După o oarecare pauză în care nu am mai abordat subiecte de gen, o nouă renaştere, comparabilă cu gloriosul şi ardentul Ev Mediu de-o întunecime atât de profundă încât unii nu par să fi dat încă de lumină, a pseudo-ştiinţelor şi prostiei în cea mai pură formă a sa – ignoranţa, pare să fi luat fiinţă pe teritoriul României. Şi cum somnul raţiunii naşte monştrii, prostia se screme să nască şi ea uriaşii, îngeri nimfomani, atlanţi de la mama lor din Atlanta, U.S.A., şi alte parascovenii care mai de care mai înfiorătoare.

Susţinătorii acestor elucubraţii nu au şi nici nu au nevoie de studii de specialitate, cultură generală, expediţii de cercetare, aprofundări ori expertiză în domeniu, susţinătorii acestor elucubraţii deţin arma supremă: prostia, la care se mai adaugă şi un calculator conectat la internet. Astfel înarmaţi incită spiritele bolânde, încercând să le resusciteze cu singurul neuron funcţional sinapsele lipsă. Idioţenia din care voi cita (nu voi folosi decât anumite paragrafe, dar nu pentru a-mi susţine ideile, deşi exact asta am să fac, ci pentru că doresc să respect drepturile de vomitiv anti-depresiv (nimic nu-i trist decât un prost fericit) ale urangutanului (să mă scuze respectivele primate pentru comparaţia umilitoare) care-a scris asemenea inepţii) se poate găsi aici şi sună cam aşa:

Acum va intrebati: ”de ce sa ascunzi niste schelete de uriasi?” cum de ce? pai daca arati oamenilor niste schelete ale unor umanoizi si nu piteo (adica maimute), demonstrezi inca o data, dar si mai veridic ca ”teoria evolutionismului a lui Darwin’ este o prostie, minciuna, propaganda si pacaleala, in care nici Darwin nu a mai crezut pe patul de moarte!

Încă din incipit ne putem da seama cu ce fel de primată avem de-a face. Logica pare să lipsească din discursul său cu desăvârşire (”demonstrezi încă o dată” ne spune omul, fără să ne arate unde anume ne-a demonstrat în prealabil), iar minciunile sunt la ele acasă (” ”teoria evolutionismului a lui Darwin’ este o prostie, minciuna, propaganda si pacaleala, in care nici Darwin nu a mai crezut pe patul de moarte!” Nu ştiu prin ce soi de glosolalie îi parvin respectivului aceste informaţii, însă Darwin nu s-a dezis de teoria sa.)

Nu există nici o maimuta cu 46 de cromozomi cat are un om, nici macar 47, ci ele au doar 48 de cromozomi, cum au putut sa evolueze omul din maimuta in doar 1,8 milioane de ani, cand pentru a aparea acele mutatii degenite pe care le invoca ”cercetatorii” este nevoie de 10 milioane de ani, si chiar si asa, cum puteau niste umanoizi gata evoluati din maimuta sa ridice piramidele din Gizeh, ca tare curios sint?

Prin aceste vorbe, primata atacă iară: nu doar că nu are habar de elementele de bază din genetică (”Nu există nici o maimuta cu 46 de cromozomi cat are un om, nici macar 47”, ne spune el, ignorând complet faptul că, după cum toată lumea în afara lui ştie sau ar trebui să ştie, cromozomii sunt perechi! şi folosind numărul de 47 doar pentru că-i mai aproape de 48 decât este 46). Măi geniule, de transmutare cromozomială ai auzit? Dacă nu, atunci află că al nostru cromozom 2 înglobează cromozomii 12 şi 13 de la primatele cu care împărtăşim un strămoş comun. Pentru că este vorba de un strămoş comun, nu de o evoluţie liniară, tu fiind probabilul singurul (in)evoluat din maimuţe (apropo, nici măcar nu împărtăşim strămoşul comun de care vorbesc cu acestea, ci cu primatele, dar mă îndoiesc că ştie respectivul care-i diferenţa). După aceste dovezi de tâmpenie în urma cărora şi-a pierdut şi dramul de credibilitate pe care i-l acord din start oricărui conlocutor, fie el chiar şi unul imaginar, respectivul mai aruncă şi un număr, obţinut probabil prin ventrilotism: 10 milioane de ani erau, susţine el, de fapt necesari, nu doar 1,8. Nu e vorba de 1,8, ci de aproximativ 4, domnule australopitec, cât despre 10 nici nu încape vorba… Şi tot el se mai întreabă în final şi cum de-au reuşit maimuţele alea de abia coborâte din pom să clădească piramidele de la Giza. Citeşte câteva cărţi ori urmăreşte câteva documentare dacă nu te duce mintea. Nu ăsta-i misterul pentru mine, misterul este cum de reuşeşte o astfel de primată să trăiască şi să folosească internetul… Au adus calculatoare la zoo?!

Stiu, mi se va spune ”e un mister”, asta e o tactica sa-i zicem masonica de dezinformare…

Mister este pentru ignoranţii desăvârşiţi, există nenumărate teorii şi nenumărate metode prin care respectivele piramide se puteau construi.

…, una este sa zici: ”nu stiu cum”, însă să admiti ca cei din vechime au fost evoluati tehnologic mai mult decat cei de azi, iar alta e sa minti cu nesimtire si sa sfidezi logica oamenilor…

Nu vi se pare trist care o persoană care dă pe goarnă astfel de inepţii să vorbească de logică? Am mai întâlnit scriitori submediocrii care se plângeau de mediocritatea celor care scriau mai bine ca ei, dar nici chiar aşa…

…spunandu-le ca: ”omul se trage din maimuta”…

geniule, omul împărtăşeşte un strămoş comun cu primatele, nu se trage din maimuţă. Din maimuţă te tragi doar tu!

…, deci compatibilitatea cromozomiala nu are omul si nici maimuta…

sincer, cred că tu, singur om evoluat din maimuţă, ai!

…si lucrul cel mai de pret al teoriei VERIGA LIPSA care nu a fost gasita pana acum…

Care verigă lipsă, meştere? Căci iniţial veriga lipsă era un gol enorm între speciile descoperire, însă golul s-a micşorat treptat şi astăzi veriga lipsă este reprezentată de sinapsa lipsă dintre neuronii celor care-o caută fără să ştie că a murit ca pasărea dodo de plictiseală. Ai auzit de Lucky?!

…, au incercat ei, s-au zbatut pe toate partile, dar nu au putut sa o arate, acea legatura din lantul trofic al presupusei evolutii…

legătură dintre ce şi ce, meştere? Dintre maimuţă şi tine?

…, deci în concluzie avem de-a face cu o FABULAŢIE ORDINARA…

asta pe principiul: dacă eu sunt atât de prost şi incult încât nu pricep un lucru înseamnă că lucrul respectiv nu există. Măi maimuţă, sper să nu-ţi căşuneze şi pe internet că ne-am dus dracului cu toţii!

URIASUL DE LA ROSIA MONTANA – UN URIAS DE ZECE METRI INALTIME

Ştii, ce? Mi-aş dori ca tu să ai, măi Guliver, 10 metri înălţime, să văd cum te-ai mai fi putut ţine atunci pe picioare. Poziţia noastră bipedă nu susţine greutatea echivalentă unei asemenea înălţimi. Ţi s-ar umfla picioare şi ţi s-ar frânge coloana vertebrală. Despre ei, într-un articol viitor.

Acum omul începe să citeze neofiţi care-i împărtăşesc numărul de neuroni, dar nu şi de cromozomi (reiterez, discutăm cu singurul om care se trage din maimuţă), printre care mă mir că nu-l găsesc şi pe Salman Rushie sau Gabriel Garcia Marquez. Se pare că omul are oroare de literatură, aşa că citează surse care la rândul lor citează personaje prin excelenţă fictive şi evenimente apocrife. Ia câteva imagini ale unor participanţi la concursuri de photoshopat şi ni le prezintă ca pe dovezi indubitabile ale propriei sale prostii. Mai are rost să continui?

Anunțuri