Posts tagged ‘carte’

Debutez!

Gata, este oficial!

După ce în ultima vreme am publicat tot mai puțin, fiind din ce în ce mai exigent – și nu doar cu mine, dar și cu revistele în care ar fi urmat să apar – definitivând între timp manuscrisele pe care izbutisem să le finalizez și de care eram mulțumit, din octombrie calitatea mea de veșnic debutant se schimbă. Îmi vor apărea nu una, ci două cărți, la două edituri diferite, una în format electronic, cealaltă pe hârtie, un roman conceptual și un volum de povestiri scurte, 21 de satire și 12 povestiri destul de greu de încadrat (fantastic, sf, de dragoste etc., depinde de cum le vedeți și cum le considerați).

 

Vandalii, prima dintre cărțile despre care vă vorbeam, urmează să apară la Herg Benet – una dintre cele mai active edituri din România, și conține 21 de povestiri conceptuale, care se leagă între ele, dând naștere unui adevărat roman. Povestirile din volum au fost lăudate de criticul literar Alex Ștefănescu și răsplătite în utimii trei ani cu nu mai puțin de șase premii și mențiuni la mai multe concursuri literare naționale și internaționale.

 

Apolinaria (titlul este provizoriu), cea de-a doua carte, urmează să apară în format electronic la Web Interactive design, ca urmare a participării la concursul organizat de blogul de carte Bookiseala.roVolumul conține 12 povestiri scurte scrise pe 3 continente în decursul a 3 ani, răsplătite și ele tot cu 6 premii și mențiuni la concursurile literare naționale și internaționale.

 

Mai multe detalii în zilele și săptămânile care urmează.

Michael Ondaatje – Pacientul Englez

Pacientul Englez este o carte scrisă de Michael Ondaatje

Limba în care a fost scris: engleză

Titlul în engleză: The English Patient

Anul apariţiei: 1992

Perioada în care se petrece acţiunea: anii 1940

Locul în care se petrece acţiunea: Italia, Sahara, UK

Număr de pagini: 320

Ediţie: una românească

Gen: dramă,

Diverse: Pentru acest roman, Ondaatje a primit Booker Prize. În 1996, cartea a fost ecranizată, filmul find un succes recompensat cu zeci de premii și nu mai puțin de 9 Oscaruri.

 

Despre autor:

Michael Ondaatje s-a născut în Sri Lanka pe 12 septembrie 1942. În 1954 s-a mutat împreună cu familia în Marea Britanie, iar 8 ani mai târziu s-au stabilit în Canada. Pe lângă romane, Michael Ondaatje mai scrie și poezie, primind pentru volumele sale numeroase premii naționale și internaționale. Pacientul englez rămâne, însă, cea mai cunoscută operă a sa, datorită în mare măsură ecranizării de succes. Are ceva șanse la câștigarea premiului Nobel pentru Literatură. Cam aceleași pe care le are și Cărtărescu.

 

Rezumat:

Romanul este structurat pe mai multe planuri narative care se intersectează și diverg din prezentul celui principal. Hana este o infirmieră canadiană care a rămas în urma retragerii trupelor aliate în Villa San Girolano din Italia pentru a-l îngriji pe misteriosul pacient englez – o persoană cu arsuri pe cea mai mare parte a corpului, rănit într-un accident de avion și îngrijit o vreme de triburi de beduini. Arsurile suferite îl fac imposibil de identificat cu certitudine, iar faptul că el refuză să-și decline numele îi determină pe cei din jur să speculeze îndrugând vrute și nevrute.  Aflând că Hana este în San Girolano, Caravaggio, un canadian care o cunoște din copilărie și care a luptat în timpul celui de-al doilea război mondial de partea englezilor, vine să o întâlnească. Celor trei li se alătură într-o noapte Kip, un genist indian, a cărui misiune constă în dezamorsarea bombelor neexplodate. De aici povestea se adâncește în trecut, aruncând jocuri de umbre și lumini asupra întâmplărilor care i-au adus împreună. Cel mai misterios și cu cea mai tristă poveste rămâne, însă, pacientul englez. Având o cultură generală monumentală, un volum din Istoriile lui Herodot plin cu tot felul de însemnări și o pasiune extremă față de deșert, este coagulantul care îi ține pe cei trei împreună.

 

Despre carte:

Este una dintre cărțile care ar trebui citite și despre care, orice s-ar spune, n-ar face decât să deformeze adevărurile mărunte și triste pe care le conține. Încărcat cu imagini de-o frumuzețea feerică, care variază de la vila bombardată, prin tavanul căreia plouă, la orașe depopulate și dune nesfârșite străbătute într-o cursă contra-timp, pierdută încă dinainte de-a o începe, romanul reușește să creeze din rămășițele unei lumi un univers palpabil, a cărui frumusețe constă chiar în imposibilitatea de-a reuni toate piesele acestui puzzle. Rezultatul, oricât de diferit ar fi, are de fiecare dată un element în comun: neputința. Și în principal neputința de-a schimba trecutul. Pacientul englez este unul dintre cele mai solitare personaje din literatura universală, condamnat să retrăiască, în corpul lui ars și neputincios, drama propriei existențe. Imposibilitatea salvării Katherinei, decizia de-a o lăsa singură într-o peșteră din nesfărșita Sahară, doar cu promisiunea că se va întoarce. Și s-a întors, însă după câțiva ani…

Am remarcat inteligența prin care Ondaatje reușește să reunească toate aceste fire secundare, să le amestece cu prezentul, lăsându-le pe unele să trăiască în vreme ce pe altele alegând să le curme. Se folosește de cuvinte cu o răceală aproape exasperantă, transmisă până la cel mai profund nivel stilistic. Frazele sunt reci, aproape tăioase, de parcă ar comunica ceva care îi este perfect indiferent. Și cu toate acestea, paragrafele au aproape o insuportabilă încărcătură emoțională. Felul în care revine și-și dezvăluie episoadele, în care destramă cronologia poveștii pacientului englez, nu face decât să-mi întărească această impresie. Se joacă cu tristețea și durerea într-un fel în care te lasă să-nțelegi că, dincolo de toate, acestea îi aparțin în primul rând lui și abia apoi personajelor.

 

Cartea vs. film:

M-am apucat de acest roman după ce am văzut, cu aproape 16 ani în urmă, filmul, care, pentru o perioadă destul de îndelungată, s-a aflat în topul preferințelor mele. Cum s-a scurs atâta amar de vreme de atunci, e normal ca în mintea mea să fi suferit nenumărate schimbări, însă, din ce-mi amintesc, m-a impresionat opoziția dintre imobilitatea lui din prezent și ardoarea din trecut. Iar succesiunea secvențelor și implicit a celor două timpuri diferite, devine din ce în ce mai tragică pe măsură ce putem observa și spre ce rezultat concret se îndreaptă acea pasiune a sa. În final, rămâi exact cu imaginea pe care regizorul a dorit să ți-o lase. Deși imobilizat în prezent, încearcă pururi și zadarnic să se întoarcă în trecut. În cartea această imagine este ceva mai diluată și asta din pricină că povestirile celorlalte personaje par a avea o importanță mai ridicată. Greu de decis care mi-a plăcut mai mult, însă în mod sigur am să revăd filmul cât de curând.

 

Citate:

în curând

Cele mai bune cărți pe care le-am citit în 2013

Și 2013 a fost un an destul de prolific pentru mine în ceea ce privește cititul cărţilor. Conform statisticilor de pe Goodreads, am izbutit să isprăvesc 118, dar numărul este ceva mai mare pentru că n-am notat multe dintre manuscrisele pe care le-am lecturat, dar care nu au fost încă publicate. La fel ca și anul trecut, am întocmit un top pur subiectiv cu cele mai bune 50 dintre ele.

Iată-l-ăi!

 

1. Catch-22 – Joseph Heller

2. Sezonul migrării către nord – Tayeb Salih

3. Evanghelia după Isus Cristos

4. Sula – Toni Morrison

5. Așteptându-i pe barbari – J.M. Coetzee

6. Iarba cântă – Doris Lessing

7. Anton Checkov – Povestiri scurte +

8. Insuportabila lejeritate a ființei – Milan Kundera +

9. Fără destin – Imre Kertesz

10. Țara zăpezii – Yasunari Kawabata

11. Confesiunea unei măști – Yukio Mishima

12. Chemarea străbunilor – Jack London

13. Jumătate de viață – V.S. Naipaul

14. Mantaua și alte povestiri – Nikolai Gogol

15. Ofițerul prusac și alte povestiri – D.H. Lawrence

16. Citadela de fier – Adrian Buzdugan

17. Copilul domnului – Cormac McCarthy

18. Iuda și alte povestiri – Leonid Andreyev

19. În inima țării – J.M. Coetzee

20. Călărețul fantomă – Ismail Kadare

21. Interogatoriul – J.M.G. Le Clezio

22. Sete de viață – Yukio Mishima

23. Îngerul foamei -Herta Muller

24. Povestiri scurte – Arthur Conan Doyle

25. Liniștea se destramă – Chinua Achebe

26. Povestiri scurte – Philip K. Dick

27. Lupul de stepă – Herman Hesse

28. Abatorul 5 – KurtVonnegut

29. Hoțul și câinii – Mahfouz Naguib

30. Maestrul de go – Yasunari Kawabata +

31. Dominique – Eugene Fromentin +

32. Povești horror – Ambrose Bierce +

33. Cumpărând o undiță pentru bunicul meu – Xingjian Gao

34. Povestiri scurte – Leo Tolstoy

35. Florile înghețate ale lui Martie – Ismail Kadare

36. Întoarcerea acasă – Doris Lessing +

37. Epoca de fier – J.M. Coetzee

38. Deșert – J.M.G. Le Clezio

39. Labirint – Jorge Luis Borges

40. Inima întunericului – Joseph Conrad

41. A doua venire – Marian Truță

42. Floarea strivită și alte povestiri – Leonid Andreyev

43. Gașca noastră – Philip Roth +

44. În derivă pe Nil – Mahfouz Naguib

45. Marea – John Banville

46. Cartea iitării – Mihai Victus

47. Hoțul de umbre – Marc Levy

48. Isabelle. Simfonia Pastorală – Andre Gide

49. Surâsul umbrei – Ioana Resteman

50. Să auzi forma unei tobe – Bogdan Suceavă

Ioana Resteman – Surâsul umbrelor

sur         După ce în ultima vreme am citit cu predilecție scriitori străini (și-n special, scriitori apreciați de critică și răsplătiți cu nenumărate premii), printr-un concurs de întâmplări am ajuns să pun mâna pe romanul semnat de-o tânără de care nu mulți au auzit până acum. Este vorba de Ioana Resteman, care are, din câte înțeleg, doar 19 ani, iar romanul pe care l-am menționat este cartea ei de debut și se numește Surâsul umbrelor. Romanul este unul pastoral, câmpenesc, o combinație destul de reușită între scrierile lui Bjørnstjerne Bjørnson și, incidental, cele ale lui Liviu Rebreanu, și are în vedere destinul unei familii de români de la începutul secolului trecut, bântuită de nenoroc (sau, după cum sugerează autoarea, urmărită de blestem) și într-o permanentă luptă cu ea însăși. Nu este astfel de mirare că ne reîntâlnim cu teme din literatura română pe care, dacă nu le credeam demult uitate, ni le închipuiam drept schimbate și metamorfozate. Avem în față aceeași sete de pământ caracteristică perioadei interbelice și romanelor realiste, contopită cu încercarea zadarnică a personajelor de a-și clădi un destin călcând pe urmele părinților lor. Opțiunile lor sunt limitate, viața, din punctul nostru de vedere, mărginită, însă între limitele ei, Ioana Resteman izbutește să condenseze o seamă largă de sentimente, trăiri și zbateri atât de caracteristice omului de la țară. Personajele sunt creionate în grabă, din mers, fără a se insista în vreun fel pe înfățișarea lor, sub care s-ar putea ascunde oricine, dar punând accent pe profilul psihologic. Acțiunile, toate iscate în urma unor puternice frământări lăuntrice, lasă să se întrevadă sufletele, nu chipurile, autoarea aducându-ne astfel în prim plan o serie de griji și întâmplări atemporale, caracteristice tuturor într-o mai mică sau mai mare măsură. Sentimentele descrise nu s-au pierdut în negura vremurilor, nu au fost înghițite de puhoiul timpului ori îngropate de anii care s-au scurs neiertători, ele rezidă în adâncul sufletelor noastre și așteaptă doar un moment de nesiguranță ori tristețe pentru a ieși la iveală și-a ne acapara. Sunt neliniștile noastre cele mai profunde, care se adresează și vizează nemjlocit identitatea noastră și rolul nostru în această lume. Iar autoarea știe cum să le scoată la suprafață, cum să le dea glas și cum să le potolească. O epocă întreagă poate fi înțeleasă prin intermediul personajelor sale bine surprinse și fidel analizate, o epocă bine documentată, Ioana Resteman construindu-și cu conștiinciozitate romanul pe mărturiile unor persoane care au luat parte la evenimentele descrise. Însă acesta ar putea fi cel mai mare neajuns al romanului, faptul că se adâncește în trecut în loc să vizeze prezentul, însă sunt acțiune care merită descrise, trăiri care merită imortalizate.

Există, desigur, și o serie de neajunsuri (și aș dori să menționez aici graba cu care se trece peste anumite evenimente marcante, stilul care rămâne în permanență alert și tensionat, stăvilit arareori și doar de pasaje răzlețe, stil care nu se justifică întotdeauna, precum și tendința, folosită pe scară largă de Władysław Stanisław Reymont în romanul său Țăranii, de a trata personajele nu individual, ci colectiv, dar și mult prea rarele digresiuni descriptive), însă, având în vedere vârsta scriitoarei, cred cu tărie că, prin exercițiu, vor dispărea cu timpul.

O surpriză plăcută!

Yōko Ogawa – Îngrijitoarea şi profesorul

]ngrijitoarea şi profesorul (cunoscut şi sub titlul Darul numerelor ori Îndrăgita ecuaţie a profesorului) este un roman scris de Yōko Ogawa

Limba în care a fost scris: japoneză

Titlul în engleză: The Housekeeper and the Professor

Anul apariţiei: 2003

Perioada în care se petrece acţiunea: sfârşitul secolului XX

Locul în care se petrece acţiunea: Japonia

Număr de pagini: 180

Ediţie: Picador, 2009

Subiect: experienţe inter-culturale

Diverse: cartea a fost ecranizată în 2006, filmul numindu-se The Professor’s Beloved Equation

 

Despre autor:

Yoko Ogawa este o scriitoare japoneză, născută pe 30 martie 1962 în Okayama. A scris peste 20 de romane (doar câteva dintre ele au fost traduse în engleză) pentru care a primit mai multe premii. Pe pagina de wikipedia dedicată ei, văd că a fost lăudată de Kenzaburō Ōe, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură.

Rezumat:

Romanul este scris la persoana întâi, din perspectiva unei îngrijitoare care, prin intermediul agenţiei la care lucra, ajunge în slujba Profesorului, un bătrân de 64 de ani cu probleme de memorie (de când a suferit un accident – eveniment care a avut loc cu aproximativ 30 de ani înainte – acesta nu mai poate forma amintiri noi, tinerea lui de minte pornind de la 0 la fiecare 80 de minute.).  Cumnata Profesorului, cea care se ocupă de formalităţi (înaintea prezentei îngrijitoare, alte 8 au fost angajate şi concediate), nu doreşte să fie deranjată de îngrijitoare, motiv pentru care, deşi ea casa Profesorului se află în curtea ei, cele două nu se văd niciodată. Cum Profesorul se arată îngrijorat de faptul că îngrijitoarea şi-a lăsat singur fiul acasă, îi cere acesteia să vină cu el la muncă. În curând între cei trei se formează o relaţie specială. Îngrijitoarea este însă concediată în momentul în care cei trei, după ce au asistat la un meci de baseball, se întorc târziu acasă, iar ea şi fiul său aleg să doarmă la Profesor peste noapte. După o lună, însă, când fiul îngrijitoarei (căruia profesorului îi spune Root – radical – din pricina capul său neted) vine să-l viziteze pe Profesor, cumnata acestuia decide să o reangajeze pe cea pe care o dăduse afară.

 

Impresii:

Nici eu nu ştiu de ce m-am apucat să citesc această carte; am dat peste ea şi, scrutând primele  pagini, m-am trezit atras de stilul simplu şi curat folosit de autoare. Prin prisma acestei simplicităţi, la care se mai adaugă şi un grad ridicat de sinceritate, întregul roman lasă impresia unei mărturisirii, fără să fie într-adevăr vorba de aşa ceva. Este, totuşi, o operă de ficţiune care se roteşte nu atât de mult în jurul personajelor ori evenimentelor cât a atracţiei deosebite pe care o reprezintă pentru Yoko Ogawa numerele (şi, după finalizarea lecturii, cred că microbul, din copilărie sădit în mine, a început să se dezvolte dintr-o dată, îndemnându-mă să-i caut şi cartea de nonficţiune O introducere în lumea celei mai elegante matematici). Despre idee nu pot spune că este una foarte originală (aceasta stând la baza filmului Memento, film în care este, în opinia mea, mult mai bine valorificată) şi nici abordarea nu este una ieşită din comun, autoarea neepatând prin nimic, dar cu toate acestea cartea place, pentru că este, după am mai spus, sinceră şi simplă. Cu excepţia profesorului, personajele nu sunt atent redate, ci doar fugitiv, la fel fiind tratate şi firele narative adiacente acţiunii principale. Exista loc de mai bine, fără nicio urmă de îndoială, însă în modul în care autoarea a conceput-o, cartea în sine posedă personalitate. Dacă vă pică în mână, eu zic că merită să-i acordaţi câteva ore.

Alte 100 de lucruri interesante despre scriitori si viata lor

 

1. A fi un scriitor de succes nu înseamnă a fi infailibil. Atât Aldous Huxley cât şi Mark Twain o recomandau cu căldură peAmanda McKittrick Ros, o autoare irlandeză care scria atât de prost încât J. R. R. Tolkien şi C. S. Lewis au organizat un concurs ca să vadă cine poate citi mai multe dintre poeziile ei fără să râdă.

 

2. Acţiunea din romanele lui Dawn Brown se petrece de-a lungul a mai puţin de 24 de ore.

 

3. Alexander Soljeniţîn a fost condamnat la 8 ani de muncă silnică din pricina destăinuirilor politice făcute unui prieten. Despre experienţa avută în gulag povesteşte în romanul O zi din viaţa lui Ivan Denisovich.

 

4. Alexandre Dumas a avut peste 40 de relaţii extraconjugale, din care au rezultat cel puţin 7 copii. Unul dintre aceştia este şi Alexandre Dumas (fiul).

 

5. Anne Rice, cunoscută pentru romanele sale despre vampiri, a scris şi câteva cărţi pornografice. Le-a publicat, bineînţeles, sub pseudonim.

 

6. Bulgakov a fost unul dintre criticii regimului sovietic şi în acelaşi timp unul dintre scriitorii preferaţi a lui Stalin. Multe dintre piesele sale de teatru au fost, însă, cenzurate şi publicate abia după moartea sa.

 

7. Bunica lui Alexandre Dumas (de la care autorul şi-a şi luat numele de familia) a fost o sclavă neagră. Duman a suferit din pricina rasismului societăţii, iar la un moment dat, pe cânt locuia în Italia, i-a spus cuiva: *Tatăl meu a fost mulatru, bunicul meu a fost negru, iar străbunicul maimuţă. Vezi, domnule, arborele meu genealogic se termină unde începe al tău.*

 

8. Bunicul lui Byron a fost amiral în marina imperiului Britanic şi a făcut înconjurul Pământului.

 

9. Ca profesie, Walter Scott era atât avocat cât şi judecător.

 

10. Când i-a refuzat lui Faulkner romanul Sanctuar, editorul i-a spus: ‘Doamne, Dumnezeule, nu pot să public aşa ceva. Am ajunge amândoi la închisoare.’

 

11. Când s-a apucat să scrie Finnegan’s Wake, James Joyce era aproape orb. De aceea a şi-nceput să invite pe la el prieteni ori tineri care aspirau să devină scriitori şi să le dicteze din romanul său. Unul dintre aceşti aspiranţi a fost chiar Samuel Beckett.

 

12. Când Anthony Burgess (autorul portocalei mecanice) a primit în 1959 vestea că are o tumoare inoperabilă pe creier şi mai puţin de un an de trăit, s-a apucat de scris, terminând 4 romane într-un an. Şi a scris şi tot scris până în 1993, când a murit de cancer de ficat.

 

13. Cartea cu cel mai mare tiraj iniţial este Harry Potter şi ordinul Phoenix: 8,5 milioane de exemplare. Pentru comparaţie, un best-seller are, în genere, un tiraj de 80.000 de exemplare.

 

14. Cât a trăit în străinătate, Byran a adunat atât de multe datorii, încât mama sa, care locuia în Marea Britanie, se muta adesea pentru a nu-i lua creditorii casa.

 

15. Catherine Boucher, soţia lui William Blake, era analfabetă. Aceasta a semnat documentul de căsătorie printr-un X. În cele din urmă, acesta a învăţat-o să scrie şi citească.

 

16. Cea mai mare bibliotecă din lume este Biblioteca Congresului din Washington. Aceasta conţine peste 28.000.000 de volume. Cea de-a doua ca mărime se află în Londra şi conţine 18.000.000 de volume.

 

17. Cea mai mare librărie din lume este Noble din New York. Puse cap la cap, rafturile din ea s-ar întinde pe mai bine de 20 de km.

 

18. Cea mai scurtă corespondenţă din istorie se spune că a avut loc între Victor Hugo şi editorul său. Aflat în vacanţă, Hugo a dorit să-l întrebe cum merg vânzările, trimiţând o scrisoare în care singurul semn era semnul întrebării. A primit ca răspuns o alta care nu conţinea decât semnul exclamării.

 

19. Cel mai bine vândut scriitor este William Shakespeare. Acesta este urmat îndeaproape de Agatha Christie, ambii cu peste 1 miliard de exemplare vândute. Următoarea poziţie este ocupată de Dame Barbara Cartland, care a scris 700 de cărţi care s-au vândut în peste 670 de milioane de exemplare.

 

20. Cel mai prolific autor este Jose Carlos Ryoki de Alpoim Inoue. În numai 10 ani, între 1986 şi 1996, acesta a publicat nu mai puţin de 1.058 de cărţi. Scrie wester-uri, sf şi cărţi de acţiune.

 

21. Charles Bukowski a căzut în patima băuturii la vârsta de 13 ani, pentru a putea suporta abuzurile tatălui său.

 

22. Charles Dickens a avut nu mai puţin de 10 fii cu prima lui soţie.

 

23. Cruciada copiilor, romanul lui Jerzy Andrzejewski, deşi are 40.000 de cuvinte, conţine o singură frază. 

 

24. Cu banii pe care Samuel Taylor Coleridge i-a primit ca avans pentru traducerea poemului Faust în engleză şi-a cumpărat… opiu.

 

25. Cu câteva ore înainte să moară, William Blake a lucrat la gravarea unor scene din Infernul lui Dante. Apoi i-a desenat soţiei portretul, după care s-a apucat de cântat imnuri.

 

26. D. H. Lawrence se urca dezbrăcat în copaci şi se apuca de scris.

 

27. De-a lungul întregii sale vieţi, Johann Wolfgang von Goethe a scris şi trimis peste 10.000 de scrisori.

 

28. Deşi Jane Austen s-a apucat de scris de pe la vârsta de 16 ani, şi-a publicat primul roman abia peste două decenii.

 

29. Dorothy Parker a rămas cunoscută nu doar pentru scrierile sale, dar şi pentru plăcerea cu care bea. Din cauza alcoolismului a încercat să se sinucidă de mai multe ori, dar a murit în cele din urmă din cauze naturale. Neavând urmaşi, şi-a lăsat toate scrierile în mâinile lui Martin Luther King Jr., care a fost asasinat la un an după moartea ei.

 

30. După lovitura de stat din 1851, atât Victor Hugo cât şi Alexandre Dumas pleacă în exil. Ambii aleg iniţial ca destinaţie oraşul Bruxelles.

 

31. După zeci de ani petrecuţi după gratii şi prin diverse ospicii pentru sodomie şi blasfemie, marchizul de Sade a fost ales în cadrul Convenţiei Naţionale, ca membru al extremei drepte. În 1801 Napoleon a dat ordin să fie iarăşi arestat şi întemniţat, fără a fi în prealabil judecat.

 

32. Edmond Rostand (Cyrano de Bergerac) obişnuia să scrie stând cu picioarele în cadă.

 

33. Emile Zola a murit intoxicat din pricina unui coşar care a înfundat în mod intenţionat coşul sobei.

 

34. Ernest Hemingway practica boxul şi într-o zi, supărat de recenzia unui critic, şi-a încercat veleităţile pugilistice pe el.

 

35. Este ştiut faptul că romanul Suferinţele tânărului Werther i-a adus lui Goethe peste noapte celebritatea. Mai puţin ştiut este faptul că nu i-a adus şi banii. Cum pe vremea aceea nu existau practic drepturi de autor, Goethe nu s-a ales cu mai nimic pe urma romanului său.

 

36. Există convingerea larg răspândită că Maria, fiica lui Puşkin, a fost prototipul după care Tolstoi a creat-o pe Anna Karenina. Altă fiică de-a sa a făcut, prin căsătorie, parte din familia regală a statului Nassau, iar una dintre nepoate din cea regală a Imperiului Britanic.

 

37. F. Scott Fitzgerald lucra la The Last Tycoon când a murit. Se zvoneşte că i-ar fi spus prietenului său, scriitorul Nathaniel West, să-i termine cartea în cazul el nu o să mai apuce. Tragic, însă, Nathaniel West a murit la o zi distanţă într-un accident de maşină. În accepţiunea multor specialişti, The Last Tycoon ar fi fost o carte chiar mai bună decât Marele Gatsby.

 

38. Fiica preferată a lui Victor Hugo a murit la doar 19 ani, după ce barca în care se afla s-a răsturnat pe Sena. Deşi ştia să înoate, rochia grea şi plină de volane şi volănaşe a tras-o la fund. Logodnicul ei a murit şi el încercând să o salveze.

 

39. Flaubert a fost bisexual.

 

40. Foc palid, de Vladimir Nabokov, este de fapt un poem de 1.000 de versuri extins la dimensiunea unui roman prin notările din josul paginilor.

 

41. Franz Kafka era un vegetarian convins. În timpul vieţii sale a lucrat ca funcţionar şi a publicat doar câteva povestiri scurte, trecute cu vederea de critici şi cititori. Înainte să moară, i-a spus lui Max Brod să-i distrugă toate manuscrisele, însă acesta l-a sfidat şi le-a publicat.

 

42. Gogol, despre care Dostoievsky spunea că ar fi inventatorul romanului rus, şi-a distrus cel de-al doilea volum din Suflete moarte cu 9 zile înainte de-a muri. De ce anume a recurs la acest gest, nu se ştie.

 

43. Guy de Maupassant a murit într-un ospiciu, unde a fost închis pentru că încercase să se sinucidă tăindu-şi gâtul. Din pricina sifilisului cu care se procopsise în tinereţe, devenise paranoic.

 

44. Heinrich von Kleist, unul dintre cei mai mari scriitori germani ai secolului al XVIII-lea, şi-a petrecut câţiva ani într-o închisoare din Franţa după ce a fost acuzat de spionaj.

 

45. Honore de Balzac s-a căsătorit cu iubita lui de-o viaţă cu 5 luni înainte ca acesta să moară.

 

46. Honore de Balzac se trezea la 12 noaptea şi se apuca de scris până pe la ora 3 după amiaza. Mânca pe la 6, se culca la 7 şi se trezea iar la miezul nopţii.

 

47. Isaac Asimov a scris peste 500 de cărţi şi peste 90.000 de scrisori şi cărţi poştale. Acesta, deşi este cunoscut pentru romanele sale sf, a scris şi multe alte romane fantastice, poliţişte şi de popularizare a ştiinţei.

 

48. Isaac Asimov, Cehov, Bertolt Brecht, André Breton, Charles Bukowski, Albert Camus, Arthus C. Clarke, Joseph Conrad, E. M. Forster, Maxim Gorky, Nadine Gordimer, Seamus Heaney, Ernest Hemingway, Henrik Ibsen, Franz Kafka, ismail Kadare, Giacomo Leopardi, Primo Levi, Jack London, H. P. Lovecraft, Roger Martin du Gard, Somerset Maugham, Pablo Neruda, Luigi Pirandello, Marcel Proust, François Rabelais, José Saramago, Jean-Paul Sartre, Philip Roth, George Bernard Shaw, Kurt Vonnegut, H.G. Wells şi Virginia Woolf au fost cu toţii atei.

 

49. În 1922, Biserica Catolică a pus toate cărţile lui Anatole France pe lista lecturilor interzise.

 

50. În 1997 David Foster Wallace s-a apucat să scrie o carte despre fisc şi angajaţii săi. După o îndelungă cercetare şi nenumărate pagini măzgălite, în 2008 s-a apucat să o structureze pe calculator astfel încât soţia sa să o poată trimite unui editor. După care a luat o sfoară şi s-a spânzurat.

 

51. În romanul În căutarea timpului pierdut, de Marcel Proust, sunt prezente peste 2.000 de personaje.

 

52. În timpul vieţii, Alexandre Dumas a publicat mai bine de 100.000 de pagini (adică peste 30.000.000 de cuvinte. Cât 40 de biblii!).

 

53. În timpului celui de-al Treilea Reich, basmele scrise de Fraţii Grim au fost folosite ca propagandă. După cel de-al doilea război mondial, câteva dintre acestea au fost cenzurate pentru o vreme.

 

54. Înainte de-a se apuca de scris, Balzac a încercat să fie, pe rând: avocat, editor, tipograf, critic literar, politician şi om de afaceri, dar a dat greş în toate.

 

55. Înainte să se apuce de scris, Dawn Brown a fost cântăreţ pop.

 

56. J.M. Coetzee a fost primul scriitor care a primit Booker Prize de două ori.

 

57. James Clavell, pe când lupta în cel de-al doilea Război Mondial, a căzut în mâinile japonezilor şi a fost deportat într-o închisoare din Java, unde rata mortalităţii era de 90%.

 

58. James Fenimore Cooper a fost dat afară de la Yale pentru că a aruncat în aer uşa de la camera unui alt student.

 

59. James Fenimore Cooper s-a apucat de scris după ce soţia sa a făcut pariu că el poate scrie o carte mai bună decât cea pe care ea o citea în acel moment. Până atunci, James Fenimore Cooper nu avusese nicio legătură cu literatura, fiind de meserie marinar.

 

60. Johann Wolfgang von Goethe a absolvit dreptul, iar prima carte pe care a publicat-o avea ca subiect viaţa plantelor. Nu, nu a planetelor, a plantelor.

 

61. John Irving îşi începea întotdeauna romanele cu sfârşitul. Abia după ce termina ultimul paragraf se apuca de primul.

 

62. John Milton îşi concepea versurile pentru Paradisul Pierdut noaptea şi le dicta cuiva a doua zi. El nu le putea scrie pentru că era orb.

 

63. La ceremonia de înmormântare a lui Thomas Paine au asistat exact 6 persoane.

 

64. La vârsta de 28 de ani, Dostoievsky a fost condamnat la moarte, dar în ultimul moment pedeapsa i-a fost comutată la patru ani de muncă silnică în Siberia. Clasificat drept unul dintre cei mai periculoşi deţinuţi, în timpul cât a stat la închisoare, Dostoievsky a avut mâinile şi picioarele încătuşate.

 

65. Lermontov nu a fost singurul poet care a murit în urma unui duel, Puşkin a împărtăşit aceeaşi soartă. În 1837, în urma unor zvonuri cum că soţia i-ar fi infidelă, l-a provocat pe Georges d’Anthès la duel. Puşkin a fost împuşcat în piept şi a murit la câteva zile distanţă.

 

66. Lev Tolstoi purta la gât o miniatură a bustului lui J.J. Rousseau.

 

67. Marchizul de Sade şi-a petrecut nu mai puţin de 32 de ani din viaţă prin diverse închisori ori azile de nebuni (dintre care 10 în Bastilia şi 13 în ospiciul din Charenton), acolo unde şi-a scris şi majoritatea operelor.

 

68. Mario Vargas Llosa a candidat la preşedenţia Republicii Chile în 1990, dar a pierdut în faţa lui Alberto Fujimori.

 

69. Mikhail Bulgakov şi-a început cariera literară în tren. La un moment dat, a coborât într-o staţie şi a intrat în sediul unui ziar local, arătându-i editorului povestirea pe care tocmai o terminase. Acesta a publicat-o în ziua următoare.

 

70. Motivul pentru care Balzac obişnuia să bea atât de multă cafea (până la 50 de ceşti pe zi!) este unul simplu – scria noaptea şi dormea ziua.

 

71. Niciunul dintre laureaţii Premiului Nobel pentru Literatură nu s-a aflat, în ultimii 30 de ani, în topul celor mai bine 10 vânduţi scriitori alcătuit anual în Statele Unite. Ultimul care-a ajuns în acest top a fost John Fowles, în 1977, cu romanul Daniel Martin.

 

72. Novalis, unul dintre cei mai mari scriitori germani din sec. al XVIII-lea a murit la frageda vârstă de 28 de ani.

 

73. Numele adevărat al lui George Orwell era Eric Arthur Blair.

 

74. Odată cu publicarea romanului autobiografic Confesiunile lui Claude, Emile Zola a intrat în vizorul poliţiei şi a fost concediat de la locul de muncă.

 

75. Ori de câte ori Dan Brown avea dificultăţi în conceperea unor anagrame se atârna de-o bară cu capul în jos ori începea să facă flotări.

 

76. Pentru a practica sportul său preferat, scuba diving, Arthur C. Clarke s-a mutat în 1958 în Sri Lanka şi a locuit acolo până la moartea sa, care a avut loc în 2005.

 

77. Prima propoziţie din Finnegan’s Wake o termină pe ultima, Joyce intenţionând, după cum el însuşi mărturisea, să-i menţină ocupaţi pe cei care-ar dori să dezlege misterele romanului pentru 300 de ani.

 

78. Printre autorii care obişnuiau să scrie trântiţi în pat se numără: Mark Twain, Truman Capote şi Marcel Proust. Cel din urmă nu scria niciodată în altă parte decât în pat.

 

79. Printre scriitorii români care s-au folosit de pseudonime se numără: Ion N. Theodorescu (Tudor Arghezi), Ion Barbilian (Dan Barbu), Mihai Eminovici (Mihai Eminescu) şi Grigore Pișculescu (Gala Galaction).

 

80. Proust a fost homesexual.

 

81. Puşkin a locuit o vreme în Chişinău, acolo unde a scris două dintre poemele care i-au adus consacrarea şi tot acolo a intrat într-o organizaţia secretă care avea ca scop detronarea stăpânirii otomane din Grecia

 

82. Romanele lui Alexandre Dumas au fost ecranizate de peste 200 de ori.

 

83. Simone de Beauvoir lua, în genere, 200 de mg de amfetamină zilnic şi pe deasupra şi câteva somnifere. Cu whisky, bineînţeles.

 

84. Stephen King deţine în Maine, S.U.A., trei staţii de radio. Acesta face parte, de asemenea, şi dintr-o formaţie rock.

 

85. Străbunicul lui Puşkin a fost Abram Petrovich Gannibal, un negru salvat în Istanbul de la sclavie de însuşi Petru cel Mare. La puţin timp, Abram a devenit general în armată rusă.

 

86. Surorile Bronte trăiau într-o casă a cărei grădină se învecina în trei din cele patru laturi ale ei cu un cimitir.

 

87. Şi tot în Finnegan’s Wake, Joyce inventează o gamă largă de cuvinte, printre care există şi o serie menite să anunţe fiecare dintre epocile din istorie. Un exemplu de astfel de cuvânt este şi: Bababadalgharaghtakamminarronnkon nbronntonnerronntuonnthunntrovarrhounawnskawntoohoohoordenenthurnuk.

 

88. Tătăl lui Alexandre Dumas a murit de cancer pe când fiul său avea doar 4 ani.

 

89. Thomas Paine a fost una dintre personalităţile care au contribuit la izbucnirea Războiului american de Independenţă. Asta după ce a luat parte la revoluţia franceză.

 

90. Trenul de nicăieri, de Michel Thaler, are 223 de pagini şi niciun verb!

 

91. Ultimele rânduri de pe rola pe care Kerouac şi-a scris romanul Pe drum au fost mâncate de câinele prietenului său.

 

92. Ultimul mesaj (2007), de Hannu Luntiala, este un roman alcătuit în totalitatea din SMS-uri. Vreo mie cu totul, adică în jur de 300 de pagini.

 

93. Victor Hugo a lucrat la romanul Mizerabilii preţ de 17 ani.

 

94. Virgiliu a lucrat 11 ani la Eneida. Pe patul de moarte l-a rugat pe bunul să prieten Varius să distrugă manuscrisul. Norocul nostru că acesta nu l-a ascultat.

 

95. Vladimir Nabokov dorea să-şi ardă manuscrisele, însă a fost oprit nu o dată de soţia sa, Vera. Pe unele le-a salvat chiar din sobă, pe jumătate arse.

 

96. Volumul de debut al lui Guy de Maupassant a ajuns la 20 de ediţii în mai puţin de 2 ani de la lansare. Al doilea a înregistrat nu mai puţin de 37 de ediţii în 4 luni!

 

97. Vreme de 12 ani, Charles Bukowski a lucrat la poştă. Tot la poştă a lucrat pentru un timp şi William Faulkner.

 

98. Walter Scott a fost primul scriitor englez care a avut într-adevăr o carieră internaţională în timpul vieţii lui.

 

99. William Burroughs, jucând o scenă cu soţia sa, a împuşcat-o accidental şi a omorât-o, eveniment care a şi stat la baza deciziei sale de-a se apuca de scris. 

 

100. William Golding s-a apucat să scrie la vârsta de 41 de ani. După publicarea celui de-al treilea volum, faima sa a început să dispară, iar Golding a avut mult de suferit din această pricină. A devenit irascibil, taciturn şi impulsiv şi a început să scrie un jurnal care totalizează peste 2.000.000 de cuvinte.

 

S-ar putea să vă intereseze şi: Cele mai interesante 100 de lucruri despre cărţi şi scriitori

Cele mai interesante 100 de lucruri despre cărţi şi scriitori

1. Alexandre Dumas a deschis, în Paris, primul local în care se găteau frigărui. I-a venit această idee după ce-a călătorit prin Caucaz.

2. Alexandru Odobescu s-a sinucis după ce s-a îndrăgostit de o femeie cu treizeci de ani mai tânără decât el.

3.  Alfabetul cambodgian are 74 de litere.

4. Aproape două milioane de oameni au luat parte la ceremonia de înmormântare a lui Victor Hugo, în 1885.

5. Arthur Conan Doyle, autorul celebrelor povestiri cu Sherlock Holmes, era de profesie oftalmolog. S-a apucat de scris pentru că nu-i ajungeau banii.

6. Jack Kerouac a scris faimoasa sa lucrare, ‘Pe drum’,  pe rolă continuă, sub influenţa unui cocktail de substanţe care afectează creierul, printre care alcool, marijuana, benzedrine şi amfetamină.

7. Autorul romanului Robinson Crusoe şi-a schimbat în 1703 numele din Foe în Defoe. În 1896 J.M. Coetzee a scris un roman intitulat Foe în care continuă acţiunea din Robinson Crusoe.

8. Autorul trilogiei Stăpânul inelelor, J. R. R. Tolkien, era un şofer foarte nepriceput, sforăia într-atât de tare încât era nevoit să înnopteze în baie pentru a nu o deranja pe soţie şi ,de asemenea, era un francofob înverşunat – ura francezii începând de la Wilhelm Cuceritorul.

9. Balzac considera că ejacularea era un consum de energie artistică, deoarece sperma era percepută drept un lichid cerebral. Odată, discutând cu o amică, scriitorul a exclamat cu amărăciune: Azi dimineaţă am pierdut un roman!

10. Biblia (în varianta King James) conţine 810.697 de cuvinte.

11. Bogdan Petriceicu Haşdeu a fost atât de îndurerat de moarte fiicei lui încât s-a îndreptat spre spritism. Se spune că planul palatului pe care i l-a ridicat mai apoi fiicei i-ar fi fost dictat în timpul şedinţelor de spiritism de către Iulia.

12. Bogdan Petriceicu Haşdeu şi-a început cariera literară scriind în limba rusă.

13. Camil Petrescu s-a oferit voluntar să plece pe front şi a fost respins în repetate rânduri din cauza constituţiei sale astenice.

14. Casanova a scris 42 de cărţi. Printre acestea se numără o traducere a Iliadei în italiană, câteva cărţi de istorie, una de science fiction în care anticipează avionul, televizorul şi maşina şi 12 volume de memorii.

15. Cea mai scumpă carte vândută vreodată a fost un exemplar din Canterbury Tales de Chauser din 1477. Aceasta a fost scoasă la licitaţie în 1998 şi vândută cu peste 4,6 milioane de lire sterline.

16. Cel mai bătrân laureat al Premiului Nobel pentru Literatură a fost Doris Lessing, la 88 de ani.

17. Cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel pentru Literatură este Rudyard Kipling, la 42 de ani.

18. Charles Dickens dormea şi scria întotdeauna cu faţa spre nord.

19. Cu excepţia lui William, toţi membrii familiei Shakespeare au fost analfabeţi.

20. Cum pe vremea aceea nu existau nici maşini de scris şi nici calculatoare, soţia lui Tolstoi a trebui să copieze de mână tot romanul Război şi Pace. De 7 ori!

21. Doar doi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură au refuzat să-l ridice: Boris Pasternak şi J.P. Sarte. Primul sub presiunea autorităţilor sovietice, iar cel din urmă pentru că nu dorea să-i fie asociat numele cu o instituţie. Interesant este şi fapt că premiul respectiv consta în câteva sute de mii de dolari.

22. Don Quixote este cel mai bine vândut roman din lume. Până în prezent au fost comercializate peste 500 de milioane de exemplare. Al doilea pe listă ar fi Povestea a două oraşe, de Charles Dickens.

23. Duşmanul de moarte al lui Sherlock Holmes este profesorul Moriarity.

24. E.A. Poe s-a căsătorit cu o verişoară de-a sa care avea doar 13 ani.

25. Emily Dickinson, cea mai mare poetă a Statelor Unite, nu a publicat decât 7 poeme de-a lungul vieţii ei. Ieşea arareori din casă, iar majotitatea membrilor familiei sale nu ştiau că ea scrie.

26. Ernest Hemingway s-a sinucis la 61 de ani. Nu a fost însă singurul din familia sa care a recurs la acest gest. Atât tatăl cât şi fratele său şi sora sa s-au sinucis.

27. F. Scott Fitzgerald era înnebunit după picioarele femeilor. Deși nu permitea nimănui să-i vadă picioarele, atunci când el le zărea pe cele ale altora se excita imediat.

28. Fantomele apar în patru piese de teatru shakespeariene: Iulius Cezar, Hamlet, Richard al III-lea şi Macbeth.

29. Ferma Animalelor de George Orwell a fost cenzurată în U.R.S.S. şi refuzată iniţial în Marea Britanie la sfatul unui ofiţer care s-a dovedit mai târziu a fi spion sovietic.

30. Franz Kafka era veşnic nemulţumit de cum arăta, așa că se dezbrăca complet foarte rar – de exemplu, deşi credea că spa-urile nudiste îi vor face bine la sănătate, nu îşi dădea niciodată pantalonii jos.

31. Gabriel Garcia Marquez a refuzat în repetate rânduri ca magistralul său roman Un veac de singurătate să fie ecranizat.

32. Hans Christian Andersen, cunoscut pentru basmele sale, era homesexual.

33. Honore de Balzac adora cafeaua – în decursul unei zile el consuma circa 50 de ceşti de cafea tare, turcească. Dacă nu avea posibilitatea să fiarbă cafeaua, scriitorul sfărâma nişte boabe şi le mesteca .

34. Ian Fleming, pasionat de ornitologie, şi-a numit personajul James Bond după ornitologul american cu acelaşi nume.

35. În 1939 scriitorul american Ernest Vincent a scris un roman de peste 51.000 de cuvinte, niciunul conţinând litera e.

36. În fiecare an în Statele Unite se publică peste 50.000 de titluri noi.

37. În intreaga sa carieră de pilot, Saint-Exupéry a suferit 15 accidente aviatice.

38. În Mizerabilii, Victor Hugo foloseşte o frază lungă de 823 de cuvinte.

39. În poemul său, Paradisul Pierdut, John Milton foloseşte peste 8.000 de cuvinte diferite.

40. În S.U.A. în fiecare secundă sunt cumpărate 57 de cărţi.

41. În Spania se publică anual mai multe cărţi decât au fost traduse în toate ţările arabe în ultimi 500 de ani.

42. În timpurile în care Marquez abia îşi începea cariera de scriitor, de multe ori nu avea bani pentru chirie şi nu de puţine ori a fost nevoit să înnopteze în bordeluri.

43. În ultimii 12 ani din viaţă, Casanova a lucrat ca bibliotecar.

44. Iniţial, Ray Bradbury şi-a numit romanul Farenheit 471,’ Pompierul’.

45. Iulia Haşdeu, fiica lui Bogdan Petriceicu Haşdeu, a fost un copil-minune care la 11 ani a absolvit Colegiul Naţional Sfântul Sava şi, in paralel, Conservatorul de muzică din Bucureşti, iar apoi a studiat la Sorbona. La 17 ani a reuşit să publice un volum de poezii în franceză.

46. Jack London este considerat ca fiind primul scriitor care a devenit bogat exclusiv de pe urma cărţilor sale. Asta după ce a fost refuzat de nu mai puţin de 600 de ori şi era să se lase de scris după ce a primit doar 5 dolari pentru prima sa povestire acceptată.

47. James Joyce a suferit de cinofobie, keraunofobie şi hidrofobie, adică îi era frică de câini, fulgere şi apă.

48. James Joyce era interesat de actul sexual extrem de mult, până la obsesie. Și-a început viaţa sexuală foarte devreme, alături de o prostituată. Până după căsătoria cu Nora, a continuat să se culce cu prostituate, dezgustat de act, dar convins că experienţele îi vor folosi.

49. James Joyce şi-a petrecut şapte ani din viaţă scriind romanul Ulisse.

50. John Keats avea doar 1,5 metri înălţime, la fel ca şi William Blake.

51. La fiecare două săptămâni o limbă dispare pentru totdeauna.

52. La sfârşitul lunii februarie din 1974, scriitorul de ficţiune şi consumator de amfetamină, Philip K. Dick, în timp ce se odihnea în casa lui, a avut o serie de viziuni puternice. Acestea au continuat şi pe tot parcursul lunii următoare, o combinaţie de modele geometrice vii cu imagini ecleziastice, cu scopul de a crea interpretări noi şi profunde a istoriei religioase şi literare.

53. Lev Tolstoi a suferit de cazuri grave şi frecvente de depresie, şi, în cele din urmă, a devenit un ascet rătăcitor în cursul vieţii sale octogenare. Tragic, el a murit după ce s-a îmbolnăvit de pneumonie, plecând în mierzul nopţii şi în mijlocul iernii spre gară.

54. Lev Tolstoi era un Don Juan în timpurile sale. A rămas celebru pentru ceea ce a făcut în noaptea nunții sale cu Sophia Behrs (în vârstă de 18 ani): a obligat-o să-i citească jurnalele întreaga seară pentru a o pregăti cu obiceiurile lui sexuale şi a-și mărturisi toate aventurile amoroase pe care le avuse până atunci.

55. Liviu Rebreanu a creat personajul lui Apostol Bologa din Pădurea Spânzuraţilor inspirându-se din viaţa familiei sale. Personajul principal este, de fapt, o copie destul de fidelă a fratelui său, Emil, spânzurat la Ghimeş în 1917.

56. Lui Edgar Allan Poe îi era frică de întuneric. Posibil, una din cauzele care a dus la această fobie a fost faptul că în copilărie viitorul scriitor a invăţat… în cimitir.

57. Lui Joseph Heller i-au trebuit 8 ani să termine romanul Catch 22.

58. Manuscrisul original al romanului lui Steinbeck, Despre şoareci şi oameni, a fost mâncat de un câine.

59. Marin Preda nu scria niciodată cu pixul sau creionul. Scria cu un stilou cu peniţa de aur, care după moartea lui nu a mai funcţionat niciodată. Peniţa era tocită mai mult într-o parte şi pentru a scrie cu el trebuia să ştii cum să îl ţii şi în ce poziţie să îl apleci, dar nimeni nu a reuşit să îl facă să scrie.

60. Mark Twain adora pisicile şi ura copiii (a vrut să-i facă o statuie regelui Irod).

61. Marquizul de Sade a avut, fără îndoială, o viaţă excentrică. Credinţele sale culturale stăteau la confluenţa ideilor revoluţionare legate de libertatea sexuală şi morală, narate, de altfel, în multe lucrări de ale sale şi de unde noi am moştenit termenul de sadism. În 1803, nu mult după încarcerarea sa, el a fost declarat nebun şi plasat într-un azil. Dar nici în azilul respectiv, de Sade nu a renunţat la relaţiile sale sexuale ilicite, până la moartea sa din 1814.

62. Mircea Eliade, autorul unor capodopere precum Maitreyi sau Romanul adolescentului miop (o lectură recomandată tuturor adolescenților), a fost, probabil, legionar.

63. Monstrul din romanul Frankestein scris Mary Shelly nu are nume, deşi scriitoarea obişnuia să-i spună Adam.

64. Numele celor trei muşchetari din romanul lui Dumas sunt: Porthos, Athos şi Aramis.

65. Până în prezent, s-au scris mai bine de 20.000 de cărţi despre şah.

66. Pe vremea lui Shakespeare nu existau femei actori, aşa că toate rolurile erau interpretate de bărbaţi.

67. Prima Biblie în limba eschimoşilor a apărut la Copenhaga în 1744.

68. Prima carte scrisă de L. Frank Baum avea ca subiect creşterea găinilor.

69. Prima povestire poliţistă scrisă vreodată i-a aparţinut lui E.A. Poe. În Crimele din Rue Morgue, acesta îl introduce pe detectivul Auguste C. Dupin.

70. Primul dicţionar în engleză a fost scris de Noah Webster. I-au trebuit 36 de ani ca să-l termine.

71. Primul roman american din care s-au vândut mai mult de 1 milion de copii a fost Coliba unchiului Tom de Harriet Beecher Stowe. Aceasta stătea la o casă depărtare de Mark Twain.

72. Primul scriitor care a terminat (l-a dictat, de fapt) un roman la o maşină de scris a fost Mark Twain.

73. Prizonierii din Brazilia îşi pot reduce sentinţa dacă se apucă de citit cărţi. Pentru fiecare carte citită li se scad 4 zile din sentinţă. Din păcate nu li se pot scădea mai mult de 48 de zile într-un an.

74. Romanul Anna Karenina are peste 800 de pagini, dar a fost publicat iniţial sub forma unui foileton.

75. Romanul lui Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut, conţine aproximativ 1,7 milioane de cuvinte.

76. Romanul Mândrie şi prejudecată de Jane Austen s-a numit iniţial Primele impresii.

77. Să ucizi o pasăre cântătoare este singurul roman scris de Harper Lee. Cu toate acestea a câştigat premiul Pulitzer şi a stat timp de 88 de săptămâni pe lista best seller-urilor.

78. Samuel Beckett a jucat crichet pentru Universitatea din Dublin.

79. Scriitorul belgian Georges Simenon este unul dintre cei mai prolifici autori. Timp de mai multe zeci de ani, obişnuia să termine o carte la fiecare 11 zile. A publicat peste 530 de cărţi, majoritatea sub pseudonim.

80. Scriitorul science – fiction şi horror, H.P. Lovecraft‚ a avut o stare mintală condiţionată atât de influenţe interne, cât şi externe. El a suferit de tulburări de somn.

81. Scriitorul şi omul politic român Ion Ghica a fost guvernator al insulei Samos (unde a trăit Pitagora).

82. Se estimează că 14 cuvinte noi sunt înglobate în limba engleză zilnic.

83. Şi vremea e ca să ucizi, romanul de debut al lui John Grisham, a fost refuzat de 28 de ori înainte de-a fi publicat.

84. Somerset Maugham era bisexual practicant.

85. Toţi banii obţinuţi de James M. Barri de pe urma cărţii Peter Pan au fost donaţi unui spital.

86. Vârsta medie a laureaţilor Premiului Nobel pentru Literatură este de 64 de ani.

87. Vocabularul unei persoane normale este format din 5-6.000 de cuvinte.

88. Voltaire leşina ori de câte ori mirosea trandafiri.

89. Walt Whitman, Edgar Allen Poe, Henry David Thoreau, Rudyard Kipling, Mark Twain şi Beatrix Potter şi-au publicat singuri cărţile.

90. William Faulkner a muncit câţiva ani ca poştaş, până când s-a descoperit că el arunca scrisorile nelivrate în coşul cu gunoi.

91. William Shakespeare a inventat peste 1.700 de cuvinte.

92. William Shakespeare s-a căsătorit la 18 ani cu Anne Hathaway, care avea 26 de ani şi era însărcinată în trei luni.

93. Cea mai bine vândută carte din sec. al XV-lea este un roman erotic numit Povestea a doi iubiţi, scris de Papa Pius al II-lea.

94. Poetul englez Byron (1788-1824) era într-atât de îndrăgostit de civilizaţia elenă încât s-a dus în Grecia să lupte împotriva turcilor în războiul grec pentru independenţă. Acolo s-a procopsit cu o răceală care i-a fost fatală. Grecii îl consideră un erou naţional.

95. Monumente ridicate în cinstea poetului ucrainian Taras Shevchenko se găsesc în peste 1.200 de locuri din lume. Majoritatea, bineînţeles, se află în Ucraina.

96. Există o serie de scriitori care obişnuiau să scrie stând în picioare. Printre aceştia se numără: Ernest Hemingway, Thomas Wolfe, Lewis Carroll, Vladimir Nabokov şi Philip Roth.

97. Edgar Allan Poe a intrat la Universitatea din Virginia la vârsta de 17 ani. În primul an, însă, şi-a pierdut toată bursa la pariuri şi a fost dat afară.

98.  Până să ajungă unul dintre cei mai bogaţi scriitori ai vremii, Jack London a trăit în sărăcie, schimbând mai multe slujbe: fermier, vânzător de ziare, marinar, pirat, căutător de aur ş.a.m.d. Din pricina vagabondajului a ajuns de mai multe ori la închisoare.

99. Fyodor Dostoevsky era un cartofor împătimit şi adeseori scria pentru a-şi putea plăti datoriile. 

100. Gorky înseamnă în rusă ‘amar’.

101. Cel mai mare creier din lume (al unei persoane normale) i-a aparţinut scriitorului rus Ivan Turgheniev. Creierul acestuia cântărea aproape două kilograme.

102. Tolstoi avea mai bine de 2 metri înălţime şi iubea să joace cărţi. Pe bani. Odată, după un joc care-a durat trei zile şi două nopţi, a reuşit să-şi piardă casa.

103. Lermontov, celebru pentru poemul său Demonul, a murit la doar 27 de ani în urma unui duel.

104. La 8 ani după ce-a câştigat National Book Award, scriitorul Jerzy Kosinski şi-a retrimis cartea sub un alt nume şi titlul mai multor edituri, pentru a testa editorii. Nu mică i-a fost suprinza când a fost refuzat de toţi (27 în total), inclusiv de editura care-l publicase în prealabil.

105. Ernest Hemingway suferea de peirafobie – teama patologică de-a vorbi în public.

106. Byron suferea de ‘nebunie afectivă’. În timpul şedirii în Veneţia se zvoneşte că ar fi avut în jur de 250 de amante. Într-un an.

107.  Charles Dickens avea ca hobby… hipnoza. Nu de puţine ori a încercat s-o adoarmă astfel pe soţia sa.

108. Oscar Wilde şi-a petrecut doi ani în închisoare pentru… sodomie.

109. Lewis Carroll suferea de vreo 20 de boli diferite. Există printre exegeţi suspiciunea că el ar fi fost de fapt Jack Spintecătorul.

 

S-ar putea să vă intereseze şi: alte 100 de lucruri interesante despre scriitori şi viaţa lor

Mika Waltari – Etruscul

Etruscul este cel de-al şaptelea roman scris de Mika Waltari.

Limba în care a fost scris: finlandeză

Titlul în engleză: The Etruscan

Anul apariţiei: 1955

Perioada în care se petrece acţiunea: sec. V î.e.n.

Locul în care se petrece acţiunea: bazinul mării Mediteraneene

Număr de pagini: 452

Ediţie: Polirom, 2002

Subiect: peregrinările omului prin viaţă

 

Despre autor:

Mika Waltari (1908-1979) este cel mai cunoscut scriitor finlandez pe plan internaţional, fiind tradus în peste patruzeci de limbi. A scris nu mai puţin de 29 de romane, în care acţiunea se petrece în diferite perioade istorice. A lucrat ca jurnalist şi critic literar.

 

Rezumat:

Turms, personajul narator al întregului roman, se trezeşte fără să-şi aducă aminte nimic legat de persoana sa. Ducându-se la oracolul din Delphi (care-l şi sfătuieşte să se îndrepte spre vest), se împrieteneşte cu Dorieus, un spartan voinic şi drept, aidoma tuturor spartanilor. Împreună se angajează pe nava piratului Dionysos care, speriat de perşi, o porneşte către vest. Pe undeva, pe drum, îl iau la bord şi pe Micon, un vajnic şi drept vindecător de oase rupte şi răni sângerânde. După câteva furtişaguri, ajung în Himera, unde sunt găzduiţi pentru o vreme de tiranul oraşului, la adăpost de navele cartagineze. Aici Turms o întâlneşte pe ispititoarea, înşelătoarea şi ipocrita Arsinoe, preoteasa zeiţei Afrodita, dacă îmi aduc bine aminte, de care se îndrăgosteşte. Cu ajutorul tiranului fug spre alte ţărmuri, Turms răpind-o pe Arsinoe, iar Dorieus luând-o de soţie pe Tanaquil. Până să ajungă în Segest, Arsione îl înşeală pe Turms cu toţi mateloţii, iar după ce ajung în mirificul oraş îi şi naşte un copil din flori. Dorieus moare în luptă, Micon se sinucide, Dionysos dispare, iar Turms îşi continuă peregrinările prin ţinuturile latinilor, alături de soţia lui, fiica altora şi dădaca Hana. După ce ajunge în Roma, Turms pleacă într-o călătorie iniţiatică prin regatul etruscilor, iar soţia lui se căsătoreşte cu altul. Într-un final fericit, Turms îşi dă seama atât de perversitatea ei, cât şi de faptul că este un lucumon.

 

Despre carte:

Dacă aţi citit rezumatul înseamnă că v-aţi dat seama că avem de-a face cu un roman epopeic, în care aventurile se-nşiră ca mărgelele pe gută, fără ca totuşi să fie prea bine legate între ele. Intriga este vag schiţată şi doar afirmaţia din începutul cărţii, şi anume că personajul principal este nemuritor, îl determină pe cititor să lectureze în continuare. Miza, cât şi conflictul, întârzie însă să apară, Waltari pierzându-se în intrigi secundare lipsite de orice fel de relevanţă. Cu toate acestea, acţiunea este liniară, atrăgând prin însăşi simplitatea sa. Dacă ar fi avut şi substrat, cred că ar fi ieşit ceva, însă în felul în care este scris, romanul este, în opinia mea, o colosală pierdere de timp, atât pentru mine, ca şi cititor, cât şi pentru Waltari, ca autor care tinde să decadă în grafomanie. Păcat de atâta documentare şi atâtea ore irosite. După o aşa lectură, nu sunt câtuşi de puţin interesat să citesc şi alte cărţi semnate de el.

Kurt Vonnegut – Leagănul pisicii

Leagănul pisicii este al patrulea roman scris de Kurt Vonnegut şi în acelaşi timp cel care i-a adus consacrarea.

Limba în care a fost scrisă: engleză

Titlul în engleză: Cat’s Cradle

Anul apariţiei: 1963

Perioada în care se petrece acţiunea: mijlocul sec. XX

Locul în care se petrece acţiunea: Statele unite şi republica imaginară San Lorenzo

Număr de pagini: 338

Ediţie: Polirom, 2004 (în traducerea Ralucăi Popescu)

Subiect: politică, rolul literaturii, religie, viaţă

Premii primite: niciunul, dar a fost nominalizată în 1964 pentru un premiu Hugo

 

Despre autor:

Kurt Vonnegut (1922-2007) a fost un scriitor american, cunoscut în principal pentru romanele sale Abatorul cinci, Leagănul pisicii şi Micul dejun al campionilor. A participat la cel de-al doilea război mondial şi a fost luat prizonier de către germani. A asistat la bombardarea Dresdei, eveniment pe care-l va relata şi-n cartea sa Abatorul cinci. A studiat antropologia, dar, după cum el însuşi recunoaşte, a fost un student mediocru. Înainte să devină scriitor a lucrat ca jurnalist, activitate care, se pare, nu-i era prea dragă. A fost un avocat al pacifismului şi un umanitarist convins.

 

Rezumat:

John vrea să scrie o carte despre ce făceau anumiţi oameni (printre care şi inventatorul – în roman, nu şi-n realitate – bombei atomice în momentul distrugerii Hiroshimei). Din acest motiv intră în legătură cu unul dintre fii inventatorului (inventatorul murise), după care, întâlnindu-se întâmplător şi cu celălalt fiu, ajunge în laboratorul în care a fost inventată bomba. Aici află de existenţa (la început ipotetică) a Apei 9, o substanţă în stare să solidifice apa la mai puţin de 46 de grade Celsius. Atras de reclamele făcute ţării San Lorenzo şi bănuind că există o legătură între ea şi Apa 9, protagonisul se urcă într-un avion şi porneşte la drum.

 

Despre carte:

Leagănul pisicii este al doilea roman scris de Vonnegut pe care-l citesc (primul a fost Abatorul cinci, despre care am scris, în genere, lucruri pozitive) şi încep să cred că autorul are ceva dificultăţi în crearea tramei şi implicit în creşterea incrementală a tensiunii şi lărgirea orizonului de aşteptare al cititorului. Din acest motiv bănuiesc că recurge la capitole foarte scurte (sunt vreo 130 de capitole în total, iar media este pe undeva pe la 3 pagini), dialog în exces (cam 80% din conţinut este reprezentat din replici, iar restul de vocea auctorială), schimbări de perspectivă, îmbinarea multor teme, omniprezenta intertextualitate ş.a.m.d. Ce mă determină să cred acest lucru sunt, pe lângă ce-am enumerat mai sus, dezvoltarea uneori ilogică a intrigii, modul în care personajele sunt introduse în scenă, lungimea cărţii (chiar dacă are 338 de pagini, nu cred că depăşeşte 50.000 de cuvinte), prolepsele aruncate-n text, precum şi regăsirea tuturor acestor indicii în cartea menţionată anterior, Abatorul cinci. Va trebui totuşi să mai citesc înainte de a-mi forma o părere. Momentan sunt doar suspiciuni.

La fel ca şi romanul de două ori menţionat în paragraful de mai sus, Leagănul pisicii este scris la persoana întâi, acţiunea fiindu-ne relatată din postura unui narator supus greşelii şi cu o viziune limitată asupra evenimentelor la care ia parte. Iar, dacă ar fi să interpretez şi modul în care aderă la bokonomism (o religie inventată de un alt personaj şi care se bazează, cel puţin incidental, pe interpretarea subtilă a cărţilor, ori cel puţin aceasta este concluzia pe care-o trag eu). Încă de la primele cuvinte aflăm despre caracterul ficţional al întâmplărilor care urmează să fie redate (şi aici se poate trasa o altă paralelă cu Abatorul cinci, prima frază din acesta fiind: „Toate acestea s-au întâmplat, mai mult sau mai puţin.” Asemănările nu se opresc, însă, aici, ci se reflectă şi-n temă şi chiar şi în personaje), spunându-ni-se clar şi concis: „Nimic din ce e scris în această carte nu e adevărat.”.  Cu acestea în minte, pornim în explorarea unei lumi uşor distopice, în care satira politică se îmbină cu realismul magic (prezent cu precădere în a doua jumătate, când acţiunea se mută într-o ţară bananieră din America Latină) şi ştiinţifico fantasticul (ca pondere, mai vizibil decât primele două, însă folosit mai degrabă ca substrat şi decor, decât ca mijloc prin care se conturează acţiunea. Este drept, protagonistul, după mai multe peripeţii, porneşte în căutarea Apei 9, un element clar fantastic, însă căutarea este doar o intrigă secundară, subordonată subiectului pe care acesta îl are în vedere în scrierea cărţii sale. Din acest motiv şi este introdus ceva mai târziu). Tot ca un element ficţional, dar nicidecum ştiinţifico-fantastic, sunt referinţele intertextuale din roman. Se fac nenumărate referiri la o carte imaginară (mai târziu aflăm că este scrisă de un alt personaj), dându-se citate din ea (inclusiv redându-se mici poezioare puerile, dar cu o vădită încărcătură morală) şi inventându-se pe seama ei o întreagă filosofie de viaţă, filosofie care porneşte de la aceleaşi cuvinte cu care se începe cartea şi pe care le-am citat mai sus.  Cartea de care vă vorbesc este de fapt un ghid scris de Bokonos, misteriosul personaj care apare doar la final şi totodată fondatorul bokonomismului, religia oficială (şi în acelaşi timp interzisă) a imaginarei republici San Lorenzo.

Deşi are un substrat destul de încâlcit, Leagănul pisicii constituie, datorită dialogului uzitat în exces şi fragmentării acţiunii în paragrafe succinte, toate introduse prin intermediul prologului, constituie o lectură uşoară. Uşoară, dar nu şi facilă, pentru că pentru a o pricepe în plinătatea ei, atunci trebuie să descifrăm substratul şi să înţelegem aluziile legate de politică, societate, literatură şi nu în ultimul rând religie. Nu întâmplător acţiunea se termină printr-o apocalipsă.

Joseph Conrad – Inima întunericului

Heart of Darkness Inima întunericului este o nuvelă scrisă de Joseph Conrad.

Limba în care a fost scris: engleză

Titlul în engleză: Heart of Darkness

Anul apariţiei: 1899

Perioada în care se petrece acţiunea: sfârşitul sec. al XIX-lea.

Locul în care se petrece acţiunea: Londra şi Congo

Număr de pagini: 200

Ediţie: Green Integer, 2003

Subiect: colonialismul

 

Despre autor:

Joseph Conrad (1857-1924) este un autor englez de origini poloneză şi este unul dintre precursorii modernismului. Înainte să se apuce de scris a lucrat ca marinar, poziţia care i-a permis să adune mai multe experienţe şi povestiri ulterior valorificate în scrierile sale. Nuvele şi romanele lui au fost ecranizate în mai multe rânduri şi au influenţat scriitori precum William Faulkner, Ernest Hemingway, J-M Coetzee, Salman Rushie ş.a.

Impresii:

Inima întunericului este o povestire în ramă, în care Charles Marlow, personajul narator, aflat la bordul unui ambarcaţiuni ce navighează pe Tamisa, le povesteşte mateloţilor despre experienţa sa ca transportator de fildeş în Congo. Da, vorbim de ţara care la vremea la care se petrecea acţiunea se afla sub ocupaţia – nu aş spune a Belgiei, ci a – lui Leopold al II-lea, regele Belgiei. Nu ştiu dacă vă este familiar numele, dar aceste Leopold, care-n ţara sa este astăzi cunoscut, datorită clădirilor care-au fost înălţate sub cârmuirea sa (palatul regal, serele regale, pavilionul chinezesc, turnul japonez ş.a.), ca Leopold Clăditorul, Făuritorul, Constructorul, a fost acuzat şi denunţat de crime împotriva umanităţii. Cu alte cuvinte genocid. Nu am să redau supliciile la care îşi încuraja, direct sau indirect, oamenii să-i supună pe nativi şi nici grozăviile ieşite din comun care se petreceau în Congo, ci am să mă limitez la cartea lui Conrad, carte în care se poate vedea (cam voalat, ce-i drept, din pricina stilului vetust şi a jocului de umbre şi lumini aruncat peste acest întreg univers, personajul principal şi inclusiv autorul, pentru că nuvela are un vădit caracter autobiografic, părând mai degrabă că minează conştiinţa decât că o are, altfel nu se explică de ce a ales să lucreze în asemenea condiţii) felul în care găseau colonizatorii de cuviinţă să-i trateze pe localnici. Joseph Conrad nu se sfieşte nici el să-i portretizeze ca pe nişte barbari fără o limbă a lor şi complet lipsiţi de inteligenţă. Având în vedere că este o povestire în ramă şi că ştim deja că personajul principal a scăpat cu viaţă pentru a o relata, atenţia nu mai cade pe evenimente, ci pe felul în care acestea se leagă şi ajung la deznodământul cunoscut. Confruntarea este una metonimică, pentru că nu prin bătălia pe care o poartă cu nativii, Conrad redă de fapt lupta între civilizaţie (da, Leopold şi singiuirile) şi barbarism (nativii a căror ţinut fusese invadat şi care erau obligaţi să muncească pentru colonizatori în condiţii de cele mai multe ori groaznice). Ca un substitut al personajului principal, apare în povestire Kurt, un personaj grotesc, dar în care Marlow descoperă (după moartea acestuia) o fiinţă umană. Aş fi fost tentat să accept povestirea aşa cum mi se prezenta, fără să mă leg în vreun fel sau altul de cel care-a scris-o, dar n-ar fi fost chiar această apreciere vădită a lui Marlow, alter-ego-ul lui Joseph Conrad, faţă de Kurt, prin care nu doar îl scuză, dar parcă îl motivează alegerile. Adică, altfel spus, crimele.

%d blogeri au apreciat asta: