Haruki Murakami – În căutarea oii fantastice

În căutarea oii fantastice este cel de-al treilea roman scris de Haruki Murakami

Limba în care a fost scris: japoneză

Titlul în engleză: A Wild Sheep Chase

Anul apariţiei: 1982

Perioada în care se petrece acţiunea: anii 1970

Locul în care se petrece acţiunea: Japonia (Tokyo, Hokkaido)

Număr de pagini: 378

Ediţie: Polirom, 2005

Gen: dramă, postmodernism, suprarealism

Diverse: Este cel de-al treilea roman din Trilogia Șobolanului (primul fiind Ascultă vântul cântând, iar al doilea, Pintball 1973), iar pentru el Murakami a primit Noma Literary Newcomer’s Prize.

 

Despre autor:

Haruki Murakami s-a născut în Kyoto, Japonia, pe 12 ianuarie 1949. A tradus numeroase opere literare din engleză în japoneză și a scris mai multe romane și volume de povestiri scurte, numărându-se la momentul de față printre cei mai apreciați scriitori japonezi. Pentru scrierile sale a fost recompensat cu numeroase premii naționale și internaționale, printre care și Franz Kafka (despre care se spune că ar fi un indicator al premiului Nobel pentru Literatură) și Ierusalim. Depărtându-se de la romanul tradițional japonez și îmbrățișând cultura vestică, Murakami îmbină solitudine cu nihilismul, dându-le un aer fantastic, comparat uneori cu cel din scrierile lui Kafka.

 

Rezumat:

Personajul narator al acestui roman, al cărui nume nu-l cunoaștem, este co-partener la o firmă destul de mică de publicitate, care a părăsit de soția sa. După câteva analepse și prolepse menite să sugereze cauzele divorțului, acțiunea se poziționează într-un prezent 1978. Ca parte a meseriei sale, ajunge să cunoască și apoi să aibă o relație, cu o fată care lucra ocazional ca model, având în același timp și o slujbă cu jumătate de normă la o mică editură din capitala niponă. În paralel, personajul narator păstrează o corespondență unilaterală (adică doar primește scrisori, nu și trimite) cu un vechi amic de-al său, generic denumit Șobolanul. Într-o zi Șobolanul îi trimite în plin și o fotografie făcută de el (și un manuscris, pe care, dintr-un motiv sau altul, personajul narator nu ajunge să-l citească). După ce naratorul publică fotografia în umila sa revistă, este contactat de reprezentantul unul important interlop și amenințat să găsească una dintre oile prezente în fotografia făcută de Șobolan (ca o poveste secundară intercalată în cea principală, aflăm pe parcurs că respectivul interlop avusese o legătură personală cu o oaie asemănătoare celei din poză – o rasă inexistentă, se pare, cu o stea maronie pe spate. Ca urmare a acestei legături personale, explicată sub forma faptului că oaia ar fi intrat în el și ar fi început, încet, încet, (să-l ajute) să-i (să-și) conducă viața, din simplu criminal de război, omul ajunge una dintre cele mai influente persoane de Japonia. Naratorul pornește alături de prietena sa în căutarea oii fantastice, având ca punct de pornire scrisorile primite de la Șobolan, scrisori pe care se discerne vag ștampila oficiului poștal. Prima lor oprire este în Sapporo, unde se cazează la Hotelul Delfin. Coincidență sau nu, singurul locatar stabil al hotelului este și tatăl patronului, fost responsabil cu recensământul oilor. Discutând cu el, cei doi află că și acesta a avut o relație personală cu oaia, doar că oaia l-a folosit drept mijloc de transport, după care l-a părăsit fără niciun fel de remușcări și l-a înșelat, pardon, schimbat, cu interlopul. Recunoscând peisajul din poză, fostul responsabil cu recensământul oilor îi trimite pe cei doi în Hokkaido. Întrebând prin jur, cei doi izbutesc să ajungă în cele din urmă în locul în care a fost făcută poza. Apariția unui om îmbrăcat în oaie o determină pe prietena naratorului să se întoarcă în Sapporo, în timp ce naratorul este hotărât să rămână aici până când va ajunge să dea de Șobolan și de oaia cu pricina. Și ajunge.

 

Despre carte:

În căutarea oii fantastice este cel de-al șaptelea roman al lui Haruki Murakami pe care l-am citit și o spun sincer, printre cele mai slabe. Cel mai slab ar fi, totuși, Paintball 1973, urmat la o oarecare distanță de Iubita mea, Sputnik. Departe de Cronica păsării-arc ori Pădurea norvegiană, În căutarea oii fantastice este un roman lejer, scris de Murakami în prima sa tinerețe. Deși evenimentele se înlănțuie destul de bine (cu foarte mici, dar vizibile și supărătoare, excepții, cum ar fi strania și incredibila coincidență, marcă a unor cărți de-o calitate inferioară, de-a da tocmai peste fostul responsabil cu recensământul oilor chiar în hotelul în care s-au cazat. Bine, înțeleg că prietena naratorului, urecheata, avea ceva capacități extrasenzoriale, dar dacă tot le avea, de nu a pus direct mână pe hartă pe locul în care se afla, în Hokkaido, peisajul din poza cu pricina), romanul nu atinge profunzimea celor enumărate anterior. Fantasticul, în această instanță, este unul lipsit de veridicitate, cumva aplatizat prin însăși prezența sa pe scară largă de-a lungul cărții (șoferul, sunatul la Dumnezeu, urecheata), singura instanță în care se justifică ca parte a lumii murakamiene fiind secvența din final. Cum acest roman a fost scris înainte ca Murakami să atingă desăvârșirea ca autor, nu-l pot pune în aceeași categorie cu ultimele sale opere. În cazul de față mizează pe acțiune în  detrimentul ideilor și a digresiunilor (deși, în genere, romanele sale stau foarte bine la primul capitol), iar dialogurile, oarecum naive în romane precum Iubita mea, Sputnik, ori Pădurea norvegiană, aici riscă să devină ridicole. Dacă acesta carte este prima de Murakami pe care o citiți, există șanse destul de mari să vă placă, altfel riscați să fiți dezamăgiți de slaba și uneori naiva utilizare a motivelor abordate de autor în alte cărți de-ale sale.

 

Motive des întâlnite în romanele lui Haruki Murakami:

Pentru că tot am amintit mai devreme de motivele din opera lui Murakami, îmi permit să enumăr câteva (unele fiind simple idei, întâmplări ori instanțe la care Haruki recurge de parcă-ar face parte din recuzită):

– părăsirea. Toate (sau mai toate) personajele-narator ale lui Murakami sunt bărbați părăsiți de soțiile ori prietenele lor, acest lucru având de obicei loc la începutul cărții și reprezentând, de fapt, motorul care pune lucrurile în mișcare. Și tot de obicei, spre final are loc o a doua părăsire ori, în cazuri mult mai rare, împăcarea. Sensul din spatele acestor permutații are legătură cu al doilea motiv:

– neînțelegerea. Personajul-narator al lui Murakami, apatic și lipsit de imaginație, nu înțelege pe deplin lucrurile care se petrec în jurul său din simplu motiv că niciodată nu a stat să le observa cu îndeajuns de multă atenție ori să se îndoiască de ele în maniera existențialismului francez. Faptul că nu înțelege este și cauza pentru este părăsit. Desigur, la începutul cărții noi nu știm acest lucru, însă ajungem să-l descoperim pe parcurs. Împăcarea ori a doua despărțire din final vin să marcheze schimbările care au loc pe parcurs în mintea personajului, acestea fiind consecințele directe ale faptul că ajunge, în cele din urmă, să înțeleagă. Însă de obicei aceste înțelegeri sunt futile, ele nu ajung să explice nimic și-l plasează pe narator într-o situație similară cu cea de la începutul cărții. Înțelegând, în loc să fie descătușat, personajul-narator se găsește singur, alienat într-o lume alienată (motiv pentru care are loc și cea de-a doua părăsire roi despărțire. În romanele în care avem de-a face cu o împăcare, așa cum se întâmplă și în cazul cărții Iubita mea Sputnik, neînțelegerea este lipsită de coordonata ei existențială și kafkiană, fiind una lumească) și tot ce poate face este să-și accepte poziția. Cărți în care se petrece acest lucru: Cronica păsării-arc, La sud de graniță, la vest de soare, Pădurea norvegiană, Dans, dans, dans, În căutarea oii fantastice etc.

– căutarea. Aceasta survine ca urmare a primelor două. De fiecare dată imboldul este unul exterior (mai puțin în Pintball 1973, un alt roman lipsit de vectorul fantastic), reprezentat, într-o primă fază, de despărțirea naratorului de persoana iubită. Din acest moment, acesta încearcă să afle cauzele despărțirii, ajungând în cele din urmă la adevăratul imbold. În În căutarea oii fantastice, acesta se traduce prin amenințările la care recurg oamenii interlopului, în Cronica-păsării arc, la apariția Cretei și Maltei Kano. În mod similar stau lucrurile și în celelalte romane ale sale. Scopul subliminal și final al căutării nu constă în aflarea motivelor pentru care a fost părăsit, ci în găsirea sensului.

Pe lângă aceste motive principale, mai întâlnim și o serie de motive secundare și incidentală, precum și evenimente și locuri recurente. Primul dintre ele, des întâlnit în romanele nipone moderne și postmoderne, este pierderea celui de-al doilea război mondial și implicit bombardarea orașelor Nagasaki și Hiroshima. Într-un fel sau altul, distrugerea celor două orașe revine obsesiv, marcând cel mai important și tragic moment din istoria Japoneză modernă. Între condamnare și rușine, furie și acceptare, aceste evenimente par omniprezente. Niciun pas nu pare să fie făcut ignorându-le, niciun cuvânt spus uitându-le, nicio privire necunoscându-le. Ca parte a romanelor lui Murakami apare momentul 0, incidentele de la granița dintre Manchiuria și Mongolia care au degenerat în confruntare de proporții între forțele ruse și cele nipone de la Khalkhin Gol (Nomanhan, în japoneză), acestea din urmă suferind o înfrângere zdrobitoare. Deși episodul este relatat pe larg în Cronica păsării-arc, ecourile lui se fac simțite și în alte scrierile de-ale lui Murakami. În În căutarea oii fantastice, de aici vine interlopul cu oaia. Un alt element care revine constant este barul (Haruki Murakami, înainte să se apuce de scris, a fost patronul unui bar), precum și muzica. Pădurea norvegiană este denumită după melodia omonimă a celor de la Beatles, La sud de graniță, la vest de soare vine la de cântecul lui Nat King Cole, care este menționat și în În căutarea oii fantastice. Ar mai fi apoi oaia (partea nu doar a celor trei romane din Trilogia Șobolanului, Omul Oaie apărând și în Dans, Dans, Dans), sexualitatea, pierderea locului de muncă ș.a.

Reclame

Concursul de creație literară Lirismograf

CONCURSUL DE CREAȚIE LITERARĂ „LIRISMOGRAF”

ediţia a XIV-a, 2014

 

CONCURS DE POEZIE, PROZĂ ȘI ESEU, DRAMATURGIE, CRITICĂ LITERARĂ

Etapele desfăşurării concursului sunt următoarele:

–         primirea lucrărilor: 1 martie – 30 martie  2014

–         jurizarea şi stabilirea câştigătorilor: urmează să se anunțe

–         premierea şi gala laureaţilor: urmează să se anunțe

 

Regulamentul concursului:

1. La concurs pot participa tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 30 de ani

2. Sunt acceptate în concurs lucrări inedite – max. 10 pagini de poezie și/sau 15 de proză, dramaturgie ori critică literară. Format A4, Times New Roman, font 12, spațiere 1,5 și margini de 2 cm.

3. Fișierele se salvează PO (pt. poezie), PR (pt. proză), ES (pt. eseu), DR (dramaturgie), CR (critică literară), urmat prenumele și numele autorului. De exemplu, pentru proză: PR_Ionescu_Catalin.doc

Acestea sunt aşteptate pe adresele: sibiuccs@gmail.com


Premiile care se vor acorda:

• Premiile constau în diverse premii, cele mai bune materiale urmând să apară în antologia ,,Conexiuni”. Toți participanți vor primi în mod gratuit această antologie.

 

Mai multe concursuri

Mult succes!

 

Concursul național Echos Francophones

CONCURSUL NAȚIONAL DE PROZĂ ȘI POEZIE ÎN LIMBA FRANCEZĂ „ECHOS FRANCOPHONES”

ediţia a IX-a, 2014

 

CONCURS DE POEZIE ȘI PROZĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI LIMBA FRANCEZĂ 

Etapele desfăşurării concursului sunt următoarele:

–         primirea lucrărilor: 14 martie – 22 aprilie  2014 (pt. limba franceză) și 20 martie – 10 aprilie 2014 (pt. limba româna)

–         jurizarea şi stabilirea câştigătorilor: urmează să se anunțe

–         premierea şi gala laureaţilor: urmează să se anunțe

 

Regulamentul concursului:

1. Concursul se adresează exclusiv elevilor și studenților atât din țară cât și din diaspora.

2. Fiecare elev sau student poate să participe cu cel mult 3 poezii și/sau 3 proze (povestiri scurte, nuvele sau/și eseuri). Pe lângă acestea, se va trimite și un document conținând datele de contact (nume, prenume, vârstă, oraș, ocupație, telefon, adresă)

3. Nu se precizează dacă lucrările trebuiesc semnate sau nu.

Acestea sunt aşteptate pe adresa: concours.echosfrancophones2014@gmail.com


Premiile care se vor acorda:

• Urmează să se anunțe.

 

Mai multe concursuri

Mult succes!

Concursul literar național Universul Satului Românesc

CONCURSUL NAȚIONAL DE LITERATURĂ „UNIVERSUL SATULUI ROMÂNESC”

ediţia a II-a, 2014

 

CONCURS DE PROZĂ, PROZĂ SATIRICĂ, TEATRU, REPORTAJ LITERAR, ESEU, EPIGRAMĂ, PICTURĂ

Etapele desfăşurării concursului sunt următoarele:

–         primirea lucrărilor: 25 februarie – 15 iulie  2014

–         jurizarea şi stabilirea câştigătorilor: 16 iulie – august 2014

–         premierea şi gala laureaţilor: 16 august 2014

 

Regulamentul concursului:

1. La concurs pot participa creatori din întreaga ţară, indiferent de vârstă, membrii şi nemembrii ai unor uniuni de creaţie, membrii ai Uniunii Scriitorilor şi scriitorii din Diaspora.

2. Sunt 5 poezii, dintre care una dedicată poetului naţional (poate fi odă, baladă, glossă, doină), 5 epigrame, două proze scurte (pot fi şi satirice), o piesă de teatru, scrisă pe maximum 8 pagini (.doc, Arial 11 sau Times New Roman 12, A4).

3. Nu se precizează dacă lucrările trebuiesc semnate sau nu.

Acestea sunt aşteptate pe adresele: marintoma@gmail.com și dordedor@gmail.com


Premiile care se vor acorda:

• Premiile constau în diplome, bani şi publicarea în revista ,,Dor de Dor”

 

Anunțul original

Mai multe concursuri

 

Mult succes!

Concursul național de literatură Aghata Grigorescu Bacovia

CONCURSUL NAȚIONAL DE LITERATURĂ „AGATHA GRIGORESCU BACOVIA”

ediţia a VIII-a, Mizil, 2014

 

CONCURS DE PROZĂ ȘI POEZIE

Etapele desfăşurării concursului sunt următoarele:

–         primirea lucrărilor: 25 februarie – 15 septembrie  2014

–         jurizarea şi stabilirea câştigătorilor: 16 septembrie – octombrie 2014

–         premierea şi gala laureaţilor: octombrie 2014

 

Regulamentul concursului:

1. La concurs pot participatii toate persoanele, fie că au debutat sau nu editorial or că fac sau nu parte din USR. Nu pot participa câștigătorii ultimilor 3 ediții.

2. Sunt acceptate 10 pagini de proză și/sau 15 poezii (.doc, Times New Roman, A4, font 14, cu diacritice)

3. Lucrările nu vor fi semnate, ci se va trece un motto în susul paginii. CV-ul autorului și o poză jpg cu latura mare de minim 20cm se adaugă într-un fișier separat, care va conține și mottoul.

Povestirile sunt aşteptate pe adresa: lmanailescu@yahoo.ro sau, prin poștă și neapărat pe CD, nu pe hârite, pe adresa: Asociaţia Culturală Agatha Grigorescu Bacovia, str. Agatha Bacovia, nr. 13 A, Mizil, judeţul Prahova.


Premiile care se vor acorda:

• Marele premiu Agatha Grigorescu Bacovia, Premiul George Ranetti pentur poezie, Premiul Spirea V. Anastasiu pentru poezie, Premiul revistei Ferastra pentru poezie, Premiul Gheorghe Eminescu pentru proză, premiul Leonida Condeescu pentru proză, Premiul revistei Fereastra pentru proză. De asemenea vor fi acordate premii speciale şi menţiuni ale unor reviste literare, instituţii de cultură sau sponsori

 

Anunțul original

Mai multe concursuri

 

Mult succes!

Concursul de poezie Ioan Budai Deleanu

CONCURSUL DE POEZIE „ION BUDAI DELEANU”

ediţia a IV-a, Geoagiu, 2014

 

CONCURS DE POEZIE

Etapele desfăşurării concursului sunt următoarele:

–         primirea lucrărilor: 20 februarie – 15 iunie  2014

–         jurizarea şi stabilirea câştigătorilor: 16 iunie – 18 iulie 2014

–         premierea şi gala laureaţilor: 19 iulie 2014

 

Regulamentul concursului:

1. La concurs pot participatii toate persoanele, fie că au debutat sau nu editorial or că fac sau nu parte din USR.

2. Sunt acceptate 3 poezii inedite, tema fiind la alegere.

3. Lucrările nu vor fi semnate, ci se va trece un motto în susul paginii. Datele autorului se trec pe-o foaie separată, pusă într-un plic mic şi inclus acest plic mic în cel mare. NU SE TRECE NUMELE EXPEDITORULUI!

Povestirile sunt aşteptate pe adresa:  Șimonați Claudiu Nicolae, Str. Calea Romanilor, nr. 112,  C.P. 335.400, Loc. Geoagiu, Jud. Hunedoara (cu mențiunea: pentru Festivalul național de poezie Ioan Budai Deleanu, ediția a IV-a)


Premiile care se vor acorda:

• trei premii, trei mențiuni și trei premii speciale.

Anunțul original

Mai multe concursuri

Mult succes!

Concurs de poezie, Peregrinări, 2014

CONCURSUL DE POEZIE „PEREGRINĂRI”

ediţia a IV-a, Dublin, 2014

 

CONCURS DE POEZIE

Etapele desfăşurării concursului sunt următoarele:

–         primirea lucrărilor: 1 aprilie – 15 mai  2014

–         jurizarea şi stabilirea câştigătorilor: 16 mai – 31 mai 2014

–         premierea şi gala laureaţilor: 1 iunie 2014

 

Regulamentul concursului:

1. La concurs pot participatii toate persoanele care au depășit vârsta de 14 ani, indiferent dacă locuiesc în România ori diaspora ori dacă au debutat editorial ori nu.

2. Este acceptată o singură poezie în limba română e maxim 2 pagini (document word .doc, Times New Roman, corp 12, format A4, cu diacritice).

3. Lucrările vor fi semnate, autorul urmând să trimită pe lângă poezia în cauză și o fotografia jpg, precum și adresa sa de domiciului, care nu va fi făcută publică. 

Adresa la care se vor trimite poezia și fotografia este: centruldepromovaredublin@gmail.com


Premiile care se vor acorda:

Locul I – diplomă tipărită, un exemplar din revista Itaca, nr 6 (aprilie, mai, iunie 2014), Incursiune în romanul grec-latin, autor Dorina Șișu, volum apărut în Colecția Cititor de proză, la editura Transilvania, Baia Mare, 2010.

Locul II: diplomă tipărită, un exemplar din revista Itaca, nr 6 (aprilie, mai, iunie 2014), George Călinescu– Istoria literaturii române de la origini până în prezent. Ediție facsimil; Editura SEMNE – București, 2003. Este o reproducere, inclusiv coperta, a primei ediții apărute la Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1941. Premiu oferit de către dl. Ion Potolea, membru al juriului.

Locul III: diplomă tipărită, un exemplar din revista Itaca, nr 6 (aprilie, mai, iunie 2014), o monedă irlandeză de 1 penny, din anul 1914

 

Anunțul original

Mai multe concursuri

Mult succes!

Concurs de debut Adenium, 2014

CONCURSUL DE DEBUT „ADENIUM”

ediţia a II-a, Iași, 2014

 

CONCURS DE PROZĂ, POEZIE, TEATRU, LITERATURĂ PENTRU COPII, ESEU, BANDĂ DESENATĂ & MINIATURĂ GRAFICĂ

 

Etapele desfăşurării concursului sunt următoarele:

–         primirea lucrărilor: 10 ianuarie – 15 mai  2014

–         jurizarea şi stabilirea câştigătorilor: 15 mai – 1 septembrie 2014

–         premierea şi gala laureaţilor: septembrie 2014

 

Regulamentul concursului:

1. La concurs pot participatii toate persoanele care nu au debutat încă editorial (se consideră debut editorial publicarea în volum propriu, indiferent de tematică ori domeniu. Aparițiile în reviste și antologii nu sunt considerate ca fiind debut editorial)

2. Sunt acceptate manuscrise care să se încadreze într-una dintre secțiunile concursului (proză scurtă ori roman, poezie, teatru, literatură pentru copii, bandă desenată și miniatură grafică).

3. Lucrările, atât în format print cât și electronic (CD ori stick), nu vor fi semnate, ci se va trece un motto în susul paginii. Datele autorului se trec pe-o foaie separată, pusă într-un plic mic şi inclus acest plic mic în cel mare. NU SE TRECE NUMELE EXPEDITORULUI!

Povestirile sunt aşteptate pe adresa:  Editura Adenium, Aleea Copou nr. 3, Iași


Premiile care se vor acorda:

• lucrările declarate câștigătoare vor apărea la târgul de carte Gaudeamus, autorilor revenindu-le 50 de exemplare din acestea.

Anunțul original

 

Mult succes!

Marrakesh – un loc magic

Încă de când l-am vizitat pentru prima oară, în urmă cu aprozimativ 4 ani de zile, Marrakesh mi-a rămas în minte ca un oraș al contrastelor, plin de oameni și povești într-o continuă și nesfârșită prefacere. Iar vizita de acum o săptămână nu a făcut decât să-mi reîntrăgească această părere.
Dominat de lanțul muntos al Atlasului, ale cărui culmi înzăpezite veghează din depărtare în timpul iernii asupra orașului, Marrakesh rămâne unul dintre puținele locuri în care progresul galopant al civilizației nu a distrus străvechea cultură pe care și de care a fost întemeiat. Cum intri în medina (partea veche a sa, orașul nou ori ville nouveau, construit în mare parte și în grabă de francezi, neprezentând niciun fel de interes din punct de vedere turistic) ești întâmpinat seara de o cacofonie de zgomote în care se amestecă cântecul hipnotizant al îmblânzitorilor de șerpi, drăngănitul aramelor cu care sunt împlătoșați vânzătorii de apă (în zilele noastre mai mult fac poze decât vând apa cu gust de piatră din burdufurile lor de capră), croncănitul păsărilor dresate, așezate de multe ori pe capul cântăreților, șoaptele povestitorilor care îndrugă noapte de noapte povești vechi de când lumea, strigătul chelnerilor care-și atrag mușterii la tarabele ce apar de te miri unde odată cu lăsarea serii și nelipsitele claxoane ale motocicliștilor și bicicliștilor care își croiesc cu greu drum printre râurile de oameni. Jmaa El Fna, piața în care se petrec toate aceste locurile, a și fost inclusă pe lista monumentelor UNESCO datorită valorii sale culturale. (în imaginea din stânga puteți vedea un soi de teatru în aer liber, în care eroul principal, îmbrăcat în culori țipătoare, ia în derâdere obiceiurile lumii moderne). Dacă în timpul zilei, Jmaa El Fna nu prea pare locul pe care vi l-am descis mai sus, seara se umple de magie, de negri bantu, îmbrăcați în costume tradiționale, tuaregi în veșminte de un albastru intens, localnici în djebale groase, din cânepă ori păr de cămilă, femei care sunt gata să-ți imprime un tatuaj cu hena pe mână, acrobați care strâng în jur lor o mulțime de oameni, boxeuri de toate vârstele și greutățile, jocuri care să-ți testeze abilitățile fizice și nu în ultimul rând vizitatori din toate colțurile lumii.

De jur împrejurul acestei mase imense de oameni (să tot fie vreo 10-20.000 de persoane), tarabe la care se vinde aproape non-stop suc proaspăt de portocale (și că tot veni vorba de portocale, la doi pași de piață, în parcul ce înconjoară spre nord moscheea Kotubia – în imaginea din dreapta -, sunt o grămadă de portocali cu fructele în pârg din care vă puteți oricând degusta).  Caleștile înșirate de-a lungul drumului sunt oricând gata să vă scoată ori introducă în această lume fermecată, în care nu pare a exista un timp anume, trecutl și prezentul coexistând într-o armonie veșnic instabilă (ca preț, încercați 100-150 de dirmahi pe oră). Aș fi în stare să-mi pierd nopți la rând ascultând povestirile în arabă, al căror înțeles nu-l pot desluși decât pe chipurile localnicilor care-i ascultă. Nu departe, pe drumurile labirintice menite să te poarte spre măruntaiele medinei, se flă o altă lume aparte, inefabil legată de prima, în care cerșetorii oribi, închistați în lumea lor misterioasă îți trec unii altora monedele primite, încercând să descifreze cu ajutorul degetelor valoarea lor. Și-n tot acest timp își spun cuvinte clare și totodată tainice, aidoma unor incantații. În timpul zilei, când în piață nu se află decât dresorii, îmblânzitorii, dansatorii și vânzătorii de apă, care de abia așteaptă să le faci o poză pentru a-ți cere câțiva dinari (au niște ochi atât de ageri încât singura ta șansă e să ai un zoom generos la cameră), pe străduțele care diverg din ea se găsește un labirint căptușit și înțesat de tot felul de magazine și tarabe care fac din întreaga medină ceea ce și este de fapt – un imens bazar de lucruri tradiționale, făcute de mână și destinat în primul rând localnicilor. Aici puteți găsi cam tot ce vă puteți închipui, de la lămpi, felinare, candelabre și lustre din tablă ori aramă (puteți observa câteva astfel de obiecte în imaginea din stânga), multe încrustate cu vitralii multicolore (adeseori semănând cu cădelnițele și obiectele religioase din țările ortodoxe) și până la covoare persane ori mirodenii cu nume greu de pronunțat și aproape imposibil de ținut minte. Prețurile variază și se negociază, dar sunt mereu sub celor din Europa.  Foarte căutate sunt șalurile din pashima, pentru care va trebui să negociați serios, prețul de pornine fiind de cele mai multe ori peste 100 de dirhami (sunt și câteva locuri în care sunt afișate prețurile și unde un astfel de șal costă în jur de 80 de dirhami). La fel de apreciate sunt și gențile din piele (cu un preț de pornire de 350 de dirhami, dar pe care le-ați putea scoate la sub 200), căciulile din lână, ibricele din alamă, bijuteriile din argint, hainele tradiționale, cutiile și cutiuțele din lemn ori tablă frumos decorată ori micile suveniruri pe care să le dăruiți prietenilor (cum ar fi mici lămpi încrustate cu diverse pietre, seturile de pahare frumos ornate, penarele din piele, vezoiele, fesurile, papucii din piele cu vârf acuțit, curelele ș.a.m.d.). Dacă doriți să achiziționați mai multe obiecte de același fel, cel mai indicat este să cumpărați unul (după ce ați negociat în prealabil), și apoi să vă plimbați pe la alte magazine cu acel obiect la vedere, susținând zâmbitor că ați dat pe el mai puțin decât în realitate. Veți obține garantat un preț mai mic (de cele mai multe ori chiar mai mic decât cel pe care l-ați menționat).

Pierzându-vă pe astfel de străduțe veți descoperi locuri cu adevărat minunate, unul dintre ele fiind și Souk (piață, în arabă) Lakdima (în imaginea din dreapta), acolo unde, pe lângă cele menționate anterior, puteți găsi și piei de zebre ori leoparzi ori chiar cameleoni vii, care-și schimbă culoarea sub ochii dvs. În spatele acestor magazine (și uneori chiar și înăuntrul lor) sunt cei care confecționează toată această puzderie de obiecte. Pășiți cu încredere pe străduțele lăturalnice și-i veți descoperi cu siguranță. Îi veți vedea ciocănind tabla, vopsind pielea, trebăluind și ferchezuind. În acest proces, de prelucrare și vânzare, pare a fi implicat întreg orașul, un singur și simplu obiect trecând prin nenumărate mâini până să ajungă în folosința celor care-l cumpără. Și am să vă dau aici un singur exemplu: pielăria. Mai întâi sunt crescătorii de animale, apoi cei care le sacrifică și aduc pieile în oraș. Aici acestea sunt tăbăcite și tratate preț de câteva zile ori săptămâni (depinde ce anume se dorește mai apoi să se facă din ele) de către alți oameni în locurile speciale amenajate din jurul porții (Derb, în arabă) Dbagh (în imaginea din stânga puteți vedea un astfel de loc – pieile se pun în acele cavități alături de varii substanțe, de la rahat de porumbel și până la diverși acizi). Apoi acestea se lasă la uscat și sunt vândute, la grămadă, mai departe, pentru a fi vopsite și decupat corespunzător. De aici ajung în mâinile celor care le dau forma finală, fie că vorbim de genți, haine, ghiozdane ori portofele. Iar ultimii, și cei care fac și cei mai mulți bani din acest proces (dacă nu cumva trebuie și ei să cotizeze locația), sunt vânzătorii. Și toți, dar absolut toți, negociează.

Dacă doriți să vizitați locul în care pieile se lasă la macerat, îndreptați-vă spre Derb Dbagh. Veți fi acostați de o mulțime de binevoitori dornici să vă dea indicații (băgați de seamă că toți cei care vă însoțesc, chiar și părând că au o altă destinație finală, vă vor cere bani pentru serviciul lor. Dacă nu doriți să-i plătiți, pur și simplu zâmbiți-le atotștiutor și amuzați și spuneți-le că ați mai fost deja la ‘berber market’ – indiferent de ziua în care vă găsiți, aceste călăuze ori să susțină mereu că este o singură dată pe săptămână. Legați-vă șireturile, schimbați o vorbă cu soțul ori soția și lăsați-i să se îndepărteze înainte de a vă continua drumul). La intrarea într-o astfel de tannery, plătiți în avans 20 de dirhami, motivând că vreți să aruncați doar o privire (altfel ghidul vă va îndruga verzi și uscate conducându-vă la final spre magazinul amicului său, unde toate lucrurile au prețuri piperate. Dacă ați ajuns până aici, pur și simplu nu cumpărați nimic, spunând că nu aveți bani la voi și că veți reveni mai târziu. Nu are niciun rost să negociați – prețurile sunt de app. 15-20 de ori mai mari decât în mod normal).

În încheiere, dacă doriți să vedeți ceva din Africa Neagră, fără să vă simțiți vreo clipă în nesiguranță, Marrakeshul este locul ideal. Și tot locul ideal este și pentru cumpărături de tot felul (ca regulă, nu vă avântați să cumpărați până ce nu veți fi cercetat atent piața și calitatea produselor. Neapărat de văzut locurile cu prețuri și apoi de cumpărat din alte părți, încercând să negociați). Pentru produsele care costă mai bine de 100 de dirhami (în jur de 9 euro), începeți prin a sugera o trime din din cât cer ei și opriți-vă pe la 2,5. Pentru cele sub 100, începeți de la jumătare și opriți-vă la 2/3. Nu sugerați niciodată un preț pe care nu sunteți dispus să-l plătiți! Cu cât sunt mai scumpe, cu atât începeți de la valori mai mici).

Michael Ondaatje – Pacientul Englez

Pacientul Englez este o carte scrisă de Michael Ondaatje

Limba în care a fost scris: engleză

Titlul în engleză: The English Patient

Anul apariţiei: 1992

Perioada în care se petrece acţiunea: anii 1940

Locul în care se petrece acţiunea: Italia, Sahara, UK

Număr de pagini: 320

Ediţie: una românească

Gen: dramă,

Diverse: Pentru acest roman, Ondaatje a primit Booker Prize. În 1996, cartea a fost ecranizată, filmul find un succes recompensat cu zeci de premii și nu mai puțin de 9 Oscaruri.

 

Despre autor:

Michael Ondaatje s-a născut în Sri Lanka pe 12 septembrie 1942. În 1954 s-a mutat împreună cu familia în Marea Britanie, iar 8 ani mai târziu s-au stabilit în Canada. Pe lângă romane, Michael Ondaatje mai scrie și poezie, primind pentru volumele sale numeroase premii naționale și internaționale. Pacientul englez rămâne, însă, cea mai cunoscută operă a sa, datorită în mare măsură ecranizării de succes. Are ceva șanse la câștigarea premiului Nobel pentru Literatură. Cam aceleași pe care le are și Cărtărescu.

 

Rezumat:

Romanul este structurat pe mai multe planuri narative care se intersectează și diverg din prezentul celui principal. Hana este o infirmieră canadiană care a rămas în urma retragerii trupelor aliate în Villa San Girolano din Italia pentru a-l îngriji pe misteriosul pacient englez – o persoană cu arsuri pe cea mai mare parte a corpului, rănit într-un accident de avion și îngrijit o vreme de triburi de beduini. Arsurile suferite îl fac imposibil de identificat cu certitudine, iar faptul că el refuză să-și decline numele îi determină pe cei din jur să speculeze îndrugând vrute și nevrute.  Aflând că Hana este în San Girolano, Caravaggio, un canadian care o cunoște din copilărie și care a luptat în timpul celui de-al doilea război mondial de partea englezilor, vine să o întâlnească. Celor trei li se alătură într-o noapte Kip, un genist indian, a cărui misiune constă în dezamorsarea bombelor neexplodate. De aici povestea se adâncește în trecut, aruncând jocuri de umbre și lumini asupra întâmplărilor care i-au adus împreună. Cel mai misterios și cu cea mai tristă poveste rămâne, însă, pacientul englez. Având o cultură generală monumentală, un volum din Istoriile lui Herodot plin cu tot felul de însemnări și o pasiune extremă față de deșert, este coagulantul care îi ține pe cei trei împreună.

 

Despre carte:

Este una dintre cărțile care ar trebui citite și despre care, orice s-ar spune, n-ar face decât să deformeze adevărurile mărunte și triste pe care le conține. Încărcat cu imagini de-o frumuzețea feerică, care variază de la vila bombardată, prin tavanul căreia plouă, la orașe depopulate și dune nesfârșite străbătute într-o cursă contra-timp, pierdută încă dinainte de-a o începe, romanul reușește să creeze din rămășițele unei lumi un univers palpabil, a cărui frumusețe constă chiar în imposibilitatea de-a reuni toate piesele acestui puzzle. Rezultatul, oricât de diferit ar fi, are de fiecare dată un element în comun: neputința. Și în principal neputința de-a schimba trecutul. Pacientul englez este unul dintre cele mai solitare personaje din literatura universală, condamnat să retrăiască, în corpul lui ars și neputincios, drama propriei existențe. Imposibilitatea salvării Katherinei, decizia de-a o lăsa singură într-o peșteră din nesfărșita Sahară, doar cu promisiunea că se va întoarce. Și s-a întors, însă după câțiva ani…

Am remarcat inteligența prin care Ondaatje reușește să reunească toate aceste fire secundare, să le amestece cu prezentul, lăsându-le pe unele să trăiască în vreme ce pe altele alegând să le curme. Se folosește de cuvinte cu o răceală aproape exasperantă, transmisă până la cel mai profund nivel stilistic. Frazele sunt reci, aproape tăioase, de parcă ar comunica ceva care îi este perfect indiferent. Și cu toate acestea, paragrafele au aproape o insuportabilă încărcătură emoțională. Felul în care revine și-și dezvăluie episoadele, în care destramă cronologia poveștii pacientului englez, nu face decât să-mi întărească această impresie. Se joacă cu tristețea și durerea într-un fel în care te lasă să-nțelegi că, dincolo de toate, acestea îi aparțin în primul rând lui și abia apoi personajelor.

 

Cartea vs. film:

M-am apucat de acest roman după ce am văzut, cu aproape 16 ani în urmă, filmul, care, pentru o perioadă destul de îndelungată, s-a aflat în topul preferințelor mele. Cum s-a scurs atâta amar de vreme de atunci, e normal ca în mintea mea să fi suferit nenumărate schimbări, însă, din ce-mi amintesc, m-a impresionat opoziția dintre imobilitatea lui din prezent și ardoarea din trecut. Iar succesiunea secvențelor și implicit a celor două timpuri diferite, devine din ce în ce mai tragică pe măsură ce putem observa și spre ce rezultat concret se îndreaptă acea pasiune a sa. În final, rămâi exact cu imaginea pe care regizorul a dorit să ți-o lase. Deși imobilizat în prezent, încearcă pururi și zadarnic să se întoarcă în trecut. În cartea această imagine este ceva mai diluată și asta din pricină că povestirile celorlalte personaje par a avea o importanță mai ridicată. Greu de decis care mi-a plăcut mai mult, însă în mod sigur am să revăd filmul cât de curând.

 

Citate:

în curând

%d blogeri au apreciat asta: