Posts tagged ‘alexandru dan’

Cei mai buni şi activi din 2012

Prin intermediul topului de faţă doresc să stabilesc o diferenţiere a autorilor care au publicat în anul 2012 în revistele Suspans, Nautilus, SRSFF, Helion Online, Gazeta SF şi Revista de Suspans în funcţie de numărul, dar mai ales de calitatea, lucrărilor scrise. A nu se înţelege prin calitate vreun soi de recunoaştere oficială sau unanimă, ci părerea mea cu privire la prozele respective, ţinând cont de stil, originalitate, lexic, structurarea ideilor ş.a.m.d. Pentru că topul se referă la autori ca semnatari ai mai multor texte, sunt luaţi în considerare doar cei care au publicat două sau mai multe povestiri scurte în intervalul 1 ianuarie 2012 – 31 decembrie 2012. Numărul acestora se ridică la 59, nouă dintre ei fiind lăsaţi pe dinafară. În cazul scriitorilor care au debutat în volum (12 la număr, după socoteala mea), mă voi abţine de a le comenta evoluţia, menţionându-le, din motive obiective, doar poziţia în prezentul top. Mă tem de orgolii rănite şi reacţii violente. Dacă, însă, doresc să mă opresc şi asupra lor, n-au decât să-mi menţioneze acest lucru.

 

 

50-41

 

50. Rene Tinescu, cu povestirile Lacrimile civilizaţiei Zetta şi Oky, ambele publicate în SRSFF. Prin intermediul lor, Rene Tinescu arată că are idei, precum şi o fire sensibilă, însă că la capitolul redare nu stă la fel de bine. Deşi emoţionante, povestirile sale suferă la capitolul structurare, prima dintre ele având aerul unui rezumat, iar cea din urmă având un stil ce scârţâie pe alocuri. Este, în opinia mea, nevoie de mai mult exerciţiu.

 

49. Paul Teodor Ivan, cu povestirile Arca, respectiv O nouă speranţă, ambele publicate în Gazeta SF. Autorul este capabil să scrie proze de calitate, aşa cum o dovedeşte şi prin intermediul primului text menţionat, însă nu este statornic, cea de-a doua proză stând ca mărturie a acestui lucru. Stilul dânsului este unul cursiv şi plăcut, ideile interesante, însă la punerea lor în practică nu pot spune că stă la fel de bine. 

 

48. Victor Martin, cu povestirile Succesul ca un ochi de sticlă, Scrisul din somn şi, destul de curios,  Scrisul din somn, primele două apărând în SRSFF, iar cea din urmă în Gazeta SF.

 

47. Andra Spirescu şi Mihai Perşinaru, cu cele doisprezece povestiri publicate în Nautilus (Până la căderea nopţii (Preludiu din Praga), Floarea lui KubinCimitirul din PragaIstoria nopţiiCamera întunecată (Thora)Evanghelia după apusMotivulÎnchipuireaDubluraMemoriile lui OdamarOraşul sentimental). Nu vă speriaţi, nu-s doi pe acelaşi loc, deşi aparent cam asta-i situaţia. Povestirile dânşilor sunt întotdeauna succinte şi par a urma aceeaşi structură şi fire narative asemănătoare, Andrei Perşinaru şi Andra Spirând nestând tot mai bine la capitolul inventivitate. Sau, dacă avem în vedere omisiunile mai mult sau mai puţin voite şi cuvintele cu dublu sens (lucru datorat ortografierii greşite ori lipsite de diacritice), am putea afirma contrariul.

 

46. Aurelia Chircu, cu prozele Mişcări greşite, Legenda Aeternumului, Regis de AeternumStrăinul din dormitorZorile dintr-un alt AeternumUniţi în moarte, publicate în Suspans şi Gazeta SF. Deşi prin ultima povestire ne demonstrează faptul că Aurelia Chircu este în stare de mai mult, adesea se plafonează în redarea unor scene ce pătimesc la nivel narativ şi lexical. Dialogurile folosite de dânsa îmi aduc aminte de conversaţiile din romanele lui Dumas (care, vânzându-şi lucrările în foileton, tindea folosească uneori replici fără sens doar pentru a umple spaţiul). Sunt necesare lecturi susţinute, cu cât sunt mai diversificate din punct de vedere stilistic, cu atât mai bine.

 

45. Alexandru Şchiopu, cu prozele EvocarePurificatioStejarul din MamvriPoveste de dragoste, În oglindă şi O mie de ani, toate publicate în SRSFF. Autorul nu deloc lipsă de idei, însă nu găseşte întotdeauna cea mai reuşită cale de a le aşterne pe hârtie. Se poate observa că mai are încă multe de învăţat la capitolul construcţie, Alexandru Şchiopu oscilând între povestiri sumare şi proze cu o intră prolixă. Nici stilul nu este întotdeauna unul izbutit, autorul părând că încă-şi mai caută propria voce.

 

44. Cătălin Cofaru, cu prozele DilemaBoabe de cafeaGânduri cenuşii şi Incompletitudine, publicate în revistele SRSFF, Gazeta SF şi Nautilus. Cătălin Cofaru se află într-o creştere lentă, dar susţinută, prozele dânsului fiind din ce în ce mai bune. Excelează în privinţa ideilor, mai rămâne să găsească o cale mai directă şi mai reuşită de a le pune în practică, uneori existând firide în scrierile sale la nivelul construcţiei. Trebuie să şlefuiască mai bine frazele, să le îmbine mai iscusit.

 

43. James R. Blaisse, cu prozele Coşmar înaintea Crăciunului, Ultima zi…Spune-mi AbadonCântecul spânzuratului şi SMS+, toate publicate în revista Suspans. Stilul dumnealui îmi pare închegat şi încă destul de bine, accentuând de multe ori subtilităţile spiritului şi dând dovadă de maturitate. Dar, pe de altă parte, abordează subiecte facile, concentrându-se adesea pe acţiune fără o prea mare relevanţă. Ştiu cum anume să scrie, dar se grăbeşte când îşi ale subiectele.

 

42. Elisabeta Mareuseac, cu prozele Manfred cel Bezmetic şi Din ploaie, ambele publicate în paginile virtuale ale Gazetei SF. Autoarea se poate metamorfoza şi transpune cu uşurinţă în pielea personajelor sale, însă nu urmează un fir narativ bine evidenţiat. Se pierde uneori în digresiuni şi descrieri, uitând să ne spună povestea pe care o are în minte. Stilul este bun, plăcut, însă modul în care-şi structurează povestirile lasă de dorit.

 

41. Alexandru Dan, cu prozele Ochii himereiJurnalul sfârşitului, publicate în Gazeta SF, Suspans şi Nautilus. Autorul acordă de multe ori atenţie exagerată unui anume element, uitându-le pe celelalte pe dinafară. Câteodată nu-şi construieşte suficient de bine povestirile, existând şi în cazul dânsului anumite lacune. Stilistic, cred că se poate mai bine.

 

culoarea diferită semnalează cel mai reuşit text al fiecărui autor.
Reclame

Radar

         Aceasta este o succintă trecere în revistă a povestirilor science fiction apărute în fandomul românesc (mai precis în Gazeta SF, SRSFF şi Helion Online) în perioada 15 septembrie – 15octombrie. O trecere în revistă a povestirilor apărute în Nautilus (precum şi a celor dinSuspans) puteţi găsi în nr. 11 al Gazetei SF. Menţionez că părerile expuse exprimă doar puncte personale de vedere, iar pentru a avea o imagine cât mai îndreptăţită legată de aceste texte, vă invit să le citiţi.

