Radar

Din numărul viitor al revistei Nautilus:

O lună ceva mai săracă în proze speculative, neadunând din cele trei reviste (SRSFF, Gazeta SF şi Helion Online) decât zece texte. Astfel, după anumite restructurări în urma cărora, se pare, c-a avut de suferit, Revista Societăţii de Science Fiction şi Fantasy nu ne prezintă în intervalul aflat în studiu decât o singură proză, şi aceea de-o valoare incertă, Jocul Anişoarei Poca fiind unul destul de plictisitor şi lipsit de calităţi artistice. Gazeta SF duce-n această lună greul şi ne propune nu mai puţin opt povestiri de diferite dimensiuni, povestiri la care se mai adaugă şi alte două fragmente. Lăudând cantitatea, trebuie să criticăm puţin calitatea unora dintre proze, care, în opinia mea, cam lasă de dorit. Ceea ce nu înseamnă că nu întâlnim şi texte interesante, ba dimpotrivă. Eu sunt Gică este unul dintre acestea, text care, în pofida caracterului său succint, reuşeşte să ne spună o poveste atractivă. Am remarcat, de asemenea, şi proza semnată de Daniel Barbu. Autorul, chiar dacă prin proza de faţă debutează, pare a stăpâni arta narativă şi-a şti cum să-şi pună în valoare ideile. Celelalte proze au părţile lor bune, însă nu par a ieşi prea mult din cotidian şi-a lăsa o impresie puternică. În revista timişoreană nu întâlnim decât un singur text, o lucrare de atmosferă în care descrierile, reuşite de altfel, ocupă o parte importantă. Cu ideea prezentă-n text ne-am mai întâlnit luna aceasta, autorul punând-o, însă, într-o altă lumină. Una peste alta, o lună mai săracă decât de obicei. Atât din punct de vedere cantitativ cât, din păcate, şi din punct de vedere calitativ.

Radar

 

 

în noul număr al revistei Nautilus…

Cum până la data trimiterii acestui material către redacţie, nici Helion Online şi nici Gazeta SF nu au venit cu noi numere, singura revistă pe care o avem în vedere luna aceasta este…

 

SRSFF

Cu un conţinut ceva mai sărac decât în lunile anterioare, revista Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy ne prezintă patru proze destul de deosebite din punct de vedere stilistic şi ideatic, adresându-se astfel unei game largi de cititori. Dacă Misiunea de recuperare a lui Nicolae Dobre pare să aibă un stil sec şi jurnalistic, nu acelaşi lucru îl putem spune despre Turnul lui Adrian Sand, o povestire reuşită care te aruncă în vâltoarea vremii cu abilitate descrise. Scriitura este, ca de fiecare dată când vorbim de Adrian Sand, una de calitate, însă, cu toate acestea, mi-am permis să fac câteva remarce, având convingerea că autorul poate deveni în următorii ani un nume de renume în viaţa literară românească. Şi Frizeria universală a lui Daniel Barbu mi-a plăcut, ideile prezente-n ea fiind deosebit de interesante şi cursiv prezentate, legându-se bine între ele şi provocându-i cititorului imaginaţia. Exact ceea ce ne dorim dintr-un text sf. Ultima proză, Aripile Mândriei fiind titlul ei, deşi bine scrisă, nu pare a se ridica totuşi la acelaşi nivel. Dar, să începem cu începutul… […]