Eternitate

Vă anunţ cu plăcere că povestirea Beyond Lethe a apărut în numărul 529 al revistei nord-americane Bewildering Stories. Aceasta fusese publicată, în română, cu aproape doi ani în urmă în Nautilus.

O puteţi citi şi în rândurile care urmează:

 

 

Mă numesc Howard Phillips şi locuiesc în Providence, Rhode Island, pe strada Angell, la numărul 454. Nu ştiu cât timp a trecut şi nici în ce dată suntem, tot ce-mi amintesc este că începând din cincisprezece martie am devenit prizonierul unui vis din care nu mai reuşesc să mă trezesc.

Camera este la fel, întotdeauna la fel. Aceleaşi haine zac aruncate în dezordine, aceleaşi hârtii, pe jumătatea scrise, sunt împrăştiate pe podea şi pe pătura care a căzut în timpul nopţii din pat. Ceasul arată ca de obicei, cu o încăpăţânare iritantă, ora 7:17. De undeva, de departe, soarele aruncă pe pereţii albi, plini de tablouri abstracte, lumini jucăuşe, filtrate de frunzele care se zbat zbuciumate în bătaia vântului. Evit să mă uit la castanul din faţa casei, gândindu-mă că poate această mică schimbare îmi va aduce izbăvirea în care am încetat să mai sper. Nesiguranţa primelor săptămâni şi luni s-a transformat în îngrijorare, apoi treptat, treptat, în disperare. Doar în indiferenţă n-o să se prefacă niciodată. Nu pot să nu mă-ntreb oare ce vină sunt nevoit să-mi răscumpăr astfel.

Nu ştiu ce-ar trebui să fac, am încercat deja totul. Am spart geamurile, am tăiat castanul, am blestemat soarele, mi-am ars foile, am stat treaz o săptămână întreagă. Inexorabil, timpul începe cu această zi în care, fără să ştiu cum, m-am rătăcit. Implacabil o ia de la capăt. Neschimbat. Nepăsător. Neîndurător.

Dintr-un moment în altul mă aştept ca ea să intre pe uşă, să mă privească cu ochii ei calzi şi blânzi, ferestre deschise către un suflet sfânt, şi să-mi zâmbească. Ştiu fiecare dintre ridurile ce i se formează în jurul ochilor ori buzelor atunci când plânge sau râde, fiecare vorbă pe care mi-o va spune, fiecare dintre culorile amestecate ce i s-au închegat pe piele şi care-au început să se crape. Fiecare tremur al vocii ei suave, fiecare dintre gândurile ei candide şi fiecare anotimp închis între ale ei pleoape. Va păşi uşor, temându-se că are să mă trezească, iar apoi, observând c-o aştept, îmi va arunca o privire dojenitoare şi mă va întreba de ce n-am îndrăznit să ies din cameră. Întorc involuntar capul spre fereastră pentru a vedea de unde vine ciripitul ce mereu mă ia prin surprindere şi chiar în acel moment ea intră grijuliu pe uşa semi-deschisă. Bluza albastră, înflorată îi atârnă neglijent pe umerii, reliefându-i pieptul ce-i tresaltă ritmic. A alergat prin casă. Chiar dacă sunt condamnat să retrăiesc pururi aceste clipe nu mă pot abţine să n-o admir. Privirea ei mă atrage, mă cucereşte şi într-un final mă-nlănţuieşte. Totul s-a întâmplat deja, într-un trecut îndepărtat, distant. Pierdut.

Zâmbeşte încurcată, îmi surâde şi cu-n glas uşor dojenitor mă invită să mănânc. Se retrage şi dispare prin uşa semi-închisă. Calc pe foile ce îmi foşnesc sub tălpile goale, ating tocul rece, trec pe lângă camera ei de lucru şi mă opresc un moment pentru a arunca o privire fugară. Totul pare să fie în exact acelaşi loc ca şi ieri, alaltăieri; ziua sau viaţa anterioară. Şevaletul este acoperit de o pânză pe jumătate pictată, culorile-s toate uscate, pensulele sunt răspândite la-ntâmplare pe podea, cărbunele este frânt în două părţi inegale, iar sticlele goale de diluanţi răsturnate. Trec mai departe şi pătrund în bucătărie. Pentru mine, într-o farfurie, sunt două roşii tăiate, un castravete feliat, nişte morcovi fierţi, o bucată de pâine, o grămăjoară de sare, iar lângă se află o cană ce exală aburi şi un iz vag de mentă. Aceleaşi bucate ca şi ieri, alaltăieri; altădată. De data aceasta n-am de gând să mănânc, vreau doar s-o privesc ca şi când astăzi ar fi ultima zi. Ea gustă exaltată, vorbindu-mi despre lucruri pe care am ajuns să le cunosc, să le simt, să le trăiesc. O ascult. Zâmbesc. Sorb cuvintele ce mă-nfioară. După masa frugală ea are să se retragă pentru a picta în continuare. În fiecare zi acelaşi lucruri, repetate dincolo de orice numărătoare, dincolo de orice limită ori margine. O zi suspendată-n timp, pierdută acolo şi uitată. O zi ce-n ea însăşi e o eternitate. Dar nu vreau să o mai deranjez cu gândurile mele năroade, mă mulţumesc doar să o admir. Îi studiez atent ochii, genele, nasul, buzele, străduindu-mă să găsesc în ele semne care să mă îndrume spre libertate. Îmi plec stânjenit capul, iar privirea îmi cade pe degetele ei firave. Mă simt nevolnic pentru c-am făcut-o acum ceva vreme să plângă. Ea nu-şi aminteşte, însă nu contează. Fapta trăieşte în mine, iar cu fiecare respiraţie o duc mai departe. N-am să-i mai explic ce-i cu mine. Niciodată. Am făcut-o deja de atâtea ori. Şi tot de atâtea ori i-am privit cu inima îndurerată reacţiile şi ne-am luat în braţe întrebându-ne ce-o să facem mai departe. Nu mai pot trece prin toate astea. Mai ales când ştiu, simt, cred, că nu mai există nicio scăpare. Sunt bolnav, iar bolile mele îmi sunt la fel ca şi viaţa şi timpul, imaginare.

Vreau să cred că până acum am visat şi că de abia în această zi m-am trezit, însă ştiu prea bine că nu este aşa. Fiecare gest de-al ei mi-o demonstrează, fiecare freamăt al frunzelor castanului, fiecare nor cu forma ciudată ce lunecă alene pe cerul albastru. Nu e nevoie să-mi arunc privirea pe fereastră, ştiu. Primul are formă de pasăre, al doilea de bulgăre, iar în al treilea am văzut rând pe rând, o gâză, un fluture, un lac, iar de la o vreme doar veşnicia ce nu poate să-mi vorbească. Acesta-i visul, o reverie în care mă afund pe zi ce trece, cu fiecare dimineaţă în care ea-mi zâmbeşte-n prag, iar eu mă las surprins de ciripitul păsării, cu fiecare privire, cu fiecare speranţă şi cuvânt, tot mai mult. Mă scufund.

Pot da naştere la mii de situaţii, o pot face să râdă, să plângă, să-şi smulgă părul, să mă lovească, să mă alunge, să nu mă mai iubească, dar nu pot cu niciun chip scăpa. Am încercat, ne-am certat, am fugit prin câmpul plin de maci, am înghiţit toate pastilele de pe al treilea sertar din dulăpiorul ei de baie, am trecut lama cuţitului prin mâinile mele. Am strigat, m-am zbătut, am căzut în genunchi, am implorat.

Fără să cunosc de când, încearcă să se aştearnă indiferentă acceptarea, dar nu poate. Gândurile refuză să mi se potolească şi continuă zadarnic să se străduiască. Ea se ridică. Ah, mi-am promis că n-am s-o mai pierd din ochi, c-am să mă încred orbeşte în această viaţă şi c-am să-mi petrec întreaga zi uitându-mă la ea. Însă absent, cu privirea pierdută, şi de astă dată am încercat. Să evadez. Dacă tac o să-şi treacă mâna prin părul meu şi-o să mă sărute pe tâmple. Dacă îi vorbesc o să mă asculte atentă, iar după ce am să termin o să plece să picteze. Niciodată nu m-a lăsat să văd măcar şi pentr-un moment acest ultim tablou, însă astăzi, astăzi am de gând să-l descopăr. Îl ascunde… Ca să mă protejeze, îmi zice. Îşi trece degetele răsfirate prin părul meu şi-mi sărută tâmplele. Mă ridic şi-o prind de mână. Îi simt pulsul cald şi mă-ntreb cum de nu-şi aminteşte. Vreau s-o reţin, s-o ţin strâns la piept, să plâng, să zbier. Să-mi iau adio. Oricât aş încerca nu pot nega că de la o vreme zilele au devenit false şi fade. Fiecare-n sinea ei e un sfârşit. Sfâşiat de aerul rece-al dimineţii, hulit de adierea vântului prin frunzele diafane, frânt, profanat, nedorit. Un tremur frivol îi străbate trupul, îl simt, îl ştiu. Mă întreabă îngrijorată ce-i cu mine. Nimic, îi răspund, nimic. Nu e nevoie să mai afle, oricum mâine nu-şi va mai aduce aminte. Nu mai vreau să-i văd lacrimile alergându-i pe obraji. O asigur că totul va fi bine, iar ea se retrage pentru a-şi relua munca inutilă. Se observă pe chipul ei obosit că n-a dormit nopţi.

Stau rezemat incomod de perete şi privesc plictisit punctele ce apar şi dispar cu regularitate pe ecranul televizorului. În curând pe pervaz se va aşeza o turturică şi va ciuguli clătinând din cap firimiturile prea mari de pâine. Apoi o alta i se va alătura. Aş putea reciti cărţile din bibliotecă sau foile din dormitor sau mă pot strădui să-mi reamintesc ceva, orice. Nu ştiu cine sunt, iar uneori o întreb râzând, mimând luciditatea. Ori nebunia. Însă de fiecare dată îmi aruncă o privire plină de reproş, de parcă ar crede că o pun la încercare. Îmi zâmbeşte nesigură şi-mi răspunde vag. N-am să insist. Am să aştept în schimb momentul în care se va duce la fântână şi-am să mă furişez în atelier. Doar asta mi-a mai rămas de făcut, chiar dacă înseamnă trădare. Mi-a explicat cât se poate de clar. Dar totuşi… e ultimul lucru. Singurul lucru.

Mai sunt 34 de minute, 21, 14, 7, 3. Mă ascund şi ascult cum se îndepărtează. Totul e la fel ca înainte, apoi pătrund în urma ei în cameră. Pensulele şi culorile sunt uscate. Cu un gest nesigur dau pânza la o parte. E un tablou ce nu se asemănă deloc cu celelalte. E aproape terminat, doar câteva retuşuri lipsesc ca să fie gata. L-aş putea isprăvi chiar eu, acum, ea oricum nu are s-o facă niciodată. Mă uit atent la decorul foarte detaliat şi remarc că este vorba de sufrageria acestei case, exact în felul în care-o ştiu, cu o mică excepţie, excepţie care capătă în mintea consistenţa unui amănunt esenţial. Definitoriu. Lângă fereastră este o maşinărie ciudată, maşinărie pe care nu cred că am mai văzut-o vreodată. Pe canapea sunt eu, iar ea este lângă mine. Pe fotoliu este un om ceva mai mic. Un om mic. Un copil… fără să-l fi rostit înainte cuvântul mi-a venit pur şi simplu în minte. Lângă uşă, gata să intre sau să iasă, un bărbat cu o faţă foarte ridată. Ce semnifică toate astea? Ce înseamnă? Nu-mi explic, dar privesc fascinat acea maşinărie. Îmi trec mâinile peste suprafaţa ei zgrunţuroasă încercând să desluşesc din trecerea pensulei peste pânză amănunte ce-mi scapă. Îmi pare într-un fel, într-un fel ciudat, familiară. Cunosc toate acestea… Sunt amintiri pe care am încercat să le reprim. Pe care le-am ascuns în adâncul minţii mele, le-am îngropat acolo acoperindu-le cu noi şi noi imagini, cu zile, cuvinte, strădanii şi certuri inutile. Acopăr înfricoşat tabloul şi mă retrag, sperând că ea are să revină. Dau ocol camerei, mă prefac că nu s-a întâmplat nimic, încerc să mănânc legumele ce-au rămas pe masă, apoi ies plângând afară. O caut, o strig, alerg înnebunit. Mă întorc abia respirând. A trebuit să ştiu, să-mi încalc cuvântul, s-o trădez! Disperarea pluteşte în aer, un aer tot mai dens şi mai vâscos. Ce-am făcut?

Toate acestea s-au petrecut ieri. Ştiu pentru că le-am însemnat pe o foaie de hârtie. De cum am deschis ochii am remarcat că ceva e diferit, însă nu-mi puteam da cu siguranţă seama ce anume. Am realizat doar când m-am uitat la ceva. Era 8:49. Îmi muşc pumnii, mă frământ, reiau căutările deşi ştiu prea bine că n-am s-o mai văd vreodată. Sunt singur, prizonier al unei alte zile. Ah, cât mi-aş dori s-o revăd. Mă străduiesc să-mi amintesc ce-am făcut cu maşinăria, dar nu pot, iar neputinţa asta mă sugrumă, mă doboară, mă condamnă.

Am vrut să-i termin tabloul, însă am constatat că-i neînceput. Alb. Fără să stau prea mult pe gânduri am luat o frânghie şi m-am spânzurat de copac.

Asta a fost ieri. Azi o să-mi sfărâm degetele. Vreau să simt durerea faptei mele, să cunosc vina pe care-o port. Să înţeleg pierderea. De abia de mâine începe eternitatea.

buni şi activi 4

Prin intermediul topului de faţă doresc să stabilesc o diferenţiere a autorilor care au publicat în anul 2012 în revistele Suspans, Nautilus, SRSFF, Helion Online, Gazeta SF şi Revista de Suspans în funcţie de numărul, dar mai ales de calitatea, lucrărilor scrise. A nu se înţelege prin calitate vreun soi de recunoaştere oficială sau unanimă, ci părerea mea cu privire la prozele respective, ţinând cont de stil, originalitate, lexic, structurarea ideilor ş.a.m.d. Pentru că topul se referă la autori ca semnatari ai mai multor texte, sunt luaţi în considerare doar cei care au publicat două sau mai multe povestiri scurte în intervalul 1 ianuarie 2012 – 31 decembrie 2012. Numărul acestora se ridică la 59, nouă dintre ei fiind lăsaţi pe dinafară. În cazul scriitorilor care au debutat în volum (12 la număr, după socoteala mea), mă voi abţine de a le comenta evoluţia, menţionându-le, din motive obiective, doar poziţia în prezentul top. Mă tem de orgolii rănite şi reacţii violente. Dacă, însă, doresc să mă opresc şi asupra lor, n-au decât să-mi menţioneze acest lucru.

Am luat în considerarea numărul prozelor publicate, calitatea lor, precum şi revistele în care au apărut, autorii fiind notaţi în plus dacă au publicat în mai multe reviste.

 

Astăzi locurile 20-11

 

20. Eugen Lenghel, cu povestirile Noxigen 17.95 şi De Sânziene ,prima publicată în SRSFF, cea din urmă în Nautilus. 

 

19. Teo Tucan, cu povestirile Teroarea din ceaţă, Sub semnul colţilor, şi Pânza vie, primele două publica în Gazeta SF, cea din urmă în Suspans. Un alt autor care a făcut de-a lungul anului 2012 progrese însemnate. Povestirile dânsului sunt întunecate şi de cele mai multe ori tragice. Autorul şi cum să dozeze stilul şi pe ce anume să pună accent. La capitolul originalitate, cred însă că ar mai trebui lucrat.

 

18. Ben Ami, cu povestirile Probabilitatea fiBANară şi Te iubesc, dar acum mori, scârbo, cea dintâi publicată în revista SRSFF, cea din urmă în Gazeta SF.

 

17. Daniel Barbu, cu povestirile Frizeria universală, Puzzle şi Traversarea, primele două apărute în SRSFF, cea din urmă în Gazeta SF. Un alt autor care nu duce lipsă de idei şi care ştie cum anume să le aştearnă pe hârtie. Prozele sale sunt bine scrise şi te atrag încă de la primele cuvinte, momindu-te într-un univers guvernat parcă de alte reguli. Dintre cele trei, Puzzle mi s-a părut mai slăbuţă.

 

16. Claudia Gehl, cu prozele Astronautul imposibil, Particula lui Bohnem, şi Minunata incertitudine a unui sentiment familiar, toate trei apărute în revista Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy. Dacă-n primele două autoarea nu şi-a valorificat ideile la adevăratul său potenţial, stilul neimpresionând prin nimic, iar frazele nefiind suficient de atent finisate, în cea din urmă elementele prozei s-au găsit într-o perfectă armonie. Sfatul meu este să continue să scrie povestire cel puţin la fel de bune ca Minunata incertitudine a unui sentiment familiar.

 

15. Raluca Băceanu, cu prozele Demonul iubirii, Uscăţivul, Renaşterea, Dictatura raţiunii, filosofia morţii, Basmul pe dos şi Proprietarul, primele două apărute în Gazeta SF, următoarele trei în Suspans, iar ultima în Revista de Suspans.

 

14. Eugen Ovidiu Chirovici, cu prozele Semper Fi, Ceva trebuie să se întâmple, Oraşul de granit şi Accidentul, toate publicate în revista Suspans.

 

13. Andrei Gaceff, cu prozele Poartă-te frumos cu Julia, Locuiesc mai departe cu ai mei, Ziua şi locul primului refuz şi Astronotus, schimb ochelarii, publicate, în ordinea apariţiei lor, în Nautilus, Suspans, Nautilus şi Revista de Suspans. Andrei Gaceff reuşeşte prin scrierile sale să creeze un univers aparte, prezentându-se o lume din care lipsesc o mulţime de elemente pentru a se face pe deplin înţeleasă. Stilul abordat este cât se poate de bun, tema remânând să fie judecată de fiecare în parte.

 

12. Mircea Liviu Goga, cu prozele Întoarcerea acasă, Învăţătorul şi Noapte cu vampir şi steag, toate apărute în revista Nautilus.

 

11. Sergiu Someşan, cu prozele Mica mea contribuţie la sfârşitul lumii, Planeta ieftină, Întâlnire cu dragonul şi  Eu sunt Gică, una apărută în Helion Online, celelalte în Gazeta SF.

 

culoarea diferită semnalează cel mai reuşit text al fiecărui autor.

Cei mai buni şi activi 2

Prin intermediul topului de faţă doresc să stabilesc o diferenţiere a autorilor care au publicat în anul 2012 în revistele Suspans, Nautilus, SRSFF, Helion Online, Gazeta SF şi Revista de Suspans în funcţie de numărul, dar mai ales de calitatea, lucrărilor scrise. A nu se înţelege prin calitate vreun soi de recunoaştere oficială sau unanimă, ci părerea mea cu privire la prozele respective, ţinând cont de stil, originalitate, lexic, structurarea ideilor ş.a.m.d. Pentru că topul se referă la autori ca semnatari ai mai multor texte, sunt luaţi în considerare doar cei care au publicat două sau mai multe povestiri scurte în intervalul 1 ianuarie 2012 – 31 decembrie 2012. Numărul acestora se ridică la 59, nouă dintre ei fiind lăsaţi pe dinafară. În cazul scriitorilor care au debutat în volum (12 la număr, după socoteala mea), mă voi abţine de a le comenta evoluţia, menţionându-le, din motive obiective, doar poziţia în prezentul top. Mă tem de orgolii rănite şi reacţii violente. Dacă, însă, doresc să mă opresc şi asupra lor, n-au decât să-mi menţioneze acest lucru.

Am luat în considerarea numărul prozelor publicate, calitatea lor, precum şi revistele în care au apărut, autorii fiind notaţi în plus dacă au publicat în mai multe reviste.

 

Astăzi locurile 40-31

 

40. Ioana Vişan, cu povestirile O oră de iubire, Seminţe de înţelepciune, Afacerea secolului şi Printre heliotropi şi zâmbete, primele trei publicate în Nautilus, iar cea din urmă în Suspans. De obicei Ioana Vişan scrie bine, lucru pentru care ar fi fost normal să se situeze în prima jumătate a clasamentului, doar că povestirile publicate anul trecut de dânsa nu par a se fi ridicat la valoarea aşteptată. Stilul este oarecum indecis, la fel şi tema, rotindu-se atât de mult în jurul unui idei încât aceasta îşi pierde din potenţial, impactul ei diminuându-se vizibil. Sper să-şi revină şi să vină cu texte mai bine structurate.

 

39. Florentin Haidamac, cu povestirile Tetragrammatom, Leacul, Graviton, Cardinalul, spionul şi pipiţele,  Olympus Mons, Jack Vindecătorul, şi Agnus Dei, toate, cu excepţia uneia, publicate în Gazeta SF. Dacă autorul a început anul destul de bine, undeva pe la jumătatea lui s-a pierdut, introducând în povestirile sale un personaj greu de digerat (imperfectibil, arogant, misogin, fudul etc). Sfatul meu este să rămână la prozele science-fiction şi să renunţe la tipologia personajului mai sus amintit, separând prozele fantastice ori detectiviste de cele umoristice. Amestecate iese o varză. De remarcat dedicaţia şi plăcerea cu care scrie.

38. Andra Pavel, cu povestirile O crimă închipuită, Folosită drept bilet de trecere, Offline – mai sigur?, Mărgelele verzi şi Obsesie codificată, apărute în Suspans, respectiv Revista de Suspans. Asemenea lui Florentin Haidamac, Andra Pavel a început bine anul, primele două povestiri ale dânsei stând drept mărturie pentru acest lucru, însă după aceea scrierile au început să-i devină clişeice şi previzibile, urmând parcă un anumit şablon. Ar trebui să pună mai multe emoţii şi sentimente într-o povestire, să o încarce de sensuri, ultimele proze publicate de dânsa părându-mi-se superficiale.

 

37. George Arion, cu povestirile Crime by Skype şi A doua moarte a domnului Michael Conrad, prima publicată în Suspans, cealaltă în Revista de Suspans.

 

36. Lena Kart, cu prozele Insula Gaunilor şi Un crâmpei de lumină, cea dintâi publicată în Suspans, cea din urmă în Revista de Suspans. După ce am citit prima povestire menţionată, mă aşteptam la ceva mai mult din partea dânsei, însă Un crâmpei de lumină mi s-a la fel de slabă pe cât de interesantă mi s-a părut Insula Gaunilor. Se vede că Lena Kart are potenţial şi că ştie cum să-şi pună în valoare ideile, problema constă însă chiar în aceste idei. Ar trebui să le aleagă mai cu grijă şi să se dezbare de obiceiul de-a scrie texte facile.

 

35. Dragomir Victor-Nicuşor, cu prozele Din legendele lui Rhoor, Realitax prime,  Făt-Bionic şi Ileana-Androida, Călătorul intergalactic, Dominator, Războiul raselor, Echilibratorii, Charis şi Eleos, Haliotiss şi Închisoarea roboţilor, publicate în SRSFF, Gazeta SF şi Nautilus. În pofida prolificităţii sale, autorul este prea versatil, venind cu texte a căror calitate variază destul de mult. Cred că Dragomir Victor-Nicuşor nu îşi dă seama care texte sunt reuşite ori cum ar trebui să fie pentru a fi considerate reuşite, altfel nu-mi explic situaţia. De remarcat abundenţa ideilor, multe dintre ele cu adevărat interesante. Dacă s-ar pricepe mai bine să le pună în valoare, ce texte ar ieşi…

 

34. Victor Ovidiu Rusu, cu prozele Poveste şi Olga, ambele publicate în Gazeta SF. Lucrările semnate de dânsul au mesaj, sunt sensibile, însă prea simple, şi cu un aer vetust, dat în principal de felul în care sunt scrise. Adică din pricina stilului.  Liniaritatea firului epic le face să devină previzibile, autorul mergând direct la ţintă. I-aş sugera să încerce să scrie şi povestiri cu acţiuni care să se desfăşoare ceva mai rapid şi, de asemenea, să se străduiască să mărească orizontul de aşteptare al cititorului.

 

33. Teodora Matei, cu prozele Aripile Mândriei şi Leo şi Foxy, prima publicată în SRSFF, cea de-a doua în Nautilus. Teodora Matei a semnat, de asemenea, şi foiletonul Stăpânul Castelului, un roman cât se poate de reuşit, însă, din păcate, nu-l putem lua în considerare în elaborarea acestui top care se adresează strict prozelor scurte. Aici autoarea pare a avea ceva probleme, în prima dintre ele pierzându-se în abstractizări, iar în cea din urmă abordând un text a cărui miză nu se ridică la nivelul scriituri. Povestirile semnate de dânsa sunt sensibile, stilul îngrijit, iar de curând am citit în Nautilus una şi mai reuşită, ceea ce înseamnă că autoarea face progrese. Sfatul meu: să scrie în continuare.

 

32. Radu Ilarion Munteanu, cu prozele Looking for a job şi Crăciunul Renatei, ambele apărute în revista Suspans.

 

31. Karel Cispic, cu prozele Clipa, Păpuşarii, Alb, Mina, Calac, Iunie, Zbor, Întâlnirea, Bodo, De Halloween, Circari, publicate în Suspans şi în Revista de Suspans. Luate individual, prozele sunt destul de bune, însă într-un volum l-ar plictisi de moarte pe cititor şi asta din pricina elementelor pe care le au în comun: încep la fel, au într 1.000 şi 1.500 de cuvinte, structura lor este aproape identică ş.a.m.d. Fără inovaţii, mă tem că o să rămâne fără cititori. Sfatul meu este să mai diversifice.

culoarea diferită semnalează cel mai reuşit text al fiecărui autor.

Cele mai bune proze scurte din 2012

Este vorba de o listă ce cuprinde cele mai bune 100 de povetiri scurte pe care le-am citit şi comentat în anul ce tocmai s-a încheiat. Textele reprezintă aproximativ o treime din numărul total de proze scurte publicate în 2012 (nu mai puţin de 303) în revistele: Gazeta SF, Nautilus, Suspans, SRSFF, Revista de Suspans şi Helion Online. În alcătuirea acestui clasament nu am luat în considerare foiletoanele ori fragmentele şi nici cele cinci povestiri scurte pe care nu le-am comentat din varii motive la vremea lor.

Iată clasamentul:

1. “Bumerangul lui Zeeler” de Marian Dumitraşcu

2. “Înainte să putrezească totul“ de Felix Tzele

3. “Homunculi de lut” de Gheorghe Recheşan

4. “Însângerată, luna” de Oliviu Crâznic

5. “Mica mea contribuţie la sfârşitul lumii“ de Sergiu Someşan

6. “Pentru toate comorile iadului” de Cătălina Fometici

7. “Bătrânul care şi-a uitat numele” de Paul Tudor

8. “Tester” de Diana Alzner

9. “Tâlharul” de Adrian Sand

10. “Lumină dublă” de Ovidiu Bufnilă

11. “Omul cu şobolani sub piele” de Alexandra Niculae

12. “Învăţătorul” de Mircea Liviu Goga

13, “Chipul Euridicei”, de Cătălina Fometici

14. “Taxidermistul” de Felix Tzele

15. “It’s a long way to Katmandu” de Gheorghe Recheşan

16. “Omul de dincolo” de Mihai Hafia Traistă

17. “Praf scânteietor şi filamente” de Diana Alzner

18. “Phaedra” de Cătălina Fometici

19. “Femeia în mov” de Mihai Hafia Traistă

20. “Minunata incertitudine a unui sentiment familiar” de Claudia Gehl

21. “Zburătorul şi Contele Muscă“ de Alexandra Niculae

22. “Sus, într-o cameră de hotel“ de Florin Irimia

23. “Darul” de Adrian Sand

24 ”E ziua judecăţii de apoi” de George Ceauşu

25. “Susurul tăcerii” de Ioana-Cătălina Dorojan

26. “Secretul domnului Wally“ de Teodora Gheorghe

27. “Pielea ta ca păcatul…” de Alexandra Niculae

28. “Cealaltă dintre gheţuri” de Cătălina Fometici

29. “Baba Docă” de Dan Moldovan

30. “Ferma” de Diana Alzner

31. “Dracul din Bucegi” de Cătălina Fometici

32. “Dindin şi cartea fermecată” de Aurel Cărăşel

33. “Dincolo de umbre” de Cătălina Fometici

34. “Astronotus, schimb ochelarii“ de Andrei Gaceff

35. “O crimă închipuită” de Andra Pavel

36. “Noxigen 17.95” de Eugen Lenghel

37. “Poveste despre iarba fiarelor” de Aurel Cărăşel

38. “Cei care gonesc cu vântul” de Alexandra Niculae

39. “Folosită drept bilet de trecere” de Andra Pavel

40. “Gheţurile Marelui Nord” de Cătălina Fometici

41. “Povestea lui Florea Înfloritul de pe tărâmul florilor” de Aurel Cărăşel

42. “Tinereţe fără bătrâneţe” de Aurel Cărăşel

43. “Povestea lui Alb Împărat şi a fântânilor cu apa-vie” de Aurel Cărăşel

44. “Cel mai vesel bărbat de pe pământ” de Antuza Genescu

45. “Furia de piatră” de Alexandra Niculae

46. “Ziua în care Sfinxul a vorbit“ de Nicolette Orghidan

47. “Jertfă pentru marea liniştită” de Cătălina Fometici

48. “Fericitul viitor” de Balin Feri

49. “Scrum” de A.R. Deleanu

50. “Turnul” de Adrian Sand

51. “Agnus Dei” de Florentin Ionuţ Haidamac

52. “Povestea Soarelui şi a Lunii“ de Aurel Cărăşel

53. “Demonul iubirii” de Raluca Băceanu

54. “Pelerina” de Diana Alzner

55. “Traversarea” de Daniel Barbu

56. “În urma lor, doar flăcările…” de Cătălina Fometici

57. “Sub semnul colţilor” de Teo Tucan

58. “Te vei înălţa în adâncuri, te vei coborî în ceruri” de Florian Nan

59. “Trenul umbrelor” de A.R. Deleanu

60. “Semper Fi” de Eugen Ovidiu Chirovici

61. “În numele lui Whitman” de Ştefan Bolea

62. “Realitax prime” de Dragomir Victor Nicuşor

63. “Fantasma eternităţii” de Paul D. Adrian

64. “Spune-mi Abadon” de James R. Blaisse

65. “Crime by Skype” de George Arion

66. “Kill” de Veronica Mircea

67. “Podul viselor pierdute” de Manuela Moroşanu

68. “Duel” de Marcel Gherman

69. “În zori, pădurea era albastră” de Cătălinei Fometici

70. “Noapte cu vampir şi steag” de Mircea Liviu Goga

71. “Insula Gaunilor” de Lena Kart

72. “Ziua şi locul primului refuz” de Andrei Gaceff

73. “Frizeria universală” de Daniel Barbu

74. ”Memoriile lui Odamar” de Andra Spirescu şi Mihai Perşinaru

75. “Deus” de Alexandru Neagru

76. “Pilotul” de Anişoara Peţa

77. “Incompletitudine” de Cătălin Cofaru

78. “O oră de iubire” de Ioana Vişan

79. “Raniţa de soldat” de Mihai Hafia Traistă

80. “Particula lui Bohnem” de Claudia Gehl

81. “Accidentul” de Eugen Ovidiu Chirovici

82. “Dictatura raţiunii, filosofia morţii” de Raluca Băceanu

83. “Oracolul” de Eugen Cadaru

84. “Infinitul finit, finitul infinit şi alte dureri de cap” de Mircea Nanu-Muntean

85. “În oglindă” de Alexandru Şchiopu

86. “Dacă Adam n-ar fi muşcat din măr” de Mircea Boboc

87. “Raze strâmbe” de Alexandra Niculae

88. “Poveste” de Victor Ovidiu Rusu

89. ”Ambotros” de Adrian Chifu

90. “Pânza vie“ de Teo Tucan

91. “Ultimul tablou“ de Cristian Lisandru

92. “Periuţa, bat-o vina” de Ioana Vişan

93. “Locuiesc mai departe cu ai mei” de Andrei Gaceff

94. “Looking for a job” de Radu Ilarion Munteanu

95. “Supravieţuitorul” de Alexandra Niculae

96. “Dominator, Războiul raselor” de Victor-Nicuşor Dragomir

97. “Livia” de Alin Dărângă

98. “Asediul realităţii” de Andrei Nicolae Zorila

99. “Uniţi în moarte” de Aurelia Chircu

100. “Nopţi în tenebre: Ecouri din trecut”, de Paul D. Adrian

Scriptorium

Din numărul viitor al revistei Gazeta SF. Sinopsis:

Nautilus

 

Luna aceasta revista Nautilus ne propune spre lectură nu mai puţin de şase proze (număr aflat în creştere, după ce luna trecută ne-a delectat cu cinci proze, iar acum două luni cu patru). După cum ne-a obişnuit, primul text este şi de această dată un basm semnat de Aurel Cărăşel, iar ultimul, trecut la rubrica Multivers,o povestire ce poartă o dublă semnătură: a Andrei Spirescu şi a lui Mihai Perşinaru. Faţă de povestirile publicate de cei doi autori în numele anterioare ale revistei, cea de faţă pare desăvârşită, atmosfera sumbră îmbinându-se perfect cu acţiunea onirică. De remarcat este şi straniul text al lui Cătălin Cofaru, Incompletitudine. Deşi autorul riscă în anumite momente să-l lase pe cititor pe dinafară, textul de faţă este unul de valoare, informaţiile prezentate cu zgârcenie lăsând loc multor interpretări, fără a afecta în vreun fel scheletul acţiunii. Următoarea proză, Jurnalul sfârşitului, de Alexandru Dan, pare mai degrabă o parabolă a societăţii actuale decât un text science-fiction. La sfârşit trebuie să ne luăm adio de la foiletonul Teodorei Matei, o autoare ce ne-a încântat vreme de opt luni de zile cu o povestire pe cât de interesantă pe atât de bine scrisă, şi să ne pregătim pentru un nou foileton, un space-opera deosebit de incitant, după cum se prezintă până acum, semnat de Aurel Cărăşel, semnatarul basmului care-a deschis şirul prozelor din acest număr al revistei Nautilus. Un număr bogat şi o ofertă diversă.

Suspans

 

Revista Suspans nu ne oferă luna aceasta nicio povestire spre lectură. Zero, nothing, nada, vizitaţi concurenţa, vă rugăm.

Revista de Suspans

 

Deşi ceva mai săracă-n proze faţă de primul număr, Revista de Suspans rămâne şi luna aceasta fruntaşă-n privinţa cantităţii, dar şi a calităţii textelor publicate, primele două povestiri prezente între paginile sale virtuale atrăgându-mi în mod special atenţia. Dacă-n Omul cu şobolani sub piele, stilul dezinvolt şi plin de naturaleţe face din text o proză reuşită, în proza semnată de Felix Tzele, Înainte să putrezească totul, stilul şi acţiunea se află-ntr-un echilibru perfect, autorul prezentându-ne o proză cum arar întâlnim în revistele din România. Şi spunându-vă lucrul acesta, vă invit să o lecturaţi, garantându-vă că nu o să regretaţi. Despre celelalte texte prezente în cel de-al doilea număr al Revistei de Suspans nu pot spune că sunt slabe, însă după ce le-am citit pe primele două aşteptările-mi fură mult elevate. Astfel, Clepsidra îmi pare prea statică, De Halloween prea simplă, Flash neterminată, Păpuşa previzibilă, iar schiţele umoristice ale lui Iulian Sârbu insuficient de amuzante. Cred că, pentru a nu ni se deforma percepţia asupra celorlalte texte şi a trăi lectura la intensitatea ei, cele mai bune texte ar trebui publicate ultimele. Însă, dată fiind vastitatea ofertei din acest număr (la prozele de faţă adăugându-se o mulţime de fragmente de varii dimensiuni), sunt sigur că fiecare cititor va găsi ceva care să-i placă. Şi nu neapărat aceleaşi texte care mi-au plăcut mie. 

Radar

Din numărul pe noiembrie al revistei Nautilus. Sinopsis:

 

SRSFF

 

Luna aceasta, revista Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy ne prezintă nu mai puţin de şapte proze, un număr aproape dublu faţă de numărul prozelor publicate în această revistă luna trecută. Cu toate că textele de faţă variază destul de mult în ceea ce priveşte temele abordate, un lucru par să aibă în comun: originalitatea. Majoritatea lor se înscriu în genul science-fiction, doar două abătându-se de la această regulă: Dimineţile unui băiat cuminte şi Urmele paşilor ei, cea dintâi fiind înţesată de cuvinte greşit ortografiate, iar cea din urmă părându-mi-se neinteresantă. La capătul opus întâlnim, desigur, Celălalt capăt, un text echilibrat şi bine scris până spre final, precum şi Exodul, o proză interesantă şi, pentru ce şi-a dorit autorul, bine aşternută pe hârtie. Pe undeva pe la mijlocul dintre cele două extreme se află celelalte trei texte, acestea, în pofida temelor captivante pe care le redau, păcătuind în ceea ce priveşte exprimarea (Astronautul imposibil) ori compoziţia (Charis şi Eleos şi O mie de ani). Dând dovadă de puţină maliţiozitate şi exagerând voit, aş putea spune că autorii care au idei nu prea ştiu cum să le valorifice, iar cei care ştiu cum s-o facă n-au ce.

 

Gazeta SF

 

 

În numărul 21, Gazeta SF ne aşteptă cu 7 texte, dintre care cel mai bun îmi pare a fi cel semnat de Forentin Ionuţ Haidamac, autorul reuşind să ne surprindă luna aceasta cu o povestire de-o indubitabilă valoare (La mai mare!). De remarcat sunt şi textele semnate de Sergiu Someşan, Mircea Nanu-Muntean şi Ovidiu Bufnilă, cel dintâi încântându-ne printr-o schimbare reuşită de perspectivă, iar cei din urmă printr-un stil plăcut şi fluid. Nici textele semnate de Marcel Gherman şi Alexandra Niculae nu sunt de lepădat. Din păcate nu acelaşi lucru îl putem spune despre proza Elenei Potocean, autoarea părând mai mult că experimentează decât că ne prezintă o operă de maturitate. Însă timp pentru a se perfecţiona este destul. La final, ce le-aş putea sugera autorilor care publică-n Gazeta SF, şi-n special celor aflaţi la început de drum, este să fie mai îndrăzneţi, mai imaginativi şi mai incisivi, aşa cum a făcut-o-n acest număr Florentin Ionuţ Haidamac. În ceea ce priveşte stilul, nu aveţi de ce să vă îngrijoraţi, îl mânuiţi deja.

 

Helion SF

 

Helion Online ne încântă în cel de-al 25-lea număr al său două proze diametral opuse, atât în ceea ce priveşte atmosfera, cât şi mesajul pe care-l poartă. Dacă Zână are alura unui basm, limbajul fiind zglobiu şi vesel, Ambotros este o proză întunecată, dar foarte bine motivată şi ancorată în realitate, care atrage şi care ţi se întipăreşte în minte.

Radar

din numărul viitor al revistei Nautilus:

Gazeta SF

În numărul de luna aceasta al Gazetei SF ne aşteptă nu mai puţin de 7 texte de diferite facturi şi dimensiuni. Dintre aceste remarcăm originala poveste a lui Sergiu Someşan cu privire la sfârşitul lumii, precum şi textul lui Alexandru Neagu, Deus. Nici povestea lui Andrei Daniel Dascăl nu este de lepădat, autorul prezentându-ne o poveste onirică bine scrisă. Tema predilectă a lunii pare a fi sfârşitul lumii, aceasta regăsindu-se, sub o formă sau alta, în trei dintre textele prezente în acest număr al Gazetei SF. Trebuie să notăm, de asemenea, şi miriadele de greşeli prezente-n textul Strip Tease, acesta necesitând o periere atentă înainte de-a fi publicat. 

SRSFF

Luna aceasta, revista Societăţii Române de Science şi Fantasy ne prezintă patru proze extrem de diverse din punctul de vedere al temelor abordate. Astfel, dacă în Puzzle avem de-a face cu o experienţă stranie şi imposibil de explicat din punctul de vedere al personajului principal, Şobolanul ne implică într-o luptă futuristă purtată pe meleaguri autohtone, În oglindă ni se prezintă un om mărunt obsedat de jocuri video, iar Arborele şi veninul ne descrie o poveste la scală galactică. Din punct de vedere calitativ se evidenţiază nuvela lui Alexandru Şchiopu, evoluţia acestuia de la o lună la altă şi alta fiind vizibilă, la capătul opus fiind textul Teodorei Criş, presărat cu tot felul de cuvinte greşit ortografiate.

Helion SF

Nici Helion Online nu se lasă mai prejos şi ne prezintă trei povestiri diferite atât prin prisma tematicii cât şi a stilului, Dacă în E ziua judecăţii de apoi avem de-a face cu un text filosofic şi absurd totodată, bine condus din condei, Strania poveste a Aurorei Luinda şi a biografului ei nu pare să impresioneze, povestirea fiind una ternă şi prea puţin interesantă. La final, Sergiu Someşan, prezent luna aceasta şi între paginile virtuale ale Gazetei SF, ne încântă cu un nou text care are ca temă sfârşitul lumii. 

Michael Haulică – Povestiri fantastice

              De curând apărut pe Amazon, în format on-line, volumul “Povestiri fantastice de Michael Haulică reuneşte nu mai puţin de 37 de texte apărute iniţial în alte trei cărţi aparţinând aceluiaşi autor (“Madia Mangalena”, 1999; “Despre singurătate şi îngeri”, 2001; “Aşteptând-o pe Sara”, 2005).

 

                “Madia Mangalena” reuneşte 21 de povestiri (scrise în decursul a zece ani, dacă nu mă înşel, din 1985 şi până în 1995) cu o vădită nuanţă de cyber-punk, deşi nu m-aş grăbi să le cataloghez, fiecare fiind în sinea ei o lume aparte în care se îmbină nenumărate teme. Frapând încă de la început, autorul reuşeşte o prefacere aproape totală a limbajului, izbutind să facă din el nu doar un simplu mijloc prin care se poate transmite informaţia, ci o parte integrantă a acesteia, adăugând astfel povestirilor o cursivitate aproape poetică şi făcând din ele o lectură deosebit de facilă. Cel puţin în ceea ce priveşte rapiditatea şi lejeritate cu care pot fi parcurse, pentru că în privinţa sensurilor treaba este ceva mai complicată, acestea fiind structurate, asemenea jocurilor pe calculator, pe mai multe nivele. Nu degeaba am pomenit de jocurile pe calculator, ele apar de multe ori prin prozele acestui volum, insinuând o lume oarecum absurdă şi reliefând o viziune asupra viitorului (viitor faţă de momentul în care au fost scrise, când nu se inventase încă internetul) uneori foarte apropiată de realitatea zilelor noastre, iar alteori atât de îndepărtată încât povestirile par fragmentele unor realităţi alternative (la baza cărora ar putea sta, de pildă, unele programe de calculator, ori o inteligenţă artificială).

                Asemenea limbajului, şi relaţiile dintre personaje sunt deformate şi redefinite, la fel şi stratificarea socială. Apar polisuri post apocaliptice, staţii orbitale, planete îndepărtate, toate dublate de atotprezentele simulări computerizate ce îţi sădesc în minte îndoiala. Însăşi esenţa realităţii este redefinită, fără ca totuşi autorul să dea un răspuns clar, palpabil. Totul se preface, iar schimbarea stă la baza tuturor lucrurilor.

               Povestirile se leagă bine între ele şi ajung să se completeaze, împrumutând una alta alteia din caracteristici: anotimpul de praf (care mie mi s-a întipărit puternic în minte) revine obsedant, ca o forţă distructivă ce o să măture într-un final totul şi o să reducă o lume întreagă la întinderi nesfârşite de pământ, nisip şi pietre. O altă temă recurentă este cea a contactului interrasial şi în special a sexualităţii, un subiect explorat cu delicateţe şi sensibilitate, ajungând să fie chiar şi pe gustul unui pudibond ca mine.

               Bine dozate şi încă şi mai bine spuse, poveştile ţi se înfiripă-n minte şi îţi acaparează simţurile, iar tu, ca cititor, ajungi să le trăieşti, să le vezi, să le crezi…

               Recomand tuturor cartea, sigur fiind că poate satisface toate gusturile.

(va urma)

Michael Haulică – Povestiri fantastice

         Michael Haulică, una dintre cele mai proeminente personalităţi ale literaturii SF româneşti şi contemporane, lansează în format e-book, pe site-ul Amazon, cartea Povestiri Fantastice (apărută pe hârtie la editura Millennium). Volumul conţine cele mai bune povestiri (34 la număr) ale autorului, fiind, astfel, un Best Of.

 

Mai multe detalii pe site-ul Galileo Online.