Relaţii diplomatice, prima povestire apărută în numărul 11 al revistei Gazeta SF, ne readuce în prim plan scriitura îngrijită a lui Florin Pîtea. Povestea este greu de rezumat în câteva cuvinte, fără a-i deconspira poanta din final (asemeni textului prezentat în numărul anterior, şi acesta are o poantă), însă pot afirma că merită citită. Chiar dacă, pe măsură ce lecturam şi mă pierdeam prin mulţimea de informaţii (nenumărate civilizaţii, fiecare cu propriile ei ritualuri şi cerinţe) mi se părea că mă afund tot mai mult căutând un înţeles, la sfârşit am zâmbit observând că există unul, şi încă unul atât de îndepărtat de cel pe care încercam eu să-l găsesc încât mi-a fost imposibil să nu-l savurez. Doar o mică remarcă aş avea: pe undeva, povestea pare că trenează, deconectând cititorul. Dacă ar fi fost, cumva, scurtată (de pildă anul să nu aibă decât şase luni pe planeta respectivă, idee ce ar putea fi susţină prin însăşi denumirea acestora), cred că ar fi avut de câştigat.

Erată: domnul amasador (ambasador); specimente (specimene); a trebit (a trebuit);

Stil:  8,9

Temă: 8,8

Intrigă: 8,6

Originalitate: 8,9

Atmosferă: 8,4

Întrucât textul Blestemata pisică neagră a apărut şi în numărul 46 al revistei Nautilus (iar comentariul la adresa acestuia în nr. 11 al Gazetei SF) nu mă voi mai apleca asupra lui şi voi trece rapid la povestirea următoare.

Umbrele Transilvaniei (de Alexandru Dan) este o povestire în genul celor scrise cu aproape un secol în urmă de Grigore Pişculescu (Gala Galaction), chiar dacă, lexical şi stilistic, în textul de faţă autorul dă dovadă de mai puţin har. Cele câteva nologisme contrastează vizibil cu epoca în care se petrece acţiunea, elementele de  legătură sunt adeseori folosite aiurea, frazele pe alocuri rigide, iar dialogul, trebuie să recunosc, nu m-a impresionat cu nimic şi mi s-a părut, mai ales în cadrul replicilor scurte, stereotipic, superficial şi discordant: prin intermediul său, personajele devin schimbătoare şi nerealiste (la început scriitorul din sat povesteşte cu interes despre fenomenele stranii ce se petrec, pentru ca, după doar câteva paragrafe, acesta să devină indiferent, iar personajul narator, pe cât de curios este în prima parte, pe atât de nepăsător se arată în dialogul său cu acel călugăr întâlnit lângă stâncă. Ca astfel de tranziţii să nu facă notă discordantă, trebuie să fie explicitate în spatele replicilor, prin mici pasaje descriptive. În niciun caz de felul acesteia: “Cum? Nu mai veniţi cu noi? făcui eu, nu foarte surprins”, unde cele două întrebări, precum şi cuvântul introductiv, denotă mirarea. Pentru tonalitatea pe care o dorea autorul era mai indicat să se spună “Adică nu mai veniţi cu noi?”, ori ceva în genul acesta). Remediind lucrurile sugerate, povestea, de altfel destul de interesantă, ar fi fost mult mai cursivă şi mai atractivă.

Erată: descurcă cum (cacofonie); când rude de-ale mele, copii fiind şi grav bolnavi, au fost duşi (subiectul, în acest caz, este substantivul “rude” şi nu “copii”, iar verbul ar fi trebuit să se acorde cu cel dintâi); nu prea cred ca (că); azi-noapte cerul şi pământul a fost plin (au fost pline);

Stil: 7,5 (nu am rezonat cu expresii precum: de parcă li se luase un văl de pe minte; cea mai de groază noapte; ori inversiuni de genul: Spre dimineaţă s-a aşternut liniştea, odată cu lumina zorilor)

Temă: 8,9 (satul românesc, bântuit de trecutul său zbuciumat, este o temă pe cât de permisivă pe atât de interesantă)

Intrigă: 8,7

Originalitate: 8,6

Atmosferă: 7,9 (din păcate, din pricina inadverenţelor semnalate, atmosfera nu prea reuşeşte să se contureze. Cel puţin nu în mintea mea)

Despre partea a treia din Atacul, întrucât îmi aparţine, nu am să spun nimic şi am să las cititorul să îşi formeze singur o părere.

A cincea povestire din numărul 11 al Gazetei SF se intitulează Gliese şi poartă semnătura luiFlorentin-Ionuţ Haidamac. Textul, în pofida unor repetate greşeli gramaticale (monstre din acestea veţi găsi la Erată), este unul plăcut, imaginativ şi care deschide cititorului apetitul spre aventură. Situată pe două planuri oarecum convergente, povestea ne poartă atât într-un viitor apropiat (când Pământul este afectat de o catastrofală explozie solară ce distruge atât culturile cât şi sistemele informatice (dar nu cablurile de electricitate, aşa cum greşit se exprimă autorul, ci mai degrabă generatoarele electrice) şi aruncă omenirea într-un nou ev mediu), cât şi pe o planetă îndepărtată (Gliese, pe numele său, situată la aproximativ 20 de ani lumină de Terra. Trebuie totuşi să menţionez că planetele poartă de cele mai multe ori, iar cea luată ca exemplu nu face excepţie, pe lângă numele stelei în jurul căreia se învârt, şi iniţiala unei litere din alfabetul grecesc, literă care desemnează a câta planetă din sistemul solar respectiv este acea planetă). Mareic blocată şi aflată în zona habitabilă (Goldilocks, cum este această zonă denumită în engleză), planeta despre care este vorba în textul de faţă adăposteşte viaţă inteligentă. Contactul mi s-a părut bine realizat, chiar credibil, însă nu acelaşi lucru pot spune despre fiinţele respective. O specie care posedă “inteligenţa supremă”, aşa cum se exprimă autorul, ar fi pe ultima treaptă a scalei lui Freeman Dyson, o scală cât de poate de plauzibilă, şi este îndoielnic că s-ar fi găsit pe o planetă şi că ar fi intervenit în vreun fel în destinul omenirii (nu de alta, dar dacă doreau să facă lucrul acesta, atunci nu mai aşteptau până când oamenii ajungeau pe Glise).

Erată: Pământului iar un an (virgulă înainte de “iar”); manager iar lucrurile (idem); acum dar având (virgulă înainte de “dar”); făcut dar am (idem) s-au dus în măsa (mă-sa, de lamama sa ori maica sa); Morţii măsii (idem); – Ce naiba se întâmplă ? Şoptesc eu. (fără spaţiu înainte de semnul întrebării şi cu literă mică după el); – Ce dracu facem? Întreb eu nehotărât (idem); imagineaNorului  Ort (Oort).

Stil: 8,2

Temă: 9,0

Intrigă: 9,0

Originalitate: 8,8

Atmosferă: 8,6 (fiind vorba de două planuri, atmosfera nu pot spune că primează)

Cazul doamnei Fly” (de Teodora Gheorghe) este o poveste ce necesită o anumită stare sufletească pentru a putea fi receptată aşa cum se cuvine. Eu, neaflându-mă în acea stare, am găsit-o neveridică şi, pe alocuri, forţată. Cu toate că se uzitează simbolistica, iar o parte din elementele ce mi se par forţate pot fi astfel motivate, multe rămân neelucidate şi fără o importanţă majoră în cadrul povestirii. Sunt folosite, mai degrabă, pentru a crea o anumită atmosferă decât pentru a explica ori explicita în vreun fel intriga pe care o găsesc, oarecum, firavă. Remarc în schimb stilul deosebit de cursiv şi vocea jucăuşă a naratoarei.

Erată: (după cele trei puncte de suspensie se lasă un spaţiu liber)

Stil: 9,0 (punctele de suspensie, chiar dacă se justifică pe alocuri, sunt în exces)

Temă: 8,4

Intrigă: 8,1

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,7

Doamna cu pisica albă” (de Cătălina Fometici) este o povestire cu iz de epocă. Limbajul bine strunit, precum şi atmosfera bine închegată, ţin cititorul aproape, însă felul greoi în care povestea se desfăşoară tinde, cel puţin în partea de început, să plictisească. Acţiunea este sumară, personajul feminim, deşi straniu, mi se pare cam schemativ descris şi cam inflexibil (seriozitatea şi asprimea sa sunt, întrucâtva, exagerate. Chiar şi pentru un mort), iar fantasticul (ce se lasă uşor intuit) nu aduce nimic revelator. Consider că relaţia dintre cele două personaje ar fi putut avea ceva mai multe implicaţii.

Erată: nici o legătură (nicio);

Stil: 8,7

Temă: 8,2

Intrigă: 8,1

Originalitate: 8,2

Atmosferă: 8,7

Vremuri tainice” (de Aurelia Chircu) este primul fragment din ceva ce se anunţă a fi o poveste cu adevărat interesantă. Chiar dacă în partea iniţială multitudinea detaliilor tinde să distragă atenţia cititorului şi să-l obosească, spre final acţiunea primează. Însă, din pricina frazalităţii şi îmbinării timpurilor verbale, textul pare unul static, aproape maladiv. Propoziţiile par neşlefuite şi lipsite de cursivitate, iar lianţii dintre ele sunt, de multe ori, incorect folosiţi, sau inexistenţi. Trebuie neapărat să se mai lucreze la stil, se simte nesiguranţa din spatele său, iar această nesiguranţă ia uneori locul poveştii propriu-zise. Iar pentru asta este nevoie de lecturi susţinute.

Erată: înafara; de parcă maşina ar stat; dese ori; să te înneci; sfredelind cu ochi îngustaţi de furie (ochii); scrumă; sfaturi pentru vindecarea sufletului şi la dragoste curată (?!); (plus spaţiile puse aiurea după ghilimele iniţiale şi înaintea celor final)

Stil: 7,9 (nu am rezonat cu expresii precum “zgomot aerodinamic”; “în timp ce scotea o ţigară din buze”; “spicheriţa continua ştirile”; ori alăturări precum “fiindcă dacă”, “că ce”, “că doar”)

Temă: 8,7

Intrigă: 8,4

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,2

La secţiunea DebutAlexandra Niculae semnează textul “Povestea pe care nu o ştie nimeni”, o povestire cu subiect biblic, menită să explice, într-un mod original, atât dispariţia legendarei Atlantide, cât şi decăderea lui Lucifer. Intriga, în opinia mea, este una simpluţă, insuficient de mult gândită şi slab conturată, iar paralele dintre simbolurile folosite, reacţiile lui Dumnezeu şi decăderea unor imperii, adesea lipsite de o legătură directă (există mai multe discordanţe, precum ideea de univers încreat, idee ce se opune celei de Dumnezeu; menţionarea a trei din piramidele egiptene (numărul lor fiind mai mare de 27); ideea că Nilul nu-şi varsă prinosul de ape în mare decât în momentul în care soarele se afla în casa leului, ceea ce nu este nicidecum adevărat, precum şi cea că incaşii stăpâneau doar un teritoriu ce ar corespunde astăzi statului Peru). Cred că se putea mai bine. Mult mai bine.

Erată: dintre fii săi (fiii); dintre copii săi (copiii); aceştia i i-a dat (fără “i”); cei patru arhangheli care mai rămăseseră, au plecat fiecare către noul său regat (nu este vorba de cei care mai rămăseseră, ci dimpotrivă, de cei care îşi primiseră regatele); cu cuvinte (cacofonie); complex monumental gigantic;

Stil: 8,1

Temă: 8,0

Intrigă: 7,7

Originalitate: 8,3

Atmosferă: 8,0

Ultimul text din numărul 11 al Gazetei SF se numeşte “Crăiasa netului”, este trecut la rubrica Mainstream şi poartă semnătura lui Florin Dan Prodan. Despre această poveste nu vom spune prea multe, din pricina caracterului prozaic şi al unei totale lipse a elementelor de science fiction ori fantasy. Rog autorul să mai încerce.

Erată: o adresa de contact;

Stil: 8,5 (câteva repetiţii supărătoare, precum: ‘o văzuseră, toţi o ştiau, o văzuseră’)

Temă: 7,2

Intrigă: 7,8

Originalitate: 7,9

Atmosferă: 8,2

 

… restul articolului poate fi lecturat în numărul de luna aceasta al revistei Nautilus.

%d blogeri au apreciat asta: