Posts tagged ‘scriitor’

Premiul Nobel pentru Literatură – 2013

Joi, 10 octombrie 2013, urmează să fie anunţat laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, motiv pentru care am compilat o listă cuprinzând numele a 10 scriitori care ar merita, în opinia mea, să-l primească, în ordinea descrescătoare a preferinţelor mele.  Această listă se bazează pe lecturile din ultimii ani (din păcate nu am citit prea multe cărţi ale potenţialilor candidaţi, preocupat fiind în ultima vreme să-i parcurg pe cei care-au primit deja prestigiosul premiui) şi este una profund subiectivă.

10. Încep cu sirianul Adonis (83 de ani), singurul poet prezent pe această listă. Adonis descrie cu acurateţe şi tristeţe trăirile umane, proiectând lumea interioară asupra naturii care-l înconjoară. Se observă în cazul său o predilecţie faţă de sentimentele negative, apăsătoare, fără însă a cădea în abjectul descris de Tomas Tranströmer, cel care a primit în 2011 Premiul Nobel pentru Literatură. Spleenul la el derivă din derizoriul vieţii urbane, asemănându-se întrucâtva din acest punct de vedere cu Bacovia.

9. Pe locul al 9-lea se află americanul Don DeLillo (78 de ani). Deşi scrie proză, stilul său este unul poetic, îndelung şi atent şlefuit, însă în cartea pe care am citit-o nu mi s-a părut suficient de îndrăzneţ. Şi nu vorbesc neapărat de idei, ci mai degrabă de ardoarea cu care le susţine. Scrie cu luciditate, însă parcă ar vorbi despre lucruri care îi sunt perfect indiferente.

8. Pe locul al 8-lea în topul preferinţelor mele se află un alt american, este vorba de Philip Roth (80 de ani). Oarecum instabil în privinţa tematicii şi perspectivei (scrierile sale politice mi se par mult mai reuşite decât cele din ciclul ‘Zuckerman’, în care monologul tinde să devină plicticos), Roth reuşeşte când vrea să dea dovadă de un sănătos sarcasm şi o fină ironie. Din nefericire, însă, nu prea vrea.

7. Şi încă un american în această listă – Cormac McCarthy (80 de ani). Dacă nu l-aş fi citit pe Faulkner, probabil l-aş fi pus pe-o poziţie mai fruntaşă sau poate că l-aş fi exclus de tot din acest top, nu-mi dau seama. Cert este că-l interpretez prin prisma predecesorului său, de care se leagă nu doar prin stil, dar şi prin tematică. Totuşi, dacă Faulkner reda evenimente menite să te forţeze să gândeşti şi să adopţi o poziţie (de cele mai multe ori împotriva societăţii şi a convenţiilor sale – vezi O fabulă ori Sanctuar), Cormac McCarthy se foloseşte de acelaşi stil doar pentru a şoca. Criminali, cadavre, oligofreni, îngrămădiţi laolaltă pentru că dă bine.

6. Pe locul 6 se află irlandezul John Banville (67 de ani). Scriitura sa se aseamănă întrucâtva cu cea a lui Don DeLillo, dar este mai poetică şi mai profundă, necesitând o atenţie totală din partea cititorului, fără de care cărţile sale devin imposibil de descifrat. Crează foarte bine propria lui lume, din care, odată intrat, îţi este foarte greu să ieşi.

5. Şi iată că am ajuns la favoritul caselor de pariuri, japonezul Haruki Murakami (64 de ani). Cu o necontestată priză la public, Murakami sondează profunzimile umane servindu-se de un fantastic mai mult sau mai puţin subtil integrat în operele sale. Uneori doar se străduie să facă acest lucru, pentru că nu-i reuşeşte întotdeauna. Relaţiile dintre personajele sale (cel mai adesea având în centru un cuplu el-ea), deşi interesante, par adesea superficiale; o superficialitate ascunsă sub masca profunzimii. Cu toate acestea, este în stare de romane solide (Cronica Păsării-Arc fiind unul dintre acestea).

4. Am şi un scriitor balcanic în acest top, dar nu este vorba de românul Mircea Cărtărescu, ci de albanezul Ismail Kadare (77 de ani). Acesta reuşeşte să unească în paginile aceluiaşi roman lumea vest-europeană cu cea est-europeană, păstrându-le în acelaşi timp unicitatea. Mai lizibil şi versatil decât Ivo Andrić, stilul lui Kadare atrage.

3. Pe locul trei în topul preferinţelor mele sa află italianul Umberto Eco (81 de ani), iar acest lucru nu datorită romanelor sale, romane care nu pot spune că mă atrag, ci a studiilor critice. Un adevărat om al literelor, Umberto Eco excelează când vine vorba de interpretarea literară a textelor, apropiindu-se din acest punct de vedere de englezul Aldous Huxley, unul dintre cei mai mari critici literari ai secolului trecut.

2. Pe locul doi se află nimeni altul decât indianul Salman Rushdie (66 de ani), o personalitate proeminentă în viaţa literară a zilelor noastre, cu şanse reale la câştigarea acestui premiu. Deşi este semnatarul unor romane controversate (amintesc aici doar Versetele Satanice), nu pot spune că intenţia lui Rushdie este de-a şoca în vreun fel cititorul, ci de-ai prezenta o realitate distorsionată, cea a lui şi a ţării în care acesta locuieşte. Realismul său magic nu se ridică la nivelul celui explorat de scriitorii din America Latină, însă este pe aproape.

1. Dacă aţi mai intrat din când în când pe acest blog, locul întâi în topul preferinţelor mele nu cred că ar trebui să vă surprindă. Este vorba de nimeni altul decât cehul (stabilit în Franţa) Milan Kundera (84 de ani), veşnicul candidat la obţinerea acestui premiu. Deşi şansele i s-au redus în urma scandalului de acum câţiva ani în care a fost implicat, Kundera rămâne în continuare unul dintre favoriţi, iar în opinia mea cel mai îndreptăţit să-l primească. Opera lui Kundera, asemenea tuturor operelor de valoare, transcede vremea în care a fost scrisă şi sunt sigur că va rezista cu succes veacurilor care vor veni. Kundera îşi începe antiromanele pornind de la o idee şi creând pentru a o susţine în jurul ei personaje şi evenimente, stilul său pe alocuri amuzant şi pe alocuri ironic şi erudiţia de care dă dovadă aducând cu scriitura lui Anatole France.

În această listă ar fi trebuit să se afle şi nigerianul Chinua Archebe, însă acesta s-a stins din viaţă în primăvara acestui an.

 

La casele de pariuri, aceştia sunt favoriţii:

10Philip Roth

9. Adonis

8. Alice Munro

7Thomas Pynchon 

6Assia Djebar

5. Ko Un

4. Jon Fosse

3Peter Nadas

2Joyce Carol Oates

1. Haruki Murakami

 

Cei mai tineri (posibili) candidaţi (dintre cei 113 luaţi în considerare de principalele case de pariuri) sunt:

10Leila Aboulela (Sudan) – 49 de ani

9Shyam Selvadurai (Sri Lankda) – 48 de ani

8Chang-Rae Lee  (Coreea de Sud, SUA) – 48 de ani

7Anna Funder  (Australia) – 47 de ani

6. Jhumpa Lahiri (India) – 46 de ani

5. Jonathan Littell  (SUA) – 45 de ani

4. Karl Ove Knausgard (Norvegia) – 44 de ani

3. Junot Diaz (Dominica, SUA) – 44 de ani

2Sofi Oksanen (Finlanda) – 36 de ani

1Chimamanda Ngozi (Nigeria) – 36 de ani

 

Cei mai bătrâni (posibili) candidaţi (dintre cei 113 luaţi în considerare de principalele case de pariuri) sunt:

10. Shlomo Kalo  (Israel) – 85 de ani

9. John Ashbery  (SUA) – 86 de ani

8. Mahasweta Devi  (india) – 87 de ani

7. Andrea Camilleri  (Italia) – 88 de ani

6. Ernesto Cardenal (Nicaragua) – 88 de ani

5. F. Sionil José (Filipine) – 88 de ani

4. Michel Tournier (Franţa) – 89 de ani

3William Howard Gass (SUA) – 89 de ani

2. Paula Fox (SUA) – 90 de ani

1. Yves Bonnefoy  (Franţa) – 90 de ani

 

În fucţie de ţările din care provin ori cele de adopţie:

3 dintrei ei sunt din Nigeria

3 din Canada

3 din India

3 din Suedia

4 din Italia

4 din Israel

5 din Franţa

5 din Norvegia

6 din Spania

6 din Australia

11 din Marea Britanie

27 din Statele Unite

Din fosta U.R.S.S. nu există decât un singur candidat, şi acela fără şanse reale.

 

Intererant este şi faptul că printre candidaţi sunt 92 de bărbaţi şi doar 21 de femei.

Anunțuri

Alte 100 de lucruri interesante despre scriitori si viata lor

 

1. A fi un scriitor de succes nu înseamnă a fi infailibil. Atât Aldous Huxley cât şi Mark Twain o recomandau cu căldură peAmanda McKittrick Ros, o autoare irlandeză care scria atât de prost încât J. R. R. Tolkien şi C. S. Lewis au organizat un concurs ca să vadă cine poate citi mai multe dintre poeziile ei fără să râdă.

 

2. Acţiunea din romanele lui Dawn Brown se petrece de-a lungul a mai puţin de 24 de ore.

 

3. Alexander Soljeniţîn a fost condamnat la 8 ani de muncă silnică din pricina destăinuirilor politice făcute unui prieten. Despre experienţa avută în gulag povesteşte în romanul O zi din viaţa lui Ivan Denisovich.

 

4. Alexandre Dumas a avut peste 40 de relaţii extraconjugale, din care au rezultat cel puţin 7 copii. Unul dintre aceştia este şi Alexandre Dumas (fiul).

 

5. Anne Rice, cunoscută pentru romanele sale despre vampiri, a scris şi câteva cărţi pornografice. Le-a publicat, bineînţeles, sub pseudonim.

 

6. Bulgakov a fost unul dintre criticii regimului sovietic şi în acelaşi timp unul dintre scriitorii preferaţi a lui Stalin. Multe dintre piesele sale de teatru au fost, însă, cenzurate şi publicate abia după moartea sa.

 

7. Bunica lui Alexandre Dumas (de la care autorul şi-a şi luat numele de familia) a fost o sclavă neagră. Duman a suferit din pricina rasismului societăţii, iar la un moment dat, pe cânt locuia în Italia, i-a spus cuiva: *Tatăl meu a fost mulatru, bunicul meu a fost negru, iar străbunicul maimuţă. Vezi, domnule, arborele meu genealogic se termină unde începe al tău.*

 

8. Bunicul lui Byron a fost amiral în marina imperiului Britanic şi a făcut înconjurul Pământului.

 

9. Ca profesie, Walter Scott era atât avocat cât şi judecător.

 

10. Când i-a refuzat lui Faulkner romanul Sanctuar, editorul i-a spus: ‘Doamne, Dumnezeule, nu pot să public aşa ceva. Am ajunge amândoi la închisoare.’

 

11. Când s-a apucat să scrie Finnegan’s Wake, James Joyce era aproape orb. De aceea a şi-nceput să invite pe la el prieteni ori tineri care aspirau să devină scriitori şi să le dicteze din romanul său. Unul dintre aceşti aspiranţi a fost chiar Samuel Beckett.

 

12. Când Anthony Burgess (autorul portocalei mecanice) a primit în 1959 vestea că are o tumoare inoperabilă pe creier şi mai puţin de un an de trăit, s-a apucat de scris, terminând 4 romane într-un an. Şi a scris şi tot scris până în 1993, când a murit de cancer de ficat.

 

13. Cartea cu cel mai mare tiraj iniţial este Harry Potter şi ordinul Phoenix: 8,5 milioane de exemplare. Pentru comparaţie, un best-seller are, în genere, un tiraj de 80.000 de exemplare.

 

14. Cât a trăit în străinătate, Byran a adunat atât de multe datorii, încât mama sa, care locuia în Marea Britanie, se muta adesea pentru a nu-i lua creditorii casa.

 

15. Catherine Boucher, soţia lui William Blake, era analfabetă. Aceasta a semnat documentul de căsătorie printr-un X. În cele din urmă, acesta a învăţat-o să scrie şi citească.

 

16. Cea mai mare bibliotecă din lume este Biblioteca Congresului din Washington. Aceasta conţine peste 28.000.000 de volume. Cea de-a doua ca mărime se află în Londra şi conţine 18.000.000 de volume.

 

17. Cea mai mare librărie din lume este Noble din New York. Puse cap la cap, rafturile din ea s-ar întinde pe mai bine de 20 de km.

 

18. Cea mai scurtă corespondenţă din istorie se spune că a avut loc între Victor Hugo şi editorul său. Aflat în vacanţă, Hugo a dorit să-l întrebe cum merg vânzările, trimiţând o scrisoare în care singurul semn era semnul întrebării. A primit ca răspuns o alta care nu conţinea decât semnul exclamării.

 

19. Cel mai bine vândut scriitor este William Shakespeare. Acesta este urmat îndeaproape de Agatha Christie, ambii cu peste 1 miliard de exemplare vândute. Următoarea poziţie este ocupată de Dame Barbara Cartland, care a scris 700 de cărţi care s-au vândut în peste 670 de milioane de exemplare.

 

20. Cel mai prolific autor este Jose Carlos Ryoki de Alpoim Inoue. În numai 10 ani, între 1986 şi 1996, acesta a publicat nu mai puţin de 1.058 de cărţi. Scrie wester-uri, sf şi cărţi de acţiune.

 

21. Charles Bukowski a căzut în patima băuturii la vârsta de 13 ani, pentru a putea suporta abuzurile tatălui său.

 

22. Charles Dickens a avut nu mai puţin de 10 fii cu prima lui soţie.

 

23. Cruciada copiilor, romanul lui Jerzy Andrzejewski, deşi are 40.000 de cuvinte, conţine o singură frază. 

 

24. Cu banii pe care Samuel Taylor Coleridge i-a primit ca avans pentru traducerea poemului Faust în engleză şi-a cumpărat… opiu.

 

25. Cu câteva ore înainte să moară, William Blake a lucrat la gravarea unor scene din Infernul lui Dante. Apoi i-a desenat soţiei portretul, după care s-a apucat de cântat imnuri.

 

26. D. H. Lawrence se urca dezbrăcat în copaci şi se apuca de scris.

 

27. De-a lungul întregii sale vieţi, Johann Wolfgang von Goethe a scris şi trimis peste 10.000 de scrisori.

 

28. Deşi Jane Austen s-a apucat de scris de pe la vârsta de 16 ani, şi-a publicat primul roman abia peste două decenii.

 

29. Dorothy Parker a rămas cunoscută nu doar pentru scrierile sale, dar şi pentru plăcerea cu care bea. Din cauza alcoolismului a încercat să se sinucidă de mai multe ori, dar a murit în cele din urmă din cauze naturale. Neavând urmaşi, şi-a lăsat toate scrierile în mâinile lui Martin Luther King Jr., care a fost asasinat la un an după moartea ei.

 

30. După lovitura de stat din 1851, atât Victor Hugo cât şi Alexandre Dumas pleacă în exil. Ambii aleg iniţial ca destinaţie oraşul Bruxelles.

 

31. După zeci de ani petrecuţi după gratii şi prin diverse ospicii pentru sodomie şi blasfemie, marchizul de Sade a fost ales în cadrul Convenţiei Naţionale, ca membru al extremei drepte. În 1801 Napoleon a dat ordin să fie iarăşi arestat şi întemniţat, fără a fi în prealabil judecat.

 

32. Edmond Rostand (Cyrano de Bergerac) obişnuia să scrie stând cu picioarele în cadă.

 

33. Emile Zola a murit intoxicat din pricina unui coşar care a înfundat în mod intenţionat coşul sobei.

 

34. Ernest Hemingway practica boxul şi într-o zi, supărat de recenzia unui critic, şi-a încercat veleităţile pugilistice pe el.

 

35. Este ştiut faptul că romanul Suferinţele tânărului Werther i-a adus lui Goethe peste noapte celebritatea. Mai puţin ştiut este faptul că nu i-a adus şi banii. Cum pe vremea aceea nu existau practic drepturi de autor, Goethe nu s-a ales cu mai nimic pe urma romanului său.

 

36. Există convingerea larg răspândită că Maria, fiica lui Puşkin, a fost prototipul după care Tolstoi a creat-o pe Anna Karenina. Altă fiică de-a sa a făcut, prin căsătorie, parte din familia regală a statului Nassau, iar una dintre nepoate din cea regală a Imperiului Britanic.

 

37. F. Scott Fitzgerald lucra la The Last Tycoon când a murit. Se zvoneşte că i-ar fi spus prietenului său, scriitorul Nathaniel West, să-i termine cartea în cazul el nu o să mai apuce. Tragic, însă, Nathaniel West a murit la o zi distanţă într-un accident de maşină. În accepţiunea multor specialişti, The Last Tycoon ar fi fost o carte chiar mai bună decât Marele Gatsby.

 

38. Fiica preferată a lui Victor Hugo a murit la doar 19 ani, după ce barca în care se afla s-a răsturnat pe Sena. Deşi ştia să înoate, rochia grea şi plină de volane şi volănaşe a tras-o la fund. Logodnicul ei a murit şi el încercând să o salveze.

 

39. Flaubert a fost bisexual.

 

40. Foc palid, de Vladimir Nabokov, este de fapt un poem de 1.000 de versuri extins la dimensiunea unui roman prin notările din josul paginilor.

 

41. Franz Kafka era un vegetarian convins. În timpul vieţii sale a lucrat ca funcţionar şi a publicat doar câteva povestiri scurte, trecute cu vederea de critici şi cititori. Înainte să moară, i-a spus lui Max Brod să-i distrugă toate manuscrisele, însă acesta l-a sfidat şi le-a publicat.

 

42. Gogol, despre care Dostoievsky spunea că ar fi inventatorul romanului rus, şi-a distrus cel de-al doilea volum din Suflete moarte cu 9 zile înainte de-a muri. De ce anume a recurs la acest gest, nu se ştie.

 

43. Guy de Maupassant a murit într-un ospiciu, unde a fost închis pentru că încercase să se sinucidă tăindu-şi gâtul. Din pricina sifilisului cu care se procopsise în tinereţe, devenise paranoic.

 

44. Heinrich von Kleist, unul dintre cei mai mari scriitori germani ai secolului al XVIII-lea, şi-a petrecut câţiva ani într-o închisoare din Franţa după ce a fost acuzat de spionaj.

 

45. Honore de Balzac s-a căsătorit cu iubita lui de-o viaţă cu 5 luni înainte ca acesta să moară.

 

46. Honore de Balzac se trezea la 12 noaptea şi se apuca de scris până pe la ora 3 după amiaza. Mânca pe la 6, se culca la 7 şi se trezea iar la miezul nopţii.

 

47. Isaac Asimov a scris peste 500 de cărţi şi peste 90.000 de scrisori şi cărţi poştale. Acesta, deşi este cunoscut pentru romanele sale sf, a scris şi multe alte romane fantastice, poliţişte şi de popularizare a ştiinţei.

 

48. Isaac Asimov, Cehov, Bertolt Brecht, André Breton, Charles Bukowski, Albert Camus, Arthus C. Clarke, Joseph Conrad, E. M. Forster, Maxim Gorky, Nadine Gordimer, Seamus Heaney, Ernest Hemingway, Henrik Ibsen, Franz Kafka, ismail Kadare, Giacomo Leopardi, Primo Levi, Jack London, H. P. Lovecraft, Roger Martin du Gard, Somerset Maugham, Pablo Neruda, Luigi Pirandello, Marcel Proust, François Rabelais, José Saramago, Jean-Paul Sartre, Philip Roth, George Bernard Shaw, Kurt Vonnegut, H.G. Wells şi Virginia Woolf au fost cu toţii atei.

 

49. În 1922, Biserica Catolică a pus toate cărţile lui Anatole France pe lista lecturilor interzise.

 

50. În 1997 David Foster Wallace s-a apucat să scrie o carte despre fisc şi angajaţii săi. După o îndelungă cercetare şi nenumărate pagini măzgălite, în 2008 s-a apucat să o structureze pe calculator astfel încât soţia sa să o poată trimite unui editor. După care a luat o sfoară şi s-a spânzurat.

 

51. În romanul În căutarea timpului pierdut, de Marcel Proust, sunt prezente peste 2.000 de personaje.

 

52. În timpul vieţii, Alexandre Dumas a publicat mai bine de 100.000 de pagini (adică peste 30.000.000 de cuvinte. Cât 40 de biblii!).

 

53. În timpului celui de-al Treilea Reich, basmele scrise de Fraţii Grim au fost folosite ca propagandă. După cel de-al doilea război mondial, câteva dintre acestea au fost cenzurate pentru o vreme.

 

54. Înainte de-a se apuca de scris, Balzac a încercat să fie, pe rând: avocat, editor, tipograf, critic literar, politician şi om de afaceri, dar a dat greş în toate.

 

55. Înainte să se apuce de scris, Dawn Brown a fost cântăreţ pop.

 

56. J.M. Coetzee a fost primul scriitor care a primit Booker Prize de două ori.

 

57. James Clavell, pe când lupta în cel de-al doilea Război Mondial, a căzut în mâinile japonezilor şi a fost deportat într-o închisoare din Java, unde rata mortalităţii era de 90%.

 

58. James Fenimore Cooper a fost dat afară de la Yale pentru că a aruncat în aer uşa de la camera unui alt student.

 

59. James Fenimore Cooper s-a apucat de scris după ce soţia sa a făcut pariu că el poate scrie o carte mai bună decât cea pe care ea o citea în acel moment. Până atunci, James Fenimore Cooper nu avusese nicio legătură cu literatura, fiind de meserie marinar.

 

60. Johann Wolfgang von Goethe a absolvit dreptul, iar prima carte pe care a publicat-o avea ca subiect viaţa plantelor. Nu, nu a planetelor, a plantelor.

 

61. John Irving îşi începea întotdeauna romanele cu sfârşitul. Abia după ce termina ultimul paragraf se apuca de primul.

 

62. John Milton îşi concepea versurile pentru Paradisul Pierdut noaptea şi le dicta cuiva a doua zi. El nu le putea scrie pentru că era orb.

 

63. La ceremonia de înmormântare a lui Thomas Paine au asistat exact 6 persoane.

 

64. La vârsta de 28 de ani, Dostoievsky a fost condamnat la moarte, dar în ultimul moment pedeapsa i-a fost comutată la patru ani de muncă silnică în Siberia. Clasificat drept unul dintre cei mai periculoşi deţinuţi, în timpul cât a stat la închisoare, Dostoievsky a avut mâinile şi picioarele încătuşate.

 

65. Lermontov nu a fost singurul poet care a murit în urma unui duel, Puşkin a împărtăşit aceeaşi soartă. În 1837, în urma unor zvonuri cum că soţia i-ar fi infidelă, l-a provocat pe Georges d’Anthès la duel. Puşkin a fost împuşcat în piept şi a murit la câteva zile distanţă.

 

66. Lev Tolstoi purta la gât o miniatură a bustului lui J.J. Rousseau.

 

67. Marchizul de Sade şi-a petrecut nu mai puţin de 32 de ani din viaţă prin diverse închisori ori azile de nebuni (dintre care 10 în Bastilia şi 13 în ospiciul din Charenton), acolo unde şi-a scris şi majoritatea operelor.

 

68. Mario Vargas Llosa a candidat la preşedenţia Republicii Chile în 1990, dar a pierdut în faţa lui Alberto Fujimori.

 

69. Mikhail Bulgakov şi-a început cariera literară în tren. La un moment dat, a coborât într-o staţie şi a intrat în sediul unui ziar local, arătându-i editorului povestirea pe care tocmai o terminase. Acesta a publicat-o în ziua următoare.

 

70. Motivul pentru care Balzac obişnuia să bea atât de multă cafea (până la 50 de ceşti pe zi!) este unul simplu – scria noaptea şi dormea ziua.

 

71. Niciunul dintre laureaţii Premiului Nobel pentru Literatură nu s-a aflat, în ultimii 30 de ani, în topul celor mai bine 10 vânduţi scriitori alcătuit anual în Statele Unite. Ultimul care-a ajuns în acest top a fost John Fowles, în 1977, cu romanul Daniel Martin.

 

72. Novalis, unul dintre cei mai mari scriitori germani din sec. al XVIII-lea a murit la frageda vârstă de 28 de ani.

 

73. Numele adevărat al lui George Orwell era Eric Arthur Blair.

 

74. Odată cu publicarea romanului autobiografic Confesiunile lui Claude, Emile Zola a intrat în vizorul poliţiei şi a fost concediat de la locul de muncă.

 

75. Ori de câte ori Dan Brown avea dificultăţi în conceperea unor anagrame se atârna de-o bară cu capul în jos ori începea să facă flotări.

 

76. Pentru a practica sportul său preferat, scuba diving, Arthur C. Clarke s-a mutat în 1958 în Sri Lanka şi a locuit acolo până la moartea sa, care a avut loc în 2005.

 

77. Prima propoziţie din Finnegan’s Wake o termină pe ultima, Joyce intenţionând, după cum el însuşi mărturisea, să-i menţină ocupaţi pe cei care-ar dori să dezlege misterele romanului pentru 300 de ani.

 

78. Printre autorii care obişnuiau să scrie trântiţi în pat se numără: Mark Twain, Truman Capote şi Marcel Proust. Cel din urmă nu scria niciodată în altă parte decât în pat.

 

79. Printre scriitorii români care s-au folosit de pseudonime se numără: Ion N. Theodorescu (Tudor Arghezi), Ion Barbilian (Dan Barbu), Mihai Eminovici (Mihai Eminescu) şi Grigore Pișculescu (Gala Galaction).

 

80. Proust a fost homesexual.

 

81. Puşkin a locuit o vreme în Chişinău, acolo unde a scris două dintre poemele care i-au adus consacrarea şi tot acolo a intrat într-o organizaţia secretă care avea ca scop detronarea stăpânirii otomane din Grecia

 

82. Romanele lui Alexandre Dumas au fost ecranizate de peste 200 de ori.

 

83. Simone de Beauvoir lua, în genere, 200 de mg de amfetamină zilnic şi pe deasupra şi câteva somnifere. Cu whisky, bineînţeles.

 

84. Stephen King deţine în Maine, S.U.A., trei staţii de radio. Acesta face parte, de asemenea, şi dintr-o formaţie rock.

 

85. Străbunicul lui Puşkin a fost Abram Petrovich Gannibal, un negru salvat în Istanbul de la sclavie de însuşi Petru cel Mare. La puţin timp, Abram a devenit general în armată rusă.

 

86. Surorile Bronte trăiau într-o casă a cărei grădină se învecina în trei din cele patru laturi ale ei cu un cimitir.

 

87. Şi tot în Finnegan’s Wake, Joyce inventează o gamă largă de cuvinte, printre care există şi o serie menite să anunţe fiecare dintre epocile din istorie. Un exemplu de astfel de cuvânt este şi: Bababadalgharaghtakamminarronnkon nbronntonnerronntuonnthunntrovarrhounawnskawntoohoohoordenenthurnuk.

 

88. Tătăl lui Alexandre Dumas a murit de cancer pe când fiul său avea doar 4 ani.

 

89. Thomas Paine a fost una dintre personalităţile care au contribuit la izbucnirea Războiului american de Independenţă. Asta după ce a luat parte la revoluţia franceză.

 

90. Trenul de nicăieri, de Michel Thaler, are 223 de pagini şi niciun verb!

 

91. Ultimele rânduri de pe rola pe care Kerouac şi-a scris romanul Pe drum au fost mâncate de câinele prietenului său.

 

92. Ultimul mesaj (2007), de Hannu Luntiala, este un roman alcătuit în totalitatea din SMS-uri. Vreo mie cu totul, adică în jur de 300 de pagini.

 

93. Victor Hugo a lucrat la romanul Mizerabilii preţ de 17 ani.

 

94. Virgiliu a lucrat 11 ani la Eneida. Pe patul de moarte l-a rugat pe bunul să prieten Varius să distrugă manuscrisul. Norocul nostru că acesta nu l-a ascultat.

 

95. Vladimir Nabokov dorea să-şi ardă manuscrisele, însă a fost oprit nu o dată de soţia sa, Vera. Pe unele le-a salvat chiar din sobă, pe jumătate arse.

 

96. Volumul de debut al lui Guy de Maupassant a ajuns la 20 de ediţii în mai puţin de 2 ani de la lansare. Al doilea a înregistrat nu mai puţin de 37 de ediţii în 4 luni!

 

97. Vreme de 12 ani, Charles Bukowski a lucrat la poştă. Tot la poştă a lucrat pentru un timp şi William Faulkner.

 

98. Walter Scott a fost primul scriitor englez care a avut într-adevăr o carieră internaţională în timpul vieţii lui.

 

99. William Burroughs, jucând o scenă cu soţia sa, a împuşcat-o accidental şi a omorât-o, eveniment care a şi stat la baza deciziei sale de-a se apuca de scris. 

 

100. William Golding s-a apucat să scrie la vârsta de 41 de ani. După publicarea celui de-al treilea volum, faima sa a început să dispară, iar Golding a avut mult de suferit din această pricină. A devenit irascibil, taciturn şi impulsiv şi a început să scrie un jurnal care totalizează peste 2.000.000 de cuvinte.

 

S-ar putea să vă intereseze şi: Cele mai interesante 100 de lucruri despre cărţi şi scriitori

Cele mai interesante 100 de lucruri despre cărţi şi scriitori

1. Alexandre Dumas a deschis, în Paris, primul local în care se găteau frigărui. I-a venit această idee după ce-a călătorit prin Caucaz.

2. Alexandru Odobescu s-a sinucis după ce s-a îndrăgostit de o femeie cu treizeci de ani mai tânără decât el.

3.  Alfabetul cambodgian are 74 de litere.

4. Aproape două milioane de oameni au luat parte la ceremonia de înmormântare a lui Victor Hugo, în 1885.

5. Arthur Conan Doyle, autorul celebrelor povestiri cu Sherlock Holmes, era de profesie oftalmolog. S-a apucat de scris pentru că nu-i ajungeau banii.

6. Jack Kerouac a scris faimoasa sa lucrare, ‘Pe drum’,  pe rolă continuă, sub influenţa unui cocktail de substanţe care afectează creierul, printre care alcool, marijuana, benzedrine şi amfetamină.

7. Autorul romanului Robinson Crusoe şi-a schimbat în 1703 numele din Foe în Defoe. În 1896 J.M. Coetzee a scris un roman intitulat Foe în care continuă acţiunea din Robinson Crusoe.

8. Autorul trilogiei Stăpânul inelelor, J. R. R. Tolkien, era un şofer foarte nepriceput, sforăia într-atât de tare încât era nevoit să înnopteze în baie pentru a nu o deranja pe soţie şi ,de asemenea, era un francofob înverşunat – ura francezii începând de la Wilhelm Cuceritorul.

9. Balzac considera că ejacularea era un consum de energie artistică, deoarece sperma era percepută drept un lichid cerebral. Odată, discutând cu o amică, scriitorul a exclamat cu amărăciune: Azi dimineaţă am pierdut un roman!

10. Biblia (în varianta King James) conţine 810.697 de cuvinte.

11. Bogdan Petriceicu Haşdeu a fost atât de îndurerat de moarte fiicei lui încât s-a îndreptat spre spritism. Se spune că planul palatului pe care i l-a ridicat mai apoi fiicei i-ar fi fost dictat în timpul şedinţelor de spiritism de către Iulia.

12. Bogdan Petriceicu Haşdeu şi-a început cariera literară scriind în limba rusă.

13. Camil Petrescu s-a oferit voluntar să plece pe front şi a fost respins în repetate rânduri din cauza constituţiei sale astenice.

14. Casanova a scris 42 de cărţi. Printre acestea se numără o traducere a Iliadei în italiană, câteva cărţi de istorie, una de science fiction în care anticipează avionul, televizorul şi maşina şi 12 volume de memorii.

15. Cea mai scumpă carte vândută vreodată a fost un exemplar din Canterbury Tales de Chauser din 1477. Aceasta a fost scoasă la licitaţie în 1998 şi vândută cu peste 4,6 milioane de lire sterline.

16. Cel mai bătrân laureat al Premiului Nobel pentru Literatură a fost Doris Lessing, la 88 de ani.

17. Cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel pentru Literatură este Rudyard Kipling, la 42 de ani.

18. Charles Dickens dormea şi scria întotdeauna cu faţa spre nord.

19. Cu excepţia lui William, toţi membrii familiei Shakespeare au fost analfabeţi.

20. Cum pe vremea aceea nu existau nici maşini de scris şi nici calculatoare, soţia lui Tolstoi a trebui să copieze de mână tot romanul Război şi Pace. De 7 ori!

21. Doar doi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură au refuzat să-l ridice: Boris Pasternak şi J.P. Sarte. Primul sub presiunea autorităţilor sovietice, iar cel din urmă pentru că nu dorea să-i fie asociat numele cu o instituţie. Interesant este şi fapt că premiul respectiv consta în câteva sute de mii de dolari.

22. Don Quixote este cel mai bine vândut roman din lume. Până în prezent au fost comercializate peste 500 de milioane de exemplare. Al doilea pe listă ar fi Povestea a două oraşe, de Charles Dickens.

23. Duşmanul de moarte al lui Sherlock Holmes este profesorul Moriarity.

24. E.A. Poe s-a căsătorit cu o verişoară de-a sa care avea doar 13 ani.

25. Emily Dickinson, cea mai mare poetă a Statelor Unite, nu a publicat decât 7 poeme de-a lungul vieţii ei. Ieşea arareori din casă, iar majotitatea membrilor familiei sale nu ştiau că ea scrie.

26. Ernest Hemingway s-a sinucis la 61 de ani. Nu a fost însă singurul din familia sa care a recurs la acest gest. Atât tatăl cât şi fratele său şi sora sa s-au sinucis.

27. F. Scott Fitzgerald era înnebunit după picioarele femeilor. Deși nu permitea nimănui să-i vadă picioarele, atunci când el le zărea pe cele ale altora se excita imediat.

28. Fantomele apar în patru piese de teatru shakespeariene: Iulius Cezar, Hamlet, Richard al III-lea şi Macbeth.

29. Ferma Animalelor de George Orwell a fost cenzurată în U.R.S.S. şi refuzată iniţial în Marea Britanie la sfatul unui ofiţer care s-a dovedit mai târziu a fi spion sovietic.

30. Franz Kafka era veşnic nemulţumit de cum arăta, așa că se dezbrăca complet foarte rar – de exemplu, deşi credea că spa-urile nudiste îi vor face bine la sănătate, nu îşi dădea niciodată pantalonii jos.

31. Gabriel Garcia Marquez a refuzat în repetate rânduri ca magistralul său roman Un veac de singurătate să fie ecranizat.

32. Hans Christian Andersen, cunoscut pentru basmele sale, era homesexual.

33. Honore de Balzac adora cafeaua – în decursul unei zile el consuma circa 50 de ceşti de cafea tare, turcească. Dacă nu avea posibilitatea să fiarbă cafeaua, scriitorul sfărâma nişte boabe şi le mesteca .

34. Ian Fleming, pasionat de ornitologie, şi-a numit personajul James Bond după ornitologul american cu acelaşi nume.

35. În 1939 scriitorul american Ernest Vincent a scris un roman de peste 51.000 de cuvinte, niciunul conţinând litera e.

36. În fiecare an în Statele Unite se publică peste 50.000 de titluri noi.

37. În intreaga sa carieră de pilot, Saint-Exupéry a suferit 15 accidente aviatice.

38. În Mizerabilii, Victor Hugo foloseşte o frază lungă de 823 de cuvinte.

39. În poemul său, Paradisul Pierdut, John Milton foloseşte peste 8.000 de cuvinte diferite.

40. În S.U.A. în fiecare secundă sunt cumpărate 57 de cărţi.

41. În Spania se publică anual mai multe cărţi decât au fost traduse în toate ţările arabe în ultimi 500 de ani.

42. În timpurile în care Marquez abia îşi începea cariera de scriitor, de multe ori nu avea bani pentru chirie şi nu de puţine ori a fost nevoit să înnopteze în bordeluri.

43. În ultimii 12 ani din viaţă, Casanova a lucrat ca bibliotecar.

44. Iniţial, Ray Bradbury şi-a numit romanul Farenheit 471,’ Pompierul’.

45. Iulia Haşdeu, fiica lui Bogdan Petriceicu Haşdeu, a fost un copil-minune care la 11 ani a absolvit Colegiul Naţional Sfântul Sava şi, in paralel, Conservatorul de muzică din Bucureşti, iar apoi a studiat la Sorbona. La 17 ani a reuşit să publice un volum de poezii în franceză.

46. Jack London este considerat ca fiind primul scriitor care a devenit bogat exclusiv de pe urma cărţilor sale. Asta după ce a fost refuzat de nu mai puţin de 600 de ori şi era să se lase de scris după ce a primit doar 5 dolari pentru prima sa povestire acceptată.

47. James Joyce a suferit de cinofobie, keraunofobie şi hidrofobie, adică îi era frică de câini, fulgere şi apă.

48. James Joyce era interesat de actul sexual extrem de mult, până la obsesie. Și-a început viaţa sexuală foarte devreme, alături de o prostituată. Până după căsătoria cu Nora, a continuat să se culce cu prostituate, dezgustat de act, dar convins că experienţele îi vor folosi.

49. James Joyce şi-a petrecut şapte ani din viaţă scriind romanul Ulisse.

50. John Keats avea doar 1,5 metri înălţime, la fel ca şi William Blake.

51. La fiecare două săptămâni o limbă dispare pentru totdeauna.

52. La sfârşitul lunii februarie din 1974, scriitorul de ficţiune şi consumator de amfetamină, Philip K. Dick, în timp ce se odihnea în casa lui, a avut o serie de viziuni puternice. Acestea au continuat şi pe tot parcursul lunii următoare, o combinaţie de modele geometrice vii cu imagini ecleziastice, cu scopul de a crea interpretări noi şi profunde a istoriei religioase şi literare.

53. Lev Tolstoi a suferit de cazuri grave şi frecvente de depresie, şi, în cele din urmă, a devenit un ascet rătăcitor în cursul vieţii sale octogenare. Tragic, el a murit după ce s-a îmbolnăvit de pneumonie, plecând în mierzul nopţii şi în mijlocul iernii spre gară.

54. Lev Tolstoi era un Don Juan în timpurile sale. A rămas celebru pentru ceea ce a făcut în noaptea nunții sale cu Sophia Behrs (în vârstă de 18 ani): a obligat-o să-i citească jurnalele întreaga seară pentru a o pregăti cu obiceiurile lui sexuale şi a-și mărturisi toate aventurile amoroase pe care le avuse până atunci.

55. Liviu Rebreanu a creat personajul lui Apostol Bologa din Pădurea Spânzuraţilor inspirându-se din viaţa familiei sale. Personajul principal este, de fapt, o copie destul de fidelă a fratelui său, Emil, spânzurat la Ghimeş în 1917.

56. Lui Edgar Allan Poe îi era frică de întuneric. Posibil, una din cauzele care a dus la această fobie a fost faptul că în copilărie viitorul scriitor a invăţat… în cimitir.

57. Lui Joseph Heller i-au trebuit 8 ani să termine romanul Catch 22.

58. Manuscrisul original al romanului lui Steinbeck, Despre şoareci şi oameni, a fost mâncat de un câine.

59. Marin Preda nu scria niciodată cu pixul sau creionul. Scria cu un stilou cu peniţa de aur, care după moartea lui nu a mai funcţionat niciodată. Peniţa era tocită mai mult într-o parte şi pentru a scrie cu el trebuia să ştii cum să îl ţii şi în ce poziţie să îl apleci, dar nimeni nu a reuşit să îl facă să scrie.

60. Mark Twain adora pisicile şi ura copiii (a vrut să-i facă o statuie regelui Irod).

61. Marquizul de Sade a avut, fără îndoială, o viaţă excentrică. Credinţele sale culturale stăteau la confluenţa ideilor revoluţionare legate de libertatea sexuală şi morală, narate, de altfel, în multe lucrări de ale sale şi de unde noi am moştenit termenul de sadism. În 1803, nu mult după încarcerarea sa, el a fost declarat nebun şi plasat într-un azil. Dar nici în azilul respectiv, de Sade nu a renunţat la relaţiile sale sexuale ilicite, până la moartea sa din 1814.

62. Mircea Eliade, autorul unor capodopere precum Maitreyi sau Romanul adolescentului miop (o lectură recomandată tuturor adolescenților), a fost, probabil, legionar.

63. Monstrul din romanul Frankestein scris Mary Shelly nu are nume, deşi scriitoarea obişnuia să-i spună Adam.

64. Numele celor trei muşchetari din romanul lui Dumas sunt: Porthos, Athos şi Aramis.

65. Până în prezent, s-au scris mai bine de 20.000 de cărţi despre şah.

66. Pe vremea lui Shakespeare nu existau femei actori, aşa că toate rolurile erau interpretate de bărbaţi.

67. Prima Biblie în limba eschimoşilor a apărut la Copenhaga în 1744.

68. Prima carte scrisă de L. Frank Baum avea ca subiect creşterea găinilor.

69. Prima povestire poliţistă scrisă vreodată i-a aparţinut lui E.A. Poe. În Crimele din Rue Morgue, acesta îl introduce pe detectivul Auguste C. Dupin.

70. Primul dicţionar în engleză a fost scris de Noah Webster. I-au trebuit 36 de ani ca să-l termine.

71. Primul roman american din care s-au vândut mai mult de 1 milion de copii a fost Coliba unchiului Tom de Harriet Beecher Stowe. Aceasta stătea la o casă depărtare de Mark Twain.

72. Primul scriitor care a terminat (l-a dictat, de fapt) un roman la o maşină de scris a fost Mark Twain.

73. Prizonierii din Brazilia îşi pot reduce sentinţa dacă se apucă de citit cărţi. Pentru fiecare carte citită li se scad 4 zile din sentinţă. Din păcate nu li se pot scădea mai mult de 48 de zile într-un an.

74. Romanul Anna Karenina are peste 800 de pagini, dar a fost publicat iniţial sub forma unui foileton.

75. Romanul lui Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut, conţine aproximativ 1,7 milioane de cuvinte.

76. Romanul Mândrie şi prejudecată de Jane Austen s-a numit iniţial Primele impresii.

77. Să ucizi o pasăre cântătoare este singurul roman scris de Harper Lee. Cu toate acestea a câştigat premiul Pulitzer şi a stat timp de 88 de săptămâni pe lista best seller-urilor.

78. Samuel Beckett a jucat crichet pentru Universitatea din Dublin.

79. Scriitorul belgian Georges Simenon este unul dintre cei mai prolifici autori. Timp de mai multe zeci de ani, obişnuia să termine o carte la fiecare 11 zile. A publicat peste 530 de cărţi, majoritatea sub pseudonim.

80. Scriitorul science – fiction şi horror, H.P. Lovecraft‚ a avut o stare mintală condiţionată atât de influenţe interne, cât şi externe. El a suferit de tulburări de somn.

81. Scriitorul şi omul politic român Ion Ghica a fost guvernator al insulei Samos (unde a trăit Pitagora).

82. Se estimează că 14 cuvinte noi sunt înglobate în limba engleză zilnic.

83. Şi vremea e ca să ucizi, romanul de debut al lui John Grisham, a fost refuzat de 28 de ori înainte de-a fi publicat.

84. Somerset Maugham era bisexual practicant.

85. Toţi banii obţinuţi de James M. Barri de pe urma cărţii Peter Pan au fost donaţi unui spital.

86. Vârsta medie a laureaţilor Premiului Nobel pentru Literatură este de 64 de ani.

87. Vocabularul unei persoane normale este format din 5-6.000 de cuvinte.

88. Voltaire leşina ori de câte ori mirosea trandafiri.

89. Walt Whitman, Edgar Allen Poe, Henry David Thoreau, Rudyard Kipling, Mark Twain şi Beatrix Potter şi-au publicat singuri cărţile.

90. William Faulkner a muncit câţiva ani ca poştaş, până când s-a descoperit că el arunca scrisorile nelivrate în coşul cu gunoi.

91. William Shakespeare a inventat peste 1.700 de cuvinte.

92. William Shakespeare s-a căsătorit la 18 ani cu Anne Hathaway, care avea 26 de ani şi era însărcinată în trei luni.

93. Cea mai bine vândută carte din sec. al XV-lea este un roman erotic numit Povestea a doi iubiţi, scris de Papa Pius al II-lea.

94. Poetul englez Byron (1788-1824) era într-atât de îndrăgostit de civilizaţia elenă încât s-a dus în Grecia să lupte împotriva turcilor în războiul grec pentru independenţă. Acolo s-a procopsit cu o răceală care i-a fost fatală. Grecii îl consideră un erou naţional.

95. Monumente ridicate în cinstea poetului ucrainian Taras Shevchenko se găsesc în peste 1.200 de locuri din lume. Majoritatea, bineînţeles, se află în Ucraina.

96. Există o serie de scriitori care obişnuiau să scrie stând în picioare. Printre aceştia se numără: Ernest Hemingway, Thomas Wolfe, Lewis Carroll, Vladimir Nabokov şi Philip Roth.

97. Edgar Allan Poe a intrat la Universitatea din Virginia la vârsta de 17 ani. În primul an, însă, şi-a pierdut toată bursa la pariuri şi a fost dat afară.

98.  Până să ajungă unul dintre cei mai bogaţi scriitori ai vremii, Jack London a trăit în sărăcie, schimbând mai multe slujbe: fermier, vânzător de ziare, marinar, pirat, căutător de aur ş.a.m.d. Din pricina vagabondajului a ajuns de mai multe ori la închisoare.

99. Fyodor Dostoevsky era un cartofor împătimit şi adeseori scria pentru a-şi putea plăti datoriile. 

100. Gorky înseamnă în rusă ‘amar’.

101. Cel mai mare creier din lume (al unei persoane normale) i-a aparţinut scriitorului rus Ivan Turgheniev. Creierul acestuia cântărea aproape două kilograme.

102. Tolstoi avea mai bine de 2 metri înălţime şi iubea să joace cărţi. Pe bani. Odată, după un joc care-a durat trei zile şi două nopţi, a reuşit să-şi piardă casa.

103. Lermontov, celebru pentru poemul său Demonul, a murit la doar 27 de ani în urma unui duel.

104. La 8 ani după ce-a câştigat National Book Award, scriitorul Jerzy Kosinski şi-a retrimis cartea sub un alt nume şi titlul mai multor edituri, pentru a testa editorii. Nu mică i-a fost suprinza când a fost refuzat de toţi (27 în total), inclusiv de editura care-l publicase în prealabil.

105. Ernest Hemingway suferea de peirafobie – teama patologică de-a vorbi în public.

106. Byron suferea de ‘nebunie afectivă’. În timpul şedirii în Veneţia se zvoneşte că ar fi avut în jur de 250 de amante. Într-un an.

107.  Charles Dickens avea ca hobby… hipnoza. Nu de puţine ori a încercat s-o adoarmă astfel pe soţia sa.

108. Oscar Wilde şi-a petrecut doi ani în închisoare pentru… sodomie.

109. Lewis Carroll suferea de vreo 20 de boli diferite. Există printre exegeţi suspiciunea că el ar fi fost de fapt Jack Spintecătorul.

 

S-ar putea să vă intereseze şi: alte 100 de lucruri interesante despre scriitori şi viaţa lor

Chinua Achebe – Liniştea s-a sfârşit

Liniştea s-a sfârşit este al doilea roman scris de Chinua Achebe

Limba în care a fost scrisă: engleză

Titlul în engleză: No Longer at Ease

Anul apariţiei: 1960

Perioada în care se petrece acţiunea: anii 1950

Locul în care se petrece acţiunea: Nigeria (Lagos şi Umuofa)

Număr de pagini: 194

Ediţie: Heinemann Anchor, 1994

Subiect: coruperea şi corupţia

 

Despre autor:

Chinua Achebe (1930-2013) este unul dintre cei mai proeminenţi scriitori nigerieni şi înainte să se stingă luna trecută din viaţă numele său s-a aflat printre cele cu şanse importante la câştigarea  Premiului Nobel pentru Literatură. A fost un copil prodigios şi s-a remarcat încă de mic. Lumea se destramă, romanul său de debut, este cea mai citită carte din literatura africană modernă (a fost vândut în peste 8 milioane de exemplare), Chinua Achebe fiind cel mai tradus scriitor african (romanele sale i-au fost traduse în peste 50 de limbi). Deşi un susţinător al folosirii limbi engleze, acesta critică o parte a literaturii colonialiste, prin care se numără şi cartea lui Joseph Conrad, Inima întunericului. A fost implicat pentru o vreme destul de scurtă în politică. Printre cele mai cunoscute romane ale sale se numără: Lumea se destramă (Things Fall Apart), Săgeata Domnului (Arrow of God), Liniştea s-a sfârşit (No Longer at Ease) şi Un om din popor (A Man of the People).

Rezumat:

Romanul începe când Obi Okonkwo (nepotul lui Okonkwo din romanul Lumea se destramă) este acuzat că ar fi primit mită şi continuă cu povestea sa, cronologic situată înaintea începutului, menită să descrie cum de-a ajuns în situaţia de-a lua mită. Întregul sat (Umofia), prin intermediul Uniunii Progresistă din Umuofia a strâns bani pentru a-l trimite pe cel mai bun la învăţătură dintre ei (Obi Okonkwo) să fie educat în Londra. Obi studiază la început dreptul, apoi îl abandonează şi se apucă de limba şi literatura engleză. După patru ani se întoarce acasă, iar pe vapor o cunoaşte pe Clara Okeke, o femeie frumoasă de care se îndrăgosteşte. Uniunea Progresistă din Umuofia (U.P.U.) nu la sponsorizat degeaba şi aşteaptă ca Obi să returneze banii primiţii. Acesta se stabileşte în Lagos, unde trăieşte alături de prietenul său Josepf, un mare afemeiat, şi se angajează la comitetul însărcinat cu acordarea burselor pentru studenţii nigerieni care doresc să înveţe în străinătate. În una dintre vizitele pe care le-o face familiei sale, Obi este nevoit să treacă, vrând-nevrând, cu vederea larga răspândire a unui obicei nu foarte sănătos: mita, faţă de care manifestă o înnăscută aversiune. Deşi Clara îi mărturiseşte că este un osu (vine dintr-o familie proscrisă), Obi nu vrea să renunţe la ea şi este gata să o apere în faţa propriei sale familii. Între timp, datoriile lui se măresc treptat (trebuie să cotizeze la Uniune, să-şi ajute părinţii nevoiaşi, să plătească asigurarea maşinii ş.a.m.d.), însă situaţia devine disperată abia în momentul în care află că prietena sa este însărcinată. Nedorind să se căsătorească, Obi face in extremis rost de 50 de lire pentru a plăti un doctor care s-o ajute să avorteze. Deşi în trecut nici nu i-a trecut prin minte să profite de poziţia sa, acum, când o altă persoană se arată dornică să-i dea o mică atenţie, Obi pare s-o primească bucuros. Şi pe-a doua şi pe-a treia, până când are loc un flagrant delict şi este arestat.

 

Impresii:

După alte două romane semnate de Chinua Achebe care mi-au trecut prin mâini (este vorba de Lumea se destramă şi Un om din popor) m-am apucat de acesta cu oarecare îndoieli, temându-mă de stilul uneori prea sec al autorului. Însă prin intermediul cărţii de faţă am descoperit un Chinua Achebe mult schimbat, mult mai versatil şi mai profund decât mi-l imaginam. Stilul ascunde ceva din tragismul realismul decadent de la începutul secolului, având destulă vigoare încât să incite şi să impresioneze fără ca totuşi să epateze. Faptul că romanul începe cu prezentarea concluziei nu face decât să sporească acest tragism, cititorului rămânându-i să afle cum de-a decăzut atât de mult personajul principal. Însă ceea ce descoperă nu este o decădere, cel puţin nu una morală, ci mai degrabă inexorabila consecinţă a unei lumi care-i cere-n schimb mai multe decât poate el oferi. Însă trebuie să spun că este, în parte, şi vina sa, vină ce constă în neputinţa de-a scăpa de proprii demoni şi propriile prejudecăţi. Deşi îi judecă pe cei din jur din pricina vederilor retrograde şi absurde pe care le au, el însuşi se face vinovat de aceste acuze. Nu vrea să amâne plata către U.P.U. din orgoliu şi nici nu se căsătoreşte cu prietena sa din pricina ostracizării şi-a vorbelor care se vor isca pe seama sa. Căderea sa este una graduală, balanţa înclinându-se decisiv abia în final. Este, în cele din urmă, forţat să devină exact genul de om pe care-l dispreţuieşte. Prin acceptarea mitei, cercul se închide, iar Obi nu este cu nimic mai presus decât cei pe care-i critică. Nevoie ţi-e mamă şi tot ea ţi-e şi călău, pare să ne spună Chinua Achebe prin intermediul acestui roman bine construit şi încă şi mai bine spus (interesant de remarcat este faptul că nu puterea îl corupe, ci nevoia de care vă vorbeam). De citit!

Naguib Mahfouz – Hoţul şi câinii

Hoţul şi câinii este al cincisprezecelea roman scris de Naguib Mahfouz.

Limba în care a fost scrisă: arabă

Titlul în engleză: The Thief and the fogs

Anul apariţiei: 1961

Perioada în care se petrece acţiunea: anii 1950

Locul în care se petrece acţiunea: Cairo, Egipt

Număr de pagini: 160

Ediţie: Anchor, 1989

Subiect: trădarea, răzbunarea

Curent: existenţialism

 

Despre autor:

Naguib Mahfouz (1911-2006) este primul scriitor de origine arabă care a primit Premiul Nobel pentru Literatură (în 1988). Este autorul a 38 de romane, peste 350 de povestiri scurte, 5 drame şi mai multe scenarii. Operele sale au iscat nenumărate controverse în ţările arabe, iar în anul 1989 (anul în care Salman Rushie a publicat Versetele Satanice) Omar Abdul-Rahman l-a condamnat pe Naguib Mahfouz la moarte pentru o carte scrisă cu mai bine de 30 de ani înainte (este vorba despre Copiii lui Gebelawi). În 1994 doi extremişti islamişti au încercat să-l omoare. Deşi tentativa lor a fost nereuşită, Naguib Mahfouz a rămas cu sechele pentru tot restul vieţii. Dintre cele mai importante romane ale sale enumăr: Copiii lui Gebelawi, Hoţul şi câinii, Ziua în care liderul a fost ucis şi Akhenaten.

Rezumat:

Said Mahran de abia a ieşit de la închisoare şi deja se gândeşte, unelteşte şi-şi imaginează, cum să o se răzbune în primul rând pe Nabawiyya, fosta lui soţie, recăsătorită între timp, iar în al doilea pe Ilish Sidra, fostul său prieten, care-a luat-o pe fosta lui soţie de nevastă. Se duce la locuinţa lor pentru a-şi vedea fiica, pe Sana, eveniment care se petrece în prezenţa unui detectiv. Fiica sa se teme, însă, de el şi nu-l mai recunoaşte, lucru care nu face decât să sporească aversiunea lui Said faţă de Ilish şi Nabawiyya. Cei doi îl sfătuiesc să se angajeze pe undeva, să ia viaţa de la capăt, iar Said se duce la Rauf Ilwan, cel care l-a iniţiat în arta furatului şi care i-a fost, pe vremuri, mentor. Rauf, însă, este un om schimbat, sau cel puţin impresia aceasta doreşte s-o lase, nu doar s-a lăsat de fărădelegi, dar ocupă chiar şi o poziţie importantă într-un ziar local. Deşi îi stă în putinţă să-l angajeze pe Said, refuză. Acesta din urmă aşteaptă lăsarea nopţii pentru a-i pătrunde fostului său prieten în casă şi-a fura, dar când o face îl găseşte pe Rauf aşteptându-l. Rauf îl alungă fără să cheme poliţia. Said nu renunţă, însă, şi după ce face rost de un pistol se întoarce să-l omoare, însă ucide din greşeală pe altcineva. Căutat de poliţie, se refugiază în care lui Nur, o prostituată îndrăgostită de el. A doua seară încearcă să-i facă de petrecanie lui Ilish, dar la fel, omoară un om nevinovat. Scapă ca prin urechile acului, dar tot nu se învaţă minte. Nur dispare, aşa că Said se ascunde în casa şeicului, un vechi prieten de-al tatălui său. Într-o zi, pe când iese s-o caute pe Nur, este hăituit de câini şi de poliţie şi se retrage într-un cimitir, acolo unde şi moare.

 

Impresii:

După În derivă pe Nil, romanul de faţă vine ca o schimbare pe cât de evidentă pe atât de necesară. Din punct de vedere stilistic, Hoţul şi câinii mi se pare net superior celui amintit anterior, Naguib trecând în mai multe instanţe de la stilul scabros, asemănător celui adoptat de Leonid Andreyev în Povestea şarpelui (ceva mai concentrat decât în Parfumul lui Patrick Süskind ori Golemul lui Gustav Meyrink) şi utilizat pentru a da glas uneltirilor puse la cale de  Said Mahran, la unul modernist şi aproape impersonal. Deşi autorul schimbă destul de des perspectivele şi sare uneori de la lumea exterioară personajului principal la ideile care-i bântuie mintea, acţiunea este uşor de urmat. Personajele sunt puţine şi văzute prin ochii lui Said. Acesta, chiar dacă ştie ce sfârşit îl aşteaptă, nu vrea şi nu poate să se oprească. Stă ascuns şi trăieşte de pe o zi pe alta animat de un singur gând, în mintea sa răzbunarea însemnând, de fapt, dreptate. Iar prin omorârea duşmanilor săi şi-ar face nu doar sieşi dreptate, dar ar face şi un bine societăţii. Cel puţin aşa gândeşte. Însă Said nu este un personaj eminamente negativ, el are şi părţile sale pozitive: de la sentimentele în schimbare faţă de Nur, învăţând să o iubească şi fiind de-a dreptul îngrijorat când ea dispare (să nu uităm că, mergând să vadă ce i s-a întâmplat, cade în ghearele poliţiei) şi până la grija nedisimulată şi iubirea necondiţionată faţă de fiica sa, refuzul ei fiind moment care-l determină să-şi ducă planul la îndeplinire. Însă greşeşte şi greşeşte de două ori, ambele sale tentative de a-şi face dreptate fiind sortite eşecului. Greu de spus din ce motiv Naguib a ales ca lucrurile să stea astfel şi nu altfel, orice interpretare putând fi în acest caz cu dublu tăiş. Există, totuşi, şi un lucru care nu mi-a plăcut la romanul de faţă: complexitatea redusă. Este prea simplu, evenimentele decurg prea rapid, fără să se stabilească prea bine tensiunea între diversele evenimente care au loc, iar personajele exterioare se depărtează tot mai mult pe măsură ce pătrundem în mintea lui Said. Era, în opinia mea, nevoie de mai mult spaţiu, de o zăbovire asupra anumitor lucruri, o mai bună reliefare a anumitor aspecte, o extindere a dialogurilor. În pofida finalului închis, am rămas cu impresia că Naguib Mahfouz nu a spus tot ce dorea să spună. Că mai sunt lucruri lăsate pe dinafară, că s-a grăbit pe alocuri şi că ar mai fi fost lucruri de spus.

V.S. Naipaul – Jumătate de viaţă

HalfALife.jpg   Despre autor:

    Vidiadhar Surajprasad Naipaul este un scriitor de origine indiană care s-a născut pe data de 17 august 1932 Trinidad Tobago. A primit de-a lungul carieriei numeroase premii, printre care şi premiul Nobel (în 2001). Modul în care vede lumea (şi mai ales ţările din lumea a treia) şi care poate fi dedus din scrierile sale i-a adus numeroase critici, Naipaul fiind acuzat (printre alţii şi de alţi laureaţi ai premiului Nobel, cum ar fi poetul american Derek Walcott) că ar fi un neocolonialist. De asemenea, şi aventurile sale extraconjugale şi părerile misogine l-au adus în atenţia ziarelor de scandal străine.

Rezumat:

Romanul de faţă de roteşte în jurul lui Willie Somerset Chandran, un indian născut dintr-un tată brahman şi o mamă dalit (două caste indiene diferite) şi poate fi împărţit, după acţiune şi mai ales locul în care se desfăşoară aceasta, în trei părţi distincte: prima dintre ele se desfăşoară în India şi este în cea mai mare parte ocupată de povestea tatălui acestuia. Când Willie Somerset era încă la şcoală, tatăl său îi povesteşte cum a luat de soţie o femeie dalit (pe scurt cam aceasta ar fi povestea: simţind cum creşte-n el spiritul revoluţionar, tatăl, un tânăr student pe atunci, arde cărţile şi refuză să se însoare cu femeia ce-i fusese, încă de când era mic, promisă. Şi tot din acelaşi spirit se căsătoreşte cu o femeie dintr-o castă inferioară, atrăgând asupra sa vorbele de ocară ale societăţii). A doua parte se desfăşoară în Anglia, tatăl lui Willie Somerset izbutind să obţină pentru fiul său o bursă de la un nobil englez. Willie Somerset Chandran se mută în Anglia, unde ajunge să cunoască şi alţi imigranţi veniţi din foste colonii britanice. Viaţa acestora este plină de lipsuri, fiecare câştigându-şi cu greu şi adeseori prin mijloace nu tocmai cinstite existenţa. Printre aceştia se numără Percy, cu a cărui iubită Willie Somerset se culcă, dar şi Roger, care îl ajută să publice o carte de povestiri scurte inspirate din Copilăria lui Gorki şi din mai multe filme. Willie Somerset primeşte într-o zi o scrisoare de la o admiratoare şi aşa ajunge să o cunoască pe Ana, o africană cu ceva sânge portughez prin ea. Cei doi au o relaţie, iar la doleanţele lui Willie Somerset, care era în pragul exmatriculării, se mută la familia ei, într-o ţară din Africa. Aceasta este partea a treia a cărţii, scrisă sub forma unei scrisori adresate de Willie Somerset surorii sale, Sarojini. Optsprezece ani şi-a petrecut Willie în Africa înainte să se decidă să divorţeze şi să plece, sătul de jumătatea de viaţă pe care o trăia acolo.

 

Impresii:

O carte deloc rea, deşi am fost oarecum reticent la început de adâncirea prea bruscă în povestea tatălui, o digresiune însemnată de la firul narativ al romanului. Însă această digresiune îşi are rolul ei, toate sentimentele negative pe care Willie Somerset le adunase-n el şi care erau îndreptate împotriva tatălui, învinovăţindu-l pe acesta pentru alegerea făcută, motiv pentru care tatăl îşi şi începe povestea, îşi găsesc motivarea în însăşi viaţa sa. Pentru că, într-un fel sau altul, Willie Somerset ajunge să facă aceleaşi alegeri neinspirate pe care le-a făcut şi tatăl său. Descrierea celor trei stiluri de viaţă total diferite (indian, european şi african) este cât se poate de reuşită, la fel şi amănuntele traiurilor respective (cum ar fi viaţa pe care o duceau în anii ’60 imigranţii de culoare în Londra ori felul în care se iscau războaiele civile în Africa subsahariană). Structura este insolită, dar nu într-atât încât să conclud că avem în faţă o proză experimentală. Sistemul scrisorilor a mai fost adoptat de multe ori în trecut, şi amintesc aici romanul Oameni sărmani, de Feodor Dostoievski. Stilistic vorbind, Naipaul are ceva din eleganţa lui Sinclair Lewis or Galsworthy, motiv pentru care poate părea şi un pic vetust. Se simte, totuşi, lipsa unei moment culminant spre care să conveargă eforturile scriitorului, romanul de faţă lăsând impresia că este mai mult viaţă decât artă, deşi lucrurile stau taman invers.

 

Citate:

Şi atunci se întâmplă adeseori să începi să vezi un soi de adevăr în eroarea ta. Începi să vezi, de exemplu, că a releva bunul nume al cuiva înseamnă în acelaşi timp a-l ascunde.

%d blogeri au apreciat asta: