Fără destin este romanul de debut a lui Imre Kertész

Limba în care a fost scris: maghiară

Titlul în engleză: Fateless (Fatelessness)

Anul apariţiei: 1975

Perioada în care se petrece acţiunea:cel de-al doilea război mondial (’44-’45)

Locul în care se petrece acţiunea: Ungaria, Germania

Număr de pagini: 262

Ediţie: Vintage, 2004

Subiect: holocaust

Diverse: semi-autobiografică. În 2009 în Ungaria a fost realizat un film bazat pe întâmplările din această carte.

 

Despre autor:

Imre Kertész (n. 9 noiembrie 1929) este un scriitor de origine maghiară, care a primit Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2002. Aidoma protagonistului cărţii prezentate, la vârsta de 14 ani Imre Kertész a fost luat de acasă şi deportat, petrecând câteva luni în lagărele de concentrare de la Auschwitz şi Buchenwald. După publicare acestei cărţi, dezamăgit de lipsa de reacţie a criticilor, s-a mutat în Berlin şi o vreme a trăit din traduceri, fără să mai scrie nimic. Următoarea sa carte a fost publicată la mai bine de 10 ani de la debut.

 

Rezumat:

György (Gyuri) Köves, cel din a cărui perspectivă este prezentată acţiunea, este un copil de 14 ani care trăieşte împreună cu familia sa în Budapesta. Primele zeci de pagini se rotesc în jurul deportării tatălui său, Gyuri descriind destul de amănunţit reacţia întregii familii. La scurt timp după ieşirea din scenă a tatălui său, Gyuri este nevoit să ajute la întreţinerea familiei sale şi ajunge să lucreze într-o altă parte a oraşului, în condiţiile în care evreii erau obligaţi să trăiască doar în anumite zone. După o vreme este urcat, asemenea multor altor evrei, într-un tren cu destinaţia Germania. Îndurând foamea din vagon şi gemele celorlalţi pasageri, ajunge la Auschwitz. Nedorind să aibă parte de un tratament mai blând (avea impresia că minorii or să fie trimişi la şcoală, să înveţe, iar adulţii să muncească), minte în legătură cu vârsta sa şi ajunge, involuntar, să-şi salveze viaţa. Înainte de a-i cunoaşte prea bine pe ceilalţi deţinuţi ori de-a afla ce-i cu crematoriul din apropiere (!), este urcat într-un alt tren, care-l duce de această dată la Buchenwald, iar apoi, după câteva săptămâni, este transferat la Zeitz. Aici trăieşte într-un cort împreună cu alţi deţinuţi şi este pus să muncească uneori peste puterile sale. La un moment dat se îmbolnăveşte şi este internat. În spital se împrieteneşte atât cu medicul francez, cât şi cu un alt pacient (care încearcă să-i fure prietenia francezului şi bucata de zahăr aferentă ei). Odată cu înfrângerea Germaniei Naziste, este trimis înapoi în Budapesta, unde intră în contact cu lumea în parte indolentă şi-n parte poate prea curioasă şi încearcă să-şi regăsească famlilia.

 

Despre carte:

Nu cred că aveţi cum să vă daţi seama din rezumatul voit insipid că romanul lui Kertész este unul atipic, într-o lume în care insolitul pare oricum să guverneze. Însă nu vorbim în cazul său de tendinţa, mult prea de-întâlnită şi idiotic pusă-n practică, de-a şoca, chiar dacă evenimentele prin care trece personajul principal l-ar fi îndreptăţit să adopte o astfel de abordare. Şi totuşi, în pofida lipsei acestei tendinţe, ba chiar datorită lipsei ei, romanul ajunge într-un final să şocheze. Reacţia personajului principal, de înţeles până la un anumit punct, devine de la un moment dat absurdă, iar naivitatea şi indolenţa nu-i mai pot servi drept scuze. Dar să o iau cu începutul. Prima parte, cea care rezumă deportarea tatălui său, pare a fi imaginea în oglindă a deportării personajului principal din Îngerul foamei, romanul Hertei Müller. În oglindă pentru că în prima dintre cele două cărţi comparate personajul principal este cel care rămâne, în timp ce o rudă apropiată este trimisă la muncă forţată, pe când în cel din urmă  situaţia este exact pe dos: personajul principal este trimis în lagăr, pe când rudele şi prietenii săi rămân acasă. O asemănare izbitoare care n-are nimic de-a face cu inspiratul ori plagiatul, ci constituie în sine un interesant experiment literar (cum aşa cum se întâmplă, de această dată intenţionat, în Foe, romanul lui J.M. Coetzee). Încă din această primă parte se poate remarca lipsa de reacţie şi detaşarea cu care Gyuri pare să trateze întreaga situaţie. Însă nu trebuie să înţelegeţi greşit această detaşare, la temelia ei nu se află nepăsarea, ci neputinţa (o neputinţă deloc conştientizată şi o detaşare deloc mimată. Dacă ar fi fost minată, ori dacă Imre Kertész ar fi inserat până şi cele mai mic detalii care să te facă să crezi că ar fi fost ori ar fi putut fi, atunci întregul comportament al lui Gyuri ar fi fost de înţeles). Iar tot acest comportament este amplificat (prin simplul fapt că nu este în niciun fel schimbat) în momentul în care Gyuri ajunge la Auschwitz. După ce-n timpul călătoriei cu trenul a descris, pe scurt, ce-i drept, din suferinţele celor prezenţi, ne-am fi aşteptat ca-n momentul în care ajunge în lagărul de exterminare intensitatea sentimentelor să crească exponenţial. Însă acest lucru nu se întâmplă şi nu se întâmplă din simplul motiv că personajul principal nu asistă la atrocităţile de care-am auzit cu toţii. Descrie cu precizie tratamentul la care a fost supus, mâncarea care i se dădea, vorbele pe care le schimba cu ceilalţi, dar nu şi cruzimile la care ne-am fi aşteptat. Am crezut la un moment dat că e o carte propagandistă, menită să diminueze ori nege ororile comise de nazişti, însă am continuat să citesc sub vălul stranietăţii şi realizând că nu poate fi vorba de aşa ceva. Fără a mai lungi prea mult vorba, mi-am dat seama despre ce fel de carte este vorba. O carte care şochează prin faptul că nu vrea să şocheze, prin încercarea de-a găsi un dram de umanitate chiar şi acolo unde acesta nu este, de-a conferi unei situaţii atâta putere încât puterea în sine iese din discuţie. Nu este de mirare că romanul a fost comparat cu scrierile lui Kafka. Sunt multe asemănări, dar şi foarte multe distincţii. Oricum ar fi, Fără destin este una dintre cărţile care trebuiesc citite, ceea ce vă invit şi pe voi să faceţi.

Anunțuri