Colombia – Stay out

Multe agenţii străine, şi-n special cele nord-americane, te bombordează cu tot felul de avertismente cu privire la Columbia: o să fii tâlhărit, răpit, sechestrat, vândut, drogat, de ce nu şi violat. Şi, cu toate că unele dintre aceste v-ar putea face cu ochiul, trebuie totuşi să vă mărturisesc că sunt departe de realitate. Bine, dacă vrei neapărat şi nu te laşi sub nicio formă înduplecat, cred că ai putea găsi câţiva revoluţionari FARC care să te care mai ceva ca pe povestaşul lui Llosa dorinţa prin pădurile tropicale. Dar va trebui să umbli ceva pentru a da de ei, căci Columbia e mare (cât Germania şi Franţa la un loc), şi să-ţi faci dinainte vaccinurile împotriva febrei tifoide şi a celei denge (e musai).  E drept, Columbia se află-n război civil de nu mai puţin de 46 de ani, un război care produce mai multe victime decât cel dintre Sudanul de Nord şi cel de Sud, ori decât cel din Irak şi aproape la fel de multe ca cel din Afganistan, dar nu-i un motiv de îngrijoarare. Războiul se poartă în zone atât de îndepărtare încât or să te mănânce rinocerbii mlaştinilor şi hipopotaurii din junglă înainte de-a auzi măcar o împuşcătură. Şi, în pofida părerii largi răspândide, turiştii şi străini nu-s vizaţi de acest război.

În oraşe şi-n zonele populate, n-ai de ce să te temi. Cel puţin nu ziua, căci noaptea situaţia este ceva mai complicată. Iar aici e noapte de pe la 6 seara.Dar dacă-ţi iei câteva măsuri de siguranţă (nu hoinări beat pe stradă, nu umbla de unul singur pe străzi întunecare şi necirculate, nu arăta ca o pisică speriată, nu purta haine de fiţe) n-o să ţi se întâmple nimic. Mie, în patru luni de ieşit la ora nouă şi ceva noaptea de la muncă şi de mers singur pe-o stradă necirculată, nu mi s-a întâmplat nimic. Însă colegul de cameră a fost jefuit chiar în faţa casei pe la 8 noaptea, iar vânzătorul de pe colţ tâlhărit pe la 6 seara. Se mai întâmplă. Bine e să ai vreo 20.000 de pesos la îndemână (ceva mai puţin de 10 euro), ca să nu rişti să ajungi acasă-n fundul gol.

E o expresie pe aici care zice cam aşa ‘no le das papaya’, adică să nu le dai papaya hoţilor – a nu le oferi oportunitatea să te jefuiască. Nu te da smardoi, nu fi cocalar! Aşa că vă averizez, români: nu veniţi în Columbia. Nu aveţi ce să găsiţi aici. Doar femei frumoase, plaje superbe, mâncare delicioasă ţi ieftină, fructe gustoase, preţuri mici, oameni prietenoşi, bun simţ, emeralde, petreceri ş.a.m.d.

După părerea mea, Columbia e mai sigură decât România. Singurul risc este de-a nu mai vrea să pleci de aici. Asta, da, mi s-a întâmplat.

Columbia magică (2) Proteste

Protestele sunt la ordinea zilei în Columbia şi cu precădere în Bogota. Se adună doi nemulţumiţi, îl conving pe un al treilea şi uite aşa începe revolta de parcă-ai fi într-Un veac de singurătate. Iar cei mai nemulţumiţi sunt, bineînţeles, studenţii. Cam de două ori pe lună aceştia pun mâna pe tot ce apucă, de la pietre şi până la coctailuri  Molotov preparate ad-hoc, şi încep lupta contra poliţiei. Potrivit constituţiei columbiene, poliţia nu are dreptul să intre în campusurile universitare ori în incinta instituţiilor de învăţământ, aşa că stau la poartă, călare pe tancurile cu apă şi-i bombardează pe studenţi cu gaze lacrimogene.  Printre cei din urmă, o grămadă de simpatizanţi FARC. Distracţia durează  câteva zeci de minute, terminându-se la fel de subit pe cât a început. La sfârşit, nimeni nu este arestat şi nimeni nu este dat afară din facultate, carevasăzică e normal. Că doar Columbia este ţara realismului magic.

În imaginile de mai sus se poate vedea ce s-a întâmplat ieri cu maşina unui profesor care a vorbit prea mult şi cu prea mult patos despre capitalism. La câteva sute de metri de unde locuiesc.

La fel de numulţumiţi devin şi călătorii în momentul în care autobuzul întârzie câteva minute ori când este atât de aglomerat încât degeaba mai vine, că oricum nu ai cum să te urci în el. Şi vorbim de cel mai eficient şi mai modern sistem de autobuze din lume:

Iar când combini studenţii cu transmilenio, iată ce iese:

Din când în când, şi şoferilor li se mai pune pata:

Şi toate acestea sunt revolte spontane. Săptămâna trecută, în timp ce mă deplasam cu un colectivo, cât pe aci să se işte altă revoluţie, când un călător a dorit să coboare, obligându-l pe şofer să oprească maşina, la doar câteva secunde după ce şoferul a oprit pentru a-l lăsa pe altul să se dea jos.

În schimb, un protest dinainte planificat, cum a fost cel de luna trecută la care am participat şi eu, este o adevărată sărbătoare: oamenii cântă, poliţiştii pozează, comercianţii vând tot felul de zaharicale.

Şi dacă tot am sfârşit prin a vorbi de transmilenio, la final ceva mai amuzant:

Carevasăzică, dacă ai o nemulţumire în Columbia, nu-i nevoie decât să i-o comunici şi altuia pentru ca revolta să înceapă.