Încă de când l-am vizitat pentru prima oară, în urmă cu aprozimativ 4 ani de zile, Marrakesh mi-a rămas în minte ca un oraș al contrastelor, plin de oameni și povești într-o continuă și nesfârșită prefacere. Iar vizita de acum o săptămână nu a făcut decât să-mi reîntrăgească această părere.
Dominat de lanțul muntos al Atlasului, ale cărui culmi înzăpezite veghează din depărtare în timpul iernii asupra orașului, Marrakesh rămâne unul dintre puținele locuri în care progresul galopant al civilizației nu a distrus străvechea cultură pe care și de care a fost întemeiat. Cum intri în medina (partea veche a sa, orașul nou ori ville nouveau, construit în mare parte și în grabă de francezi, neprezentând niciun fel de interes din punct de vedere turistic) ești întâmpinat seara de o cacofonie de zgomote în care se amestecă cântecul hipnotizant al îmblânzitorilor de șerpi, drăngănitul aramelor cu care sunt împlătoșați vânzătorii de apă (în zilele noastre mai mult fac poze decât vând apa cu gust de piatră din burdufurile lor de capră), croncănitul păsărilor dresate, așezate de multe ori pe capul cântăreților, șoaptele povestitorilor care îndrugă noapte de noapte povești vechi de când lumea, strigătul chelnerilor care-și atrag mușterii la tarabele ce apar de te miri unde odată cu lăsarea serii și nelipsitele claxoane ale motocicliștilor și bicicliștilor care își croiesc cu greu drum printre râurile de oameni. Jmaa El Fna, piața în care se petrec toate aceste locurile, a și fost inclusă pe lista monumentelor UNESCO datorită valorii sale culturale. (în imaginea din stânga puteți vedea un soi de teatru în aer liber, în care eroul principal, îmbrăcat în culori țipătoare, ia în derâdere obiceiurile lumii moderne). Dacă în timpul zilei, Jmaa El Fna nu prea pare locul pe care vi l-am descis mai sus, seara se umple de magie, de negri bantu, îmbrăcați în costume tradiționale, tuaregi în veșminte de un albastru intens, localnici în djebale groase, din cânepă ori păr de cămilă, femei care sunt gata să-ți imprime un tatuaj cu hena pe mână, acrobați care strâng în jur lor o mulțime de oameni, boxeuri de toate vârstele și greutățile, jocuri care să-ți testeze abilitățile fizice și nu în ultimul rând vizitatori din toate colțurile lumii.

De jur împrejurul acestei mase imense de oameni (să tot fie vreo 10-20.000 de persoane), tarabe la care se vinde aproape non-stop suc proaspăt de portocale (și că tot veni vorba de portocale, la doi pași de piață, în parcul ce înconjoară spre nord moscheea Kotubia – în imaginea din dreapta -, sunt o grămadă de portocali cu fructele în pârg din care vă puteți oricând degusta).  Caleștile înșirate de-a lungul drumului sunt oricând gata să vă scoată ori introducă în această lume fermecată, în care nu pare a exista un timp anume, trecutl și prezentul coexistând într-o armonie veșnic instabilă (ca preț, încercați 100-150 de dirmahi pe oră). Aș fi în stare să-mi pierd nopți la rând ascultând povestirile în arabă, al căror înțeles nu-l pot desluși decât pe chipurile localnicilor care-i ascultă. Nu departe, pe drumurile labirintice menite să te poarte spre măruntaiele medinei, se flă o altă lume aparte, inefabil legată de prima, în care cerșetorii oribi, închistați în lumea lor misterioasă îți trec unii altora monedele primite, încercând să descifreze cu ajutorul degetelor valoarea lor. Și-n tot acest timp își spun cuvinte clare și totodată tainice, aidoma unor incantații. În timpul zilei, când în piață nu se află decât dresorii, îmblânzitorii, dansatorii și vânzătorii de apă, care de abia așteaptă să le faci o poză pentru a-ți cere câțiva dinari (au niște ochi atât de ageri încât singura ta șansă e să ai un zoom generos la cameră), pe străduțele care diverg din ea se găsește un labirint căptușit și înțesat de tot felul de magazine și tarabe care fac din întreaga medină ceea ce și este de fapt – un imens bazar de lucruri tradiționale, făcute de mână și destinat în primul rând localnicilor. Aici puteți găsi cam tot ce vă puteți închipui, de la lămpi, felinare, candelabre și lustre din tablă ori aramă (puteți observa câteva astfel de obiecte în imaginea din stânga), multe încrustate cu vitralii multicolore (adeseori semănând cu cădelnițele și obiectele religioase din țările ortodoxe) și până la covoare persane ori mirodenii cu nume greu de pronunțat și aproape imposibil de ținut minte. Prețurile variază și se negociază, dar sunt mereu sub celor din Europa.  Foarte căutate sunt șalurile din pashima, pentru care va trebui să negociați serios, prețul de pornine fiind de cele mai multe ori peste 100 de dirhami (sunt și câteva locuri în care sunt afișate prețurile și unde un astfel de șal costă în jur de 80 de dirhami). La fel de apreciate sunt și gențile din piele (cu un preț de pornire de 350 de dirhami, dar pe care le-ați putea scoate la sub 200), căciulile din lână, ibricele din alamă, bijuteriile din argint, hainele tradiționale, cutiile și cutiuțele din lemn ori tablă frumos decorată ori micile suveniruri pe care să le dăruiți prietenilor (cum ar fi mici lămpi încrustate cu diverse pietre, seturile de pahare frumos ornate, penarele din piele, vezoiele, fesurile, papucii din piele cu vârf acuțit, curelele ș.a.m.d.). Dacă doriți să achiziționați mai multe obiecte de același fel, cel mai indicat este să cumpărați unul (după ce ați negociat în prealabil), și apoi să vă plimbați pe la alte magazine cu acel obiect la vedere, susținând zâmbitor că ați dat pe el mai puțin decât în realitate. Veți obține garantat un preț mai mic (de cele mai multe ori chiar mai mic decât cel pe care l-ați menționat).

Pierzându-vă pe astfel de străduțe veți descoperi locuri cu adevărat minunate, unul dintre ele fiind și Souk (piață, în arabă) Lakdima (în imaginea din dreapta), acolo unde, pe lângă cele menționate anterior, puteți găsi și piei de zebre ori leoparzi ori chiar cameleoni vii, care-și schimbă culoarea sub ochii dvs. În spatele acestor magazine (și uneori chiar și înăuntrul lor) sunt cei care confecționează toată această puzderie de obiecte. Pășiți cu încredere pe străduțele lăturalnice și-i veți descoperi cu siguranță. Îi veți vedea ciocănind tabla, vopsind pielea, trebăluind și ferchezuind. În acest proces, de prelucrare și vânzare, pare a fi implicat întreg orașul, un singur și simplu obiect trecând prin nenumărate mâini până să ajungă în folosința celor care-l cumpără. Și am să vă dau aici un singur exemplu: pielăria. Mai întâi sunt crescătorii de animale, apoi cei care le sacrifică și aduc pieile în oraș. Aici acestea sunt tăbăcite și tratate preț de câteva zile ori săptămâni (depinde ce anume se dorește mai apoi să se facă din ele) de către alți oameni în locurile speciale amenajate din jurul porții (Derb, în arabă) Dbagh (în imaginea din stânga puteți vedea un astfel de loc – pieile se pun în acele cavități alături de varii substanțe, de la rahat de porumbel și până la diverși acizi). Apoi acestea se lasă la uscat și sunt vândute, la grămadă, mai departe, pentru a fi vopsite și decupat corespunzător. De aici ajung în mâinile celor care le dau forma finală, fie că vorbim de genți, haine, ghiozdane ori portofele. Iar ultimii, și cei care fac și cei mai mulți bani din acest proces (dacă nu cumva trebuie și ei să cotizeze locația), sunt vânzătorii. Și toți, dar absolut toți, negociează.

Dacă doriți să vizitați locul în care pieile se lasă la macerat, îndreptați-vă spre Derb Dbagh. Veți fi acostați de o mulțime de binevoitori dornici să vă dea indicații (băgați de seamă că toți cei care vă însoțesc, chiar și părând că au o altă destinație finală, vă vor cere bani pentru serviciul lor. Dacă nu doriți să-i plătiți, pur și simplu zâmbiți-le atotștiutor și amuzați și spuneți-le că ați mai fost deja la ‘berber market’ – indiferent de ziua în care vă găsiți, aceste călăuze ori să susțină mereu că este o singură dată pe săptămână. Legați-vă șireturile, schimbați o vorbă cu soțul ori soția și lăsați-i să se îndepărteze înainte de a vă continua drumul). La intrarea într-o astfel de tannery, plătiți în avans 20 de dirhami, motivând că vreți să aruncați doar o privire (altfel ghidul vă va îndruga verzi și uscate conducându-vă la final spre magazinul amicului său, unde toate lucrurile au prețuri piperate. Dacă ați ajuns până aici, pur și simplu nu cumpărați nimic, spunând că nu aveți bani la voi și că veți reveni mai târziu. Nu are niciun rost să negociați – prețurile sunt de app. 15-20 de ori mai mari decât în mod normal).

În încheiere, dacă doriți să vedeți ceva din Africa Neagră, fără să vă simțiți vreo clipă în nesiguranță, Marrakeshul este locul ideal. Și tot locul ideal este și pentru cumpărături de tot felul (ca regulă, nu vă avântați să cumpărați până ce nu veți fi cercetat atent piața și calitatea produselor. Neapărat de văzut locurile cu prețuri și apoi de cumpărat din alte părți, încercând să negociați). Pentru produsele care costă mai bine de 100 de dirhami (în jur de 9 euro), începeți prin a sugera o trime din din cât cer ei și opriți-vă pe la 2,5. Pentru cele sub 100, începeți de la jumătare și opriți-vă la 2/3. Nu sugerați niciodată un preț pe care nu sunteți dispus să-l plătiți! Cu cât sunt mai scumpe, cu atât începeți de la valori mai mici).