Posts tagged ‘radar’

Radar Ianuarie

Din numărul pe ianuarie al revistei Nautilus:

Din păcate luna aceasta doar două dintre cele trei reviste avute în considerare ne oferă proze spre citire, SRSFF-ul nepublicând nimic, de unde trag concluzia că a fost afectat, aidoma revistei Suspans, de restructurarea ce tocmai a avut loc în cadrul său. Sper să-şi revină cât mai curând posibil şi să publice în continuare texte de valoare! Până atunci, să ne îndreptăm privirile spre celelalte două reviste şi să vedem ce ne oferă luna aceasta Gazeta SF şi Helion OnLIne. Grupând cele zece texte în funcţie de structura lor, pot distinge un prim grup al prozelor experimentale, în care autorii inovează, dând dovadă de imaginaţie şi originalitate şi un al doilea în care aceste calităţi nu se fac remarcate. Astfel, în Albastrul din privire, Alexandra Niculae se joacă nu doar cu structura povestirii şi cu povestea în sine, dar mai ales cu stilul, pe când în Universul Sel-Sag, Elena Silvana Potocean se îndepărtează de la normele povestirilor clasice, abstractizând şi contopind ficţiunea cu realitatea. Şi în Helion OnLine întâlnim o proză experimentală, aceasta fiind semnată de Adrian Chifu, care îşi concepe textul sub forma unor replici pe un forum. În cel de-al doilea grup întâlnim proze cu o structură ceva mai rigidă şi subiecte mai bine definite, aşa cum este vorba în lucrarea semnată de Liviu Surugiu, în proza lui Alexandru Negură sau în textul Anişoarei Peţa, un space opera cât se poate de reuşit. Tot aici s-ar încadra şi povestea simplistă semnată de Dan Ninoiu, precum şi lucrarea de mari dimensiuni a lui Marcel Gherman. Proza lui Eugen Cadaru, tot aici încadrată, se diferenţiază de celelalte prin acţiunea prezentată, autorul demonstrându-ne că nu este nevoie să-ţi omori niciunul dintre personaje, ori să le pui măcar în pericol, pentru ca textul să fie unul atractiv, acesta mizând într-o proporţie foarte mare pe curiozitatea cititorului. Undeva la graniţa dintre cele două categorii menţionate se află textul Aureliei Chircu, cu un două fire narative, unul adâncindu-se-n trecut, celălalt descriind prezentul, fire care se contopesc, completându-se neîncetat. O lună ceva mai săracă-n proze (şi asta din pricina motivului deja invocat), dar cu texte ceva mai diverse.

Radar

Din numărul viitor al revistei Nautilus:

O lună ceva mai săracă în proze speculative, neadunând din cele trei reviste (SRSFF, Gazeta SF şi Helion Online) decât zece texte. Astfel, după anumite restructurări în urma cărora, se pare, c-a avut de suferit, Revista Societăţii de Science Fiction şi Fantasy nu ne prezintă în intervalul aflat în studiu decât o singură proză, şi aceea de-o valoare incertă, Jocul Anişoarei Poca fiind unul destul de plictisitor şi lipsit de calităţi artistice. Gazeta SF duce-n această lună greul şi ne propune nu mai puţin opt povestiri de diferite dimensiuni, povestiri la care se mai adaugă şi alte două fragmente. Lăudând cantitatea, trebuie să criticăm puţin calitatea unora dintre proze, care, în opinia mea, cam lasă de dorit. Ceea ce nu înseamnă că nu întâlnim şi texte interesante, ba dimpotrivă. Eu sunt Gică este unul dintre acestea, text care, în pofida caracterului său succint, reuşeşte să ne spună o poveste atractivă. Am remarcat, de asemenea, şi proza semnată de Daniel Barbu. Autorul, chiar dacă prin proza de faţă debutează, pare a stăpâni arta narativă şi-a şti cum să-şi pună în valoare ideile. Celelalte proze au părţile lor bune, însă nu par a ieşi prea mult din cotidian şi-a lăsa o impresie puternică. În revista timişoreană nu întâlnim decât un singur text, o lucrare de atmosferă în care descrierile, reuşite de altfel, ocupă o parte importantă. Cu ideea prezentă-n text ne-am mai întâlnit luna aceasta, autorul punând-o, însă, într-o altă lumină. Una peste alta, o lună mai săracă decât de obicei. Atât din punct de vedere cantitativ cât, din păcate, şi din punct de vedere calitativ.

Radar

Din numărul pe noiembrie al revistei Nautilus. Sinopsis:

 

SRSFF

 

Luna aceasta, revista Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy ne prezintă nu mai puţin de şapte proze, un număr aproape dublu faţă de numărul prozelor publicate în această revistă luna trecută. Cu toate că textele de faţă variază destul de mult în ceea ce priveşte temele abordate, un lucru par să aibă în comun: originalitatea. Majoritatea lor se înscriu în genul science-fiction, doar două abătându-se de la această regulă: Dimineţile unui băiat cuminte şi Urmele paşilor ei, cea dintâi fiind înţesată de cuvinte greşit ortografiate, iar cea din urmă părându-mi-se neinteresantă. La capătul opus întâlnim, desigur, Celălalt capăt, un text echilibrat şi bine scris până spre final, precum şi Exodul, o proză interesantă şi, pentru ce şi-a dorit autorul, bine aşternută pe hârtie. Pe undeva pe la mijlocul dintre cele două extreme se află celelalte trei texte, acestea, în pofida temelor captivante pe care le redau, păcătuind în ceea ce priveşte exprimarea (Astronautul imposibil) ori compoziţia (Charis şi Eleos şi O mie de ani). Dând dovadă de puţină maliţiozitate şi exagerând voit, aş putea spune că autorii care au idei nu prea ştiu cum să le valorifice, iar cei care ştiu cum s-o facă n-au ce.

 

Gazeta SF

 

 

În numărul 21, Gazeta SF ne aşteptă cu 7 texte, dintre care cel mai bun îmi pare a fi cel semnat de Forentin Ionuţ Haidamac, autorul reuşind să ne surprindă luna aceasta cu o povestire de-o indubitabilă valoare (La mai mare!). De remarcat sunt şi textele semnate de Sergiu Someşan, Mircea Nanu-Muntean şi Ovidiu Bufnilă, cel dintâi încântându-ne printr-o schimbare reuşită de perspectivă, iar cei din urmă printr-un stil plăcut şi fluid. Nici textele semnate de Marcel Gherman şi Alexandra Niculae nu sunt de lepădat. Din păcate nu acelaşi lucru îl putem spune despre proza Elenei Potocean, autoarea părând mai mult că experimentează decât că ne prezintă o operă de maturitate. Însă timp pentru a se perfecţiona este destul. La final, ce le-aş putea sugera autorilor care publică-n Gazeta SF, şi-n special celor aflaţi la început de drum, este să fie mai îndrăzneţi, mai imaginativi şi mai incisivi, aşa cum a făcut-o-n acest număr Florentin Ionuţ Haidamac. În ceea ce priveşte stilul, nu aveţi de ce să vă îngrijoraţi, îl mânuiţi deja.

 

Helion SF

 

Helion Online ne încântă în cel de-al 25-lea număr al său două proze diametral opuse, atât în ceea ce priveşte atmosfera, cât şi mesajul pe care-l poartă. Dacă Zână are alura unui basm, limbajul fiind zglobiu şi vesel, Ambotros este o proză întunecată, dar foarte bine motivată şi ancorată în realitate, care atrage şi care ţi se întipăreşte în minte.

Radar

din numărul viitor al revistei Nautilus:

Gazeta SF

În numărul de luna aceasta al Gazetei SF ne aşteptă nu mai puţin de 7 texte de diferite facturi şi dimensiuni. Dintre aceste remarcăm originala poveste a lui Sergiu Someşan cu privire la sfârşitul lumii, precum şi textul lui Alexandru Neagu, Deus. Nici povestea lui Andrei Daniel Dascăl nu este de lepădat, autorul prezentându-ne o poveste onirică bine scrisă. Tema predilectă a lunii pare a fi sfârşitul lumii, aceasta regăsindu-se, sub o formă sau alta, în trei dintre textele prezente în acest număr al Gazetei SF. Trebuie să notăm, de asemenea, şi miriadele de greşeli prezente-n textul Strip Tease, acesta necesitând o periere atentă înainte de-a fi publicat. 

SRSFF

Luna aceasta, revista Societăţii Române de Science şi Fantasy ne prezintă patru proze extrem de diverse din punctul de vedere al temelor abordate. Astfel, dacă în Puzzle avem de-a face cu o experienţă stranie şi imposibil de explicat din punctul de vedere al personajului principal, Şobolanul ne implică într-o luptă futuristă purtată pe meleaguri autohtone, În oglindă ni se prezintă un om mărunt obsedat de jocuri video, iar Arborele şi veninul ne descrie o poveste la scală galactică. Din punct de vedere calitativ se evidenţiază nuvela lui Alexandru Şchiopu, evoluţia acestuia de la o lună la altă şi alta fiind vizibilă, la capătul opus fiind textul Teodorei Criş, presărat cu tot felul de cuvinte greşit ortografiate.

Helion SF

Nici Helion Online nu se lasă mai prejos şi ne prezintă trei povestiri diferite atât prin prisma tematicii cât şi a stilului, Dacă în E ziua judecăţii de apoi avem de-a face cu un text filosofic şi absurd totodată, bine condus din condei, Strania poveste a Aurorei Luinda şi a biografului ei nu pare să impresioneze, povestirea fiind una ternă şi prea puţin interesantă. La final, Sergiu Someşan, prezent luna aceasta şi între paginile virtuale ale Gazetei SF, ne încântă cu un nou text care are ca temă sfârşitul lumii. 

Radar

 

 

în noul număr al revistei Nautilus…

Cum până la data trimiterii acestui material către redacţie, nici Helion Online şi nici Gazeta SF nu au venit cu noi numere, singura revistă pe care o avem în vedere luna aceasta este…

 

SRSFF

Cu un conţinut ceva mai sărac decât în lunile anterioare, revista Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy ne prezintă patru proze destul de deosebite din punct de vedere stilistic şi ideatic, adresându-se astfel unei game largi de cititori. Dacă Misiunea de recuperare a lui Nicolae Dobre pare să aibă un stil sec şi jurnalistic, nu acelaşi lucru îl putem spune despre Turnul lui Adrian Sand, o povestire reuşită care te aruncă în vâltoarea vremii cu abilitate descrise. Scriitura este, ca de fiecare dată când vorbim de Adrian Sand, una de calitate, însă, cu toate acestea, mi-am permis să fac câteva remarce, având convingerea că autorul poate deveni în următorii ani un nume de renume în viaţa literară românească. Şi Frizeria universală a lui Daniel Barbu mi-a plăcut, ideile prezente-n ea fiind deosebit de interesante şi cursiv prezentate, legându-se bine între ele şi provocându-i cititorului imaginaţia. Exact ceea ce ne dorim dintr-un text sf. Ultima proză, Aripile Mândriei fiind titlul ei, deşi bine scrisă, nu pare a se ridica totuşi la acelaşi nivel. Dar, să începem cu începutul… […]

 

 

Radar

         Aceasta este o succintă trecere în revistă a povestirilor science fiction apărute în fandomul românesc (mai precis în Gazeta SF, SRSFF şi Helion Online) în perioada 15 septembrie – 15octombrie. O trecere în revistă a povestirilor apărute în Nautilus (precum şi a celor dinSuspans) puteţi găsi în nr. 11 al Gazetei SF. Menţionez că părerile expuse exprimă doar puncte personale de vedere, iar pentru a avea o imagine cât mai îndreptăţită legată de aceste texte, vă invit să le citiţi.

Relaţii diplomatice, prima povestire apărută în numărul 11 al revistei Gazeta SF, ne readuce în prim plan scriitura îngrijită a lui Florin Pîtea. Povestea este greu de rezumat în câteva cuvinte, fără a-i deconspira poanta din final (asemeni textului prezentat în numărul anterior, şi acesta are o poantă), însă pot afirma că merită citită. Chiar dacă, pe măsură ce lecturam şi mă pierdeam prin mulţimea de informaţii (nenumărate civilizaţii, fiecare cu propriile ei ritualuri şi cerinţe) mi se părea că mă afund tot mai mult căutând un înţeles, la sfârşit am zâmbit observând că există unul, şi încă unul atât de îndepărtat de cel pe care încercam eu să-l găsesc încât mi-a fost imposibil să nu-l savurez. Doar o mică remarcă aş avea: pe undeva, povestea pare că trenează, deconectând cititorul. Dacă ar fi fost, cumva, scurtată (de pildă anul să nu aibă decât şase luni pe planeta respectivă, idee ce ar putea fi susţină prin însăşi denumirea acestora), cred că ar fi avut de câştigat.

Erată: domnul amasador (ambasador); specimente (specimene); a trebit (a trebuit);

Stil:  8,9

Temă: 8,8

Intrigă: 8,6

Originalitate: 8,9

Atmosferă: 8,4

Întrucât textul Blestemata pisică neagră a apărut şi în numărul 46 al revistei Nautilus (iar comentariul la adresa acestuia în nr. 11 al Gazetei SF) nu mă voi mai apleca asupra lui şi voi trece rapid la povestirea următoare.

Umbrele Transilvaniei (de Alexandru Dan) este o povestire în genul celor scrise cu aproape un secol în urmă de Grigore Pişculescu (Gala Galaction), chiar dacă, lexical şi stilistic, în textul de faţă autorul dă dovadă de mai puţin har. Cele câteva nologisme contrastează vizibil cu epoca în care se petrece acţiunea, elementele de  legătură sunt adeseori folosite aiurea, frazele pe alocuri rigide, iar dialogul, trebuie să recunosc, nu m-a impresionat cu nimic şi mi s-a părut, mai ales în cadrul replicilor scurte, stereotipic, superficial şi discordant: prin intermediul său, personajele devin schimbătoare şi nerealiste (la început scriitorul din sat povesteşte cu interes despre fenomenele stranii ce se petrec, pentru ca, după doar câteva paragrafe, acesta să devină indiferent, iar personajul narator, pe cât de curios este în prima parte, pe atât de nepăsător se arată în dialogul său cu acel călugăr întâlnit lângă stâncă. Ca astfel de tranziţii să nu facă notă discordantă, trebuie să fie explicitate în spatele replicilor, prin mici pasaje descriptive. În niciun caz de felul acesteia: “Cum? Nu mai veniţi cu noi? făcui eu, nu foarte surprins”, unde cele două întrebări, precum şi cuvântul introductiv, denotă mirarea. Pentru tonalitatea pe care o dorea autorul era mai indicat să se spună “Adică nu mai veniţi cu noi?”, ori ceva în genul acesta). Remediind lucrurile sugerate, povestea, de altfel destul de interesantă, ar fi fost mult mai cursivă şi mai atractivă.

Erată: descurcă cum (cacofonie); când rude de-ale mele, copii fiind şi grav bolnavi, au fost duşi (subiectul, în acest caz, este substantivul “rude” şi nu “copii”, iar verbul ar fi trebuit să se acorde cu cel dintâi); nu prea cred ca (că); azi-noapte cerul şi pământul a fost plin (au fost pline);

Stil: 7,5 (nu am rezonat cu expresii precum: de parcă li se luase un văl de pe minte; cea mai de groază noapte; ori inversiuni de genul: Spre dimineaţă s-a aşternut liniştea, odată cu lumina zorilor)

Temă: 8,9 (satul românesc, bântuit de trecutul său zbuciumat, este o temă pe cât de permisivă pe atât de interesantă)

Intrigă: 8,7

Originalitate: 8,6

Atmosferă: 7,9 (din păcate, din pricina inadverenţelor semnalate, atmosfera nu prea reuşeşte să se contureze. Cel puţin nu în mintea mea)

Despre partea a treia din Atacul, întrucât îmi aparţine, nu am să spun nimic şi am să las cititorul să îşi formeze singur o părere.

A cincea povestire din numărul 11 al Gazetei SF se intitulează Gliese şi poartă semnătura luiFlorentin-Ionuţ Haidamac. Textul, în pofida unor repetate greşeli gramaticale (monstre din acestea veţi găsi la Erată), este unul plăcut, imaginativ şi care deschide cititorului apetitul spre aventură. Situată pe două planuri oarecum convergente, povestea ne poartă atât într-un viitor apropiat (când Pământul este afectat de o catastrofală explozie solară ce distruge atât culturile cât şi sistemele informatice (dar nu cablurile de electricitate, aşa cum greşit se exprimă autorul, ci mai degrabă generatoarele electrice) şi aruncă omenirea într-un nou ev mediu), cât şi pe o planetă îndepărtată (Gliese, pe numele său, situată la aproximativ 20 de ani lumină de Terra. Trebuie totuşi să menţionez că planetele poartă de cele mai multe ori, iar cea luată ca exemplu nu face excepţie, pe lângă numele stelei în jurul căreia se învârt, şi iniţiala unei litere din alfabetul grecesc, literă care desemnează a câta planetă din sistemul solar respectiv este acea planetă). Mareic blocată şi aflată în zona habitabilă (Goldilocks, cum este această zonă denumită în engleză), planeta despre care este vorba în textul de faţă adăposteşte viaţă inteligentă. Contactul mi s-a părut bine realizat, chiar credibil, însă nu acelaşi lucru pot spune despre fiinţele respective. O specie care posedă “inteligenţa supremă”, aşa cum se exprimă autorul, ar fi pe ultima treaptă a scalei lui Freeman Dyson, o scală cât de poate de plauzibilă, şi este îndoielnic că s-ar fi găsit pe o planetă şi că ar fi intervenit în vreun fel în destinul omenirii (nu de alta, dar dacă doreau să facă lucrul acesta, atunci nu mai aşteptau până când oamenii ajungeau pe Glise).

Erată: Pământului iar un an (virgulă înainte de “iar”); manager iar lucrurile (idem); acum dar având (virgulă înainte de “dar”); făcut dar am (idem) s-au dus în măsa (mă-sa, de lamama sa ori maica sa); Morţii măsii (idem); – Ce naiba se întâmplă ? Şoptesc eu. (fără spaţiu înainte de semnul întrebării şi cu literă mică după el); – Ce dracu facem? Întreb eu nehotărât (idem); imagineaNorului  Ort (Oort).

Stil: 8,2

Temă: 9,0

Intrigă: 9,0

Originalitate: 8,8

Atmosferă: 8,6 (fiind vorba de două planuri, atmosfera nu pot spune că primează)

Cazul doamnei Fly” (de Teodora Gheorghe) este o poveste ce necesită o anumită stare sufletească pentru a putea fi receptată aşa cum se cuvine. Eu, neaflându-mă în acea stare, am găsit-o neveridică şi, pe alocuri, forţată. Cu toate că se uzitează simbolistica, iar o parte din elementele ce mi se par forţate pot fi astfel motivate, multe rămân neelucidate şi fără o importanţă majoră în cadrul povestirii. Sunt folosite, mai degrabă, pentru a crea o anumită atmosferă decât pentru a explica ori explicita în vreun fel intriga pe care o găsesc, oarecum, firavă. Remarc în schimb stilul deosebit de cursiv şi vocea jucăuşă a naratoarei.

Erată: (după cele trei puncte de suspensie se lasă un spaţiu liber)

Stil: 9,0 (punctele de suspensie, chiar dacă se justifică pe alocuri, sunt în exces)

Temă: 8,4

Intrigă: 8,1

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,7

Doamna cu pisica albă” (de Cătălina Fometici) este o povestire cu iz de epocă. Limbajul bine strunit, precum şi atmosfera bine închegată, ţin cititorul aproape, însă felul greoi în care povestea se desfăşoară tinde, cel puţin în partea de început, să plictisească. Acţiunea este sumară, personajul feminim, deşi straniu, mi se pare cam schemativ descris şi cam inflexibil (seriozitatea şi asprimea sa sunt, întrucâtva, exagerate. Chiar şi pentru un mort), iar fantasticul (ce se lasă uşor intuit) nu aduce nimic revelator. Consider că relaţia dintre cele două personaje ar fi putut avea ceva mai multe implicaţii.

Erată: nici o legătură (nicio);

Stil: 8,7

Temă: 8,2

Intrigă: 8,1

Originalitate: 8,2

Atmosferă: 8,7

Vremuri tainice” (de Aurelia Chircu) este primul fragment din ceva ce se anunţă a fi o poveste cu adevărat interesantă. Chiar dacă în partea iniţială multitudinea detaliilor tinde să distragă atenţia cititorului şi să-l obosească, spre final acţiunea primează. Însă, din pricina frazalităţii şi îmbinării timpurilor verbale, textul pare unul static, aproape maladiv. Propoziţiile par neşlefuite şi lipsite de cursivitate, iar lianţii dintre ele sunt, de multe ori, incorect folosiţi, sau inexistenţi. Trebuie neapărat să se mai lucreze la stil, se simte nesiguranţa din spatele său, iar această nesiguranţă ia uneori locul poveştii propriu-zise. Iar pentru asta este nevoie de lecturi susţinute.

Erată: înafara; de parcă maşina ar stat; dese ori; să te înneci; sfredelind cu ochi îngustaţi de furie (ochii); scrumă; sfaturi pentru vindecarea sufletului şi la dragoste curată (?!); (plus spaţiile puse aiurea după ghilimele iniţiale şi înaintea celor final)

Stil: 7,9 (nu am rezonat cu expresii precum “zgomot aerodinamic”; “în timp ce scotea o ţigară din buze”; “spicheriţa continua ştirile”; ori alăturări precum “fiindcă dacă”, “că ce”, “că doar”)

Temă: 8,7

Intrigă: 8,4

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,2

La secţiunea DebutAlexandra Niculae semnează textul “Povestea pe care nu o ştie nimeni”, o povestire cu subiect biblic, menită să explice, într-un mod original, atât dispariţia legendarei Atlantide, cât şi decăderea lui Lucifer. Intriga, în opinia mea, este una simpluţă, insuficient de mult gândită şi slab conturată, iar paralele dintre simbolurile folosite, reacţiile lui Dumnezeu şi decăderea unor imperii, adesea lipsite de o legătură directă (există mai multe discordanţe, precum ideea de univers încreat, idee ce se opune celei de Dumnezeu; menţionarea a trei din piramidele egiptene (numărul lor fiind mai mare de 27); ideea că Nilul nu-şi varsă prinosul de ape în mare decât în momentul în care soarele se afla în casa leului, ceea ce nu este nicidecum adevărat, precum şi cea că incaşii stăpâneau doar un teritoriu ce ar corespunde astăzi statului Peru). Cred că se putea mai bine. Mult mai bine.

Erată: dintre fii săi (fiii); dintre copii săi (copiii); aceştia i i-a dat (fără “i”); cei patru arhangheli care mai rămăseseră, au plecat fiecare către noul său regat (nu este vorba de cei care mai rămăseseră, ci dimpotrivă, de cei care îşi primiseră regatele); cu cuvinte (cacofonie); complex monumental gigantic;

Stil: 8,1

Temă: 8,0

Intrigă: 7,7

Originalitate: 8,3

Atmosferă: 8,0

Ultimul text din numărul 11 al Gazetei SF se numeşte “Crăiasa netului”, este trecut la rubrica Mainstream şi poartă semnătura lui Florin Dan Prodan. Despre această poveste nu vom spune prea multe, din pricina caracterului prozaic şi al unei totale lipse a elementelor de science fiction ori fantasy. Rog autorul să mai încerce.

Erată: o adresa de contact;

Stil: 8,5 (câteva repetiţii supărătoare, precum: ‘o văzuseră, toţi o ştiau, o văzuseră’)

Temă: 7,2

Intrigă: 7,8

Originalitate: 7,9

Atmosferă: 8,2

 

… restul articolului poate fi lecturat în numărul de luna aceasta al revistei Nautilus.

Nautilus nr. 46

          Semnalez apariţia unui numărului 46 al revistei Nautilus, număr în care apar şi eu cu o proză (Evoluţie) şi un articol (Radar) în care contabilizez textele sf publica luna precedentă în Gazeta SF, SRSFF şi Helion On Line.  Vă recomand să citiţi şi povestirea Dezgheţ, semnată de Marian Dumitraşcu şi interviul foarte interesant cu Rachel Haywood Ferreira. Lectură plăcută!

%d blogeri au apreciat asta: