase ani mai târziu. Generalul armatei moarte, primul roman publicat, i-a adus notorietatea. În 1990 primeşte azil în Franţa. În  anul 2005 a câştigat Man Booker International Prize şi a fost de mai multe ori nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură. Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără: Mesagerul ploii, Cronică în piatră, Florile îngheţate din martie şi Piramida.

.

Rezumat:

Călăreţul fantomă (The Ghost Rider)  a fost publicat în 2011 şi reprezintă o versiune uşor modificată (au fost adăugate câteva capitole) a romanului Doruntine, care este la rândul său o romanţare a legendei albaneze Constantin şi Doruntine. Totul începe într-o noapte, când un investigator local pe nume Stress (naratorul) este chemat la familia Vranaj pentru a dezlega un mister: atât Doruntine, întoarsă în noaptea respectivă acasă taman din Germania, cât şi şi mama acesteia au leşinat după ce fiica i-a spus mamei că a fost adusă de Konstandin, fratele ei, iar mama i-a spus fiicei că fratele ei a murit în urmă cu mai mulţi ani în război. În urma investigaţiilor intreprinse, Stress reuşeşte să afle următoare lucruri:  în pofida voinţei fraţilor săi, Doruntine s-a căsătorit cu trei ani în urmă cu un străin şi a plecat să locuiască la el în ţară. Înainte să plece, Konstandin i-a promit atât ei cât şi mamei sale că o să o aducă înapoi ori de câte ori vor vrea să se vadă. Însă Konstandin împărtăşeşte soarta fraţilor săi şi moare în război, eveniment de care Doruntine nu este conştientă. Mama îl blesteamă pe Konstandin că nu s-a ţinut de promisiune. Într-o noapte, Konstandin apare la uşa surorii sale şi după o călătorie de câteva zile cei doi ajuns în satul natal. Konstandin îi spune surorii sale să meargă acasă, că o să vină şi el după ce rezolvă treaba pe care o are la biserică şi astfel dispare pentru totdeauna. Stress găseşte mormântul lui Konstandin răvăşit, însă crede că este vorba de o farsă. De aceeaşi părere este şi arhiepiscopul, care-i cere să-i dea cât mai repede de cap misterului. Un vânzător de icoane care mormăia ceva legat de Doruntine este prins la graniţele ţării şi dat pe mâna lui Stress. Deşi la început neagă orice implicare, după ce este torturat vânzătorul de icoane recunoaşte că el a amăgit-o şi păcălit-o pe Doruntine. Stress nu este mulţumit de răspuns şi ordonă ca individul să fie torturat şi a doua oară. Între timp atât Doruntine cât şi mama acesteia mor. În cele din urmă, investigatorul este convins că vânzătorul nu este implicat în această poveste şi că Konstandin s-a trezit din mormânt doar pentru a-şi îndeplini promisiunea.

 

Impresii:

Nu trebuie să fii cine ştie ce expert pentru a-ţi da seama că Ismail Kadare a avut la bază o legendă locală. Povestea este situată într-o epocă atemporală, iar fantasticul nu este unul cert, ci mai degrabă o vălurire a realităţii. Culorile locale sunt bine surprinse în romanul lui Kadare, putem întrevedea chiar anumite nuanţări care ne duc cu gândul la cărţile lui Nikos Kazantzakis ori cele ale lui Ivo Andrić (deşi stilul nu este nici la fel de descărnat ca în cazul primului autor menţionat şi nici la fel de lent şi planturos ca în cazul celui de-al doilea). Autorul ştie cum să-ţi stârnească interesul şi să te-ndrume pe pistele pe care le deschide şi închide rând pe rând, fără să-ţi permită să zăbăveşti prea mult în căutarea incongruenţelor (deşi cum de n-a reuşit Doruntine să-şi facă fratele la faţă în zilele, mai degrabă nopţile, în care au mers împreună călare, rămâne o întrebare fără un răspuns mulţumitor). Jocul de umbre şi lumini este bine mânuit, iar legenda frumos aprofundată şi valorificată. Fără să cadă în patima mistificării şi punând accent mai mult pe stranietatea situaţiei decât pe fantasticul ce reiese din aceasta, Kadare izbuteşte să închege o poveste aproape veridică. Motivul din final m-a cam deziluzionat, însă este doar un element peste care se poate trece.