Chinua Achebe – Lumea se destramă

    Despre carte:

      Lumea se destramă este romanul de debut al lui Chinua Achebe. Titlul este al doilea vers din poemul lui William Butler Yeats, A doua venire. Este cea mai citită carte din literatura africană contemporană.

Titlul în engleză: Things Fall Apart

Anul publicării: 1958

Număr de pagini: 197

Ediţie: Penguin, 2006

Perioada în care se petrece acţiunea: sfârşitul sec. al XIX-lea

Locul în care se petrece acţiunea: Umuofia, Nigeria

Subiect: societatea nigeriană la vremea colonializării

 

Despre autor:

Chinua Achebe (1930-2013) este unul dintre cei mai proeminenţi scriitori nigerieni şi înainte să se stingă luna trecută din viaţă numele său s-a aflat printre cele cu şanse importante la câştigarea  Premiului Nobel pentru Literatură. A fost un copil prodigios şi s-a remarcat încă de mic. Lumea se destramă, romanul său de debut, este cea mai citită carte din literatura africană modernă (a fost vândut în peste 8 milioane de exemplare), Chinua Achebe fiind cel mai tradus scriitor african (romanele sale i-au fost traduse în peste 50 de limbi). Deşi un susţinător al folosirii limbi engleze, acesta critică o parte a literaturii colonialiste, prin care se numără şi cartea lui Joseph Conrad, Inima întunericului. A fost implicat pentru o vreme destul de scurtă în politică. Printre cele mai cunoscute romane ale sale se numără: Lumea se destramă (Things Fall Apart), Săgeata Domnului (Arrow of God), Liniştea s-a sfârşit (No Longer at Ease) şi Un om din popor (A Man of the People).

Rezumat:

Cu toate că tatăl său, Unoka, care-n toată viaţa sa nu a adunat decât datorii, nu l-a ajutat ajutat prea mult, Okonkwo izbuteşte graţie hărniciei sale şi a forţei fizice pe care-o posedă să se facă remarcat în Umuofia, satul şi tribul din care face parte. Okonkwo devine un luptător respectat, care are trei soţii (pe Ojiugo, cea mai tânără dintre ele, pe Ekwefi, iar pe cea de-a treia ori am uitat cum o cheamă ori numele ei nu este menţionat). Într-o zi, după ce un soţia unui sătean este omorâtă de un om dintr-un trib vecin, Okonkwo este trimis  să negocieze compensaţiile: o femeie care să-i înlocuiască văduvului soţia şi un băiat, Ikemefuna, care rămâne în casa lui Okonkwo vreme de trei ani înainte ca oamenii din Umuofia să-l jertfească. Okonkwo, deşi este harnic şi silitor, este, de asemenea, şi iute de mânie, iar în săptămâna păcii îşi bate cea mai tânără soţie. Este sancţionat de trib, însă după ceva vreme, un întâmplă un accident şi puşca lui Okonkwo explodează ucigând un copil. Okonkwo împreună cu familia sa sunt ostracizaţi, iar casa le este arsă. În exil este vizitat de Obierika, cel mai bun prieten al său, care are grijă de pământul lui şi care îi aduce, din când în când, veşti. Una dintre aceste veşti este despre misionarii care şi-au ridicat, în pofida protestelor şi avertismentelor tribului, o biserică. Iar de aici încolo lumea începe să se destrame…

 

Impresii:

Recunosc că-n ceea ce priveşte literatura nigeriană sunt un profan, nu însă unul deplin, pentru că mai citit şi Amos Tutuola, iar de Wole Soyinka (primul african care-a primit Premiul Nobel pentru Literatură) am auzit, deşi nu am reuşit să pun mâna pe niciuna dintre cărţile sale.  Faţă de stilul folosit de Tutuola, cel de care uzitează Achebe este infinit mai complex şi mai cursiv, cu toate că elementul descriptiv rămâne oralitatea.  Însă este destul de greu să-l comparăm din punct de vedere stilistic pe Chinua Achebe cu scriitorii francezi, ruşi ori englezi, deşi este foarte posibil ca unele subtilităţi lingvistice să se piardă o dată cu traducerea ori să fie greu de depistat sau înţeles. Aşa că mai indicat ar fi să ne axăm asupra poveştii. Decadenţa societăţii locale sub influenţa unei civilizaţii exterioare, mai avansate dar în acelaşi timp şi mai ignorante când vine vorba de tradiţiile locale, nu este unul nou, acesta fiind superb exploatat în romanul lui G.G. Marquez, Un veac de singurătate. Am putea stabili o serie de paralele între cele două opere, însă-n Lumea se destramă, deşi spiritele de care se tem localnicii au un rol important, realismul pare să lipsească, puterea spiritelor fiind mai degrabă una temută şi invocată decât una aievea, la fel ca şi-n literatură elină târzie, când apariţiile zeilor se rarefiaseră prevestind o dispariţie totală. Redarea lumii câmpeneşti, surprinsă parcă-n atemporalitatea sa, este una izbutită, revenirile asupra unor evenimente deja menţionate nefiind deloc supărătoare (aşa cum ar putea fi considerată, de exemplu, în Catch 22), iar dialogurile, deşi marca unei lumi profund străine nouă, este vibrant. Okonkwo, prin calităţile şi defectele sale, este un personaj veridic, asemenea vieţii pe care o trăieşti. Alături de evenimente fericite (cum ar fi căsătoria fiicei prietenului său, Obierika) există şi circumstanţe nefavorabile (accidentul fiind una dintre ele), care nu sunt neapărat puse pe seama spiritelor ori zeilor. Cu alte cuvinte, oamenii par să coabiteze cu aceştia, nu să fie complet subjugaţi de ei. Se poate observa că scriitorul vorbeşte despre lucruri pe care le scris, pe care le-a trăit şi care i-au marcat existenţa, unele episoade inspirâdnu-se direct din viaţa sa. Sunt lucruri pe care nu le poţi falsifica, lucruri care într-o operă literară par aproape erori ori elemente nevalorificate (Achebe şi implicit personajele sale nu obţin nimic de pe urma accidentului, Okonkwo putând să fie alungat în urma unei acţiuni conştient, pentru că defecte are destule. Accidentul, în schimb, este lipsit de-o morală şi nu schimbă ori îndreptăţeşte cu nimic concluziile deja formate de cititori). Misionarii fărâmă, însă, acest echilibru în numele binelui şi al ajutorului. Un ajutor forţat care îi loc să-i unească îi dezbină pe localnici (ce se întâmplă între Okonkwo şi cel mai drag dintre fiii săi, Nwoye este un exemplu elocvent). Achebe nu merge însă atât de departe încât să fie orbit de punctul de vedere adoptat şi să cadă-n meteahna patimii, mulţumindu-se să redea situaţia în plenitudinea complexităţii ei. Fiind romanul său de debut, publicat pe când acesta avea 28 de ani, mă aştept ca stilul să evolueze, iar acţiunea să fie şi închegată.