Posts tagged ‘chinua achebe’

Chinua Achebe – Liniştea s-a sfârşit

Liniştea s-a sfârşit este al doilea roman scris de Chinua Achebe

Limba în care a fost scrisă: engleză

Titlul în engleză: No Longer at Ease

Anul apariţiei: 1960

Perioada în care se petrece acţiunea: anii 1950

Locul în care se petrece acţiunea: Nigeria (Lagos şi Umuofa)

Număr de pagini: 194

Ediţie: Heinemann Anchor, 1994

Subiect: coruperea şi corupţia

 

Despre autor:

Chinua Achebe (1930-2013) este unul dintre cei mai proeminenţi scriitori nigerieni şi înainte să se stingă luna trecută din viaţă numele său s-a aflat printre cele cu şanse importante la câştigarea  Premiului Nobel pentru Literatură. A fost un copil prodigios şi s-a remarcat încă de mic. Lumea se destramă, romanul său de debut, este cea mai citită carte din literatura africană modernă (a fost vândut în peste 8 milioane de exemplare), Chinua Achebe fiind cel mai tradus scriitor african (romanele sale i-au fost traduse în peste 50 de limbi). Deşi un susţinător al folosirii limbi engleze, acesta critică o parte a literaturii colonialiste, prin care se numără şi cartea lui Joseph Conrad, Inima întunericului. A fost implicat pentru o vreme destul de scurtă în politică. Printre cele mai cunoscute romane ale sale se numără: Lumea se destramă (Things Fall Apart), Săgeata Domnului (Arrow of God), Liniştea s-a sfârşit (No Longer at Ease) şi Un om din popor (A Man of the People).

Rezumat:

Romanul începe când Obi Okonkwo (nepotul lui Okonkwo din romanul Lumea se destramă) este acuzat că ar fi primit mită şi continuă cu povestea sa, cronologic situată înaintea începutului, menită să descrie cum de-a ajuns în situaţia de-a lua mită. Întregul sat (Umofia), prin intermediul Uniunii Progresistă din Umuofia a strâns bani pentru a-l trimite pe cel mai bun la învăţătură dintre ei (Obi Okonkwo) să fie educat în Londra. Obi studiază la început dreptul, apoi îl abandonează şi se apucă de limba şi literatura engleză. După patru ani se întoarce acasă, iar pe vapor o cunoaşte pe Clara Okeke, o femeie frumoasă de care se îndrăgosteşte. Uniunea Progresistă din Umuofia (U.P.U.) nu la sponsorizat degeaba şi aşteaptă ca Obi să returneze banii primiţii. Acesta se stabileşte în Lagos, unde trăieşte alături de prietenul său Josepf, un mare afemeiat, şi se angajează la comitetul însărcinat cu acordarea burselor pentru studenţii nigerieni care doresc să înveţe în străinătate. În una dintre vizitele pe care le-o face familiei sale, Obi este nevoit să treacă, vrând-nevrând, cu vederea larga răspândire a unui obicei nu foarte sănătos: mita, faţă de care manifestă o înnăscută aversiune. Deşi Clara îi mărturiseşte că este un osu (vine dintr-o familie proscrisă), Obi nu vrea să renunţe la ea şi este gata să o apere în faţa propriei sale familii. Între timp, datoriile lui se măresc treptat (trebuie să cotizeze la Uniune, să-şi ajute părinţii nevoiaşi, să plătească asigurarea maşinii ş.a.m.d.), însă situaţia devine disperată abia în momentul în care află că prietena sa este însărcinată. Nedorind să se căsătorească, Obi face in extremis rost de 50 de lire pentru a plăti un doctor care s-o ajute să avorteze. Deşi în trecut nici nu i-a trecut prin minte să profite de poziţia sa, acum, când o altă persoană se arată dornică să-i dea o mică atenţie, Obi pare s-o primească bucuros. Şi pe-a doua şi pe-a treia, până când are loc un flagrant delict şi este arestat.

 

Impresii:

După alte două romane semnate de Chinua Achebe care mi-au trecut prin mâini (este vorba de Lumea se destramă şi Un om din popor) m-am apucat de acesta cu oarecare îndoieli, temându-mă de stilul uneori prea sec al autorului. Însă prin intermediul cărţii de faţă am descoperit un Chinua Achebe mult schimbat, mult mai versatil şi mai profund decât mi-l imaginam. Stilul ascunde ceva din tragismul realismul decadent de la începutul secolului, având destulă vigoare încât să incite şi să impresioneze fără ca totuşi să epateze. Faptul că romanul începe cu prezentarea concluziei nu face decât să sporească acest tragism, cititorului rămânându-i să afle cum de-a decăzut atât de mult personajul principal. Însă ceea ce descoperă nu este o decădere, cel puţin nu una morală, ci mai degrabă inexorabila consecinţă a unei lumi care-i cere-n schimb mai multe decât poate el oferi. Însă trebuie să spun că este, în parte, şi vina sa, vină ce constă în neputinţa de-a scăpa de proprii demoni şi propriile prejudecăţi. Deşi îi judecă pe cei din jur din pricina vederilor retrograde şi absurde pe care le au, el însuşi se face vinovat de aceste acuze. Nu vrea să amâne plata către U.P.U. din orgoliu şi nici nu se căsătoreşte cu prietena sa din pricina ostracizării şi-a vorbelor care se vor isca pe seama sa. Căderea sa este una graduală, balanţa înclinându-se decisiv abia în final. Este, în cele din urmă, forţat să devină exact genul de om pe care-l dispreţuieşte. Prin acceptarea mitei, cercul se închide, iar Obi nu este cu nimic mai presus decât cei pe care-i critică. Nevoie ţi-e mamă şi tot ea ţi-e şi călău, pare să ne spună Chinua Achebe prin intermediul acestui roman bine construit şi încă şi mai bine spus (interesant de remarcat este faptul că nu puterea îl corupe, ci nevoia de care vă vorbeam). De citit!

Reclame

Chinua Achebe – Un om din popor

Un om din popor este al patrulea roman scris de Chinua Achebe

Limba în care a fost scrisă: engleză

Titlul în engleză: A Man of the People

Anul apariţiei: 1966

Perioada în care se petrece acţiunea: anii 1960

Locul în care se petrece acţiunea: un stat din Africa, probabil Nigeria

Număr de pagini: 160

Ediţie: Heinemann International Literature & Textbooks, 1988

Subiect: cum se face politică în Africa

Gen: satiră

 

Despre autor:

Chinua Achebe (1930-2013) este unul dintre cei mai proeminenţi scriitori nigerieni şi înainte să se stingă luna trecută din viaţă numele său s-a aflat printre cele cu şanse importante la câştigarea  Premiului Nobel pentru Literatură. A fost un copil prodigios şi s-a remarcat încă de mic. Lumea se destramă, romanul său de debut, este cea mai citită carte din literatura africană modernă (a fost vândut în peste 8 milioane de exemplare), Chinua Achebe fiind cel mai tradus scriitor african (romanele sale i-au fost traduse în peste 50 de limbi). Deşi un susţinător al folosirii limbi engleze, acesta critică o parte a literaturii colonialiste, prin care se numără şi cartea lui Joseph Conrad, Inima întunericului. A fost implicat pentru o vreme destul de scurtă în politică. Printre cele mai cunoscute romane ale sale se numără: Lumea se destramă (Things Fall Apart), Săgeata Domnului (Arrow of God), Liniştea s-a sfârşit (No Longer at Ease) şi Un om din popor (A Man of the People).

Rezumat:

Samalu Odili este un modest învăţător de ţară care primeşte într-o zi o invitaţie din partea fostului său profesor, actual mare şi corupt om de stat (mai exact ministru al culturii), Chief Nanga din Anata, un sat vecin. Cei doi se înţeleg de minune până într-o zi, când Samulu vine-n hotelul unde este cazat cu o preafrumoasă prostituată. Nanga îi fură prostituata, iar Samulu, rănit în amorul său sincer, jură să se răzbune. Se duce-n vizită la un fost elev de-al său pentru a pune ţara la cale. Odili, abia acum deranjat de cât de corupt este ministrul culturii, vrea să-i sufle de sub nas logodnica. Aşa că se întoarce în Urua, satul său natal, unde este convins de prietenii săi, şi inclusiv de tatăl său, să intre-n partidul C.T.C şi să candideze la apropiatele alegeri împotriva lui Nanga, şi implicit a partidului din care face parte acesta, P.O.P. Partidul în care s-a înscris Odili nu dispune de fonduri importante, aşa că aşteptările sale sunt modeste. Cu toate acestea, Odili se descurcă şi chiar dacă nu reuşeşte să-i fure lui Nanga logodnica (Edna Odo este numele ei), îi stă celuilalt ca un ghimpe-n coaste. Cel puţin până în momentul în care Chief Nanga începe să profite de poziţia pe care o are şi de aportul cetăţenilor pentru a-l denigra şi a-i îndepărta din jurul candidatului pe toţi.

 

Impresii:

Un om din popor este doilea roman scris de Chinua Achebe pe care-l citesc (primul a fost Lumea se destramă), aşa că ştiam cam la ce să mă aştept. Cu toate acestea, diferenţele dintre cele două sunt evidente. În cazul celui de faţă stilul este mai îngrijit, frazalitatea mai amplă, acţiunea mult mai bine conturată, cu fire narative secundare şi evenimente care se leagă bine între ele. Încă de la început ne putem da seama, cu precădere după stilul jucăuş şi personajele implicate, că este vorba de o satiră, cu toate că romanul este scris la persoana întâi. Lumea politică africană care ni se dezvăluie în această carte este una nu mult deosebită de cea din ţara noastră, diferenţa majoră fiind aici jovialitatea politicienilor. Dintre nenumăratele asemănări enumăr: ipocrizia lor, dualitatea, făţărnicia, minciuna, corupţia ş.a.m.d. Chinua Achebe este un bun cunoscător al practicilor locale, acesta făcând vremelnic parte dintr-un partid şi tot vremelnic implicându-se în viaţa politică a ţării. Aşa că, deşi personajele sunt ficţionale, nu avem parte de fabulaţii, între evenimentele redate în această carte şi cele care s-au întâmplat în realitate (doar lovitura de stat din final asemănându-se cu o duzină de altele petrecute-n regiune) există vădite asemănări. Personajele sunt bine descrise, existând o serie de subtilităţi care, la o lectură neatentă, ar putea trece neobservate. Un exemplu ar fi faptul că Odili, personajul principal, nu intră-n conflict cu Nanga, fostul său profesor, din pricina unor principii morale (deşi mai târziu astfel o să-şi mascheze acţiunea), ipocrizia şi arghirofilia cunoştinţei sale fiind lucruri oarecum acceptate (cel puţin atâta timp cât Odili are de profitat de pe urma lor – să nu uităm că stătea bine mersi la hotel şi mânca pe banii lui Nanga), ci din cauza unei prostituate. Odili reprezintă suflul nou, noua generaţie dacă vreţi, care se lasă condus de impulsivitate şi nu are o experienţă suficient de mare încât să ştie când să tacă şi când ori cum să vorbească. Încă mai are idealuri, dar acestea în sunt treptat pervertite de goana după victorie şi înavuţire. Nanga, pe de altă parte, reprezintă vechea gardă, cu prieteni peste tot, o făţărnicie care s-a lipit de el ca de-o a doua piele şi cu priză la public. Nici măcar în momentul în care îl bruschează pe contracandidatul său şi o împinge pe Edna, publicul nu-şi dă seama că el este personajul negativ şi-l aclamă în continuare. Însă norocul nu este de partea sa şi cade victimă loviturii de stat din final. Ultima frază este, de asemenea, elocventă, plină de umor negru, aşa cum este întreaga carte, şi ironie: n-ai murit degeaba dacă viaţa ta a inspirat pe cineva să iasă-n faţă şi să te împuşte în piept fără să ceară să fie plătit pentru asta.

Chinua Achebe – Lumea se destramă

Things Fall Apart

    Despre carte:

      Lumea se destramă este romanul de debut al lui Chinua Achebe. Titlul este al doilea vers din poemul lui William Butler Yeats, A doua venire. Este cea mai citită carte din literatura africană contemporană.

Titlul în engleză: Things Fall Apart

Anul publicării: 1958

Număr de pagini: 197

Ediţie: Penguin, 2006

Perioada în care se petrece acţiunea: sfârşitul sec. al XIX-lea

Locul în care se petrece acţiunea: Umuofia, Nigeria

Subiect: societatea nigeriană la vremea colonializării

 

Despre autor:

Chinua Achebe (1930-2013) este unul dintre cei mai proeminenţi scriitori nigerieni şi înainte să se stingă luna trecută din viaţă numele său s-a aflat printre cele cu şanse importante la câştigarea  Premiului Nobel pentru Literatură. A fost un copil prodigios şi s-a remarcat încă de mic. Lumea se destramă, romanul său de debut, este cea mai citită carte din literatura africană modernă (a fost vândut în peste 8 milioane de exemplare), Chinua Achebe fiind cel mai tradus scriitor african (romanele sale i-au fost traduse în peste 50 de limbi). Deşi un susţinător al folosirii limbi engleze, acesta critică o parte a literaturii colonialiste, prin care se numără şi cartea lui Joseph Conrad, Inima întunericului. A fost implicat pentru o vreme destul de scurtă în politică. Printre cele mai cunoscute romane ale sale se numără: Lumea se destramă (Things Fall Apart), Săgeata Domnului (Arrow of God), Liniştea s-a sfârşit (No Longer at Ease) şi Un om din popor (A Man of the People).

Rezumat:

Cu toate că tatăl său, Unoka, care-n toată viaţa sa nu a adunat decât datorii, nu l-a ajutat ajutat prea mult, Okonkwo izbuteşte graţie hărniciei sale şi a forţei fizice pe care-o posedă să se facă remarcat în Umuofia, satul şi tribul din care face parte. Okonkwo devine un luptător respectat, care are trei soţii (pe Ojiugo, cea mai tânără dintre ele, pe Ekwefi, iar pe cea de-a treia ori am uitat cum o cheamă ori numele ei nu este menţionat). Într-o zi, după ce un soţia unui sătean este omorâtă de un om dintr-un trib vecin, Okonkwo este trimis  să negocieze compensaţiile: o femeie care să-i înlocuiască văduvului soţia şi un băiat, Ikemefuna, care rămâne în casa lui Okonkwo vreme de trei ani înainte ca oamenii din Umuofia să-l jertfească. Okonkwo, deşi este harnic şi silitor, este, de asemenea, şi iute de mânie, iar în săptămâna păcii îşi bate cea mai tânără soţie. Este sancţionat de trib, însă după ceva vreme, un întâmplă un accident şi puşca lui Okonkwo explodează ucigând un copil. Okonkwo împreună cu familia sa sunt ostracizaţi, iar casa le este arsă. În exil este vizitat de Obierika, cel mai bun prieten al său, care are grijă de pământul lui şi care îi aduce, din când în când, veşti. Una dintre aceste veşti este despre misionarii care şi-au ridicat, în pofida protestelor şi avertismentelor tribului, o biserică. Iar de aici încolo lumea începe să se destrame…

 

Impresii:

Recunosc că-n ceea ce priveşte literatura nigeriană sunt un profan, nu însă unul deplin, pentru că mai citit şi Amos Tutuola, iar de Wole Soyinka (primul african care-a primit Premiul Nobel pentru Literatură) am auzit, deşi nu am reuşit să pun mâna pe niciuna dintre cărţile sale.  Faţă de stilul folosit de Tutuola, cel de care uzitează Achebe este infinit mai complex şi mai cursiv, cu toate că elementul descriptiv rămâne oralitatea.  Însă este destul de greu să-l comparăm din punct de vedere stilistic pe Chinua Achebe cu scriitorii francezi, ruşi ori englezi, deşi este foarte posibil ca unele subtilităţi lingvistice să se piardă o dată cu traducerea ori să fie greu de depistat sau înţeles. Aşa că mai indicat ar fi să ne axăm asupra poveştii. Decadenţa societăţii locale sub influenţa unei civilizaţii exterioare, mai avansate dar în acelaşi timp şi mai ignorante când vine vorba de tradiţiile locale, nu este unul nou, acesta fiind superb exploatat în romanul lui G.G. Marquez, Un veac de singurătate. Am putea stabili o serie de paralele între cele două opere, însă-n Lumea se destramă, deşi spiritele de care se tem localnicii au un rol important, realismul pare să lipsească, puterea spiritelor fiind mai degrabă una temută şi invocată decât una aievea, la fel ca şi-n literatură elină târzie, când apariţiile zeilor se rarefiaseră prevestind o dispariţie totală. Redarea lumii câmpeneşti, surprinsă parcă-n atemporalitatea sa, este una izbutită, revenirile asupra unor evenimente deja menţionate nefiind deloc supărătoare (aşa cum ar putea fi considerată, de exemplu, în Catch 22), iar dialogurile, deşi marca unei lumi profund străine nouă, este vibrant. Okonkwo, prin calităţile şi defectele sale, este un personaj veridic, asemenea vieţii pe care o trăieşti. Alături de evenimente fericite (cum ar fi căsătoria fiicei prietenului său, Obierika) există şi circumstanţe nefavorabile (accidentul fiind una dintre ele), care nu sunt neapărat puse pe seama spiritelor ori zeilor. Cu alte cuvinte, oamenii par să coabiteze cu aceştia, nu să fie complet subjugaţi de ei. Se poate observa că scriitorul vorbeşte despre lucruri pe care le scris, pe care le-a trăit şi care i-au marcat existenţa, unele episoade inspirâdnu-se direct din viaţa sa. Sunt lucruri pe care nu le poţi falsifica, lucruri care într-o operă literară par aproape erori ori elemente nevalorificate (Achebe şi implicit personajele sale nu obţin nimic de pe urma accidentului, Okonkwo putând să fie alungat în urma unei acţiuni conştient, pentru că defecte are destule. Accidentul, în schimb, este lipsit de-o morală şi nu schimbă ori îndreptăţeşte cu nimic concluziile deja formate de cititori). Misionarii fărâmă, însă, acest echilibru în numele binelui şi al ajutorului. Un ajutor forţat care îi loc să-i unească îi dezbină pe localnici (ce se întâmplă între Okonkwo şi cel mai drag dintre fiii săi, Nwoye este un exemplu elocvent). Achebe nu merge însă atât de departe încât să fie orbit de punctul de vedere adoptat şi să cadă-n meteahna patimii, mulţumindu-se să redea situaţia în plenitudinea complexităţii ei. Fiind romanul său de debut, publicat pe când acesta avea 28 de ani, mă aştept ca stilul să evolueze, iar acţiunea să fie şi închegată. 

%d blogeri au apreciat asta: