Posts tagged ‘bogota’

Colombia – Stay out

Multe agenţii străine, şi-n special cele nord-americane, te bombordează cu tot felul de avertismente cu privire la Columbia: o să fii tâlhărit, răpit, sechestrat, vândut, drogat, de ce nu şi violat. Şi, cu toate că unele dintre aceste v-ar putea face cu ochiul, trebuie totuşi să vă mărturisesc că sunt departe de realitate. Bine, dacă vrei neapărat şi nu te laşi sub nicio formă înduplecat, cred că ai putea găsi câţiva revoluţionari FARC care să te care mai ceva ca pe povestaşul lui Llosa dorinţa prin pădurile tropicale. Dar va trebui să umbli ceva pentru a da de ei, căci Columbia e mare (cât Germania şi Franţa la un loc), şi să-ţi faci dinainte vaccinurile împotriva febrei tifoide şi a celei denge (e musai).  E drept, Columbia se află-n război civil de nu mai puţin de 46 de ani, un război care produce mai multe victime decât cel dintre Sudanul de Nord şi cel de Sud, ori decât cel din Irak şi aproape la fel de multe ca cel din Afganistan, dar nu-i un motiv de îngrijoarare. Războiul se poartă în zone atât de îndepărtare încât or să te mănânce rinocerbii mlaştinilor şi hipopotaurii din junglă înainte de-a auzi măcar o împuşcătură. Şi, în pofida părerii largi răspândide, turiştii şi străini nu-s vizaţi de acest război.

În oraşe şi-n zonele populate, n-ai de ce să te temi. Cel puţin nu ziua, căci noaptea situaţia este ceva mai complicată. Iar aici e noapte de pe la 6 seara.Dar dacă-ţi iei câteva măsuri de siguranţă (nu hoinări beat pe stradă, nu umbla de unul singur pe străzi întunecare şi necirculate, nu arăta ca o pisică speriată, nu purta haine de fiţe) n-o să ţi se întâmple nimic. Mie, în patru luni de ieşit la ora nouă şi ceva noaptea de la muncă şi de mers singur pe-o stradă necirculată, nu mi s-a întâmplat nimic. Însă colegul de cameră a fost jefuit chiar în faţa casei pe la 8 noaptea, iar vânzătorul de pe colţ tâlhărit pe la 6 seara. Se mai întâmplă. Bine e să ai vreo 20.000 de pesos la îndemână (ceva mai puţin de 10 euro), ca să nu rişti să ajungi acasă-n fundul gol.

E o expresie pe aici care zice cam aşa ‘no le das papaya’, adică să nu le dai papaya hoţilor – a nu le oferi oportunitatea să te jefuiască. Nu te da smardoi, nu fi cocalar! Aşa că vă averizez, români: nu veniţi în Columbia. Nu aveţi ce să găsiţi aici. Doar femei frumoase, plaje superbe, mâncare delicioasă ţi ieftină, fructe gustoase, preţuri mici, oameni prietenoşi, bun simţ, emeralde, petreceri ş.a.m.d.

După părerea mea, Columbia e mai sigură decât România. Singurul risc este de-a nu mai vrea să pleci de aici. Asta, da, mi s-a întâmplat.

Reclame

Columbia magică (2) Proteste

Protestele sunt la ordinea zilei în Columbia şi cu precădere în Bogota. Se adună doi nemulţumiţi, îl conving pe un al treilea şi uite aşa începe revolta de parcă-ai fi într-Un veac de singurătate. Iar cei mai nemulţumiţi sunt, bineînţeles, studenţii. Cam de două ori pe lună aceştia pun mâna pe tot ce apucă, de la pietre şi până la coctailuri  Molotov preparate ad-hoc, şi încep lupta contra poliţiei. Potrivit constituţiei columbiene, poliţia nu are dreptul să intre în campusurile universitare ori în incinta instituţiilor de învăţământ, aşa că stau la poartă, călare pe tancurile cu apă şi-i bombardează pe studenţi cu gaze lacrimogene.  Printre cei din urmă, o grămadă de simpatizanţi FARC. Distracţia durează  câteva zeci de minute, terminându-se la fel de subit pe cât a început. La sfârşit, nimeni nu este arestat şi nimeni nu este dat afară din facultate, carevasăzică e normal. Că doar Columbia este ţara realismului magic.

În imaginile de mai sus se poate vedea ce s-a întâmplat ieri cu maşina unui profesor care a vorbit prea mult şi cu prea mult patos despre capitalism. La câteva sute de metri de unde locuiesc.

La fel de numulţumiţi devin şi călătorii în momentul în care autobuzul întârzie câteva minute ori când este atât de aglomerat încât degeaba mai vine, că oricum nu ai cum să te urci în el. Şi vorbim de cel mai eficient şi mai modern sistem de autobuze din lume:

Iar când combini studenţii cu transmilenio, iată ce iese:

Din când în când, şi şoferilor li se mai pune pata:

Şi toate acestea sunt revolte spontane. Săptămâna trecută, în timp ce mă deplasam cu un colectivo, cât pe aci să se işte altă revoluţie, când un călător a dorit să coboare, obligându-l pe şofer să oprească maşina, la doar câteva secunde după ce şoferul a oprit pentru a-l lăsa pe altul să se dea jos.

În schimb, un protest dinainte planificat, cum a fost cel de luna trecută la care am participat şi eu, este o adevărată sărbătoare: oamenii cântă, poliţiştii pozează, comercianţii vând tot felul de zaharicale.

Şi dacă tot am sfârşit prin a vorbi de transmilenio, la final ceva mai amuzant:

Carevasăzică, dacă ai o nemulţumire în Columbia, nu-i nevoie decât să i-o comunici şi altuia pentru ca revolta să înceapă.

Bogota (mijloace de transport)

…un oraş gigantic, care acoperă mai bine de 1857 de kilometri pătraţi (spre comparaţie, Bucureşti are doar vreo 228 de km pătraţi); lăsând la o parte cartierele periferice, oraşul se întinde de la sud la nord pe nu mai puţin de 50 de km, iar de la vest la est pe app. 15km. Primul lucru pe care-l remarci în momentul în care ajungi în Bogota este mulţimea de oameni care trăiesc aici. Sau poate clima. În pofida mărimii aeroportului (pistele de aterizare totalizând app. 7km pătraţi, fiind din acest punct de vedere al 3-lea ca mărime din lume), pare un furnicar. Şi tot din pricina populaţiei, Bogota are un trafic infernal, la orele de vârf luându-ţi mai multe ceasuri să străbaţi oraşul de la sud la nord. Cu taxiul, căci trasportul publlic în comun, Transmilenio, foloseşte benzi dedicate şi este destul de rapid. Autobuzele sunt foarte dese, deseori prin dreptul unei singure staţii trecând câte 10-15 pe minut şi oprind câte 5-6. Staţiile sunt de obicei duble ori triple, întinzându-se astfel pe mai bine de 200 de metri, şi trebuie să alergi de la un portal la altul. Pe aceeaşi rută circulă mai multe autobuze Transmilenio, însă nu toate opresc în aceleaşi staţii. Spre exemplu, G5, între Escuela Militar şi CAD (în poză) opreşte în vreo 8 staţii, pe când G11 în doar 3. În staţii se poate intra doar din lateral şi doar după ce şi se scanează cartela, acestea semănându-se din acest motiv cu nişte staţii de metrou. Transmilenio circulă doar pe străzile principale şi nu acoperă întregul oraş. O călătorie costă în timpul orelor de vârf (de la 5:30 la 8:30 şi de la 16:30 la 19:30) 1.700 de pesos şi 1.400 în afara lor. Îţi poţi planifica drumul utilizând acest site. Tot ce trebuie să faci este să dai click pe staţia de unde pleci şi pe cea unde vrei să ajungi. Există şi autobuze mici care aduc oamenii de pe străzile secundare în staţiile Transmilenio şi-n care o călătorie costă 300 de pesos în timpul orelor de vârf şi 0 în afara lor. Aceste autobuze nu circulă pe benzi dedicate şi sunt destul de mici şi de aglomerate. Staţiile Transmilenio sunt printre cele mai bine păzite obiective din Bogota, existând în timpului orelor de funcţionare (5:30-23:00) cel puţin doi poliţişti, pe lângă funcţionarii care se ocupă cu vânzarea cartelelor, iar la aceştia se mai adaugă, în cazul în care există o pasarelăîn apropiere, iar în majoritatea staţiilor de Transmilenio ajungi după ce treci strada pe o pasarelă, alţi doi poliţişti. Aceşti poliţişti se numesc ‘Auxiliarios’, sunt îmbrăcaţi în verde, nu au arme (decât bastoane) şi sunt foarte tineri (în general sub 20 de ani). Îşi agaţă desaga cu mâncare de pasarelă şi stau acolo toată ziua. Tot auxiliarios sunt şi pe toate celelalte poduri şi pasarele din oraş.
În afară de Transmilenio, mai sunt şi autobuzele private numite Colectivos. Costă 1450 ziua şi 1500 de pesos noaptea. Sunt mici, poluante, rămân de multe ori blocate în trafic şi merg haotic. Diverse persoane se urcă în ele şi vând diverse lucruri. Nu au staţii, aşa că opresc unde ori când li se face semn. Au mici plăcuţe pe care este scrisă destinaţia şi trebuie să te chiorăşti bine înainte de-a te hotărî dacă să le faci semn sau nu. Apoi te scuipă în mijlocul străzii. Sunt foarte multe, circulă fregvent şi poluează la greu. Când a fost Festivalul Verii am văzut vreo 60 de astfel de autobuze aşteptând la un semafor. Eu prefer Transmilenio. De obicei doar vreo 5-30 de Transmilenio aşteaptă la un semafor.
O a treia soluţie o reprezintă taxiurile. De la aeroport este recomandat să iei unul autorizat, aşa că faci dreapta de cum ieşi, mai faci, după 10 metri, dreapta şi comanzi la un ghişeu un taxi care imediat apare de nicăieri. E sigur şi destul de ieftin. Cotarea începe de la 25 (nu pesos, ci o cifră oarecare care se măreşte pe măsură ce mergi ori aştepţi) şi un km. costă în jur de 1000 de pesos. Ai (sau ar trebui să ai) un carton pe care sunt scrise tarifele (1500=700 pesos, 50=2800 de pesos şi tot aşa). Aici sunt ratele. Dacă mergi noaptea, arăţi ca un gringo ori ai bageje, plăteşti mai mult. Cică e bine să nu iei taxiuri la nimereală de pe stradă, ci să suni înainte, dar merge şi aşa, doar că poţi fi lăsat la o intersecţie în curul gol. Nu mi s-a întâmplat.
Apoi, cum ar spune francezul, ar mai fi o soluţie: a la pie. Adică pe jos. Doar că distanţele sunt enorme. Ziua e ok, noaptea şi în sud este în general periculos (sudul e în jos de Calle Las Americas). Se poate forma o coadă în urma ta, iar coada aia te poate uşura de tot ce ai la ori pe tine.
Nu există metrou ori trenuri în Bogota. Există biciclete. Poţi găsi câteva super oferte, în speţă de la cei care le-au furat anterior, Bogota având peste 300 de km de piste pt. biciclete. Duminica şi de sărbători, de la 9 la 14 e Ciclovia, bulevarde întregi se închid şi sunt luate cu asalt de copii, părinţi, ciclişti, punkişti şi alţi işti. Îţi poţi face o grămadă de prieteni, poţi să-ţi repari bicicleta la meşterii de pe trotuar ori să-şi strici dantura dacă nu eşti atent. E fun.

%d blogeri au apreciat asta: