Posts tagged ‘eugen ovidiu chirovici’

buni şi activi 4

Prin intermediul topului de faţă doresc să stabilesc o diferenţiere a autorilor care au publicat în anul 2012 în revistele Suspans, Nautilus, SRSFF, Helion Online, Gazeta SF şi Revista de Suspans în funcţie de numărul, dar mai ales de calitatea, lucrărilor scrise. A nu se înţelege prin calitate vreun soi de recunoaştere oficială sau unanimă, ci părerea mea cu privire la prozele respective, ţinând cont de stil, originalitate, lexic, structurarea ideilor ş.a.m.d. Pentru că topul se referă la autori ca semnatari ai mai multor texte, sunt luaţi în considerare doar cei care au publicat două sau mai multe povestiri scurte în intervalul 1 ianuarie 2012 – 31 decembrie 2012. Numărul acestora se ridică la 59, nouă dintre ei fiind lăsaţi pe dinafară. În cazul scriitorilor care au debutat în volum (12 la număr, după socoteala mea), mă voi abţine de a le comenta evoluţia, menţionându-le, din motive obiective, doar poziţia în prezentul top. Mă tem de orgolii rănite şi reacţii violente. Dacă, însă, doresc să mă opresc şi asupra lor, n-au decât să-mi menţioneze acest lucru.

Am luat în considerarea numărul prozelor publicate, calitatea lor, precum şi revistele în care au apărut, autorii fiind notaţi în plus dacă au publicat în mai multe reviste.

 

Astăzi locurile 20-11

 

20. Eugen Lenghel, cu povestirile Noxigen 17.95 şi De Sânziene ,prima publicată în SRSFF, cea din urmă în Nautilus. 

 

19. Teo Tucan, cu povestirile Teroarea din ceaţă, Sub semnul colţilor, şi Pânza vie, primele două publica în Gazeta SF, cea din urmă în Suspans. Un alt autor care a făcut de-a lungul anului 2012 progrese însemnate. Povestirile dânsului sunt întunecate şi de cele mai multe ori tragice. Autorul şi cum să dozeze stilul şi pe ce anume să pună accent. La capitolul originalitate, cred însă că ar mai trebui lucrat.

 

18. Ben Ami, cu povestirile Probabilitatea fiBANară şi Te iubesc, dar acum mori, scârbo, cea dintâi publicată în revista SRSFF, cea din urmă în Gazeta SF.

 

17. Daniel Barbu, cu povestirile Frizeria universală, Puzzle şi Traversarea, primele două apărute în SRSFF, cea din urmă în Gazeta SF. Un alt autor care nu duce lipsă de idei şi care ştie cum anume să le aştearnă pe hârtie. Prozele sale sunt bine scrise şi te atrag încă de la primele cuvinte, momindu-te într-un univers guvernat parcă de alte reguli. Dintre cele trei, Puzzle mi s-a părut mai slăbuţă.

 

16. Claudia Gehl, cu prozele Astronautul imposibilParticula lui Bohnem, şi Minunata incertitudine a unui sentiment familiar, toate trei apărute în revista Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy. Dacă-n primele două autoarea nu şi-a valorificat ideile la adevăratul său potenţial, stilul neimpresionând prin nimic, iar frazele nefiind suficient de atent finisate, în cea din urmă elementele prozei s-au găsit într-o perfectă armonie. Sfatul meu este să continue să scrie povestire cel puţin la fel de bune ca Minunata incertitudine a unui sentiment familiar.

 

15. Raluca Băceanu, cu prozele Demonul iubiriiUscăţivulRenaştereaDictatura raţiunii, filosofia morţiiBasmul pe dos şi Proprietarulprimele două apărute în Gazeta SF, următoarele trei în Suspans, iar ultima în Revista de Suspans.

 

14. Eugen Ovidiu Chirovici, cu prozele Semper FiCeva trebuie să se întâmpleOraşul de granit şi Accidentul, toate publicate în revista Suspans.

 

13. Andrei Gaceff, cu prozele Poartă-te frumos cu JuliaLocuiesc mai departe cu ai meiZiua şi locul primului refuz şi Astronotus, schimb ochelarii, publicate, în ordinea apariţiei lor, în Nautilus, Suspans, Nautilus şi Revista de Suspans. Andrei Gaceff reuşeşte prin scrierile sale să creeze un univers aparte, prezentându-se o lume din care lipsesc o mulţime de elemente pentru a se face pe deplin înţeleasă. Stilul abordat este cât se poate de bun, tema remânând să fie judecată de fiecare în parte.

 

12. Mircea Liviu Goga, cu prozele Întoarcerea acasăÎnvăţătorul şi Noapte cu vampir şi steag, toate apărute în revista Nautilus.

 

11. Sergiu Someşan, cu prozele Mica mea contribuţie la sfârşitul lumiiPlaneta ieftinăÎntâlnire cu dragonul şi  Eu sunt Gică, una apărută în Helion Online, celelalte în Gazeta SF.

 

culoarea diferită semnalează cel mai reuşit text al fiecărui autor.

Suspans (Numărul 16)

  Încep această succintă menţionare a prozelor ce-au apărut în numărul 16 al revistei Suspans printr-un mic ‚disclaimer’: toate comentariile pe care le-am făcut exprimă doar păreri personale, marcate puternic de propria-mi subiectivitate, fără a ţine câtuşi de puţin cont de numele celor care au semnat aceste povestioare (erorile gramaticale ori de tastatură fiind semnalate pentru a le fi de folos celor care doresc să-şi folosească mai departe textele). Ştiu din propria mea experienţă că sinceritatea nu-ţi aduce mulţi prieteni, însă mai ştiu şi că pe acei puţini pe care ţi-i aduce poţi conta.

Dacă vreunul dintre scriitorii menţionaţi nu doreşte să-i mai citez textele, ori doreşte să nu mă mai axez pe anumite lucruri, să-mi aducă la cunoştinţă toate acestea, iar eu mă voi concentra doar pe ceea ce i se pare fiecăruia important.

 

 

Ultima dorinţă‘ (de Aurelia Chircu) este prima povestire din numărul 16 al revistei Suspans şi prezintă legătura încâlcită dintre conducătorii a două regate rivale. Din nefericire, aidoma legăturii dintre cei doi conducărori este şi construcţia tramei (intriga fiind, în opinia mea, mult prea generoasă şi alambicată pentru a putea fi redusă la câteva pagini, aşa cum încearcă să facă autoarea, şi ar fi trebuit dezvoltată puţin). Firul epic nu este cursiv, ci plis de digresiuni şi note explicative, motiv pentru care nici suspansul nu reuşeşte să prindă contur, iar toată atmosfera pe care un astfel de text ar fi cerut-o se risipeşte prin explicaţiile mult prea numeroase. În umila mea opinie, cred că totul putea fi spus într-un alt mod, cu mult mai simplu şi mai atractiv.

Erată: frâmânta; adevărăta; besmetic; ingorând; docii

Stil: 7,8 (frazele mi s-au părut rigide)

Temă: 8,2

Intrigă: 8,5

Originalitate: 8,0

Atmosferă: 7,9

 

Colecţionarul (de Igor Ursenco), a două proză propusă luna aceasta de revista Suspans, este un text straniu, atât prin acţiune şi intrigă, cât prin vocabularul la care apelează autorul. Îmbinând termenii şi expresii din registre total diferite, şi adoptând adesea o poziţie ghiduşă faţă de personajele sale, acesta ne prezintă o poveste onirică, petrecută atât de-o parte, cât şi de cealalta a visului. Deşi dialogul Cassandrei cu fratele său m-a decepţionat, părându-mi-se prea copilăresc şi nepotrivit pentru un ‘thriller’, aşa cum recomandă autorul textul, am găsit şi câteva imagini încântătoare şi suficient de puternice încât să ţi se imprime în minte (mai ales dacă ai o fobie legată de şerpi ori alte lighioane). Umorul subtil distrage de multe ori atenţia şi te deconectează de la atmosfera, de altfel, plăcută şi interesant conturată.

Erată: vivid;  la doar cîţiva paşi dinspre patul din care (la doar câţiva paşi depărtare de patul…); impercdeptibi; glisalibilitatea; Apoi se făcu palid la faţă, iar buzele i s-au învineţit ca o ciupercă expusă la soare. (neconcondanţa timpurilor verbale)

Stil: 8,0 (pe lângă ‘plauzibilitate’ parcă nu merge ‘miştocăreală’. Cel puţin nu folosite de acelaşi personaj, ori, mai grav, de naratorul omniscient. Plus că anumite preţiozităţi verbale chiar nu dau bine, iar unele expresii par cel puţin stranii: cadavru de femeie, încă neîmplinit pe deplin; limbă fulgerătoare etc)

Temă: 8,5

Intrigă: 8,7

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,4

 

Vis cu furnici‘, textul semnat de A. R. Deleanu este o povestire captivantă şi incitantă. Autorul ia un bătrân mizerabil, care toată viaţa sa nu a făcut altceva decât să adune gunoaie şi să îndure vorbele celor din jur, şi-l transformă într-un personaj veridic şi totodată misterios. Povestea ţesută în jurul său, deşi simplă la o primă vedere, capătă amploare datorită perspectivelor diferite din care este redată. Un text foarte bun şi imaginativ care mi-a amintit puţin de Gregor, personajul din Metamorfoza lui Kafka.

Erată: maşini de spalat; bideoane; containărele; căteva; îngenunghiat; înauntru

Stil: 9,4 (menţionez doar o bijuterie stilistică: ‘Vor căldură, vor pat, vor somn. Se vor’ şi un incident foarte descriptiv ‘Uite, asta încă-i bună. Las-o, bă, eşti nebun, e gunoi.’. Nu mi-a plăcut, în schimb, trecerea de la o zi la alta. Cred că se putea face mult mai subtil şi cursiv.)

Temă: 9,0

Intrigă: 8,9

Originalitate: 8,7

Atmosferă: 8,9

 

Dispariţia‘, textul semnat de Eugen Ovidiu Chirovici, este o poveste inteligent gândită şi încă şi mai inteligent spusă. Un ‘thriller’ în adevăratul sens al cuvântului. Plin de suspans şi imprevizibil, textul tratează din punct de vedere detectivist un incident petrecut într-un mic oraş american, după nume. Firul epic, dublat de explicaţiile transmise prin cadrul dialogului, face din acest text să pară ceea ce este de fapt: un roman poliţitst redus la esenţa lui.

Erată: celalaltă (cealaltă); celălalte (celelalte); cliseu; crocodilor

Stil: 8,8

Temă: 8,9

Intrigă: 9,1

Originalitate: 8,5

Atmosferă: 8,7

 

Înţelegerea‘ (de Liviu Radu), ultima povestire din numărul 16 al revistei, este o combinaţie reuşită între legendă şi basm. Situată într-o perioadă atemporală şi într-un spaţiu vag conturat, povestea are menirea să ne explice felul în care au dispărut de pe pământ atât vârcolacii cât vampirii şi ‚zombi’. Stilul fluid şi cursiv, marcat prin oralitate, atrage şi se potriveşte de minune mesajului transmis.

Erată: –

Stil: 8,8

Temă: 9,0

Intrigă: 9,0

Originalitate: 8,8

Atmosferă: 8,9

 

Cea mai interesantă povestire: Vis cu furnici de A. R. Deleanu.

Cea mai bine scrisă povestire: Înţelegerea de Liviu Radu.

 

 

%d blogeri au apreciat: