Scriptorium 15

Din numărul pe februarie al revistei Gazeta SF. Sinopsis:

 

Nautilus

 

 

În numărul 61, revista Nautilus ne invită să citit nu mai puţin de şase povestiri scurte, care se diferenţiază între ele mai ales prin modul în care sunt structurate şi calitate. Astfel, dacă două dintre ele, Trebuie să zbang, tung, bung şi Praf de stele, par a se adresa celor mici, având structura specifică basmelor şi poveştilor pentru copii, prin Căderea pătrundem într-un univers oniric, în care realitatea şi visul se împletesc într-un mod interesant şi reuşit. Comunitatea neurostenică este o proză lipsită de acţiune în care, sub forma unor definiţii (asemănătoare celor din dicţionarul khazar), suntem familiarizaţi cu o istorie a viitorului. Tot lipsită de acţiune este şi Scurtătura, un text ce aduce mai degrabă a secvenţă ori fragment, iar Evadare este un text halucinant, în care cititorul este aruncat în mijlocul evenimentelor şi lăsat să se descurce singur cu informaţiile fragmentare ce îi sunt furnizate. Toate povestirile prezente în acest număr al revistei sunt scurte, unele putându-se cu succes încadra la ultrascurte, doar două depăşind o mie trei sute de cuvinte. Un alt lucru pe care îl au în comun este o vizibilă îndepărtare (mai puţin în proza lui Sergiu Someşan şi-n cea a lui Aurel Cărăşel) de la structura povestirilor clasice, autorii preferând să aducă anumite inovaţii. Bune ori rele, rămâne să ne dumirim în continuare.

[…]

 

Revista de Suspans

 

 

 

 

În numărul 5 al Revistei de Suspans putem lectura patru povestiri scurte, număr în scădere faţă de luna şi numărul trecut. Dintre acestea, Baladă pentru un leu mi-a atras în mod deosebit atenţia atât prin stilul poetic, cât şi prin modul în care autoarea a ales să ne spună povestea. Prin gaura cheii este, de asemenea, un text reuşit, însă mult prea scurt, asemănându-se din acest punct de vedere cu o scenetă. La un pahar cu fantoma pare plin de clişee şi lipsit de originalitate, o simplă rescriere a unei poveşti spuse deja de prea multe ori, iar Ascensiune pare o tentativă de-a oripila cititorii prin amalgamul de sânge şi organe. Le-aş recomanda ultimilor doi autori să dea dovadă de mai multă originalitate şi îndrăzneală, nefiind nicio onoare în a sta în umbra cuiva.

[…]

 

Suspans

 

 

 

După câteva luni în care prozele publicate în revista Suspans au scăzut continuu ca număr, iată că-n ianuarie îşi revine şi ne încântă cu nu mai puţin de şase povestiri scurte. Din păcate, două dintre acestea au fost publicate anterior şi-n alte reviste, denotând o oarecare lipsă de profesionalism din partea celor doi autori. În ceea ce priveşte celelalte patru texte rămase, remarcăm, pentru cine ştie a câta oară, contribuţia Dianei Alzner. Textul acesteia, deşi nu excelează la capitolul originalitate, prin vocea narativă şi talentul scriitoricesc care stă la baza lui, este unul cât se poate de izbutit. Nu acelaşi lucru îl putem spune despre proza lui Paul D. Adrian, care se străduieşte şi de această dată (ceva mai mult decât a făcut-o în Revista de Suspans) să epateze, amestecând laolaltă epitete mult prea descriptive şi personaje care mai de care mai întunecate. Nu lipseşte nici omniprezentul text oniric, cel de luna aceasta purtând semnătura lui Ionuţ Buda. La final, Dadal Cristinel ne încântă cu o povestire aproape statică, impresionând prin măiestria sa balzaciană de-a surprinde puţin în multe cuvinte.

 

Radar, 14

Din numărul pe luna Februarie al revistei Nautilus. Sinopsis:

 

Lună destul de săracă în proze, revista Helion Online nescoţând până la data trimiterii către redacţie a prezentului material niciun număr nou, iar revista SRSFF publicând în paginile sale virtuale o singură proză. În aceste circumstanţe, greul îl duce şi de această dată Gazeta SF, în numărul 24 al său încântându-ne cu nu mai puţin de şapte texte, foarte diferite între ele. Prin intermediul povestirii Apophis supravieţuim unei apocalipse, ne îngrozim citind povestirea Teodorei Matei şi ne pierdem în stilul încâlcit al lui Gheorghe Recheşan. Aşteptându-l pe domnul H punem la îndoială realitatea din jurul nostru (tot aşa cum face şi personajul Dianei Alzner din SRSFF), după care, deşi ştim că Nu e nimeni aici, începem să ne amuzăm copios. Lacul ne învaţă învăţând că totul se transformă, nimic nu se pierde, iar la final pornim către stele spre Un nou început.

Scriptorium

Din numărul ce va să vină al revistei Gazeta SF. Sinopsis:

 

Nautilus

În primul număr din acest an, revista Nautilus ne invită să citim patru povestiri, toate interesante şi incitante, două dintre acestea fiind semnate de Aurel Cărăşel – este vorba de un basm, după cum ne-a obişnuit în ultima vreme, şi o proză de mici dimensiuni în care autorul ne relatează o parte din istoria viitorului, acesta fiind şi numele celei de-a doua rubrici pe care-o păstoreşte – una purtând semnătura Ioanei Vişan, care luna aceasta abordează într-o manieră umoristică tema invaziei, iar ultima a Teodorei Matei, care ne prezintă o proză inteligent structurată. În cadrul rubricii Multivers nu regăsim luna aceasta niciun text, lucru pe care nu ştiu cum anume să-l cataloghez, ţinând cont de fapt că Andra Spirescu şi Mihai Perşinaru, autorii care semnau în cadrul acestei rubrici acelaşi text, nu stăteau tocmai bine la capitolul inventivitate.

 

 

Revista de Suspans

În cel de-al patrulea număr al Revistei de Suspans putem citi nu mai puţin de cinci texte (număr aflat în scădere faţă de cel al lunii anterioare), toate de calitate, deşi nu toate de aceeaşi calitate. Astfel, dacă în proza lui Alexandru Arion revenirile repetate la aceeaşi idee şi reluarea ei sub forme diferite de nenumărate ori tind să enerveze, Alexandra Niculae ne poartă pe valurile stilului său cursiv şi mătăsos într-un text de-o consistenţă onirică, iar Diana Alzner ne trezeşte brusc din visare cu o proză succintă şi sumbră. Anamaria Ionescu publică un text în care firul narativ se desparte în două spre a se reuni spre sfârşit, iar Cristina Nemerovschi ne încântă cu o povestire ce se aseamănă cu Metamorfoza lui Kafka. Proze mai puţine, dar mai bine scrise, numitorul pe care-l au în comun fiind stilul inovativ şi, cu o singură excepţie, izbutit.

 

Suspans

În luna decembrie în cadrul revistei Suspans au fost publicate trei povestiri, foarte diferite atât ca stil, dar şi din punctul de vedere al temei abordate. Astfel, Gabriela Voicu ne introduce în mintea unei persoane schizofrenice, Diana Alzner ne prezintă cu mult umor şi ironie un păţania prin care trece într-o dimineaţă un scriitor de sf, iar Dadal Cristinel ne ia drept martori la cearta dintre două personaje misterioase. Cea mai completă proză mi s-a părut cea a Dianei Alzner şi asta datorită felului în care este scrisă, autoarea ţinând cont de momentele subiectului.

Scriptorium

Din numărul pe decembrie al Gazetei SF:

 

 

Nautilus

 

 

După ce-n ultimele luni numărul prozelor prezente-n revista Nautilus s-a înscris într-o tendinţă ascendentă, acesta, fără a mai creşte, se menţine la un nivel ridicat, luna aceasta cititorii putând lectura nu mai puţin de şase texte. Cristalizându-şi şi mai bine structura prin introducerea unei noi rubrici (şi anume Povestea vorbei) în care vor fi publicate de acum încolo basmele lui Aurel Cărăşel, basme, de altfel, cât se poate de reuşite, nu pot să nu remarc şi un aspect negativ, şi anume lipsa unui fragment la rubrica Foileton. Acelaşi Aurel Cărăşel îşi începuse luna trecută nuvela, sau poate romanul, Întâlnire de gradul trei, iar după ce ne-a stârnit interesul ne-a lăsat cu ochii-n soare. Poate luna viitoare… De asemenea, Andra Spirescu şi Mihai Perşinaru duc mai departe Multi-versul, venind în numărul acesta al revistei cu o nouă povestire succintă şi originală. La Proză avem patru texte: un space opera semnat de Victor-Nicuşor Dragomir, asemănător, pe alocuri, cu-n joc video, o povestire fantastică sensibilă semnată de Teodora Matei, o lume distopică în care ne introduce Gabriel Munteanu şi un drum iniţiatic pe care ne invită să păşim Adrian Mielcioiu. Cu o asemenea ofertă bogată şi variantă, revista Nautilus vă aşteaptă luna aceasta să o frunzăriţi. 

 

 

Suspans

După o pauză de o lună de zile, timp în care în revista Suspans nu a apărut nicio povestire, iată că-n noiembrie publică nu mai puţin de trei proze, plus alte câteva fragmente. Ce au în comun cele trei texte menţionate este lungimea lor, niciunul nedepăşind 2.000 de cuvinte şi împreună luate fiind mai scurte decât basmul publicat de Aurel Cărăşel în revista Nautilus. Însă acest lucru nu înseamnă că sunt lipsite de calităţi, ba dimpotrivă. Astfel, dacă în proza lui Nicolae Cornescian dimensiunea textului reprezintă clar un dezavantaj, Irina Lucia Mihalca reuşeşte să creeze în puţine cuvinte o lume vibrantă şi vie, ideile filosofice prezente-n text împletindu-se foarte bine cu acţiunea descrisă. Ultima povestire, al cărei final neaşteptat mi-a plăcut, se-ntinde pe mai bine de doi ani, surprinzând în elementele sale definitorii o relaţie de iubire. Şi, dacă ultimele două texte menţionate conţin un număr mare greşeli de tot felul, primul este curat scris. 

 

 

Revista de Suspans

După ce-n numărul de debut Revista de Suspans ne-a luat cu asalt prezentându-ne nu mai puţin de cincisprezece povestiri, fără a mai lua aici în considerare şi fragmentele de varii dimensiuni, luna aceasta publică doar şase proze, număr care, sper eu, să rămână constant şi să nu mai scadă în continuare. Întâlnim şi de această dată o mare varietate a temelor abordate, deşi lipsesc cu desăvârşire povestirile science fiction, predominând cele poliţiste (precum Plimbarea ori A doua moarte a domnului Michael Conrad). De asemenea, mai putem întâlni şi o povestire sentimentală în care accentul cade pe relaţiile interumane (Ziua în care Sfinxul a vorbit) şi una cavalerească, a cărei acţiune este plasată spre sfârşitul Evului Mediu (Un peşte pentru Spuf). La fel ca şi Circari, Astronotus, schimb ochelarii este greu de clasificat, deşi prima aduce mai degrabă a text fantastic. Cel din urmă nu aduce a nimic, de aceea şi place. Se aseamănă pe locuri cu-n text dadaist, dar este totuşi departe de-a se-ncadra în acest gen.

 

 

Radar

Din numărul viitor al revistei Nautilus:

O lună ceva mai săracă în proze speculative, neadunând din cele trei reviste (SRSFF, Gazeta SF şi Helion Online) decât zece texte. Astfel, după anumite restructurări în urma cărora, se pare, c-a avut de suferit, Revista Societăţii de Science Fiction şi Fantasy nu ne prezintă în intervalul aflat în studiu decât o singură proză, şi aceea de-o valoare incertă, Jocul Anişoarei Poca fiind unul destul de plictisitor şi lipsit de calităţi artistice. Gazeta SF duce-n această lună greul şi ne propune nu mai puţin opt povestiri de diferite dimensiuni, povestiri la care se mai adaugă şi alte două fragmente. Lăudând cantitatea, trebuie să criticăm puţin calitatea unora dintre proze, care, în opinia mea, cam lasă de dorit. Ceea ce nu înseamnă că nu întâlnim şi texte interesante, ba dimpotrivă. Eu sunt Gică este unul dintre acestea, text care, în pofida caracterului său succint, reuşeşte să ne spună o poveste atractivă. Am remarcat, de asemenea, şi proza semnată de Daniel Barbu. Autorul, chiar dacă prin proza de faţă debutează, pare a stăpâni arta narativă şi-a şti cum să-şi pună în valoare ideile. Celelalte proze au părţile lor bune, însă nu par a ieşi prea mult din cotidian şi-a lăsa o impresie puternică. În revista timişoreană nu întâlnim decât un singur text, o lucrare de atmosferă în care descrierile, reuşite de altfel, ocupă o parte importantă. Cu ideea prezentă-n text ne-am mai întâlnit luna aceasta, autorul punând-o, însă, într-o altă lumină. Una peste alta, o lună mai săracă decât de obicei. Atât din punct de vedere cantitativ cât, din păcate, şi din punct de vedere calitativ.

Scriptorium

Nautilus

 

Luna aceasta revista, Nautilus ne aşteaptă cu cinci proze interesante şi incitante prin prisma subiectelor abordate. Dacă Aurel Cărăşel ne poartă şi de această dată în lumea basmelor şi ne îndeamnă să înfruntăm alături de el monştrii şi zmei, Liliana David ne introduce într-o lume a sentimetelor intense şi a ne prezintă rămăşiţele unei iubiri pierdute. Proza lui Călin Sămrghiţan se remarcă prin stranietatea sa, precum şi prin atmosfera bine redată, iar Teodora Matei ne încântă cu un nou fragment din romanul acesteia. La final Andra Spirescu şi Mihai Perşinaru ne poartă pe aripile timpului într-o perioadă încărcată de mister. Nu putem să nu observăm atmofera densă şi apăsată ce reiese din toate aceste poveşti, precum şi atenţia acordată de autori stilului.

 

Suspans

 

Săracă revista Suspans luna aceasta, între paginile sale neîntâlnind decât o singură proză ce poate fi recenzată. O proză plăcută, interesantă, chiar incitantă, însă sunt nevoit să mă repet, o singură proză.

 

Revista de Suspans

 

Luna aceasta o nouă revistă a apărut pe piaţa românească, patronată de neobositul Mircea Pricăjan. Păstrând vie tradiţia cu care ne-a obişnuit în timp ce edita revista Suspans, în Revista de Suspans dăm luna aceasta pentru un număr record de proze, nu mai puţin de 24, dintre care 6 sunt fragmente de roman. Cu o ofertă atât de variată, revista nu are cum să nu fie pe gustul oricărui cititor, care în fiecare proză (sau aproape în fiecare) are ocazia să descopere ceva nou şi incitant, calitatea majoriţăţii textelor fiind una deosebit de bună. Şi spunând acestea, remarcăm povestirile Dianei Alzner, lui Florin Irimia, A.R. Deleanu, Radu Ilarion Ciobanu, Mihai Hafia Traistă şi Cătălinei Fometici. Subiectele sunt destul de variate, lipsind totuşi, cu mici excepţii, cele sf. Din punct de vedere calitativ, cele mai bune consider că sunt cele psihologice, acolo unde autorii au ocazia să îşi dovedească toată măiestria de care sunt în stare. Întâlnim şi câteva proze detectiviste, vârful de lance reprezentându-l aici povestirea Ralucăi Băceau, textul lui Radu Ilarion Ciobanu fiind prea complex şi prea bine scris pentru a-l putea încadra în această categorie. Proza lunii din Revista de Suspans este, probabil, Praf scânteietor şi filamente, o proză în care stilul se află-n într-un echilibru perfect cu acţiunea care ne este prezentată, neputând însă ignora nici textul lui Florin Irimia, un text care se remarcă prin atmosfera apăsătoare şi experimentul narativ pus la cale de autor. Mihai Hafia Traistă, prin limbajul arhaic, este o prezenţă insolită printre paginile virtuale ale acestei minunate reviste. De asemenea, trebuie să menţionăm şi prezenţa feminină care face onoare revistei, prozele anumitor autoare fiind deosebit de plăcute şi reuşite. Am întâlnit, din păcate, şi câţiva autori care nu par a avea ceva de spus, povestirile lor fiind, din anumite puncte de vedere, clişeice ori deficitare. Însă, cu o asemenea varietate de subiecte şi proze, sunt sigur că Revista de Suspans se va impune în cel mai scurt timp pe piaţă. Începe deja să se afirme ca o pistă de lansare pentru noua generaţie de scriitori. 

Radar

din numărul viitor al revistei Nautilus:

Gazeta SF

În numărul de luna aceasta al Gazetei SF ne aşteptă nu mai puţin de 7 texte de diferite facturi şi dimensiuni. Dintre aceste remarcăm originala poveste a lui Sergiu Someşan cu privire la sfârşitul lumii, precum şi textul lui Alexandru Neagu, Deus. Nici povestea lui Andrei Daniel Dascăl nu este de lepădat, autorul prezentându-ne o poveste onirică bine scrisă. Tema predilectă a lunii pare a fi sfârşitul lumii, aceasta regăsindu-se, sub o formă sau alta, în trei dintre textele prezente în acest număr al Gazetei SF. Trebuie să notăm, de asemenea, şi miriadele de greşeli prezente-n textul Strip Tease, acesta necesitând o periere atentă înainte de-a fi publicat. 

SRSFF

Luna aceasta, revista Societăţii Române de Science şi Fantasy ne prezintă patru proze extrem de diverse din punctul de vedere al temelor abordate. Astfel, dacă în Puzzle avem de-a face cu o experienţă stranie şi imposibil de explicat din punctul de vedere al personajului principal, Şobolanul ne implică într-o luptă futuristă purtată pe meleaguri autohtone, În oglindă ni se prezintă un om mărunt obsedat de jocuri video, iar Arborele şi veninul ne descrie o poveste la scală galactică. Din punct de vedere calitativ se evidenţiază nuvela lui Alexandru Şchiopu, evoluţia acestuia de la o lună la altă şi alta fiind vizibilă, la capătul opus fiind textul Teodorei Criş, presărat cu tot felul de cuvinte greşit ortografiate.

Helion SF

Nici Helion Online nu se lasă mai prejos şi ne prezintă trei povestiri diferite atât prin prisma tematicii cât şi a stilului, Dacă în E ziua judecăţii de apoi avem de-a face cu un text filosofic şi absurd totodată, bine condus din condei, Strania poveste a Aurorei Luinda şi a biografului ei nu pare să impresioneze, povestirea fiind una ternă şi prea puţin interesantă. La final, Sergiu Someşan, prezent luna aceasta şi între paginile virtuale ale Gazetei SF, ne încântă cu un nou text care are ca temă sfârşitul lumii. 

Scriptorium

extras din articolul ce urmează să apară luna aceasta în revista Gazeta SF:

Nautilus

În luna septembrie, Nautilus ne oferă doar patru proze, dintre care un fragment de roman şi o alta încadrată la Multi/vers, cu două, dacă nu chiar trei, mai puţine decât în mod obişnuit. Însă această scădere cantitativă este suplinită cu succes de calitatea povestirilor, basmul lui Aurel Cărăşel şi fragmentul Teodorei Matei menţinând publicaţia de faţă la înălţime, cei doi autori făcându-se remarcaţi în ultimele luni prin scriitura atentă, constanţa de care dau dovadă, precum şi prin valoarea textelor publicate. Din păcate nu acelaşi lucru putem spune despre duetul Andra Spirescu – Andrei Perşinaru, textele acestora fiind eliptice şi laconice. Textul lui Laurenţiu Mihai Badea se situează undeva la mijloc, cu destule părţi pozitive, dar şi cu altele la care ar mai trebui lucrat.

.

.

.

Suspans

În ultimul număr al revistei Suspans coordinat cu aceeaşi atenţie şi sârguinţă de Mircea Pricăjan, avem parte de un sumar variat şi bogat: nu mai puţin de 15 proze (8 povestiri, o nuvelă şi şase fragmente). Avem, astfel, de-a face cu texte ce impresionează prin limbajul arhaic (precum Baba Docă şi Zburătorul şi Contele Muscă), cu acţiuni supranaturale (Ultimul tablou şi Ferma), distorsionarea realităţii (Îngerul cu coasa şi Crăciunul Renatei), adrenalină cât cuprinde (Jack Vindecătorul), revoltă (Aniversare) şi leacuri magice (Bodo). Din punct de vedere calitativ, am remarcat textul lui Dan Moldovan şi pe cel al Alexandrei Niculae, cei doi păstrând ştacheta Suspansului ridicată, în vreme ce alţi autori, după cum veţi vedea în analiza de mai jos, se încăpăţânează să se plafoneze în crearea aceluiaşi gen de texte indigeste, fără a se observa în cazul lor vreo evoluţie de la o lună la alta. Aşteptăm ca moştenirea lăsată de Mircea Pricăjan să nu se piardă şi Suspansul să rămână şi pe viitor la acelaşi nivel. Lucru, de altfel, deloc uşor. 

Radar

         Aceasta este o succintă trecere în revistă a povestirilor science fiction apărute în fandomul românesc (mai precis în Gazeta SF, SRSFF şi Helion Online) în perioada 15 septembrie – 15octombrie. O trecere în revistă a povestirilor apărute în Nautilus (precum şi a celor dinSuspans) puteţi găsi în nr. 11 al Gazetei SF. Menţionez că părerile expuse exprimă doar puncte personale de vedere, iar pentru a avea o imagine cât mai îndreptăţită legată de aceste texte, vă invit să le citiţi.

Relaţii diplomatice, prima povestire apărută în numărul 11 al revistei Gazeta SF, ne readuce în prim plan scriitura îngrijită a lui Florin Pîtea. Povestea este greu de rezumat în câteva cuvinte, fără a-i deconspira poanta din final (asemeni textului prezentat în numărul anterior, şi acesta are o poantă), însă pot afirma că merită citită. Chiar dacă, pe măsură ce lecturam şi mă pierdeam prin mulţimea de informaţii (nenumărate civilizaţii, fiecare cu propriile ei ritualuri şi cerinţe) mi se părea că mă afund tot mai mult căutând un înţeles, la sfârşit am zâmbit observând că există unul, şi încă unul atât de îndepărtat de cel pe care încercam eu să-l găsesc încât mi-a fost imposibil să nu-l savurez. Doar o mică remarcă aş avea: pe undeva, povestea pare că trenează, deconectând cititorul. Dacă ar fi fost, cumva, scurtată (de pildă anul să nu aibă decât şase luni pe planeta respectivă, idee ce ar putea fi susţină prin însăşi denumirea acestora), cred că ar fi avut de câştigat.

Erată: domnul amasador (ambasador); specimente (specimene); a trebit (a trebuit);

Stil:  8,9

Temă: 8,8

Intrigă: 8,6

Originalitate: 8,9

Atmosferă: 8,4

Întrucât textul Blestemata pisică neagră a apărut şi în numărul 46 al revistei Nautilus (iar comentariul la adresa acestuia în nr. 11 al Gazetei SF) nu mă voi mai apleca asupra lui şi voi trece rapid la povestirea următoare.

Umbrele Transilvaniei (de Alexandru Dan) este o povestire în genul celor scrise cu aproape un secol în urmă de Grigore Pişculescu (Gala Galaction), chiar dacă, lexical şi stilistic, în textul de faţă autorul dă dovadă de mai puţin har. Cele câteva nologisme contrastează vizibil cu epoca în care se petrece acţiunea, elementele de  legătură sunt adeseori folosite aiurea, frazele pe alocuri rigide, iar dialogul, trebuie să recunosc, nu m-a impresionat cu nimic şi mi s-a părut, mai ales în cadrul replicilor scurte, stereotipic, superficial şi discordant: prin intermediul său, personajele devin schimbătoare şi nerealiste (la început scriitorul din sat povesteşte cu interes despre fenomenele stranii ce se petrec, pentru ca, după doar câteva paragrafe, acesta să devină indiferent, iar personajul narator, pe cât de curios este în prima parte, pe atât de nepăsător se arată în dialogul său cu acel călugăr întâlnit lângă stâncă. Ca astfel de tranziţii să nu facă notă discordantă, trebuie să fie explicitate în spatele replicilor, prin mici pasaje descriptive. În niciun caz de felul acesteia: “Cum? Nu mai veniţi cu noi? făcui eu, nu foarte surprins”, unde cele două întrebări, precum şi cuvântul introductiv, denotă mirarea. Pentru tonalitatea pe care o dorea autorul era mai indicat să se spună “Adică nu mai veniţi cu noi?”, ori ceva în genul acesta). Remediind lucrurile sugerate, povestea, de altfel destul de interesantă, ar fi fost mult mai cursivă şi mai atractivă.

Erată: descurcă cum (cacofonie); când rude de-ale mele, copii fiind şi grav bolnavi, au fost duşi (subiectul, în acest caz, este substantivul “rude” şi nu “copii”, iar verbul ar fi trebuit să se acorde cu cel dintâi); nu prea cred ca (că); azi-noapte cerul şi pământul a fost plin (au fost pline);

Stil: 7,5 (nu am rezonat cu expresii precum: de parcă li se luase un văl de pe minte; cea mai de groază noapte; ori inversiuni de genul: Spre dimineaţă s-a aşternut liniştea, odată cu lumina zorilor)

Temă: 8,9 (satul românesc, bântuit de trecutul său zbuciumat, este o temă pe cât de permisivă pe atât de interesantă)

Intrigă: 8,7

Originalitate: 8,6

Atmosferă: 7,9 (din păcate, din pricina inadverenţelor semnalate, atmosfera nu prea reuşeşte să se contureze. Cel puţin nu în mintea mea)

Despre partea a treia din Atacul, întrucât îmi aparţine, nu am să spun nimic şi am să las cititorul să îşi formeze singur o părere.

A cincea povestire din numărul 11 al Gazetei SF se intitulează Gliese şi poartă semnătura luiFlorentin-Ionuţ Haidamac. Textul, în pofida unor repetate greşeli gramaticale (monstre din acestea veţi găsi la Erată), este unul plăcut, imaginativ şi care deschide cititorului apetitul spre aventură. Situată pe două planuri oarecum convergente, povestea ne poartă atât într-un viitor apropiat (când Pământul este afectat de o catastrofală explozie solară ce distruge atât culturile cât şi sistemele informatice (dar nu cablurile de electricitate, aşa cum greşit se exprimă autorul, ci mai degrabă generatoarele electrice) şi aruncă omenirea într-un nou ev mediu), cât şi pe o planetă îndepărtată (Gliese, pe numele său, situată la aproximativ 20 de ani lumină de Terra. Trebuie totuşi să menţionez că planetele poartă de cele mai multe ori, iar cea luată ca exemplu nu face excepţie, pe lângă numele stelei în jurul căreia se învârt, şi iniţiala unei litere din alfabetul grecesc, literă care desemnează a câta planetă din sistemul solar respectiv este acea planetă). Mareic blocată şi aflată în zona habitabilă (Goldilocks, cum este această zonă denumită în engleză), planeta despre care este vorba în textul de faţă adăposteşte viaţă inteligentă. Contactul mi s-a părut bine realizat, chiar credibil, însă nu acelaşi lucru pot spune despre fiinţele respective. O specie care posedă “inteligenţa supremă”, aşa cum se exprimă autorul, ar fi pe ultima treaptă a scalei lui Freeman Dyson, o scală cât de poate de plauzibilă, şi este îndoielnic că s-ar fi găsit pe o planetă şi că ar fi intervenit în vreun fel în destinul omenirii (nu de alta, dar dacă doreau să facă lucrul acesta, atunci nu mai aşteptau până când oamenii ajungeau pe Glise).

Erată: Pământului iar un an (virgulă înainte de “iar”); manager iar lucrurile (idem); acum dar având (virgulă înainte de “dar”); făcut dar am (idem) s-au dus în măsa (mă-sa, de lamama sa ori maica sa); Morţii măsii (idem); – Ce naiba se întâmplă ? Şoptesc eu. (fără spaţiu înainte de semnul întrebării şi cu literă mică după el); – Ce dracu facem? Întreb eu nehotărât (idem); imagineaNorului  Ort (Oort).

Stil: 8,2

Temă: 9,0

Intrigă: 9,0

Originalitate: 8,8

Atmosferă: 8,6 (fiind vorba de două planuri, atmosfera nu pot spune că primează)

“Cazul doamnei Fly” (de Teodora Gheorghe) este o poveste ce necesită o anumită stare sufletească pentru a putea fi receptată aşa cum se cuvine. Eu, neaflându-mă în acea stare, am găsit-o neveridică şi, pe alocuri, forţată. Cu toate că se uzitează simbolistica, iar o parte din elementele ce mi se par forţate pot fi astfel motivate, multe rămân neelucidate şi fără o importanţă majoră în cadrul povestirii. Sunt folosite, mai degrabă, pentru a crea o anumită atmosferă decât pentru a explica ori explicita în vreun fel intriga pe care o găsesc, oarecum, firavă. Remarc în schimb stilul deosebit de cursiv şi vocea jucăuşă a naratoarei.

Erată: (după cele trei puncte de suspensie se lasă un spaţiu liber)

Stil: 9,0 (punctele de suspensie, chiar dacă se justifică pe alocuri, sunt în exces)

Temă: 8,4

Intrigă: 8,1

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,7

“Doamna cu pisica albă” (de Cătălina Fometici) este o povestire cu iz de epocă. Limbajul bine strunit, precum şi atmosfera bine închegată, ţin cititorul aproape, însă felul greoi în care povestea se desfăşoară tinde, cel puţin în partea de început, să plictisească. Acţiunea este sumară, personajul feminim, deşi straniu, mi se pare cam schemativ descris şi cam inflexibil (seriozitatea şi asprimea sa sunt, întrucâtva, exagerate. Chiar şi pentru un mort), iar fantasticul (ce se lasă uşor intuit) nu aduce nimic revelator. Consider că relaţia dintre cele două personaje ar fi putut avea ceva mai multe implicaţii.

Erată: nici o legătură (nicio);

Stil: 8,7

Temă: 8,2

Intrigă: 8,1

Originalitate: 8,2

Atmosferă: 8,7

“Vremuri tainice” (de Aurelia Chircu) este primul fragment din ceva ce se anunţă a fi o poveste cu adevărat interesantă. Chiar dacă în partea iniţială multitudinea detaliilor tinde să distragă atenţia cititorului şi să-l obosească, spre final acţiunea primează. Însă, din pricina frazalităţii şi îmbinării timpurilor verbale, textul pare unul static, aproape maladiv. Propoziţiile par neşlefuite şi lipsite de cursivitate, iar lianţii dintre ele sunt, de multe ori, incorect folosiţi, sau inexistenţi. Trebuie neapărat să se mai lucreze la stil, se simte nesiguranţa din spatele său, iar această nesiguranţă ia uneori locul poveştii propriu-zise. Iar pentru asta este nevoie de lecturi susţinute.

Erată: înafara; de parcă maşina ar stat; dese ori; să te înneci; sfredelind cu ochi îngustaţi de furie (ochii); scrumă; sfaturi pentru vindecarea sufletului şi la dragoste curată (?!); (plus spaţiile puse aiurea după ghilimele iniţiale şi înaintea celor final)

Stil: 7,9 (nu am rezonat cu expresii precum “zgomot aerodinamic”; “în timp ce scotea o ţigară din buze”; “spicheriţa continua ştirile”; ori alăturări precum “fiindcă dacă”, “că ce”, “că doar”)

Temă: 8,7

Intrigă: 8,4

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,2

La secţiunea Debut, Alexandra Niculae semnează textul “Povestea pe care nu o ştie nimeni”, o povestire cu subiect biblic, menită să explice, într-un mod original, atât dispariţia legendarei Atlantide, cât şi decăderea lui Lucifer. Intriga, în opinia mea, este una simpluţă, insuficient de mult gândită şi slab conturată, iar paralele dintre simbolurile folosite, reacţiile lui Dumnezeu şi decăderea unor imperii, adesea lipsite de o legătură directă (există mai multe discordanţe, precum ideea de univers încreat, idee ce se opune celei de Dumnezeu; menţionarea a trei din piramidele egiptene (numărul lor fiind mai mare de 27); ideea că Nilul nu-şi varsă prinosul de ape în mare decât în momentul în care soarele se afla în casa leului, ceea ce nu este nicidecum adevărat, precum şi cea că incaşii stăpâneau doar un teritoriu ce ar corespunde astăzi statului Peru). Cred că se putea mai bine. Mult mai bine.

Erată: dintre fii săi (fiii); dintre copii săi (copiii); aceştia i i-a dat (fără “i”); cei patru arhangheli care mai rămăseseră, au plecat fiecare către noul său regat (nu este vorba de cei care mai rămăseseră, ci dimpotrivă, de cei care îşi primiseră regatele); cu cuvinte (cacofonie); complex monumental gigantic;

Stil: 8,1

Temă: 8,0

Intrigă: 7,7

Originalitate: 8,3

Atmosferă: 8,0

Ultimul text din numărul 11 al Gazetei SF se numeşte “Crăiasa netului”, este trecut la rubrica Mainstream şi poartă semnătura lui Florin Dan Prodan. Despre această poveste nu vom spune prea multe, din pricina caracterului prozaic şi al unei totale lipse a elementelor de science fiction ori fantasy. Rog autorul să mai încerce.

Erată: o adresa de contact;

Stil: 8,5 (câteva repetiţii supărătoare, precum: ‘o văzuseră, toţi o ştiau, o văzuseră’)

Temă: 7,2

Intrigă: 7,8

Originalitate: 7,9

Atmosferă: 8,2

 

… restul articolului poate fi lecturat în numărul de luna aceasta al revistei Nautilus.

Gazeta SF (nr. 11)

În numărul 11 al Gazetei SF, pe lângă rubricile deja consacrate, puteţi citi şi o succintă trecere în revistă a prozelor apărute în numărul 45 al revistei Nautilus, respectiv nr. 16 al revistei Suspans, într-un articol semnat de mine şi trecut la rubrica Scriptorium (printre persoanele aflate în vizor numărându-se: Cătălin Cofaru, Ioana Vişan, Andrei Zorila, Igor Ursenco, Liviu Radu şi alţii).  Vă recomand spre citire textele: Colonizare (de Cătălin Cofaru), Privind înapoi (de Andrei Zorilă) şi Vis cu furnici (de A.R. Deleanu).