Toate comentariile pe care le fac exprimă doar păreri personale, marcate puternic de propria-mi subiectivitate, fără a ţine câtuşi de puţin cont de numele celor care au semnat aceste povestioare (erorile gramaticale ori de tastatură fiind semnalate pentru a le fi de folos celor care doresc să-şi folosească mai departe textele). 

Dacă vreunul dintre scriitorii menţionaţi nu doreşte să-i mai citez textele, ori doreşte să nu mă mai axez pe anumite lucruri, să-mi aducă la cunoştinţă toate acestea, iar eu mă voi concentra doar pe ceea ce i se pare fiecăruia important.

 

În Lacul, textul semnat de Liliana David şi apărut în numărul 44 al revistei Nautilus, este succint prezentat un prim contact al pământenilor cu nişte fiinţe stranii care trăiesc înăuntru Terrei şi care ies la suprafaţă pentru a ne spune că am distrus destul Pământul şi că trebuie să ne schimbăm. Un mesaj cât se poate de frumos şi necesar, însă, în felul domol în care ne este transmis, nu cred că ar avea prea mari şanse de concretizare. Povestirea, interesantă pe alocuri, pare mai degrabă un rezumat, cu personaje şi situaţii de abia creionate şi care nu reuşesc pe deplin să creeze o atmosferă proprie (nu ni se spune mai nimic despre modul în care aceste fiinţe ştiu de existenţa şi faptele noastre, deşi ne este cât se poate de clar că astfel stau lucrurile şi nici despre felul în care trăiesc sub scoarţa terestră. M-ar fi interesat să aflu, de pildă, cu ce se hrănesc, cum se deplasează, cum suportă presiunea enormă etc). Simpla menţionare a unor situaţii (ca de pildă ‚unii sunt la limita depresiei’) nu este de ajuns, acestea trebuie explicitate suficient încât să stăruie în mintea cititorului vreme de paragrafe întregi.

Erată: –

Stil: 8,2 (n-ar fi stricat nişte pasaje descriptive şi fraze, când situaţia o cere, mai lungi)

Temă: 8,0

Intrigă: 7,8

Originalitate: 8,0

Atmosferă: 8,1

 

Strigoiul, povestirea semnată de Dan Ninoiu, este o aducere aminte, un ‚remember’, dacă doriţi. Personajul narator rememoreză o întâmplare stranie care s-a petrecut în vremea copilăriei sale. În pofida jocului de lumini şi umbre, care învăluie textul într-o aură de mister şi incertitudine, povestea rămâne una simpluţă la nivelul intrigii şi fără adânciri revelatoare, care să provoace imaginaţia. Îi recomand autorului despărţirea părţilor prin semnul convenţional ‚***’ şi nu prin cifre arabe, aşa cum procedează dânsul şi îl felicit totodată pentru felul în care reuşeşte că contureze prin cuvintele sale o lumea întreagă (satul românesc fiind foarte bine descris, reuşind să-mi reamintească de zilele în care mergeam la ţară).

Erată: (multe spaţii de prisos lăsate între virgule şi cuvintele precedente)

Stil: 8,7

Temă: 8,2

Intrigă: 8,4

Originalitate: 8,0

Atmosferă: 8,8

 

Despre povestirea Metamorfoza, semnată de mine, nu voi spune nimic, deşi aş avea câteva lucruri de trecut la ‚Erată’.

 

Ultima povestire din numărul 44 al revistei Nautilus se intitulează Aşteptare, poartă semnătura lui Andrei Zorila şi mai degrabă un pretext de care autorul se foloseşte pentru a-l reduce pe critic la rolul de simplu spectator. Ideile, într-adevăr, primează, însă şi felul în care acestea sunt spuse contează foarte mult, acesta fiind şi reproşul pe care îl aduc textului de faţă: ideea centrală este spusă prea direct, când ar fi putut să fie mai subtilă, ori chiar metaforică, dat fiind contextul.

Erată: –

Stil: 8,4

Temă: 7,9

Intrigă: 7,7

Originalitate: 8,0

Atmosferă: 8,2

 

Cea mai interesantă povestire: Lacul

Cea mai bine scrisă povestire: Strigoiul