mai buni şi activi 3

Prin intermediul topului de faţă doresc să stabilesc o diferenţiere a autorilor care au publicat în anul 2012 în revistele Suspans, Nautilus, SRSFF, Helion Online, Gazeta SF şi Revista de Suspans în funcţie de numărul, dar mai ales de calitatea, lucrărilor scrise. A nu se înţelege prin calitate vreun soi de recunoaştere oficială sau unanimă, ci părerea mea cu privire la prozele respective, ţinând cont de stil, originalitate, lexic, structurarea ideilor ş.a.m.d. Pentru că topul se referă la autori ca semnatari ai mai multor texte, sunt luaţi în considerare doar cei care au publicat două sau mai multe povestiri scurte în intervalul 1 ianuarie 2012 – 31 decembrie 2012. Numărul acestora se ridică la 59, nouă dintre ei fiind lăsaţi pe dinafară. În cazul scriitorilor care au debutat în volum (12 la număr, după socoteala mea), mă voi abţine de a le comenta evoluţia, menţionându-le, din motive obiective, doar poziţia în prezentul top. Mă tem de orgolii rănite şi reacţii violente. Dacă, însă, doresc să mă opresc şi asupra lor, n-au decât să-mi menţioneze acest lucru.

Am luat în considerarea numărul prozelor publicate, calitatea lor, precum şi revistele în care au apărut, autorii fiind notaţi în plus dacă au publicat în mai multe reviste.

 

Astăzi locurile 30-21

 

30. Tiberiu Virgil Popescu, cu povestirile Câinii fantomă, Îngerul cu coasa şi Critica letală, toate publicate în revista Suspans. Niciuna dintre prozele autorului nu a ajuns în topul celor mai bune povestiri publicate în cele şase reviste anul trecut, însă Tiberiu Virgil Popescu a avut în 2012 o evoluţie constantă. Autorul nu comite erori prea mari, dar nici nu impresionează prin ceva anume. Sfatul meu este să ţintească mai sus, să mai umble la stil lungind şi complicând frazele şi să pun mai mult accent pe atmosfera redată.

 

29. Eugen Cadaru, cu povestirile Exodul şi Oracolul, prima publicată în SRSFF, cea de-a doua în Helion Online. Autorul stăpâneşte bine tehnicile construcţiei narative, demonstrându-ne acest lucru în Oracolul, însă ideile sale nu mi se par suficient de îndrăzneţe. Stilul pe care-l foloseşte este cursiv, acţiunea legându-se rapid şi închegându-se bine. Un autor de care sunt sigur că vom mai auzi şi care, dacă ar fi publicat mai mult, s-ar fi clasat pe o poziţie mai avantajoasă.

 

28. Paul D. Adrian, cu povestirile Fantasma eternităţii, Prada, Nopţi în tenebre: Ecouri din trecut, Nopţi în tenebre: Piatra din Abis şi Descoperirea, apărute în Suspans şi Gazeta SF. Vocea auctorială aleasă este bună, plăcută, profundă, stilul izbutit, însă temele pe care le prezintă nu se ridică întotdeauna la calitatea scriiturii, părând simple pastişe. Ceva mai mută originalitate nu ar strica şi nici un grad mai mare de complexitate.

 

27. Mircea Boboc, cu povestirile Dacă Adam n-ar fi muşcat din măr, Îngerii sărută cu ochii deschişi, Situaţia, Democraţia prescriptivă, Driada şi Zâna, primele două apărute în Gazeta SF, celelalte în Helion Online. Mircea Boboc are un stil care să-l definească, însă prozele dumnealui sunt adesea naive ori par a se adresa îndeobşte celor mici. De asemenea, i se mai poate imputa şi liniaritatea firului epic, autorul mergând prea repede şi într-un mod prea previzibil la ţintă. I-aş recomanda să abordeze şi teme ceva mai serioase, imaginând intrigi ceva mai atractive. În cazul dânsului, arareori putem vorbi de un moment culminat spre care să decurgă poveştile.

 

26. Ioana Cătălina Dorojan, cu prozele Îmbrăţişări din adânc, Vine întunericul, Susurul tăcerii şi Lady A., primele trei publicate în Suspans, cea din urmă în Revista de Suspans. Putem remarca în cadrul prozelor scrise de Ioana Cătălina Dorojan anumite firide între frazele, autoarea lăsând că sare prea repede la o idee la alta, de la o impresie la alta, fără a stărui prea mult asupra loc. În funcţie de subiectul ales, acest lucru poate să placă ori nu. În ultimele proze aceste firide de care vă vorbesc par a fi mai bine integrate în povestire, stilul având de câştigat. Din punctul meu de vedere, autoarei îi lipseşte exerciţiul. Însă este, fără îndoială, pe drumul cel bun.

 

25. Nicolette Orghidan, cu prozele Noaptea de la noapte, Clepsidra  şi Ziua în care Sfinxul a vorbit, toate publicate în Revista de Suspans. Poate că singurul dezavantaj al autoarei îl reprezintă temele alese, mai potrivite în opinia mea nuvelelor ori romanelor. Astfel condensate nu au impact suficient de puternic asupra cititorului.

 

24. Adrian Chifu, cu prozele Ambotros şi La CERN are loc un experiment in secret, ambele publicate în Helion Online. Deşi a publicat doar două proze anul trecut, Adrian Chifu se află în prima jumătate a clasamentului şi asta datorită capacităţii sale de-a se transpune în piele personajelor, precum şi a temelor adoptate. Autorul ştie cum să scrie o povestire şi pe ce anume să pună accentul. Sfatul meu: să publice mai mult.

 

23. Alin Dărângă, cu prozele Copiii negurilor, Livia, Amurg cu natură moartă, Apa neagră, Crimele plăcerii, Uluyan Taşlar – pietrele care urlă, Cântecul oaselor şi Mirtuman, publicate, în ordinea apariţiei lor, în Gazeta SF, Suspans şi Revista de Suspans. Alin Dărângă se află într-o creştere evidentă, stilul dânsului devenind din ce în ce mai bun şi mai poetic. Nici în privinţa atmosferei pe care izbuteşte s-o creeze nu stă deloc rău, ba dimpotrivă, chiar excelează din acest punct de vedere. Temele pe care le alege nu sunt întodeauna inspirate, iar uneori construcţia lasă de dorit. În principal la primele proze publicate, căci la cele din urmă găsesc puţine lucruri de criticat. Dacă va continua la fel, sunt sigur că-n acest an va mai avansa câteva locuri, în anul care vine altele şi tot aşa.

 

22. Marcel Gherman, cu prozele 2049, Neantul, Duel, Ultima furtună şi Cer albastru deasupra Arcadiei”, toate apărute în revista Gazeta SF.

 

21. Teo Tucan, cu prozele Teroarea din ceaţă, Sub semnul colţilor şi  Pânza vie, primele două publicate în Gazeta SF, cea din urmă în Suspans. Şi în cazul lui Teo Tucan observăm îmbunătăţiri, atât în privinţa stilului cât şi a temelor adoptate. Prea multe lucruri de reproşat nu sunt, autorul trebuie doar să continue pe drumul pe care l-a ales. 

 

culoarea diferită semnalează cel mai reuşit text al fiecărui autor.

Radar Ianuarie

Din numărul pe ianuarie al revistei Nautilus:

Din păcate luna aceasta doar două dintre cele trei reviste avute în considerare ne oferă proze spre citire, SRSFF-ul nepublicând nimic, de unde trag concluzia că a fost afectat, aidoma revistei Suspans, de restructurarea ce tocmai a avut loc în cadrul său. Sper să-şi revină cât mai curând posibil şi să publice în continuare texte de valoare! Până atunci, să ne îndreptăm privirile spre celelalte două reviste şi să vedem ce ne oferă luna aceasta Gazeta SF şi Helion OnLIne. Grupând cele zece texte în funcţie de structura lor, pot distinge un prim grup al prozelor experimentale, în care autorii inovează, dând dovadă de imaginaţie şi originalitate şi un al doilea în care aceste calităţi nu se fac remarcate. Astfel, în Albastrul din privire, Alexandra Niculae se joacă nu doar cu structura povestirii şi cu povestea în sine, dar mai ales cu stilul, pe când în Universul Sel-Sag, Elena Silvana Potocean se îndepărtează de la normele povestirilor clasice, abstractizând şi contopind ficţiunea cu realitatea. Şi în Helion OnLine întâlnim o proză experimentală, aceasta fiind semnată de Adrian Chifu, care îşi concepe textul sub forma unor replici pe un forum. În cel de-al doilea grup întâlnim proze cu o structură ceva mai rigidă şi subiecte mai bine definite, aşa cum este vorba în lucrarea semnată de Liviu Surugiu, în proza lui Alexandru Negură sau în textul Anişoarei Peţa, un space opera cât se poate de reuşit. Tot aici s-ar încadra şi povestea simplistă semnată de Dan Ninoiu, precum şi lucrarea de mari dimensiuni a lui Marcel Gherman. Proza lui Eugen Cadaru, tot aici încadrată, se diferenţiază de celelalte prin acţiunea prezentată, autorul demonstrându-ne că nu este nevoie să-ţi omori niciunul dintre personaje, ori să le pui măcar în pericol, pentru ca textul să fie unul atractiv, acesta mizând într-o proporţie foarte mare pe curiozitatea cititorului. Undeva la graniţa dintre cele două categorii menţionate se află textul Aureliei Chircu, cu un două fire narative, unul adâncindu-se-n trecut, celălalt descriind prezentul, fire care se contopesc, completându-se neîncetat. O lună ceva mai săracă-n proze (şi asta din pricina motivului deja invocat), dar cu texte ceva mai diverse.