Despre autor:

   Ismail Kadare s-a născut pe 28 ianuaria 1936 în Albania.  A debutat la vârsta de 18 ani cu un volum de poezii, trecerea către proză făcând-o şase ani mai târziu. Generalul armatei moarte, primul roman publicat, i-a adus notorietatea. În 1990 primeşte azil în Franţa. În  anul 2005 a câştigat Man Booker International Prize şi a fost de mai multe ori nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură. Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără: Mesagerul ploii, Cronică în piatră, Florile îngheţate din martie şi Piramida.

.

Rezumat:

Accidentul (The Accident)  a văzut pentru prima oară lumina tiparului în anul 2010 şi este povestea învăluintă în mister a cuplului Rovena şi Besfort Y. Taxiul cu care cei doi se îndreaptă spre aeroport părăseşte banda carosabilă şi se răstoarnă de câteva ori. În urma accidentului, atât Rovena cât şi Besfort mor. Şoferul taxiului declară că a pierdut controlul volanului după ce atenţia i-a fost atrasă de sărutul pe care Besfort a încercat să i-l dea Rovenei. Deşi interogat de nenumărate ori, acesta este incapabil să le spună ce anume era atât de neobişnuit în legătură cu acel sărut. Lucrurile le complică în momentul în care intră pe fir mai mulţi agenţi secreţi şi-ncepe să se răspândească zvonul că Rovena şi Besfort au fost asasinaţi. După acest prim capitol, în cadrul celui de-al doilea ne întoarcem în trecut pentru a vedea coordonatele relaţiei celor doi. La suprafaţă toate par frumoase, însă-n adâncime Rovena simte că nu primeşte la fel de multe câte oferă şi că Besfort o domină prin caracterul său puternic. Încearcă să scape de sub jugul lui avântându-se într-o relaţie cu Liza, dar nu reuşeşte. În ultimul capitol, Liza le mărturiseşte anchetatorilor că Rovena a fost ucisă de Besfort, iar în ziua accidentului, acesta avea ca parteneră un manechin. Apoi tot Liza le spune că, de fapt, Rovena trăieşte, dar că şi-a schimbat numele în Anevor.

 

Impresii:

Faţă de Călăreţul fantomă, celălalt roman scris de Ismail Kadare şi pe care l-am citit de curând, Accidentul pare a îmbrăţişa nu doar stilul, dar şi valorile vestice. Deşi autorul discută în nenumărate rânduri despre bombardarea Iugoslaviei, o face într-un mod de care doar un vestic este în stare. Cât despre povestea în sine… introducerea mi s-a părut cât se poate de reuşită, accidentul atrăgându-ţi atenţia prin caracterul neobişnuit al motivului invocat de şofer. Stilul este în primul capitol plin de vitalitate, însă-n cel de-al doilea pierde un tempo şi devine oarecum infertil, povestea celor doi iubiţi fiind pe alocuri plictisitoare. Nu multe se întâmplă între ei, acţiunea se interiorizează, trăirile câştigă primplanul, iar relaţiile exterioare devin minimale. Nu mai aveam de-a face cu evenimente, ci mai degrabă cu amintiri pe cale să se formeze. Ritmul se pierde şi din pricina stilului orizontul de aşteptare al cititorului se micşorează treptat. În ultimul capitol se încearcă o renaştere a interesului, însă este o strădanie tardivă, acesta s-a pierdut de mult pe drum. Probabil dacă începutul nu ar fi fost atât de puternic, nu s-ar fi remarcat lentoarea din capitolul secund, însă concluzia este cea care ne aţâţă curiozitatea şi mai puţin evenimentele premergătoare. O oarecare restructurare ar fi avut avantajele sale, în felul în care este acum riscând să adoarmă o bună parte a cititorilor. Ismail Kadare oferă în final mai puţin decât promitea în primul capitol al cărţii sale.

Anunțuri