Posts tagged ‘povestiri’

Gao Xingjian – Cumpărând o undiţă pentru bunicul meu

   Despre autor:

    Gao Xingjian este un poet, romancier, dramaturg, critic, regizor, pictor şi traducător, care s-a născut pe 4 ianuarie 1940 în China, iar la sfârşitul anilor ’80 a emigrat în Franţa. În 1998 a obţinut cetăţenia franceză, iar doi ani mai târziu i-a fost decernat, din partea comitetului suedez, Premiul Nobel pentru Literatură. Din pricina criticilor aduse guvernului chinez şi asocierii cu protestele din piaţa Tiangjin, toate operele i-au fost interzise în China. Este cunoscut în principal pentru dramele sale absurde, dar şi pentru romanele şi povestirile pe care le-a scris. Dintre cele mai importante enumăr: Muntele sufletului (Soul Mountain), Biblia unui om (One Man’s Bible) şi Celălalt ţărm (The Other Shore).

.

Rezumat:

Cumpărând o undiţă pentru bunicul meu este o colecţie de povestiri scurte (mai precis la număr: Templul, Parcul, Crampa, Accidentul, Cumpărând o undiţă pentru bunicul meu, Într-o clipită) care au fost publicate în intervalul 1986-1990 şi au fost traduse pentru prima oară în engleză în 2004. În aceste povestiri Gao Xingjian abordează mai multe stiluri, mergând de la cel vesel şi uşor umoristic prezent în Templul (o proză la persoana întâi care are ca personaje principale doi tineri de curând căsătoriţi porniţi într-o escapadă în aer liber) şi până la cel sobru şi tragic în Crampa (povestea unui înotător ieşit în larg care are parte de-o colică de toată frumuseţea) ori Accidentul (tatăl reuşeşte să-şi salveze fiul, dar nu şi pe el, de la impactul cu un autobuz). Povestirea care dă şi titlul acestui volum este, până la ultima frază, încâlcită şi fără miză, personajul narator sărind de la o amintire la alta în timp ce îi cumpără bunicului său o undiţă.

 

Impresii:

Gao Xingjian îmbină destul de multe stiluri în relativ puţine pagini, iar din această cauză volumul său de povestiri nu pare suficient de bine legat (cum ar fi, de pildă, Autostrada lui Julio Cortazar, în care sunt prezente multe subiecte, însă toate legate prin stil). Dintre toate, cred că Templul nu ar avea ce căuta printre celelalte, stilul său fiind mult prea lejer şi superficial, fiind astfel un adaos discordant. Mi-a plăcut mult Crampa şi Accidentul, dar nu din pricina acţiunii în sine, ci a perspectivei din care sunt redate. În cadrul lor stilul este sobru, iar frazele sunt încărcate de tristeţe, tensiune şi totodată acceptare. Sunt tăioase şi în acelaşi timp compătimitoare, denotând o viziune complexă şi profundă asupra vieţii. Fără un fie epic foarte bine pus la punct, acestea par mai degrabă frânturi din viaţă, episoade care au puterea de-a schimba personajele implicate. Însă cea mai frumoasă şi completă mi s-a părut chiar povestirea care dă titlul acestui volum. Fără a epata şi fără a remarca de la început ce vrea să spună, Gao zăboveşte asupra unor amintiri insignifiante din viaţa personajului principal (nicio amintire nu este insignifiantă), amânând şi uitând parcă să dea drumul povestirii. Te lasă să te întrebi unde vrea să ajungă şi chiar în acel moment, personajul ajungând, în sfârşit, acasă cu undiţa, toate povestea iniţială pare să fie brusc abandonată. Personajul principal pur şi simplă stă şi se uită la televizor, iar Gao ne redă fazele importantele ale meciului – o atât de mare distracţie de la acţiunea iniţială încât devine, în momentul concluzie, amânat (de parcă i-ar fi ascultat învăţămintele lui Camus) până-n ultima frază, de-o tristeţe până atunci greu de bănuit. O redare perfectă a ideii avute de scriitor în minte.

cei mai cei 5

Prin intermediul topului de faţă doresc să stabilesc o diferenţiere a autorilor care au publicat în anul 2012 în revistele Suspans, Nautilus, SRSFF, Helion Online, Gazeta SF şi Revista de Suspans în funcţie de numărul, dar mai ales de calitatea, lucrărilor scrise. A nu se înţelege prin calitate vreun soi de recunoaştere oficială sau unanimă, ci părerea mea cu privire la prozele respective, ţinând cont de stil, originalitate, lexic, structurarea ideilor ş.a.m.d. Pentru că topul se referă la autori ca semnatari ai mai multor texte, sunt luaţi în considerare doar cei care au publicat două sau mai multe povestiri scurte în intervalul 1 ianuarie 2012 – 31 decembrie 2012. Numărul acestora se ridică la 59, nouă dintre ei fiind lăsaţi pe dinafară. În cazul scriitorilor care au debutat în volum (12 la număr, după socoteala mea), mă voi abţine de a le comenta evoluţia, menţionându-le, din motive obiective, doar poziţia în prezentul top. Mă tem de orgolii rănite şi reacţii violente. Dacă, însă, doresc să mă opresc şi asupra lor, n-au decât să-mi menţioneze acest lucru.

Am luat în considerarea numărul prozelor publicate, calitatea lor, precum şi revistele în care au apărut, autorii fiind notaţi în plus dacă au publicat în mai multe reviste.

 

Astăzi primele 10 poziţii:

 

10. A.R. Deleanu, cu povestirile Trenul umbrelor şi Scrum, prima apărută în revista Suspans, cea de-a doua în Revista de Suspans.

 

9. Ovidiu Bufnilă, cu povestirile Lumină dublă şi Compresor, ambele publicate în Gazeta SF.

 

8. Felix Tzele, cu povestirile TaxidermistulMoartea se împrăştie prin seringiMarioneta şi Înainte să putrezească totul, primele două publicate în Suspans, următoarea în Helion Onlina, iar cea din urmă în Revista de Suspans. Dacă autorul ar fi ceva mai constant şi n-ar mai publica prozele mai slabe, cred că ar fi şi mai bine. În rest, nimic de obictat: stilul dânsului place, iar temele stranii atent şi bine structurate te introduc în universul lor.

 

7. Diana Alzner, cu prozele PelerinaTesterFermaPraf scânteietor şi filamenteFlash şi Arbore secant, apărute în SRSFF, Suspans şi Revista de Suspans. Diana Alzner scrie bine, iar lucrul acesta se vede de la primele rânduri. Ştie cum să-şi aleagă temele şi cum anume să le aştearnă pe hârtie pentru a le pune în valoare.

 

6. Adrian Sand, cu prozele Tâlharul, DarulSecrete, şi Turnul, toate trei apărute în revista Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy. Un alt autor cu un stil inconfundabil, în care povestea pare de multe ori a trece pe plan secund. Sfatul meu: să publice mai mult şi-n mai multe reviste.

 

5. Mihai Hafia Traistă, cu prozele Femeia în movOmul de dincolo şi Raniţa de soldatprimele două apărute în Suspans, iar cea din urmă în Revista de Suspans.

 

4. Aurel Cărăşel, cu prozele Tinereţe fără bătrâneţeDindin şi cartea fermecatăPovestea lui Alb Împărat şi a fântânilor cu apa-viePovestea lui Florea Înfloritul de pe tărâmul florilorCalinic, urmaşul lui Prâslea cel VoinicPovestea lui Trişti-Copil şi a taurilor-de-piatrăPovestea Soarelui şi a Lunii şi Poveste despre iarba fiarelor, toate publicate în revista Nautilus.

 

3. Alexandra Niculae, cu prozele Cei care gonesc cu vântulBalul egipteanPentru lacrimile Liviei, SupravieţuitorulFuria de piatrăPielea ta ca păcatul…Raze strâmbe,Zburătorul şi Contele MuscăPe undele IstrieiDosar clasatOmul cu şobolani sub pieleRăpit de nori şi Albastrul din privire, publicate în Suspans, Gazeta SF şi Revista de Suspans. Teme ok, stil foarte bun, structură reuşită. Ce ar mai fi de comentat?

 

2. Gheorghe Recheşan, cu prozele Homunculi de lut şi It’s a long way to Katmandu, ambele apărute în Nautilus. Autorul se pricepe de minune să dea naştere poveştilor, îmbinând un stil plăcut cu teme aşijderea.

 

1. Cătălina Fometici, cu pozele Chipul EuridiceiJertfă pentru marea liniştităGheţurile Marelui NordDincolo de umbreDracul din BucegiCealaltă dintre gheţuriÎn zori, pădurea era albastrăPentru toate comorile iaduluiÎnceputulÎn urma lor, doar flăcările…Phaedra şi  Păpuşa, apărute în Suspans, Gazeta SF şi Revista de Suspans. De ce locul întâi? Citiţi-i prozele!

culoarea diferită semnalează cel mai reuşit text al fiecărui autor.

Scriptorium

Din numărul viitor al revistei Gazeta SF. Sinopsis:

Nautilus

 

Luna aceasta revista Nautilus ne propune spre lectură nu mai puţin de şase proze (număr aflat în creştere, după ce luna trecută ne-a delectat cu cinci proze, iar acum două luni cu patru). După cum ne-a obişnuit, primul text este şi de această dată un basm semnat de Aurel Cărăşel, iar ultimul, trecut la rubrica Multivers,o povestire ce poartă o dublă semnătură: a Andrei Spirescu şi a lui Mihai Perşinaru. Faţă de povestirile publicate de cei doi autori în numele anterioare ale revistei, cea de faţă pare desăvârşită, atmosfera sumbră îmbinându-se perfect cu acţiunea onirică. De remarcat este şi straniul text al lui Cătălin Cofaru, Incompletitudine. Deşi autorul riscă în anumite momente să-l lase pe cititor pe dinafară, textul de faţă este unul de valoare, informaţiile prezentate cu zgârcenie lăsând loc multor interpretări, fără a afecta în vreun fel scheletul acţiunii. Următoarea proză, Jurnalul sfârşitului, de Alexandru Dan, pare mai degrabă o parabolă a societăţii actuale decât un text science-fiction. La sfârşit trebuie să ne luăm adio de la foiletonul Teodorei Matei, o autoare ce ne-a încântat vreme de opt luni de zile cu o povestire pe cât de interesantă pe atât de bine scrisă, şi să ne pregătim pentru un nou foileton, un space-opera deosebit de incitant, după cum se prezintă până acum, semnat de Aurel Cărăşel, semnatarul basmului care-a deschis şirul prozelor din acest număr al revistei Nautilus. Un număr bogat şi o ofertă diversă.

Suspans

 

Revista Suspans nu ne oferă luna aceasta nicio povestire spre lectură. Zero, nothing, nada, vizitaţi concurenţa, vă rugăm.

Revista de Suspans

 

Deşi ceva mai săracă-n proze faţă de primul număr, Revista de Suspans rămâne şi luna aceasta fruntaşă-n privinţa cantităţii, dar şi a calităţii textelor publicate, primele două povestiri prezente între paginile sale virtuale atrăgându-mi în mod special atenţia. Dacă-n Omul cu şobolani sub piele, stilul dezinvolt şi plin de naturaleţe face din text o proză reuşită, în proza semnată de Felix Tzele, Înainte să putrezească totul, stilul şi acţiunea se află-ntr-un echilibru perfect, autorul prezentându-ne o proză cum arar întâlnim în revistele din România. Şi spunându-vă lucrul acesta, vă invit să o lecturaţi, garantându-vă că nu o să regretaţi. Despre celelalte texte prezente în cel de-al doilea număr al Revistei de Suspans nu pot spune că sunt slabe, însă după ce le-am citit pe primele două aşteptările-mi fură mult elevate. Astfel, Clepsidra îmi pare prea statică, De Halloween prea simplă, Flash neterminată, Păpuşa previzibilă, iar schiţele umoristice ale lui Iulian Sârbu insuficient de amuzante. Cred că, pentru a nu ni se deforma percepţia asupra celorlalte texte şi a trăi lectura la intensitatea ei, cele mai bune texte ar trebui publicate ultimele. Însă, dată fiind vastitatea ofertei din acest număr (la prozele de faţă adăugându-se o mulţime de fragmente de varii dimensiuni), sunt sigur că fiecare cititor va găsi ceva care să-i placă. Şi nu neapărat aceleaşi texte care mi-au plăcut mie. 

Radar

Din numărul pe noiembrie al revistei Nautilus. Sinopsis:

 

SRSFF

 

Luna aceasta, revista Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy ne prezintă nu mai puţin de şapte proze, un număr aproape dublu faţă de numărul prozelor publicate în această revistă luna trecută. Cu toate că textele de faţă variază destul de mult în ceea ce priveşte temele abordate, un lucru par să aibă în comun: originalitatea. Majoritatea lor se înscriu în genul science-fiction, doar două abătându-se de la această regulă: Dimineţile unui băiat cuminte şi Urmele paşilor ei, cea dintâi fiind înţesată de cuvinte greşit ortografiate, iar cea din urmă părându-mi-se neinteresantă. La capătul opus întâlnim, desigur, Celălalt capăt, un text echilibrat şi bine scris până spre final, precum şi Exodul, o proză interesantă şi, pentru ce şi-a dorit autorul, bine aşternută pe hârtie. Pe undeva pe la mijlocul dintre cele două extreme se află celelalte trei texte, acestea, în pofida temelor captivante pe care le redau, păcătuind în ceea ce priveşte exprimarea (Astronautul imposibil) ori compoziţia (Charis şi Eleos şi O mie de ani). Dând dovadă de puţină maliţiozitate şi exagerând voit, aş putea spune că autorii care au idei nu prea ştiu cum să le valorifice, iar cei care ştiu cum s-o facă n-au ce.

 

Gazeta SF

 

 

În numărul 21, Gazeta SF ne aşteptă cu 7 texte, dintre care cel mai bun îmi pare a fi cel semnat de Forentin Ionuţ Haidamac, autorul reuşind să ne surprindă luna aceasta cu o povestire de-o indubitabilă valoare (La mai mare!). De remarcat sunt şi textele semnate de Sergiu Someşan, Mircea Nanu-Muntean şi Ovidiu Bufnilă, cel dintâi încântându-ne printr-o schimbare reuşită de perspectivă, iar cei din urmă printr-un stil plăcut şi fluid. Nici textele semnate de Marcel Gherman şi Alexandra Niculae nu sunt de lepădat. Din păcate nu acelaşi lucru îl putem spune despre proza Elenei Potocean, autoarea părând mai mult că experimentează decât că ne prezintă o operă de maturitate. Însă timp pentru a se perfecţiona este destul. La final, ce le-aş putea sugera autorilor care publică-n Gazeta SF, şi-n special celor aflaţi la început de drum, este să fie mai îndrăzneţi, mai imaginativi şi mai incisivi, aşa cum a făcut-o-n acest număr Florentin Ionuţ Haidamac. În ceea ce priveşte stilul, nu aveţi de ce să vă îngrijoraţi, îl mânuiţi deja.

 

Helion SF

 

Helion Online ne încântă în cel de-al 25-lea număr al său două proze diametral opuse, atât în ceea ce priveşte atmosfera, cât şi mesajul pe care-l poartă. Dacă Zână are alura unui basm, limbajul fiind zglobiu şi vesel, Ambotros este o proză întunecată, dar foarte bine motivată şi ancorată în realitate, care atrage şi care ţi se întipăreşte în minte.

Gazeta SF (nr. 11)

În numărul 11 al Gazetei SF, pe lângă rubricile deja consacrate, puteţi citi şi o succintă trecere în revistă a prozelor apărute în numărul 45 al revistei Nautilus, respectiv nr. 16 al revistei Suspans, într-un articol semnat de mine şi trecut la rubrica Scriptorium (printre persoanele aflate în vizor numărându-se: Cătălin Cofaru, Ioana Vişan, Andrei Zorila, Igor Ursenco, Liviu Radu şi alţii).  Vă recomand spre citire textele: Colonizare (de Cătălin Cofaru), Privind înapoi (de Andrei Zorilă) şi Vis cu furnici (de A.R. Deleanu).

Metamorfoza

Povestire apărută în numărul 44 al revistei Nautilus.

Zilele trecute un bun prieten de-al meu, alienist de seamă la un spital din capitală, n-am să vă spun numele lui, cunoscându-mi interesul cu privire la astfel de chestiuni, mi-a adus la cunoştinţă un caz mai puţin obişnuit. Este vorba de un tânăr, Poenache Cătălin îl chema, ce fusese internat pentru scurtă vreme la secţia de boli psihice, pe la începutul lunii noiembrie. Venise din proprie iniţiativă, mărturisind că de când bunica sa, la care ţinuse foarte mult şi alături de care trăise în ultima perioadă, trecuse în nefiinţă, o serie de lucruri ciudate au început să i se petreacă, lucruri care l-au determinat să-şi pună la îndoială luciditatea.

Tulburările sale au început într-o seară de august, când mersese, puţin înainte de miezul nopţii, în cimitir cu intenţia de-a depune un buchet de flori pe mormântul bunicii. De cum trecu de primele alei auzi nişte şoapte misterioase venind dinspre locul de îngropăciune al rudei sale, iar când s-a apropiat a observat mai multe umbre executând o serie de mişcări haotice şi târându-se şovăitor în spatele crucilor şi al copacilor. Băiatul a luat-o la sănătoasa, iar de atunci, ori de câte ori trece prin apropierea acelui loc cu triste conotaţii are un puternic sentiment de teamă şi anxietate, simţindu-se urmărit de ceva ce zace în întunericul cel mai profund.

Dat fiind şocul dispariţiei unei persoane dragi, bunul meu prieten, medicul alienist, nu a considerat că ar fi cazul să-l interneze, nici măcar după ce tânărul a venit cu o altă destăinuire, lăsându-şi interlocutorul să înţeleagă că acesta ar fi fost de fapt doar începutul traumei sale. Îi era frică să nu înnebunească, iar această frică deveni în doar câteva săptămâni o adevărată manie. Citea filosofie, cărţi de medicină, făcea seară de seară anumite teste menite să-i verifice integritatea mintală şi nu în ultimul rând reflecta singur asupra stării sale, însă, cu cât se străduia mai mult să se convingă că e la fel de normal ca şi oricare altă persoană, cu atât i se părea că propria sa gândire îi joacă feste şi că ceva înăuntru lui râde de el. După ce a fost admis la o unitate de învăţământ din capitală pentru a urma anumite cursuri de pregătire în domeniul fizicii, dacă nu mă înşel, părea că se mai domoleşte şi că dă uitării întreaga întâmplare. Însă asta a fost doar în săptămânile de început, când era ocupat cu o serie de documente ce-i erau impetuos necesare, pentru ca mai apoi lipsa prietenilor şi a unei activităţi oarecare să-l retrimită în aceeaşi stare ce pusese stăpânire pe el cu puţin timp înainte. Se izola în camera sa, o mansardă pe Magheru, trăgea obloanele şi într-un întuneric aproape deplin încerca să adoarmă, fără prea mult succes din pricina coşmarurilor tot mai numeroase. Toate erau legate de bunica sa şi de o moştenire sumbră pe care aceasta i-o lăsase pe patul de moarte, chiar înainte de a-şi da ultima suflare. Doar în vis, căci în realitate în ziua morţii ei tânărul fusese plecat de acasă.

În această perioadă, conştient că nu mai este în măsură să-şi evalueze singur starea sănătăţii mintale, a apelat iarăşi la serviciile amicului meu, iar după o consultaţie amănunţită a fost internat pentru o scurtă perioadă de timp. Printre simptomele sale cele mai evidente, trecute cu vederea de tânăr, se numără o irascibilitate excesivă manifestată doar asupra propriei sale persoane, mania persecuţiei şi o depresie cruntă. De menţionat şi faptul că toate aceste trei simptome aveau legătură doar cu el şi nu cu stimulii externi şi cu situaţiile la care prietenul meu îl expunea în tentativa sa de a afla ce este în neregulă cu numitul Poenaru Cătălin. Tânărul, după ce se ironiza şi se critica ori de câte ori subiectul discuţiei devia către puterea sa de analiză, trecea printr-o perioadă ce putea dura chiar şi un ceas, perioadă în care dădea dovadă de-o agitaţie inexplicabilă pe care tot el o punea pe seama comportamentului ce-o preceda. Spunea că propriile lui gânduri îl împing într-o capcană ce are ca scop defăimarea sa publică, sau chiar mai rău, sinuciderea. După această etapă urma una cu adevărat îndelungată, în care amuţea, se retrăgea în cameră şi nu făcea nimic altceva decât să privească peretele alb. Întotdeauna cu lumina aprinsă.

Mediul a decis s-o trateze ca pe-o tulburare bipolară, deşi existau şi anumite indicii conform cărora ar fi suferit de schizofrenie, iar pacientul a fost supus timp de aproape o lună unui tratament cu litiu, administrat în cantităţi moderate înainte de culcare. La încheierea acestui timp, tânărului, ce avusese o evoluţie pozitivă, i s-a dat drumul din spital. De aici lucrurile par a se precipita, iar informaţiile îmi parvin exclusiv din însemnările pe care le-a lăsat în urma sa într-un mic jurnal găsit pe biroul din mansarda în care locuia. Redau în întregime conţinutul acestuia:

17 Decembrie E

 

E ceva în întuneric, ştiu precis. Un trup scârnav a cărui simplă înfăţişare e-n stare prin hidoşenia sa să te omoare. Mă pândeşte pe înserate, îmi ţine calea-n miez de noapte, mă simte prin simţurile sale lugubre, mă strigă, mă cheamă. Mă reped sub felinarele de gaz lampant în speranţa că o să dispară, însă îmi dă rotocoale tot mai apropiate şi mai apropiate, ascunzându-se în spatele zăplazurilor şi trecând apoi rapid prin firidele caselor, adăstând parcă momentul prielnic în care să se năpustească asupra mea şi să mă doboare. Astăzi am uitat să iau chibrituri la mine şi am fost nevoit să stau până dimineaţa pe-o bancă prost luminată. Simţeam cum se târăşte printre crăpăturile din caldarâm, cum îşi croieşte drum în mintea mea, iar când somnul a cercat să mă cuprindă în mrejele sale l-am zăpsit cum mă adulmecă, aburcându-se pe şipcile putrede şi scoborându-se în ritmul pâlpâielii faclei pale. Nu mai pot închide ochii noaptea de teama ce-mi cuprinde mădularele, îmi încleştează trupul şi îmi spurcă mintea cu mizerabile imagini groteşti, macabre.

 

19 Decembrie I

 

Când lumina pătrunde pieziş pe fereastra murdară a camerei în care intra zâmbind odinioară Estrela, am convingerea că totul nu-i decât în închipuirea mea, însă după ce soarele se pogoară… Bunica mi-a povestit de nenumărate ori despre o creatură monstruoasă ce sălăşluieşte în bezne şi care-şi târăşte inelele trupului printre umbre şi penumbre încercând să pună stăpânire pe fiinţele cu firea firavă şi nu sunt sigur dacă o asemenea creatură chiar există sau dacă mintea mea credulă se căzneşte prin strădanii îndelungate în zilele de vară şi coşmaruri pline de oroare în miez de noapte să şi-o imagineze. Nu ştiu, nu mai sunt sigur de nimic, doar o simt întrupându-se înlăuntrul meu, asemenea unei boli care te macină în aceeaşi măsură în care te ţine în viaţă. Un gând respingător ce se-nfiripă-n întuneric din propriile mele simţuri şi pune stăpânire pe gândurile mele, pe sentimentele mele, pe corpul meu. Deşi nu e decât un simplu gând ce doreşte să capete o formă concretă.

 

22 Decembrie C

 

Estrela m-a avertizat să nu-i vizitez mormântul, spunându-mi ce mi se poate întâmpla, însă nu i-am dat crezare, iar acum sunt condamnat să sufăr urmările faptei mele. Aseară lumânarea de seu s-a stins, iar fiara, gândul, a pus stăpânire pe mine. A respirat prin bojocii mei, a văzut prin ochii mei, a muşinat prin nările mele, m-a trăit fără ca în clipele acelea să-mi ceară să fac nimic. O senzaţie plăcută m-a cuprins, ca şi când m-aş fi scăldat iarna, pe gerul cel mai cumplit, într-o copaie cu apă călâie. Dacă i-aş pricepe intenţiile, dacă aş ştii ce-mi cere, poate că nu m-aş mai teme. Mă gândesc că orice ar fi nu poate depăşi în monstruozitate abisul propriilor mele gânduri, însă frica ce mă cuprinde e mai puternică şi mai reală decât dorinţa de-a cunoaşte. Poate e doar un mesaj pe care încearcă să mi-l comunice. Poate e doar un mesaj.

 

27 Decembrie I

 

Nu pot trăi aşa, nu mai pot lăsa incertitudinea şi teama să-mi conducă viaţa şi nici nu pot ceda în faţa fricii ori fiarei, două bale ce ajung la un moment dat să se confunde, iţindu-şi acelaşi chip hâd în clipele în care sunt hotărât să le uit şi să nu mă uit. Să nu mă gândesc că sunt acolo, adăstând în întunericul cel mai profund. Am vrut să sar prin lucarnă, să-mi zdrobesc ţeasta de caldarâm, să mă las călcat de roţile trăsurilor ce trec neîncetat pe drum, însă ceva straniu s-a întâmplat. Chiar când mi-am luat avânt, determinat fiind să m-arunc, am auzit un ciocănit la uşă, iar ciocănitul acesta care m-a determinat să mă opresc. Nimeni nu m-a căutat vreodată acasă, nimeni, şi nu ştiam cine poate fi, însă n-am avut curaj să răspund. M-am temut.

 

1 Ianuarie N

 

Ciocănitul s-a auzit pentru a doua oară, de data asta mult mai strident, ca şi când cineva ar fi bătut la miez de noapte toaca şi nu oriunde, ci la mică distanţă de urechea mea. N-am îndrăznit iniţial să deschid, însă simţeam ciocănitul tot mai aproape şi mai aproape şi-mi era teamă că în curând o să bată înlăuntru meu, aşa că în cele din urmă am lăsat ştreangul să-mi alunece din mână şi m-am repezit la uşă. După ce am deschis-o, trântind-o cu putere de perete şi retrăgându-mă câţiva paşi în spate, am constatat surprins că nu era nimeni. Nu înţeleg ce farsă mai este şi aceasta şi cine anume mi-o joacă, însă de câte ori mă întreb acelaşi răspuns mi se întrupează în minte: viaţa.

 

4 Ianuarie Ş

 

Abia în noaptea aceasta am realizat că de fiecare dată când încerc să mă sinucid ciocănitul se face auzit, de parcă ar fi provocat de mintea mea. Am încercat de câteva ori să verific această ipoteză şi de fiecare dată am ajuns la aceeaşi concluzie. Cum capăt convingerea că urmează să mor în următoarele secunde cum acel sunet de toacă se aude, prezentându-mi-se ca o salvare. Încerc zadarnic să trăiesc mimând luciditatea ziua şi luptându-mă noapte de noapte cu fiara ce se străduieşte să pună stăpânire pe sufletul şi trupul meu. Mi-e frică pentru că nu ştiu ce o să rămână atunci din mine, însă momentul în care am să aflu e tot mai aproape.

 

7 Ianuarie E

 

Sunt decis să termin toată această poveste absurdă şi macabră şi să aflu ce se ascunde dincolo de uşa ce desparte viaţa de moarte. Oricât m-aş teme de ce s-ar putea afla acolo, sunt sigur că nu poate fi mai rău decât să trăieşti fără să ştii cine vei fi în momentul în care ai să te trezeşti în dimineaţa următoare. Am găsit şi modalitatea de-a vedea chipul acelei bale ce-mi dă târcoale. Mi-am cumpărat deunăzi un revolver şi un glonte, iar mâine am de gând să mă omor în timp ce voi apăsa cu mâna stângă clanţa şi-o voi privi în ochi.

 

9 Ianuarie V

 

Sunt îngrozit de fapta pe care am săvârşit-o şi pe care nu o resimt ca pe-o eliberare, aşa cum mi-a făgăduit ieri fiara. E ultima noapte în care mai sunt eu, ultimele ore, ultimele clipe, simt asta, apoi monstrul acela îngrozitor să o să pună stăpânire pe mine. Am deschis uşa, iar în prag eram eu şi fără să mă gândesc am tras, iar trupul acela s-a prăbuşit pe podea. L-am târât înăuntru, iar o dâră de sânge a rămas în urma sa. Nu ştiu pe cine-am omorât, însă eu continui să trăiesc.

 Aici scrierile sale se întrerup brusc şi doar o mică însemnare mai există pe marginea celorlalte, scrisă fără îndoială de aceeaşi mână, doar că literele sunt ceva mai mari, mai lăbărţate şi mai aplecate, semn că le-a iscălit în grabă. Spre deosebire de celelalte, aceasta nu are nicio dată, doar un cuvânt tronează deasupra ei, fără să ofere vreun indiciu clar asupra zilei în care a fost trecută în jurnal. Toată întâmplarea este cu atât mai stranie cu cât la o săptămână de la ultima intrare, adică pe şaisprezece ianuarie, când unul dintre vecini, alarmat de mirosul greu ce venea de la mansardă, a chemat poliţia, numitul Poenaru Cătălin a fost găsit împuşcat în piept, chiar lângă masa aflată în mijlocul încăperii. Fusese, cel mai probabil, târât până acolo, dacă ar fi să ne luăm după dârele de sânge lăsate în urmă. Medicul legist care l-a examinat a declarat că moartea a survenit instantaneu şi că tânărul nu ar mai fi avut timp să scrie în jurnal şi să-şi descrie astfel propria moarte, cu toate că analizele grafologice efectuate susţin în unanimitate ipoteza potrivit căreia înscrierile din acel jurnal îi aparţin în totalitate tânărului. Lucru ce constituie o adevărată enigmă, ca să nu mai vorbim de cuvintele lăbărţate lăsate pe margine şi care spun doar atât: „Eu sunt gândul!”

%d blogeri au apreciat asta: