Posts tagged ‘Bjørnstjerne Bjørnson’

Bjørnstjerne Bjørnson – Părul lui Absalom

     Despre autor:

Bjørnstjerne Bjørnson (1832 – 1910) este unul dintre cei mai mare scriitori norvegieni şi, alături de Henrik Ibsen, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori din această ţară. Spre deosebire, însă, de compatriotul său, Bjørnson a reuşit să primească Premiul Nobel, deşi Ibsen l-ar fi meritat cel puţin la fel de mult. Născut într-un sătuc retras din inima Norvegiei, stilul lui Bjørnson este unul auster, fără înflorituri, redând cu precădere în operele sale viaţa pastorală de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Descrie idile, poveşti de viaţă, întâmplări câmpeneşti, mai toate având în centrul lor ca personaje ţărani simpli, dar cu aspiraţii care-i smulg din lumea în mijlocul căreia se află. A făcut parte din comitetul de acordare a Premiului Nobel pentru Pace (singurul Premiul Nobel oferit de Norvegia).

 

Rezumat:

Romanul începe prin deschierea lui Harald Kaas, un bărbat care puternic, care îi place să vâneze şi să facă paradă de rănile căpătate în expediţiile sale. Firea lui este însă imposibilă, iar în momentul în care o ia de soţie pe Kristen Ravn, lumea începe să o compătimească. Kristen este opusul lui: galantă, bine crescută, tânără, sociabilă. Cu timpul devin tot mai distanţi şi nu este de mirare că Rafael, fiul lor, îi ia partea mamei, văzând în tatăl său o brută. În urma unui infarct Harald Kass moare, iar Kristen împreună cu fiul ei Rafel, care nu împlinise încă zece ani, simţindu-se eliberaţi, pornesc să călătorească prin Europa, oprindu-se prima oară în Anglia. Anii trec în zbor, iar relaţiile dintre fiu şi mamă nu sunt întotdeauna placide (după ce se mută din Franţa, unde Rafael îşi făcuse o prietenă, acesta are impresia că mama sa a dorit să-l îndepărteze de ea). Tot în aceste călătorii, Rafael îşi arată spiritul practic şi patentează mai multe idei care-i aduc oarece bani. Însă fondul pe care Kristen îl avea la dispoziţia pentru a-şi educa fiul se risipeşte treptat, iar cei doi sunt nevoiţi să se întoarcă în Norvegia. Pe moşia lor, Rafael descoperă clincher, o rocă din care se obţine cimentul, foarte valoroasă la vremea aceea şi, alături de rudele din partea mamei, îşi propune să o valorifice. În vremea care se scurge cât timp Rafael locuieşte pe ferma lăsată de tatăl său se îndrăgosteşte de Helene , iar cei doi devine aproape de nedespărţit. În vederea valorificării clincherului, Rafael călătoreşte în Christiania (Oslo), unde revine are o relaţie cu Angelika. Aflând de ea (iar mai târziu o să aflăm că Angelika a fost cea care l-a înştiinţat), tatăl Helenei îi spune că nu mai vrea ca el să aibă de-a face cu fiica sa. După ce Angelika îl anunţă că a lăsat-o însărcinată, Rafael se căsătoreşte, din simţ civic, cu ea, doar pentru a afla mai apoi că fusese o minciună. Ca povestire oarecum separată, proza O amintire dureroasă este în general publică la finalul acestui roman, descriind scena plină de cruzime la care asistă un copil.

 

Impresii

Romanul de faţă se aseamănă în multe privinţe cu Un copil fericit, însă spre deosebire de cel menţionat, lucrurile nu evoluează la fel de bine, aceasta fiind şi cea mai vizibilă diferenţă. Însă mai sunt şi altele, cum ar fi complexitatea sporită şi digresiunile care se înfiripă la un moment dat. Stilul, în schimb, este acelaşi, Bjørnson nu zăboveşte prea mult asupra detaliilor, iar uneori trece foarte repede de la o scenă la alta fără a reda în profunzime sentimentele personajelor sale. Şi-n acest roman acoperă o perioadă destul de mare de timp (peste 20 de ani) şi trece de la un caracter la altul. Dacă în primele zece pagini ne-a lăsat să credem că Harald ar fi personajul principal, în următoarele atenţia se mută asupra Kristenei, pentru ca la final să ne dăm seama că de fapt Rafael s-a aflat în centrul acţiunii şi că toate celelalte n-au avut decât menirea să-l plaseze într-un context cât mai bine evidenţiat. Finalul este puţin încifrat, ce-i drept, însă după reacţia Kristenei ne putem da seama că este, în acelaşi timp, unul fericit. Complicând lucrurile, Bjørnson începe să-şi arate măiestria, adoptând fraze din ce în ce mai complexe pe măsură ce evoluează acţiunea, excelând în privinţa descrierilor. Deşi nu tocmai compacte, acestea fiind mai degrabă răspândite în fragmente mici prin tot romanul, sunt foarte puternice şi vizuale.

Reclame

Bjørnstjerne Bjørnson – Un copil fericit

     Despre autor:

Bjørnstjerne Bjørnson (1832 – 1910) este unul dintre cei mai mare scriitori norvegieni şi, alături de Henrik Ibsen, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori din această ţară. Spre deosebire, însă, de compatriotul său, Bjørnson a reuşit să primească Premiul Nobel, deşi Ibsen l-ar fi meritat cel puţin la fel de mult. Născut într-un sătuc retras din inima Norvegiei, stilul lui Bjørnson este unul auster, fără înflorituri, redând cu precădere în operele sale viaţa pastorală de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Descrie idile, poveşti de viaţă, întâmplări câmpeneşti, mai toate având în centrul lor ca personaje ţărani simpli, dar cu aspiraţii care-i smulg din lumea în mijlocul căreia se află. A făcut parte din comitetul de acordare a Premiului Nobel pentru Pace (singurul Premiul Nobel oferit de Norvegia).

 

Rezumat:

Romanul este povestea lui Oyvind, de la naşterea sa şi până la ieşirea din adolescenţă, accentul căzând, aşa cum şi era normal, pe cea din urmă. La vârsta de patru ani o întâlneşte pe Marist, care-l păcăleşte şi de care ajunge mai apoi să se îndrăgostească. Urmând o amplă digresiune, cel de-al treilea capitol îi are în are ca personaje pe tatăl şi unchiul Maristei, Bjørnson întorcându-se mult în trecut pentru a ne explica felul în care fata a ajuns să fie crescută de unchiul său. De asemenea, rolul acestei digresiune este şi de-a ne dezvălui caracterul şi motivaţiile acestuia. După ce Oyvind o vede pe Marist dansând cu un student la agronomie de curând întors în sat devine gelos şi se retrage treptat din viaţa ei. Ajutat de învăţător şi încercând să o recâştige, Oyvind pleacă din sat şi se înscrie el însuşi la Universitatea de Studii Agronomice, unde îşi petrece următorii patru ani. Corespondează atât cu părinţii săi prin intermediul învăţătorului, cât şi cu Marist, scrisorile dintre ei alcătuind un întreg capitol. Oyvind este de acum sigur de dragostea ei, însă un singur obstacol le mai stă în cale: unchiul ei. Băiatul se hotărăşte să-l impresioneze prin inteligenţă şi hărnicie, iar după câţiva ani izbuteşte.

 

Impresii

Dacă n-ar fi fost primele două capitole, am fi putut vorbi de un bildungsroman, tema fiind asemănătoare, iar felul în care este tratată aşijderea. Stilul lui Bjørnson este sobru şi auster, ceea ce nu însemnă că nu poate reda cu precizie sentimentele omului. Copilăria este bine surprinsă, la fel şi viaţa câmpenească, simplă, motivele personajelor sunt nobile, sentimentele lor sincere. Există, însă, salturi mari între evenimente, între ani, salturi în care personajele par să evolueze foarte puţin. Psihologia lor nu este la fel de bine redată precum cea a personajelor scriitorilor ruseşti din aceeaşi perioadă, iar sentimentele acestora, oricât de sinceri şi candide ar fi, par totuşi de suprafaţă dacă avem în vedere răbdarea lor aparent inexplicabilă. Însă cine-a locuit printre norvegieni ştie că nu este vorbe nici de superficialitate şi nici frivolitate, ci de un fel de-a fi.  Mi s-a părut că trece, totuşi, prea în grabă peste anumite lucruri, mulţumindu-se să explice şi nu să pătrundă-n sufletul personajelor.

%d blogeri au apreciat asta: