Posts tagged ‘Catalin Cofaru’

Cei mai buni şi activi din 2012

Prin intermediul topului de faţă doresc să stabilesc o diferenţiere a autorilor care au publicat în anul 2012 în revistele Suspans, Nautilus, SRSFF, Helion Online, Gazeta SF şi Revista de Suspans în funcţie de numărul, dar mai ales de calitatea, lucrărilor scrise. A nu se înţelege prin calitate vreun soi de recunoaştere oficială sau unanimă, ci părerea mea cu privire la prozele respective, ţinând cont de stil, originalitate, lexic, structurarea ideilor ş.a.m.d. Pentru că topul se referă la autori ca semnatari ai mai multor texte, sunt luaţi în considerare doar cei care au publicat două sau mai multe povestiri scurte în intervalul 1 ianuarie 2012 – 31 decembrie 2012. Numărul acestora se ridică la 59, nouă dintre ei fiind lăsaţi pe dinafară. În cazul scriitorilor care au debutat în volum (12 la număr, după socoteala mea), mă voi abţine de a le comenta evoluţia, menţionându-le, din motive obiective, doar poziţia în prezentul top. Mă tem de orgolii rănite şi reacţii violente. Dacă, însă, doresc să mă opresc şi asupra lor, n-au decât să-mi menţioneze acest lucru.

 

 

50-41

 

50. Rene Tinescu, cu povestirile Lacrimile civilizaţiei Zetta şi Oky, ambele publicate în SRSFF. Prin intermediul lor, Rene Tinescu arată că are idei, precum şi o fire sensibilă, însă că la capitolul redare nu stă la fel de bine. Deşi emoţionante, povestirile sale suferă la capitolul structurare, prima dintre ele având aerul unui rezumat, iar cea din urmă având un stil ce scârţâie pe alocuri. Este, în opinia mea, nevoie de mai mult exerciţiu.

 

49. Paul Teodor Ivan, cu povestirile Arca, respectiv O nouă speranţă, ambele publicate în Gazeta SF. Autorul este capabil să scrie proze de calitate, aşa cum o dovedeşte şi prin intermediul primului text menţionat, însă nu este statornic, cea de-a doua proză stând ca mărturie a acestui lucru. Stilul dânsului este unul cursiv şi plăcut, ideile interesante, însă la punerea lor în practică nu pot spune că stă la fel de bine. 

 

48. Victor Martin, cu povestirile Succesul ca un ochi de sticlă, Scrisul din somn şi, destul de curios,  Scrisul din somn, primele două apărând în SRSFF, iar cea din urmă în Gazeta SF.

 

47. Andra Spirescu şi Mihai Perşinaru, cu cele doisprezece povestiri publicate în Nautilus (Până la căderea nopţii (Preludiu din Praga), Floarea lui KubinCimitirul din PragaIstoria nopţiiCamera întunecată (Thora)Evanghelia după apusMotivulÎnchipuireaDubluraMemoriile lui OdamarOraşul sentimental). Nu vă speriaţi, nu-s doi pe acelaşi loc, deşi aparent cam asta-i situaţia. Povestirile dânşilor sunt întotdeauna succinte şi par a urma aceeaşi structură şi fire narative asemănătoare, Andrei Perşinaru şi Andra Spirând nestând tot mai bine la capitolul inventivitate. Sau, dacă avem în vedere omisiunile mai mult sau mai puţin voite şi cuvintele cu dublu sens (lucru datorat ortografierii greşite ori lipsite de diacritice), am putea afirma contrariul.

 

46. Aurelia Chircu, cu prozele Mişcări greşite, Legenda Aeternumului, Regis de AeternumStrăinul din dormitorZorile dintr-un alt AeternumUniţi în moarte, publicate în Suspans şi Gazeta SF. Deşi prin ultima povestire ne demonstrează faptul că Aurelia Chircu este în stare de mai mult, adesea se plafonează în redarea unor scene ce pătimesc la nivel narativ şi lexical. Dialogurile folosite de dânsa îmi aduc aminte de conversaţiile din romanele lui Dumas (care, vânzându-şi lucrările în foileton, tindea folosească uneori replici fără sens doar pentru a umple spaţiul). Sunt necesare lecturi susţinute, cu cât sunt mai diversificate din punct de vedere stilistic, cu atât mai bine.

 

45. Alexandru Şchiopu, cu prozele EvocarePurificatioStejarul din MamvriPoveste de dragoste, În oglindă şi O mie de ani, toate publicate în SRSFF. Autorul nu deloc lipsă de idei, însă nu găseşte întotdeauna cea mai reuşită cale de a le aşterne pe hârtie. Se poate observa că mai are încă multe de învăţat la capitolul construcţie, Alexandru Şchiopu oscilând între povestiri sumare şi proze cu o intră prolixă. Nici stilul nu este întotdeauna unul izbutit, autorul părând că încă-şi mai caută propria voce.

 

44. Cătălin Cofaru, cu prozele DilemaBoabe de cafeaGânduri cenuşii şi Incompletitudine, publicate în revistele SRSFF, Gazeta SF şi Nautilus. Cătălin Cofaru se află într-o creştere lentă, dar susţinută, prozele dânsului fiind din ce în ce mai bune. Excelează în privinţa ideilor, mai rămâne să găsească o cale mai directă şi mai reuşită de a le pune în practică, uneori existând firide în scrierile sale la nivelul construcţiei. Trebuie să şlefuiască mai bine frazele, să le îmbine mai iscusit.

 

43. James R. Blaisse, cu prozele Coşmar înaintea Crăciunului, Ultima zi…Spune-mi AbadonCântecul spânzuratului şi SMS+, toate publicate în revista Suspans. Stilul dumnealui îmi pare închegat şi încă destul de bine, accentuând de multe ori subtilităţile spiritului şi dând dovadă de maturitate. Dar, pe de altă parte, abordează subiecte facile, concentrându-se adesea pe acţiune fără o prea mare relevanţă. Ştiu cum anume să scrie, dar se grăbeşte când îşi ale subiectele.

 

42. Elisabeta Mareuseac, cu prozele Manfred cel Bezmetic şi Din ploaie, ambele publicate în paginile virtuale ale Gazetei SF. Autoarea se poate metamorfoza şi transpune cu uşurinţă în pielea personajelor sale, însă nu urmează un fir narativ bine evidenţiat. Se pierde uneori în digresiuni şi descrieri, uitând să ne spună povestea pe care o are în minte. Stilul este bun, plăcut, însă modul în care-şi structurează povestirile lasă de dorit.

 

41. Alexandru Dan, cu prozele Ochii himereiJurnalul sfârşitului, publicate în Gazeta SF, Suspans şi Nautilus. Autorul acordă de multe ori atenţie exagerată unui anume element, uitându-le pe celelalte pe dinafară. Câteodată nu-şi construieşte suficient de bine povestirile, existând şi în cazul dânsului anumite lacune. Stilistic, cred că se poate mai bine.

 

culoarea diferită semnalează cel mai reuşit text al fiecărui autor.
Reclame

Scriptorium

Din numărul viitor al revistei Gazeta SF. Sinopsis:

Nautilus

 

Luna aceasta revista Nautilus ne propune spre lectură nu mai puţin de şase proze (număr aflat în creştere, după ce luna trecută ne-a delectat cu cinci proze, iar acum două luni cu patru). După cum ne-a obişnuit, primul text este şi de această dată un basm semnat de Aurel Cărăşel, iar ultimul, trecut la rubrica Multivers,o povestire ce poartă o dublă semnătură: a Andrei Spirescu şi a lui Mihai Perşinaru. Faţă de povestirile publicate de cei doi autori în numele anterioare ale revistei, cea de faţă pare desăvârşită, atmosfera sumbră îmbinându-se perfect cu acţiunea onirică. De remarcat este şi straniul text al lui Cătălin Cofaru, Incompletitudine. Deşi autorul riscă în anumite momente să-l lase pe cititor pe dinafară, textul de faţă este unul de valoare, informaţiile prezentate cu zgârcenie lăsând loc multor interpretări, fără a afecta în vreun fel scheletul acţiunii. Următoarea proză, Jurnalul sfârşitului, de Alexandru Dan, pare mai degrabă o parabolă a societăţii actuale decât un text science-fiction. La sfârşit trebuie să ne luăm adio de la foiletonul Teodorei Matei, o autoare ce ne-a încântat vreme de opt luni de zile cu o povestire pe cât de interesantă pe atât de bine scrisă, şi să ne pregătim pentru un nou foileton, un space-opera deosebit de incitant, după cum se prezintă până acum, semnat de Aurel Cărăşel, semnatarul basmului care-a deschis şirul prozelor din acest număr al revistei Nautilus. Un număr bogat şi o ofertă diversă.

Suspans

 

Revista Suspans nu ne oferă luna aceasta nicio povestire spre lectură. Zero, nothing, nada, vizitaţi concurenţa, vă rugăm.

Revista de Suspans

 

Deşi ceva mai săracă-n proze faţă de primul număr, Revista de Suspans rămâne şi luna aceasta fruntaşă-n privinţa cantităţii, dar şi a calităţii textelor publicate, primele două povestiri prezente între paginile sale virtuale atrăgându-mi în mod special atenţia. Dacă-n Omul cu şobolani sub piele, stilul dezinvolt şi plin de naturaleţe face din text o proză reuşită, în proza semnată de Felix Tzele, Înainte să putrezească totul, stilul şi acţiunea se află-ntr-un echilibru perfect, autorul prezentându-ne o proză cum arar întâlnim în revistele din România. Şi spunându-vă lucrul acesta, vă invit să o lecturaţi, garantându-vă că nu o să regretaţi. Despre celelalte texte prezente în cel de-al doilea număr al Revistei de Suspans nu pot spune că sunt slabe, însă după ce le-am citit pe primele două aşteptările-mi fură mult elevate. Astfel, Clepsidra îmi pare prea statică, De Halloween prea simplă, Flash neterminată, Păpuşa previzibilă, iar schiţele umoristice ale lui Iulian Sârbu insuficient de amuzante. Cred că, pentru a nu ni se deforma percepţia asupra celorlalte texte şi a trăi lectura la intensitatea ei, cele mai bune texte ar trebui publicate ultimele. Însă, dată fiind vastitatea ofertei din acest număr (la prozele de faţă adăugându-se o mulţime de fragmente de varii dimensiuni), sunt sigur că fiecare cititor va găsi ceva care să-i placă. Şi nu neapărat aceleaşi texte care mi-au plăcut mie. 

Gazeta SF (nr. 11)

În numărul 11 al Gazetei SF, pe lângă rubricile deja consacrate, puteţi citi şi o succintă trecere în revistă a prozelor apărute în numărul 45 al revistei Nautilus, respectiv nr. 16 al revistei Suspans, într-un articol semnat de mine şi trecut la rubrica Scriptorium (printre persoanele aflate în vizor numărându-se: Cătălin Cofaru, Ioana Vişan, Andrei Zorila, Igor Ursenco, Liviu Radu şi alţii).  Vă recomand spre citire textele: Colonizare (de Cătălin Cofaru), Privind înapoi (de Andrei Zorilă) şi Vis cu furnici (de A.R. Deleanu).

Gazeta SF (numărul dublu 8, 9)

 

 

       Încep această succintă trecere în revistă a prozelor ce-au apărut în numărul dublu de pe luna august al Gazetei Sf printr-un mic ‚disclaimer’: toate comentariile pe care le-am făcut exprimă doar păreri personale, marcate puternic de propria-mi subiectivitate, fără a ţine câtuşi de puţin cont de numele celor care au semnat aceste povestioare (erorile gramaticale ori de tastatură fiind semnalate pentru a le fi de folos celor care doresc să-şi folosească mai departe textele). Ştiu din propria mea experienţă că sinceritatea nu-ţi aduce mulţi prieteni, însă mai ştiu şi că pe acei puţini pe care ţi-i aduce poţi conta.

Dacă vreunul dintre scriitorii menţionaţi nu doreşte să-i mai citez textele, ori doreşte să nu mă mai axez pe anumite lucruri, să-mi aducă la cunoştinţă toate acestea, iar eu mă voi concentra doar pe ceea ce i se pare fiecăruia important.

Pentru o analiză exhaustivă (şi mult mai pertinentă decât aceasta) vă invit să vizitaţi blogul d-lui Mircea Coman.

Armele zeilor’ de Ovidiu Bufnilă, prima povestioară prezentată în numărul dublu al revistei, este o scriitură complexă şi totodată cursivă, care captează atenţia cititorului încă de la primele fraze. Stilul deosebit de fluid şi multitudinea de informaţii îi conferă textului veracitate, făcând totodată ca acţiunea propriu zisă să cadă într-un plan secund. Important în această proză este decorul, pentru că în el se ascund toate informaţiile necesare descifrării tramei şi totodată din pricina lui supuşii principelui ajung să îmbrăţişeze o viaţă destrăbălată. Deşi tema pedepsirii celor nevrednici este una destul de des întâlnită în literatură (cu precădere în operele din secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea) dl. Bufnilă reuşeşte să o integreze foarte bine într-o lume ce nu aparţine nici măcar prezentului, ci viitorului.

Erată: (în afară de-o virgulă lipsă n-am remarcat altceva)

Stil: 9,7

Temă: 8,2

Intrigă: 8,0

Originalitate: 8,6

Atmosferă: 9,5

 

 

Ara’ de Raluca Băceanu este o poveste îndrăzneaţă, ce abordează mai multe teme în acelaşi timp: a contactului, a hibridizării, a unui viitor în care multe dintre probleme omenirii sunt soluţionate (chiar dacă altele la fel de stringente există, cum ar fi poluarea), a existenţei sufletului şi a vieţii de după moarte etc. Nu este tocmai uşor pentru a integra toate acestea într-o singură poveste (chiar şi una având dimensiunile pe care acest fragment din ‚Ara’ le are), însă autoarea reuşeşte din plin acest lucru. Însă, trebuie să fiu sincer până la capăt şi să recunosc că dialogurile m-au cam dezamăgit, precum şi viziunile adeseori copilări şi superficiale, ca să nu mai spun de limbajul pe alocuri neadecvat. Chiar dacă intriga nu este una deosebit de complicată, tinde să lase această impresie din pricina modului deşirat în care se desfăşoară (copilăria putând fi doar un ‚remember’ integrat în poveste) şi a unor mici firide care se pot observa între anumite paragrafe.  Cred că ar fi mers ceva mai multă profunzime (aşa cum este vorba în final), o profunzime care s-ar fi putut obţine prin intruziuni introspective.

Erată: aştept…şi; jumătate…ei (după cele trei puncte de suspensie se lasă un spaţiu liber); îmi scosese din ochi […] ceva din el (‘din el’ este în plus); Aveam idei de noi invenţii dar le păstram pentru mine; Deja nu mai existau gheţari iar Groenlanda aproape că nu mai exista (virgule înainte de ‘dar’ şi ‘iar’) Nu alergam după faima sau bani (faimă); afect (efect);

Nedumeriri: în afară de persoanele, relativ puţine, care mureau din pricina poluării, nu pot să înţeleg de ce anume a dispărut Groenlanda (doar partea centrală a insulei, dacă ar fi eliberată de masa de gheaţă, s-ar afla sub nivelul oceanului, chiar şi al unei ocean cu aproximativ 10-12m mai înalt. Groelanda ar deveni, pentru o scurtă perioadă de timp, o insulă cu un lac sau golf interior. Apoi zonele depresionare ar urma să se ridice, iar lacul, ori golful, să dispară, fragmentat fiind în lacuri tot mai mici, aşa cum este cazul Canadei, acoperită-n trecutul geologic de-o platoşă de gheaţă); ‘ca şi cum noi neuroni iau naştere şi se realizează noi sinapse’ (nu-i nevoie de mai mulţi, ci de-o întrebuinţare şi-a celor latenţi, ştiut fiind faptul că ne folosim în jur de 10% din neuroni); ‘nu mai ieşisem cu un cineva de secole…literalmente’ (personajul, dacă am înţeles eu bine, avea doar 35 de ani).

Stil: 7,8 (fără ‚suuuper’ şi alte cuvinte asemănătoare consider că textul ar fi avut de câştigat)

Temă: 9,0

Intrigă: 8,9

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,0

 

 

Diafanitate’ de Aurelia Chircu este o poveste fantastică, dar cu un fantastic mai mult indus decât aievea prezentat. Povestea decurge bine, dar este, cumva, prea simplă şi se termină prea devreme, cu un happy end uşor naiv. Cred că ar fi fost indicată o intrigă puţin mai solidă, iar ura, ori tensiunea dintre cele două personaje, mai bine conturată; pe măsura atmosferei pe care reuşiţi să o infiripaţi într-un mod cât se poate de natural, acesta fiind şi punctul forte al textului.

Erată: (câteva virgule lipsă şi una, sau două, în plus)

Stil: 9,0

Temă: 8,0

Intrigă: 8,0

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,9

 

În ‘Spiritul timpului’ de Cătălin Cofaru pot observa o frântură din ceea ce ar putea deveni un roman de calitate, ceva în genul lui Ubik de Philip K. Dick. Dincolo de acţiunea propriu-zisă, o importanţă majoră o are în povestire şi metafora timpului, a unui viitor ce nu se poate împlini decât pe baza unui trecut ce urmează a fi sacrificat. Un text bun, cu o idee centrală interesantă şi în acelaşi timp bine creionată. Singurul reproş pe care-l adresez scriitorului ar fi că povestirea este prea scurtă. Doream mai mult, mai ales după ce mi se prezentase, în atât de puţine cuvinte, o lume bizară şi totodată posibilă.

Erată: –

Nedumerire: dacă soarele fusese distrus, Terra, precum şi celelalte planete, n-ar fi trebuit să-şi părăsească orbita şi să fie aruncată în recele spaţiu interstelar?

Stil: 8,9

Temă: 9,2

Intrigă: 9,0

Originalitate: 8,5

Atmosferă: 8,5

 

 

Această povestire va rămâne’, povstirea semnată de George Sauciuc, abordează, dintr-o perspectivă aparent banală, tema mântuirii personale, fără ajutorul vreunei divinităţii, ci prin intermediul conştientizării propriilor noastre fapte. În spatele limbajului colorat menit să dea dimensiune personajelor şi să includă povestea într-o epocă în care astfel de păţanii nu se mai petrec, ori nu mai ajung la urechile noastre, se ascunde o filosofie de viaţă sănătoasă. O proză fantastică scrisă cu har şi care m-a dus cu gândul la povestirile lui Eliade.

Erată: şti tu cum e (ştii); dint-o seară (dintr-o); Aşteptam să-şi scoată cuţitul şi tabloul era complet (neconcordanţă a timpurilor verbale, normal ar fi ‘tabloul ar fi fost’);  Nu te supăra, i-am spus uitând de politeţe şi alte asemenea, cine dracu crezi că a murit apropiat mie. (s-ar fi cuvenit semnul întrăbării la sfârşit); tachineală (tachinare); I-am spus mă-si (mă-sii).

Sugestie: în cazul povestirilor în ramă cred că este recomandată folosirea ghilimelelor franceze în locul dialogului propriu-zis, în cazul discuţiilor care preced momentul destăinuirii (a conversaţiei dintre evreu şi ateu în cazul de faţă)

Stil: 8,6

Temă: 8,9

Intrigă: 9,0 (mi-a plăcut adâncirea poveştii în trecut)

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,4

 

 

Titan’ de Florentin-Ionuţ Haidamac este o odisee spaţială (cu aluzii la primele două scrise de Arthur C. Clarke), o tentativă de colonizare a acestei lumi de gheaţă. Destul de bine documentată, povestirea pătimeşte la nivelul construcţiei şi al exprimării de multe ori greoaie. Cred că personajul ar fi meritat un coleg alături de care să-şi petreacă singurătatea şi să mai schimbe şi ei o vorbă, două. Şi un Hall ar fi mers, nu spun nu. În modul în care este construită mi se pare o proză scrisă în grabă, nefinisată, chiar dacă ideea este una interesantă. Lipseşte, de asemenea, şi tensiunea pe care o astfel de poveste ar fi trebuit să o aibă. Totul decurge liniar, fără prea mari evenimente şi doar finalul îi conferă o notă mai profundă, arătând totodată şi direcţia spre care ar fi putut să curgă întregul text.

Menţiune: mi-a plăcut mult următoare frază: ‚Cine dracu eram noi şi cu ce drept intervenim  în viaţa unei rase suficient de inteligente pentru a ne ignora?’

Erată: (între două puncte şi următorul cuvânt se lasă un spaţiu. Lipsesc foarte multe spaţii. Sunt puse în plus multe spaţii); asolizarea (Titan fiind un satelit, ar fi mers ‘aselenizarea’); trasnsportat; rosii; osutăoptzeci; spatial; printe; etc.

Nedumerire: nu era mai simplu să trimită, în schimbul unui echipaj alcătuit dintr-un singur om, o sondă? Nu mi se pare deloc viabil să fie trimis un singur om într-o misiune care ar dura ani. Mai ales că omul nu-i în stare de criogenare.

Stil: 7,8

Temă: 8,2

Intrigă: 8,0

Originalitate: 8,0

Atmosferă: 7,9

 

 

Povestirea ‘Văduva neagră’ scrisă de Simona Şerbănescu abordează tema sexualităţii, puţin prea explicite pentru a fi pe gustul meu, precum şi cea a unei existenţe parazitare. Personajele, fiinţe moarte ce îşi devoră partenerii sexuali pentru a se hrăni cu energia lor, sunt bine conturate şi suficient de complexe încât să susţină, singure, întreaga scriitură. Mi-a amintit de filmul Specii.

Menţiune: îmi place mult acestă construcţie decadentă, în spirală: ‚ Ultima cameră, ultima noapte. Ultima noapte, ultimul om.’

Erată: în care privire se întâlnesc (privirile); sclipire umbră, mână (virgulă după sclipire); că ma dăruiam (mă); Nu as fi (aş); Licoare magică îi spuneau unii (virgulă după magică); mai putin (puţin); spus ca nu (că); nu ma leagă (mă); Îl priveam cu coada ochiului și încercam să mă controlez în timp ce corpul mi se umezea treptat, din vârful degetelor până pe coloană […] Corpul mi se umezea treptat, din vârful degetelor și până pe coloană. (o frază repetată); nimeni nu-si cunoaște (nu-şi); Te-am urmarit (urmărit); tu ai fi aparenta (aparenţa); Să fie aceasta dragoste? (dragostea); vroiam; vroia (forme nerecomandate).

Stil: 8,4

Temă: 8,6

Intrigă: 8,4

Originalitate: 8,6

Atmosferă: 8,2

 

 

Der König’ de Victor Ovidiu Rusu, ultima scriitură din numărul dublu al revistei, este, de fapt, o descriere şi pare mai degrabă finalitatea unei nuvele ori roman, decât o povestire în sine. Se mizează, în detrimentul acţiunii, pe atmosfera bine închegată în jurul bătrânului kaiser, însă, cum am mai spus, ar trebui integrată în ceva mai amplu. Momentan pare o schiţă. Una bine construită, dar totuşi o schiţă.

Erată: (câteva repetiţii supărătoare ca de pildă: aruncă sticla în aer şi o urmăreşte cum se învârte în aer)

Stil: 8,7

Temă: 7,8

Intrigă: 7,0

Originalitate: 8,2

Atmosferă: 9,0

 

Cea mai bine scrisă povestire: Armele zeilor de Ovidiu Bufnilă.

Cea mai captivantă povestire: Spiritul timpului de Cătălin Cofaru.

%d blogeri au apreciat asta: