Posts tagged ‘ismail kadare’

Ismail Kadare – Accidentul

Despre autor:

   Ismail Kadare s-a născut pe 28 ianuaria 1936 în Albania.  A debutat la vârsta de 18 ani cu un volum de poezii, trecerea către proză făcând-o şase ani mai târziu. Generalul armatei moarte, primul roman publicat, i-a adus notorietatea. În 1990 primeşte azil în Franţa. În  anul 2005 a câştigat Man Booker International Prize şi a fost de mai multe ori nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură. Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără: Mesagerul ploii, Cronică în piatră, Florile îngheţate din martie şi Piramida.

.

Rezumat:

Accidentul (The Accident)  a văzut pentru prima oară lumina tiparului în anul 2010 şi este povestea învăluintă în mister a cuplului Rovena şi Besfort Y. Taxiul cu care cei doi se îndreaptă spre aeroport părăseşte banda carosabilă şi se răstoarnă de câteva ori. În urma accidentului, atât Rovena cât şi Besfort mor. Şoferul taxiului declară că a pierdut controlul volanului după ce atenţia i-a fost atrasă de sărutul pe care Besfort a încercat să i-l dea Rovenei. Deşi interogat de nenumărate ori, acesta este incapabil să le spună ce anume era atât de neobişnuit în legătură cu acel sărut. Lucrurile le complică în momentul în care intră pe fir mai mulţi agenţi secreţi şi-ncepe să se răspândească zvonul că Rovena şi Besfort au fost asasinaţi. După acest prim capitol, în cadrul celui de-al doilea ne întoarcem în trecut pentru a vedea coordonatele relaţiei celor doi. La suprafaţă toate par frumoase, însă-n adâncime Rovena simte că nu primeşte la fel de multe câte oferă şi că Besfort o domină prin caracterul său puternic. Încearcă să scape de sub jugul lui avântându-se într-o relaţie cu Liza, dar nu reuşeşte. În ultimul capitol, Liza le mărturiseşte anchetatorilor că Rovena a fost ucisă de Besfort, iar în ziua accidentului, acesta avea ca parteneră un manechin. Apoi tot Liza le spune că, de fapt, Rovena trăieşte, dar că şi-a schimbat numele în Anevor.

 

Impresii:

Faţă de Călăreţul fantomă, celălalt roman scris de Ismail Kadare şi pe care l-am citit de curând, Accidentul pare a îmbrăţişa nu doar stilul, dar şi valorile vestice. Deşi autorul discută în nenumărate rânduri despre bombardarea Iugoslaviei, o face într-un mod de care doar un vestic este în stare. Cât despre povestea în sine… introducerea mi s-a părut cât se poate de reuşită, accidentul atrăgându-ţi atenţia prin caracterul neobişnuit al motivului invocat de şofer. Stilul este în primul capitol plin de vitalitate, însă-n cel de-al doilea pierde un tempo şi devine oarecum infertil, povestea celor doi iubiţi fiind pe alocuri plictisitoare. Nu multe se întâmplă între ei, acţiunea se interiorizează, trăirile câştigă primplanul, iar relaţiile exterioare devin minimale. Nu mai aveam de-a face cu evenimente, ci mai degrabă cu amintiri pe cale să se formeze. Ritmul se pierde şi din pricina stilului orizontul de aşteptare al cititorului se micşorează treptat. În ultimul capitol se încearcă o renaştere a interesului, însă este o strădanie tardivă, acesta s-a pierdut de mult pe drum. Probabil dacă începutul nu ar fi fost atât de puternic, nu s-ar fi remarcat lentoarea din capitolul secund, însă concluzia este cea care ne aţâţă curiozitatea şi mai puţin evenimentele premergătoare. O oarecare restructurare ar fi avut avantajele sale, în felul în care este acum riscând să adoarmă o bună parte a cititorilor. Ismail Kadare oferă în final mai puţin decât promitea în primul capitol al cărţii sale.

Ismail Kadare – Călăreţul fantomă

Despre autor:

   Ismail Kadare s-a născut pe 28 ianuaria 1936 în Albania.  A debutat la vârsta de 18 ani cu un volum de poezii, trecerea către proză făcând-o şase ani mai târziu. Generalul armatei moarte, primul roman publicat, i-a adus notorietatea. În 1990 primeşte azil în Franţa. În  anul 2005 a câştigat Man Booker International Prize şi a fost de mai multe ori nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură. Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără: Mesagerul ploii, Cronică în piatră, Florile îngheţate din martie şi Piramida.

.

Rezumat:

Călăreţul fantomă (The Ghost Rider)  a fost publicat în 2011 şi reprezintă o versiune uşor modificată (au fost adăugate câteva capitole) a romanului Doruntine, care este la rândul său o romanţare a legendei albaneze Constantin şi Doruntine. Totul începe într-o noapte, când un investigator local pe nume Stress (naratorul) este chemat la familia Vranaj pentru a dezlega un mister: atât Doruntine, întoarsă în noaptea respectivă acasă taman din Germania, cât şi şi mama acesteia au leşinat după ce fiica i-a spus mamei că a fost adusă de Konstandin, fratele ei, iar mama i-a spus fiicei că fratele ei a murit în urmă cu mai mulţi ani în război. În urma investigaţiilor intreprinse, Stress reuşeşte să afle următoare lucruri:  în pofida voinţei fraţilor săi, Doruntine s-a căsătorit cu trei ani în urmă cu un străin şi a plecat să locuiască la el în ţară. Înainte să plece, Konstandin i-a promit atât ei cât şi mamei sale că o să o aducă înapoi ori de câte ori vor vrea să se vadă. Însă Konstandin împărtăşeşte soarta fraţilor săi şi moare în război, eveniment de care Doruntine nu este conştientă. Mama îl blesteamă pe Konstandin că nu s-a ţinut de promisiune. Într-o noapte, Konstandin apare la uşa surorii sale şi după o călătorie de câteva zile cei doi ajuns în satul natal. Konstandin îi spune surorii sale să meargă acasă, că o să vină şi el după ce rezolvă treaba pe care o are la biserică şi astfel dispare pentru totdeauna. Stress găseşte mormântul lui Konstandin răvăşit, însă crede că este vorba de o farsă. De aceeaşi părere este şi arhiepiscopul, care-i cere să-i dea cât mai repede de cap misterului. Un vânzător de icoane care mormăia ceva legat de Doruntine este prins la graniţele ţării şi dat pe mâna lui Stress. Deşi la început neagă orice implicare, după ce este torturat vânzătorul de icoane recunoaşte că el a amăgit-o şi păcălit-o pe Doruntine. Stress nu este mulţumit de răspuns şi ordonă ca individul să fie torturat şi a doua oară. Între timp atât Doruntine cât şi mama acesteia mor. În cele din urmă, investigatorul este convins că vânzătorul nu este implicat în această poveste şi că Konstandin s-a trezit din mormânt doar pentru a-şi îndeplini promisiunea.

 

Impresii:

Nu trebuie să fii cine ştie ce expert pentru a-ţi da seama că Ismail Kadare a avut la bază o legendă locală. Povestea este situată într-o epocă atemporală, iar fantasticul nu este unul cert, ci mai degrabă o vălurire a realităţii. Culorile locale sunt bine surprinse în romanul lui Kadare, putem întrevedea chiar anumite nuanţări care ne duc cu gândul la cărţile lui Nikos Kazantzakis ori cele ale lui Ivo Andrić (deşi stilul nu este nici la fel de descărnat ca în cazul primului autor menţionat şi nici la fel de lent şi planturos ca în cazul celui de-al doilea). Autorul ştie cum să-ţi stârnească interesul şi să te-ndrume pe pistele pe care le deschide şi închide rând pe rând, fără să-ţi permită să zăbăveşti prea mult în căutarea incongruenţelor (deşi cum de n-a reuşit Doruntine să-şi facă fratele la faţă în zilele, mai degrabă nopţile, în care au mers împreună călare, rămâne o întrebare fără un răspuns mulţumitor). Jocul de umbre şi lumini este bine mânuit, iar legenda frumos aprofundată şi valorificată. Fără să cadă în patima mistificării şi punând accent mai mult pe stranietatea situaţiei decât pe fantasticul ce reiese din aceasta, Kadare izbuteşte să închege o poveste aproape veridică. Motivul din final m-a cam deziluzionat, însă este doar un element peste care se poate trece.

%d blogeri au apreciat asta: