Posts tagged ‘doris lessing’

Doris Lessing – Iarba cântă

    Despre Carte:

      Iarba cântă este romanul de debut al lui Doris Lessing. Titlul este o parte din al 15-lea vers din poemul lui T.S. Eliot, Pustiul (The Waste Land).

Limba în care a fost scrisă: engleză

Titlul în engleză: The Grass is Singing

Anul apariţiei: 1950

Perioada în care se petrece acţiunea: anii 1940

Locul în care se petrece acţiunea: Rhodezia (astăzi Zimbabwe)

Număr de pagini: 256

Ediţie: Harper Perennial Modern Classics, 1999

Subiect: diferenţele rasiale dintre albi şi negri

 

Despre autor:

    Doris Lessing  este o scriitoare engleză care s-a născut pe 22 octombrie 1919 în Persia (acum Iran), din părinţi englezi. În tinereţe a făcut parte din Partidul Comunist Englez, pentru ca mai apoi să se retragă din acesta. Nu înainte de a-i fi interzise călătoriile în Rhodesia, ţară pe care obişnuia să o viziteze pentru a le lua interviuri figurilor publice marcante. Cariera sa literară poate fi împărţită în trei perioade distincte, în prima dintre ele socialismul fiind tema principală a romanelor sale, în a doua a scris opere psihologice, iar în ultima a abordat teme sf. În anul 2007 a primit Premiul Nobel pentru Literatură, fiind cea mai în vârstă persoană care l-a prmit vreodată (88 de ani la momentul respectiv). A scris nenumărate romane, cărţi memorialistice, eseuri şi povestiri scurte. Dintre cele mai cunoscute opere ale sale amintesc: Teoristul bun, Caietul de aur şi Iarba cântă.

Rezumat:

Iarba cântă începe prin redarea unui articol apărut într-un ziar local, articol în care se precizează că o femeie albă, Mary Turner pe numele ei, este omorâtă de un negru, Moses, pentru bani. Englezii care trăiau în Rhodesia se comportă de parcă nici nu s-ar fi aşteptat la altceva din partea nativilor. Doris Lessing descrie apoi cum de s-a petrecut crima, pornind de la evenimente care au avut loc cu mai bine de zece ani înainte. Mary trăieşte în oraş, are mulţi prieteni, o slujbă decentă, dar este mereu cu nasul pe sus. Auzind într-o zi din întâmplare o remarcă făcută de un prieten de-al său, se hotărăşte să se căsătorească. Alesul ei este Dick Turner, un fermier lipsit de ambiţii, şi care fusese atras de ea de când o văzuse prima oară (din pricina unghiului din care o privise, probabil, căci a doua oară când o vede alte sentimente îl încearcă). Cei doi se mută pe moşia lui Dick şi trăiesc de la un an la altul pe linia de plutire, spunându-şi puţine cuvinte şi văzându-se doar pe seară, când el se întoarce de la muncă. Mary nu este mulţumită nici de viaţa pe care o duce şi nici de soţul ei, care nu se pricepe să scoată profit din ferma sa şi se comportă prea blând cu nativii care munceau pe plantaţie. Într-o zi, Mary fuge de acasă, iar după ce trăieşte mai multe luni în sălbăticie, se întoarce. Mult mai autoritară, ea se impune în relaţia cu ei în momentul în care Dick zace bolnav pentru câteva zile. Într-o clipă de furie, îl loveşte chiar cu biciul pe Moses, unul dintre ei. După câteva luni şi câţiva servitori concediaţi, Dick îl angajează ca om bun la toate chiar pe Moses. La început, Mary se preface că nu-l cunoaşte, însă în momentul în care are o criză de nervi, iar Moses se-ngrijeşte de ea, îşi pierde din autoritate. Slatter, vecinul lor, vede situaţia deplorabilă în care se află, precum şi blândeţea lui Mary vizavi de Moses şi le propune celor doi să se mute, în locul lor aducându-l pe Tony, un tânăr venit de curând din Marea Britanie.

Impresii:

De Lessing am mai citit şi Întoarcerea acasă, o carte cu caracter memorialistic bine scrisă, care m-a determinat să caut să lecturez şi altele scrise de ea. Şi bine am făcut!

Există o clară diferenţă stilistică între primul capitol (în care este redat articolul la care am făcut referire în rezumat) şi celelalte, lucru care mă determină să cred că articolul respectiv chiar a existat în presa locală, nefiind rodul imaginaţiei autoarei. Ştiind încă din primul paragraf cum se va termina romanul, rămâne să aflăm cum va fi justificată crima comisă de Moses. Fiecare capitol pe care-l parcurgem, fiecare paragraf şi fiecare idee este pusă-n relaţie cu inexorabilul final, obligând astfel cititorul să-şi schimbe constant părerile deja formate, de aici rezultând şi întreaga tensiune a romanului. Avem de-a face cu un număr redus de personaje, mai bine de trei sferturi din carte făcând referire doar la Mary şi Taylor, motiv pentru care acţiunea se interiorizează, fiecare amănunt exterior aruncând umbre-n sufletul celor doi. Căsnicia lor este una ratată, Mary şi Taylor dorind de la viaţă lucruri diferite (de menţionat aici cearta – dacă îi putem spune ceartă, fiind mai degrabă izbirea a două puncte de vedere distincte – referitoare la posibilitatea de-a avea un copil ori cea privind felul în care cei doi se comportă cu nativii). Nici opiniilor lor referitoare la fermă nu concordă, în timp ce Dick tinde să o idealizeze, cultivând mai multe culturii de-o dată, Mary vede-n ea doar o sursă de îmbogăţire şi nimic altceva, de aceea şi mizează pe o singură cultură, cea de tutun. Eşecul acesteia, care aproape că-i ruinează, este însăşi eşecul lor. La fel de descriptivă este şi ei cu nativii pe care-i consideră simple animale a căror obligaţie este să muncească pentru ei şi să le facă toate poftele. Răzbunându-se parcă pe superioritatea lor fizică şi placiditatea cu care privesc, în pofida vicisitudinilor, viaţa, Mary îi pune la tot felul de munci inutile, le reduce pauzele şi îi pedepseşte. În aceste condiţii nici nu este de mirare că mulţi dintre ei aleg să plece, căutându-şi norocul prin altă partă. Lumea exterioară o apasă în mod constant, nu doreşte să se întoarcă în oraş şi să-şi recunoască eşecul, este invidioasă pe averea vecinilor ei, însă din punct de vedere social este atât de naivă încât nici măcar nu-şi închipuie că este bârfită (să nu uităm că din pricina vorbele aflate s-a căsătorit!). Lessing nu specifică în mod clar care ajunge să fie relaţia dintre Mary şi Moses, de la vizita lui Slatter, perspectiva se schimbă treptat şi informaţiile care ne parvin sunt puternic influenţate de punctul de vedere al lui Tony. El este cel care o vede pe Mary punându-l pe Moses să o îmbrace şi tot el interpretează gestul, formulând o opinie principală (că Mary a ajuns să vadă negrii ca pe simple obiecte inanimate) în timp ce o refuză pe cea de-a doua (că ar exista o relaţie între cei doi). Oricum ar fi, limitele par încălcate, iar Mary şi Moses trebuie să plătească pentru acest lucru.

Reclame

Doris Lessing – Întoarcerea acasă

   Despre autor:

    Doris Lessing  este o scriitoare engleză care s-a născut pe 22 octombrie 1919 în Persia (acum Iran), din părinţi englezi. În tinereţe a făcut parte din Partidul Comunist Englez, pentru ca mai apoi să se retragă din acesta. Nu înainte de a-i fi interzise călătoriile în Rhodesia, ţară pe care obişnuia să o viziteze pentru a le lua interviuri figurilor publice marcante. Cariera sa literară poate fi împărţită în trei perioade distincte, în prima dintre ele socialismul fiind tema principală a romanelor sale, în a doua a scris opere psihologice, iar în ultima a abordat teme sf. În anul 2007 a primit Premiul Nobel pentru Literatură, fiind cea mai în vârstă persoană care l-a prmit vreodată (88 de ani la momentul respectiv). A scris nenumărate romane, cărţi memorialistice, eseuri şi povestiri scurte. Dintre cele mai cunoscute opere ale sale amintesc: Teoristul bun, Caietul de aur şi Cântă iarba.

Rezumat:

Întoarcerea acasă este o carte cu caracter memorialistic, care a văzut pentru prima oară lumina tiparului în anul 1957. În ea este relatată situaţia Rhodesiei (astăzi Zimbabwe) în timpul aperheidului. După cum v-aţi aştepta, situaţia nu era deloc roz, cel puţin nu pentru nativi, căci englezi trăiau boiereşte pe spinarea lor, luându-le cu japca pământul, menţinându-i într-o sărăcie lucie şi plângându-se apoi că negrii sunt atât de înapoiaţi încât nu pot avea aceleaşi drepturi pe care albii singuri şi le acordau. Discriminarea este la ordinea zilei, mai scapă din când în când şi câte un omor, iar segregarea în funcţie de culoarea pielii este legea. Cozile sunt împărţite în albe şi negre, funcţiile la fel, iar de salarii nu mai spus, un alb câştigând în genere, pentru o muncă mai uşoară decât cea prestată de un nativ, de 50-100 de ori mai mult decât acesta.

 

Impresii:

Ceea ce mi-a plăcut la cartea lui Doris Lessing este faptul că autoarea, în pofida afinităţilor comuniste, nu este deloc părtinitoare şi nu se sfieşte să-şi recunoască greşelile în momentul în care îşi dă seama că s-a înşelat. Nefiind familiarizaţi cu subiectul, viaţa descrisă de ea pare la mii de ani distanţă, când doar o jumătate de veac ne desparte de felul în care se comportau cei mai civilizaţi oameni ai planetei, aşa cum erau consideraţi englezii la vremea respectivă. . Şi vorbesc de englezi, deşi nici belgieni ori francezii nu erau mai breji. Felul în care îşi motivează faptele este kafkian, snobismul albilor fiind dus la extrem. Până şi societăţile de binefacere sunt doar simple paravane care lasă impresia că lucrurile merg pe făgaşul cel bun, când de fapt naţii întregi erau distruse şi secătuite de resurse. Iar cei care se dedau la astfel de practici chiar au impresia puternic înrădăcinată în sufletul lor că le fac nativilor un bine strângându-i în rezervaţii, cerându-le sume astronomice pentru educaţia (care educaţie pentru copiii albilor era absolut gratuită) copiilor lor şi nepermiţându-le să se deplaseze liber prin propria lor ţară ori să participe la întâlniri la care sunt prezente mai mult de patru persoane.

 

Citate:

Valorile mistice ale bronzatului devin la fel de iraţionale precum cele legate de mâncare şi sex. Ce poate fi mai bizar decât să vezi oameni a căror existenţă depinde de paloarea pielii lor, înnegrindu-se voit în plajele de albi de pe malul mării or pe marginea piscinelor? Dar într-o ţară în care fiecare om care munceşte în câmp deschis se bronzează şi unde este imposibil să faci o distincţie între arsurile unuia şi pielea neagră a unui nativ, trebuie să capeţi un al şaselea simţ pentru a-ţi da seama dacă un om este alb sau nu.

 

Am rămas surprinsă de ingenuitatea motivelor pentru care neagă cu vehemenţă amestecarea raselor. Aceste motive merg de la necompromiţătoarea şi vechea ‘Nu vreau să-mi căsătoresc fata cu un negru’, cu variaţiile şi îmbunătăţirile ei, cum ar fi: ‘Nu mă deranjează dacă fiica mea vrea să se facă de râs, dar eu n-am să-mi trimit copiii la şcoli de negri’ şi până la ‘Nu este corect să invităm anumiţi africani doar pentru că sunt negri, pentru că nu ar fi drept faţă de ceilalţi’ sau ‘Nu mă deranjează să am africani la masă, dar să-mi folosească veceul!’ ori ‘Ei nu vor să fie invitaţi pentru că i-ar ruşina’ sau ‘Dacă invit africani la masă nu ar fi corect faţă de servitorii mei, nu cred că lor le-ar plăcea’ sau ‘Este nenatural să inviţi africani la masă ştiind că nu îi poţi scoate după la un film’ etc.

 

%d blogeri au apreciat asta: