Posts tagged ‘distopie’

Aldous Huxley – Minunata lume nouă

Despre autor

Aldous Huxley (1894-1963) este unul dintre cei mai mari eseişti britanici, acesta publicând în timpul vieţii sale peste 40 de cărţi, de la volume de proză scurtă şi poezii şi până la eseuri literare şi romane. Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără Minunata lume nouă, Punct. Contrapunct, Orb în Gaza, După multe veri.

 

 

 

Rezumat

Cartea începe oarecum abrupt, Huxley surprinzând încă din primele pasaje o lume futuristă (acţiunea fiind plasată în anul 2540 ori 632 A.F. – after Henry Ford, noul ‘Iisus’ al erei) şi distopică (deşi nu guvernele sunt cele care îi controlează pe oameni ci propriile lor năzuinţe, adesea urmate orbeşte). Decorul primului capitol este un soi de maternitate în care, prin fertilizarea artificială, sunt ‘produşi’ copiii. Încă din primele lor zile de viaţă, aceştia sunt plasaţi în una dintre cele cinci caste existente (notate cu litere greceşti, de la Alpha la Epsilon). Predeterminarea merge până la reducerea IQ-ului în cazul Epsilonilor şi manipularea personalităţii prin ascultarea de mii şi zeci de mii de ori a unor caseta. Abolind războaiele şi multe dintre boli, societatea descrisă în carte are ca scop suprem fericirea individului, fericire atinsă doar printr-un anume grad de ignoranţă şi indiferenţă: monogamia este desfiinţată, la fel şi căsătoriile, copiii nu mai au părinţi, ei aparţin societăţii ş.a.m.d. În această lume mai există totuşi şi câteva societăţi pure, de sălbatici, cum ar fi cea din Mexic, unde o femeie Alpha a dispărut în urmă cu 20 de ani. Luându-şi o vacanţă, Bernard Max, un Alpha plus care totuşi nu se poate integra foarte bine în societatea modernă din pricina inferiorităţii fizice, and Lenina Crowne, o Alpha tipică, merg într-o excursie în rezervaţia sălbaticilor şi dau peste femeia dispărută, precum şi peste fiul acesteia, John, născut pe cale naturală, un procedeu considerat dezgustător şi blamat de întreaga societate fordistă. Bernard îi readuce pe cei doi în sânul ‘civilizaţie’, folosindu-se de John, pentru a nu fi trimit în Islanda. John este dezamăgit de ce vede şi se retrage într-un loc izolat din nordul Angliei. Din nefericire, el nu îşi găseşte liniştea nici aici, zeci şi sute de ziarişti hărţuindu-l zilnic.

 

Impresii

În primul rând, cartea mi s-a părut complet diferită faţă de celelalte romane scrise de Huxley pe care le-am citit (Punct. Contrapunct, Două sau trei graţii, Geniul şi zeiţa, Frunze uscate), atât din punct de vedere ideatic, cât şi stilistic. Fără a pune prea mare accent pe formă, autorul se concetrează asupra conţinutului, descriind o lume orweliană, cumva întoarsă cu fundul în sus. Întreaga poveste pare o imagine răsturnată, societatea nu fiind una esenţial rea ori absurdă, ba dimpotrivă. Fără să aibă profunzimea lui 1984, romanul izbuteşte să prezinte într-o lumină negativă propriile noastre speranţe şi doleanţe, fiind o critică nu doar la adresa viitorului, dar şi a prezentului. Suntem deja o parte din această minunată lume nouă, doar că nu ne dăm încă seama. Am remarcat, de asemenea, şi claritatea din spatele frazelor, precum şi modul direct în care sunt prezentate faptele. Cu toate acestea, trebuie să recunosc că m-au atras mai mult celelalte romane ale lui Huxley, autorul părând în largul său când ne vorbeşte despre iubire, dezamăgire, speranţe ori artă.

Reclame

Philip K. Dick – Flow my tears, the policeman said

     Despre autor

Cu toate că a câştigat un premiu Hugo (fiind nominalizat de alte două ori, precum şi de cinci ori la premiile Nebula) şi alte câteva premii internaţionale, nu se poate spune că în timpul vieţii sale Philip K. Dick (1928-1982) a fost un scriitor de succes, cărţiile sale neaducându-i cine ştie ce satisfacţii financiare. După moartea sa, însă, scrierile sale au început să câştige notorietate, multe dintre le fiind ecranizate (sper că aţi auzit de şi văzut filme precum: Blade Runner, Total Recall, Screamers, Minority Report), iar Philip K. Dick să devină unul dintre cei mai apreciaţi scriitori de science-fiction. A fost căsătorit de cinci ori şi a avut probleme cu fiscul (IRS) şi FBI-ul.

Rezumat

Jason Taverner (un om de televiziune de succes, precum şi un şăsar pe scala oamenilor modificaţi genetic, superiori şăsarilor nefiind decât şeptarii) se întoarce acasă împreună cu soţia lui, Heather Hart (un şăsar şi ea), când primeşte un telefon de la o fostă iubită. Ducându-se să vadă despre ce-i vorba, Jason este atacat de fosta lui iubită cu o armă care-i injectează în corp un parazit. Dând dovadă de prezenţă de spirit, Jason izbuteşte să anihileze creatura turnând alcool peste rană, însă câteva dintre tuburile ei rămân înăuntru său şi înaintează lent spre inimă. Urmârindu-l pe ascuns, Hart observă în ce stare se află şi cheamă ambulanţa. A doua zi Jason Taverner se trezeşte într-o cameră de hotel, într-o lume care nu-l mai recunoaşte. Nimeni nu-l ştie, nici Heather Hart, nici alte cunoştinţe şi nici măcar spectatorii emisiunii sale. De asemenea, nu mai are niciun act asupra lui, iar când încearcă să-şi recapete certificatul de naştere află cu stupoare că nu există niciun Jason Taverner. A nu se înţelege că i-a luat cineva locul, nicidecum, pur şi simplu nu mai există în acte ori în memoria celorlalţi, fiind astfel (ajutat de Kathy Nelson, o tânără drăguţă care lucrează pentru studenţii ce trăiesc în afara legii şi care riscă să fie trimişi în lagăre şi să muncească forţat) obligat să pună mâna pe unele falsificate. Falsificate, dar pe numele său real. Poliţia îşi dă seama că actele îi sunt falsificate şi, sub un fals pretext, îl cheamă la secţie pentru a-i lua amprentele. Dar cum nici acestea nu se potrivesc cu niciunele existente în baza lor de date, poliţiştii n-au nicio idee cine-ar putea fi Jason Taverner. Printre poliţişti se află şi un şăptar, generalul Felix Buckman, căruia Jason îi destăinuie totul. După ce părăseşte pentru a doua oară secţia de poliţie, Jason este interceptat de fiica generalului, Alys (printre altele, o drogată). Iar de aici lucrurile se complică şi mai mult în momentul în care, după ce Jason consumă drogurile pe care i le dă Alys, o descoperă pe fata generalului zăcând moartă în sufragerie, aproape mumificată.

Impresii

Scriitura lui Philip K. Dick este onirică, psihotică, acţiunea grăbită chiar în clipa în care aveai impresia că nu mai poate susţine tempoul respectiv, realitatea frântă în bucăţele care se cer reîmbinate pentru a căpăta un sens. Personajul său este pierdut, fără posibilitatea unei ieşiri, fără să aibă măcar perspectiva că va putea cândva înţelege ce se întâmplă în jurul lui. Lumea prezentă-n carte este una distopică,  aproape totalitară. Poliţiştii (pols) conduc, însă nu sub pretextul unei legi marţiale, înmulţirea negrilor este controlată, studenţii sunt scoşi în afara legii şi obligaţi la muncă silnică în lagărele din Canada, dar cu toate acestea consumul de droguri pare a fi permis, iar vârsta legală pentru a face sex este de doar 12 ani. Ca cititor eşti obligat să împarţi soarta personajului principal, să te întrebi la fiecare pagină, la fiecare frază, ce se întâmplă şi să nu poţi găsi răspunsuri care să te mulţumească. Iar la asta se pricepe Philip K. Dick cel mai bine, să îţi stârnească interesul şi apoi să te arunce într-o lume din care nu poţi ieşi decât citind până la capăt cartea. Primele pagini mi s-au părut monotone, dar de-o monotonie înşelătoare, pentru că imediat ce Jason este atacat de fosta sa iubită, totul se schimbă, până şi stilul, iar acţiunea devine un bulgăre de zăpadă în plină rostogolire. Sfârşitul, măsturisesc fără entuziasm, m-a dezamăgit puţin (la fel şi sfârşitul lui Ubik), K. Dick alegând o variantă facilă, neverosimilă şi introdusă în ultimul moment pentru a soluţiona misterul. Însă chiar şi aşa, cartea rămâne una de referinţă pentru literatura sf.

%d blogeri au apreciat asta: