Posts tagged ‘ghilgameş’

II.1.1

II Zorii literaturii

 

1. Epopeea lui Ghilgameş

     Epopeea lui Ghilgameş este una dintre cele mai vechi creaţii literare ale umanităţii. Faţă de celelalte texte literare care datează din aceeaşi epocă, Epopeea lui Ghilgameş impresionează nu doar prin calitatea sa, dar şi prin unitatea de care dă dovadă.

            A) Despre scrierea şi descoperirea ei

Episoadele care alcătuiesc astăzi Epopeea lui Ghilgameş nu au fost grupate de la început într-un singur text, ci din istorii care pentru o bună bucată de vreme au existat în mod separat, dar care îl aveau ca personaj comun pe Ghilgameş (al cincilea rege al oraşului-stat Uruk, fiul lui Lugalbanda, care a domnit în jurul anului 2500 î.e.n.). Cele mai vechi fragmente descoperite, scrise în sumeriană, datează din sec. XXI-XXII î.e.n., iar cele scrise în akkadiană datează din sec. XVIII-XVII î.e.n. Cândva, între anii 1000 şi 1300 î.e.n. Sin-liqe-unninni compilă din mai multe surse un singur text, care are să fie cunoscut peste veacuri drept Epopeea lui Ghilgameş.

S-au descoperit sute de fragmente, din Elam şi până-n Capadocia, care nu fac decât să ateste influenţa acest text. Însă cea mai bine păstrată variantă, inscripţionată pe douăsprezece tăbliţe din lut, este asociată cu biblioteca regelui Asurbanipal (685-627 î.e.n.), ce conţinea peste 20.000 de astfel de tăbliţe,  din Ninive. Descoperirea a fost făcut în 1853 de către Hormuzd Rassam. Cum anumite pasaje sunt, din pricina deteriorării tăbliţelor de-a lungul timpului, ilizibile, acestea sunt redate de obicei folosindu-se alte fragmente dezgropate. Alteori cei care le transcriu îşi folosesc propria imaginaţie, existând astfel şi versiuni care nu trebuiesc luate în serios.

           B) Rezumat

           După moartea tatălui său, Ghilgameş ajunge rege peste Uruk. Folosindu-se de statutul său de rege şi semizeu, acesta îşi asupreşte poporul, punându-i pe tineri la muncă şi culcându-se cu soţiile lor în noaptea nunţii. Supuşii săi sunt nemulţumiţi de felul în care stau lucrurile şi cer ajutor zeilor. Aceştia îl creează din argilă pe Enkidu pentru a-l înfrunta pe Ghilgameş. Enkidu încearcă să-l oprească pe Ghilgameş în momentul în care cel din urmă să pregătea să se culce cu o altă mireasă, însă este învins. Acceptându-şi înfrângerea şi privindu-şi adversarul cu admiraţie, Enkidu se împrieteneşte cu Ghilgameş, atrăgând împotriva lui mânia zeilor. Ghilgameş îi propune să meargă împreună în Pădurea de Cedrii şi să se lupte cu monstru Humbaba, convingându-l că doar împreună îl pot răpune. Sub oblăduirea zeiţei Ninsun, aceştia pornesc spre pădurea respectivă. În pofida viselor prevestitoare pe care Ghilgameş le are, cei doi intră în Pădurea de Cedri. După ce Humbaba îi insultă, Enkidu, alături de prietenul său, atacă monstrul. Cei doi ies învingători şi se întorc în Uruk, aducând ca dovadă a izbânzii lor capul fiarei. Ghilgameş intră apoi într-un conflict cu zeiţa Ishtar, refuzând avansurile ei. Pentru a se răzbuna, zeiţa îl trimite pe Taurul Cerului să-l omoare. Îndreptându-se spre Uruk, Taurul face ravagii şi stârneşte panică în rândul locuitorilor, însă Enkidu reuşeşte să-l ucidă. Enkidu visează apoi că unul dintre ei doi trebuie să moară pentru că au îndrăznit să-i ucidă pe Humbaba şi pe Taurul Cerului. Marcat de acest vis, Enkidu blesteamă zeii, iar starea lui de sănătate de înrăutăţeşte de la o clipă la alta. După douăsprezece zile, moare. Ghilgameş îl jeleşte, smulgându-şi părul şi rupându-şi hainele, apoi porneşte în căutarea lui Utnapishtim, cel care, alături de soţia sa, a supravieţuit potopului, sperând că acesta o să-i dezvăluie secretul vieţii şi al morţii. După mai multe peripeţii, Ghilgameş îl întâlneşte pe Utnapishtim. Acesta din urmă îi vorbeşte despre futilitatea vieţii şi nimicnicia omului. Întrebat cum a obţinut nemurirea, Utnapisthim îi povesteşte despre potop. Concluzionând, Utnapishtim îi spune că nemurirea este o răsplată şi că nu poate fi cucerită, iar pentru a-i demonstra acest lucru îi cere lui Ghilgameş să stea treaz preţ de o săptână, ceea ce Ghilgameş nu poate. Când Ghilgameş pleacă, Utnapisthim îl învaţă cum să pună mâna pe o plantă care să-l facă iarăşi tânăr. Ghilgameş reuşeşte să ia planta, însă un şarpe i-o fură în timp ce el se scalda. Sfârşitul, în care Enkidu apare viu, este unul anacronic.

             C) Concluzii

             Pe lângă informaţiile pe care ni le oferă cu privire la mitologia sumerienilor, Epopeea lui Ghilgameş ne vorbeşte şi despre moralitatea şi valorile societăţii acelor zile.  Şi, dacă tot am amintit de acest aspect, este bine să evidenţiem şi faptul că mitul potopului biblic îşi are originea în acest text. Observăm că Utnapishtim este sfătuit de un zeu să-şi construiască o barcă (scopul zeilor, după cum aflăm şi din legendele care-l au în centrul lor pe Ziusudra, fiind de-a distruge omenirea) în care să se salveze nu doar pe el şi familia sa, dar şi animalele. Pentru a verifica dacă apele s-au retras sau nu, Utnapishtim trimite rând pe rând un corb, o rândunică şi un porumbel. Însă adevărata sa valoare constă în universalitatea din spatele căutării lui Ghilgameş. Tema nemuririi este pentru întâia dată şi atât de frumos abordată încât Epopeea lui Ghilgameş reprezintă unul dintre cele mai reuşite poeme scrise vreodată. În pofida importanţei viselor, nu vorbim despre un conflict dezechilibrat ori despre o lume marcată de superstiţii, zeii având mai degrabă un rol edificator, oamenii fiind, în cele din urmă, stăpânii propriilor lor destine. De-a lungul istoriei literaturii ne vom întâlni iarăşi şi iară cu aceleaşi teme (nemurirea, frivolitatea omului, condiţia umană, moartea, perpetua căutare ş.a.m.d.) şi, aproximativ, aceeaşi structură.

Reclame

II.1.

II Zorii literaturii

 

1. Literatura sumeriano-akkadiană (cca. 2600 – 600 î.e.n.)

             Motivul pentru care analizez cele două limbi împreună constă în nenumăratele aspecte pe care acestea le au în comun. Ambele au folosit sistemul de scriere cuneiform, religiile lor sunt identice, la fel şi legendele ori proverbele, iar akkadieni obişnuiau să înveţe să scrie folosind ca model texte sumeriene, traducându-le în limba lor. Toate acestea sunt cât se poate de logice având în vedere că Sumer şi Akkad erau regate vecine, primul fiind încorporat pentru scurtă vreme în cel din urmă prin preajma anului 2250 î.e.n. de către Sargon cel Mare, a cărui viaţă pare inextricabil legată şi asemănătoare cu cea a lui Moise.

             Cele mai vechi scrieri păstrate nu pot fi considerate literare, acesta reprezentând diferite calcule matematice, liste de regi, tabele lexicale ş.a.m.d., care aveau în societatea acelei vremi o utilitate practică. Deşi nu există un consens în rândul cercetătorilor privind perioada în care textele au început să dobândească o valenţă literară, mijlocul mileniului al III-lea î.e.n. îmi pare o dată destul de realistică.

Din cele două limbi s-au păstrat mai bine de 1600 de texte diferite (marea lor majoritate în akkadiană, dată fiind cucerirea Sumerului de către Sargon din Akkad), lucru ce relevă un grad destul de ridicat de alfabetizare, precum şi folosirea pe scară largă a scribilor, existând vaste biblioteci (dintre care o amintin doar pe cea, dintr-o epocă mai recentă, a regelui Asurbanipal). Printre genurile abordate (pentru prima oară în istorie) se numără: povestirea, legenda, epopeea mitologică şi istorică, fabula, proverbul, poemul, satira, elegia, dezbaterea, autobiografia, la care se mai adaugă un număr mare de texte religioase, scrisori, ghicitori, preziceri, coduri de legi ş.a.m.d.

              Cea mai veche scriere literară este reprezentată, în opinia mai multor exegeţi, de Instrucţiunile lui Shuruppak, un set de sfaturi transmise de regele Shuruppak fiului său Ziusundra şi datează din sec. al XXVII-lea î.e.n. Mai multe copii din diferite perioade şi în diferite limbi au fost descoperite, lucru ce atestă popularitatea şi influenţa acestor ziceri (multe dintre ele apărând mai târziu în textele biblice). Pe lângă înţelepciunea din spatele acestor precepte, textul vădeşte clare valenţe literare, printre procedeele artistice folosite enumerându-se repetiţia şi aliteraţia. Pentru exemplificare redau în totalitate primul paragraf (rândurile 1-13): ,,In those days, in those far remote days, in those nights, in those faraway nights, in those years, in those far remote years, at that time the wise one who knew how to speak in elaborate words lived in the Land; Curuppag, the wise one, who knew how to speak with elaborate words lived in the Land. Curuppag gave instructions to his son; Curuppag, the son of Ubara-Tutu gave instructions to his son Zi-ud-sura: My son, let me give you instructions: you should pay attention! Zi-ud-sura, let me speak a word to you: you should pay attention! Do not neglect my instructions! Do not transgress the words I speak! The instructions of an old man are precious; you should comply with them!’’1. Textul nu este unul fad, ba dimpotrivă: prin repetiţie, anumite sfaturi sunt accentuate, limbajul caracterizându-se prin vitalitate şi complexitate.

Acelaşi lucru îl putem spune şi despre legendele găsite, unele dintre ele, cum ar fi Legenda Etanei, datând din aceeaşi perioadă. S-a păstrat un număr mare de astfel de legende, la care se mai adaugă şi alte texte cu caracter fantastic, care alcătuiesc o mitologie bine închegată. Prin intermediul lor cunoaştem astăzi religia sumerienilor şi relaţia dintre ei şi zeii care i-au creat. Un loc central în cadrul acestor legende îl reprezintă neascultarea, care dă naştere haosului, şi fecundarea. Deşi scrise acum mai bine de patru milenii, putem observa în ele structura clasică a povestirilor: expoziţiunea (în care importantă este coordonata temporală şi mai puţin cea spaţială), intriga (bine subliniată având în vedere importanţa ei), desfăşurarea acţiunii (de-o mai mică ori mai mare întindere), punctul culminant (nu la fel de bine reliefat precum intriga), deznodământul (care dă pe alocuri întregii povestiri un caracter moralizator), precum şi un succint elogiu la adresa unei zeităţi (de cele mai multe ori sub forma: Slăvit fie …). Personajele nu sunt, aşa cum ne-am fi aşteptat, antagonice, conflictul fiind construit mai degrabă prin trădarea ori înşelăciunea unuia dintre ele ori prin căutarea a ceva anume. Există, mai ales în rândul zeilor, liberul arbitru. Cele mai importante legende sumeriene sunt: Legenda Etanei, precum şi cele care-i au în centru pe Enki, Enlil, Inana şi Ninurta, dintre zei, respectiv Lugalbanda şi Ghilgameş2 dintre eroi.

              Un alt gen ce datează de la jumătatea mileniului al III-lea î.e.n. este dezbaterea3 (în versuri), rolul acestora fiind de-a răspunde unei întrebări aparent simple: care (dintre cele două lucruri aflate în conflict) este mai folositor omului? S-au păstrat şapte astfel de dezbari (Disputa4 dintre Peşte şi Pasăre, Disputa dintre Vară şi Iarnă, Disputa dintre Copac şi Stuf, Disputa dintre Sapă5 şi Plug, Disputa dintre Argint şi Cupru, Disputa dintre Vită şi Grâu şi Disputa dintre Piatra de moară şi Gulgul6), majoritatea într-un mod fragmentar. Structura lor este aproape identică: în prima parte ne sunt prezentaţi protagoniştii, accentul punându-se pe modul în care aceştia au fost creaţi (naraţiune la pers. a III-a), în a doua parte ne sunt prezentate calităţile protagoniştilor, unul dintre ei atacându-l (uneori nelimitându-se la cuvinte) pe celălalt (dialog cu mici intruziuni la pers. a III-a ce fac trecere de la un protagonist la celălalt), în a treia parte Enlil ori Enki soluţionează disputa în favoarea unuia dintre protagonişti, împăcându-i astfel, iar finalul, ca şi-n cazul legendelor, este reprezentat de un succint elogiu adus zeului care a pus capăt conflictului. Aceste dispute sunt adevărate mostre literare, dialogurile fiind patetice (pretându-se parcă unei cauze mai înălţătoare), simţămintele puternice, iar imagistica viridă. Pentru edificare redau un scurt fragment din Disputa dintre Peşte şi Pasăre (versurile 29-40, cca. 2100 î.e.n.): ,,…… Bird, …… there is no insult ……! Croaking, …… noise in the marshes…… squawking! Forever gobbling away greedily, while your heart is dripping with evil! Standing on the plain, you can keep pecking away until they chase you off! The farmer’s sons lay lines and nets for you in the furrows. The gardener sets up nets against you in gardens and orchards. He cannot rest his arm from firing his sling; he cannot sit down because of you. You cause damage in the vegetable plots; you are a nuisance. In the damp parts of fields, there are your unpleasing footprints. Bird, you are shameless: you fill the courtyard with your droppings. The courtyard sweeper-boy who cleans the house chases after you with ropes.’’

              Codurile de legi (dintre care cel mai vechi, Codul lui Urukagina, datează din jurul anului 2400 î.e.n.). Deşi fără valenţe literare, importanţa acestora nu poate fi negată, din ele influenţându-se multe alte popoare. Cel mai cunoscut şi mai bine păstrat dintre ele este Codul lui Hammurabi (1780 î.e.n.).

               O altă categorie este reprezentată de textele religioase (cel mai vechi, Imnurile Enheduanei – fiica lui Sargon şi primul autor al cărui nume îl cunoaştem, aceasta semnând cel puţin 42 de astfel de imnuri, datând din jurul anilor 2270 î.e.n.), abundenţa lor atât în sumeriană cât şi în akkadiană (iar mai târziu în asiriană şi babiloniană) relevând importanţa religiei în acele vremuri. Acestea cuprind, dar nu se limitează la: imnuri (în care atât zeii cât şi anumiţi eroi legendari sunt elogiaţi), elogii (asemănătoare imnurilor), rugăciuni (în care zeii, după ce erau elogiaţi, erau rugaţi să păstreze ordinea în lume ori altele asemenea), lamentări (sunt pline de patos, de multe ori având în centrul lor oameni care se plâng de soarta lor, subliniind nimicnicia omului în faţa morţii şi a dezastrelor naturale şi cerând explicaţii din partea zeilor), preziceri (sumerienii şi akkadieni erau destul de superstiţioşi. Aceştia interpretau destinul în forma norilor, poziţia stelelor, vânt, evenimente meteorologice şi astronomice, flăcări, comportamentul animalelor, culoarea apei râurilor etc., sumerienii şi akkadieni practicând şi crezând în astrologie, apantomanţie, austromanţia, capnomanţie, nefelomanţie, ornitomanţie, ololigomanţie etc.) Şi acestea sunt pline de patos şi de imagini bine redate, având de multe ori şi un substrat filozofic, prin intermediul lor omul încercând să-şi definească ori afle poziţia în Univers. Dintre cele mai importante enumerăm: Imnurile Enheduanei (cca. 2270 î.e.n.), Jelanie pentru Ur (cca. 2200 î.e.n.), Blestemul lui Agade (cca. 2100 î.e.n.).

          Poezii, cântece şi poeme. Printre temele preferate enumărându-se creare

a lumii, slăvirea zeilor, dragostea, rolul omului în Univers etc., acestea purtând în funcţie de subiectul abordat şi modul de adresare diverse denumiri: ululumama, shir-namshub, shir-namgala, shir-gida, balbale etc. Dintre ele, cele mai importante rămân, probabil, cele de dragoste, printre ele numărându-se şi cel mai vechi poem de dragoste din lume: ,,Bridegroom, dear to my heart / Goodly is your beauty Honeysweet, / Lion, dear to my heart / Goodly is your beauty Honeysweet, / You have captivated me, / Let me stand tremblingly before you. / Bridegroom, I would be taken by you to the bedchamber / you have captivated me, / let me stand tremblingly before you […]’’

 

Poză preluată de aici: http://mristanblue.wordpress.com/first-love-letter-of-the-world-istanbul-archaeological-museum/

     

           Proverbe, fabule, ghicitori, acestea încadrându-se în literatura cu scop educaţional. Au fost găsite mai multe zeci de tablete conţinând astfel de texte şi datând din epoci diferite. Dintre cele mai importante astfel de texte enumerăm: Fabula salciei, Fabula vulpii, Cătina şi palmierul, Calul şi măgarul etc. Câteva exemple de proverbe: nu tăia gâtul celui care are deja gâtul tăiat; Cel care insultă va fi insultat.

          Printre textele găsite se numără şi o satiră (Dialogul pesimismului, datând de la începutul primului mileniu î.e.n.), interpretată de anumiţi istorici drept tragedie, şi care redă conversaţia dintre un stăpân şi sclavul său. Dialogul scoate în evidenţă absurdul vieţii, futilitatea acţiunilor omului, degradarea morală a zeilor, inutilele obiceiuri religioase ş.a.m.d., mai mulţi cercetători stabilind anumite paralele între acesta şi cartea Ecleziast din Biblie.

            Au fost descoperite, de asemenea, şi mai multe zeci de scrisori (Aradngu şi Shulgi corespondând destul de mult), a căror valoare este mai mult istorică decât literară. Cele mai cunoscute sunt cele peste 300 de scrisori descoperite la Amarna, în Egiptul de Sus şi care datează din anii 1350-1330 î.e.n. Deşi găsite în Egipt, limba folosită în ele este akkadiana, ele fiind scrise de faraonul Amenhotep al III-lea şi omologul său babilonian, Kadashman-Enlil Întâi.

             Însă cele mai importante şi cunoscute scrieri sumeriene şi akkadiene sunt epopeile, dintre care cea a lui Ghilgameş ocupă un loc aparte în istoria literaturii. Despre ea, însă, vom discuta data viitoare.

 
1http://etcsl.orinst.ox.ac.uk/section5/tr561.htm
2despre Epopeea lui Ghilgameş voi vorbi data viitoare
3în engleză disputation (dispută)
4în engleză debate (dezbatere)
5în engleză pickaxe (târnăcop)
6un soi de piatră
7http://etcsl.orinst.ox.ac.uk/section5/tr535.htm
8. http://mristanblue.files.wordpress.com/2009/08/loveletter-small1.jpg?w=372&h=615
 
%d blogeri au apreciat asta: