Concursului național de proză scurtă HELION

CONCURSUL NAȚIONAL DE PROZĂ SCURTĂ „HELION” ediţia a XXIX-a, 2014   CONCURS DE PROZĂ SF&F Etapele desfăşurării concursului sunt următoarele: –         primirea lucrărilor: 1 septembrie – 30 septembrie  2014 –         jurizarea şi stabilirea câştigătorilor: 15 -30 octombrie 2014 –         premierea şi gala laureaţilor: noiembrie 2014, în revista Helion Online   Regulamentul concursului: 1. La concurs poate participa oricine 2. Sunt acceptate în concurs lucrări inedite de până la 30.000 de semne tipografice, fără alte specificări privind fondul, spațierea etc. 3. Fișierele vor fi trimise pe adresa de e-mail menționată mai jos și vor fi însoțite de un CV literar. Adresa pe care sunt așteptate lucrările: redactiahelion@gmail.com   Premiile care se vor acorda: Premiul I – 800 lei; Premiul al II – lea – 500 lei; Premiul al III -lea – 300 lei.   Anunțul original Mai multe concursuri Mult succes!

 

Kurt Vonnegut – Leagănul pisicii

Leagănul pisicii este al patrulea roman scris de Kurt Vonnegut şi în acelaşi timp cel care i-a adus consacrarea.

Limba în care a fost scrisă: engleză

Titlul în engleză: Cat’s Cradle

Anul apariţiei: 1963

Perioada în care se petrece acţiunea: mijlocul sec. XX

Locul în care se petrece acţiunea: Statele unite şi republica imaginară San Lorenzo

Număr de pagini: 338

Ediţie: Polirom, 2004 (în traducerea Ralucăi Popescu)

Subiect: politică, rolul literaturii, religie, viaţă

Premii primite: niciunul, dar a fost nominalizată în 1964 pentru un premiu Hugo

 

Despre autor:

Kurt Vonnegut (1922-2007) a fost un scriitor american, cunoscut în principal pentru romanele sale Abatorul cinci, Leagănul pisicii şi Micul dejun al campionilor. A participat la cel de-al doilea război mondial şi a fost luat prizonier de către germani. A asistat la bombardarea Dresdei, eveniment pe care-l va relata şi-n cartea sa Abatorul cinci. A studiat antropologia, dar, după cum el însuşi recunoaşte, a fost un student mediocru. Înainte să devină scriitor a lucrat ca jurnalist, activitate care, se pare, nu-i era prea dragă. A fost un avocat al pacifismului şi un umanitarist convins.

 

Rezumat:

John vrea să scrie o carte despre ce făceau anumiţi oameni (printre care şi inventatorul – în roman, nu şi-n realitate – bombei atomice în momentul distrugerii Hiroshimei). Din acest motiv intră în legătură cu unul dintre fii inventatorului (inventatorul murise), după care, întâlnindu-se întâmplător şi cu celălalt fiu, ajunge în laboratorul în care a fost inventată bomba. Aici află de existenţa (la început ipotetică) a Apei 9, o substanţă în stare să solidifice apa la mai puţin de 46 de grade Celsius. Atras de reclamele făcute ţării San Lorenzo şi bănuind că există o legătură între ea şi Apa 9, protagonisul se urcă într-un avion şi porneşte la drum.

 

Despre carte:

Leagănul pisicii este al doilea roman scris de Vonnegut pe care-l citesc (primul a fost Abatorul cinci, despre care am scris, în genere, lucruri pozitive) şi încep să cred că autorul are ceva dificultăţi în crearea tramei şi implicit în creşterea incrementală a tensiunii şi lărgirea orizonului de aşteptare al cititorului. Din acest motiv bănuiesc că recurge la capitole foarte scurte (sunt vreo 130 de capitole în total, iar media este pe undeva pe la 3 pagini), dialog în exces (cam 80% din conţinut este reprezentat din replici, iar restul de vocea auctorială), schimbări de perspectivă, îmbinarea multor teme, omniprezenta intertextualitate ş.a.m.d. Ce mă determină să cred acest lucru sunt, pe lângă ce-am enumerat mai sus, dezvoltarea uneori ilogică a intrigii, modul în care personajele sunt introduse în scenă, lungimea cărţii (chiar dacă are 338 de pagini, nu cred că depăşeşte 50.000 de cuvinte), prolepsele aruncate-n text, precum şi regăsirea tuturor acestor indicii în cartea menţionată anterior, Abatorul cinci. Va trebui totuşi să mai citesc înainte de a-mi forma o părere. Momentan sunt doar suspiciuni.

La fel ca şi romanul de două ori menţionat în paragraful de mai sus, Leagănul pisicii este scris la persoana întâi, acţiunea fiindu-ne relatată din postura unui narator supus greşelii şi cu o viziune limitată asupra evenimentelor la care ia parte. Iar, dacă ar fi să interpretez şi modul în care aderă la bokonomism (o religie inventată de un alt personaj şi care se bazează, cel puţin incidental, pe interpretarea subtilă a cărţilor, ori cel puţin aceasta este concluzia pe care-o trag eu). Încă de la primele cuvinte aflăm despre caracterul ficţional al întâmplărilor care urmează să fie redate (şi aici se poate trasa o altă paralelă cu Abatorul cinci, prima frază din acesta fiind: „Toate acestea s-au întâmplat, mai mult sau mai puţin.” Asemănările nu se opresc, însă, aici, ci se reflectă şi-n temă şi chiar şi în personaje), spunându-ni-se clar şi concis: „Nimic din ce e scris în această carte nu e adevărat.”.  Cu acestea în minte, pornim în explorarea unei lumi uşor distopice, în care satira politică se îmbină cu realismul magic (prezent cu precădere în a doua jumătate, când acţiunea se mută într-o ţară bananieră din America Latină) şi ştiinţifico fantasticul (ca pondere, mai vizibil decât primele două, însă folosit mai degrabă ca substrat şi decor, decât ca mijloc prin care se conturează acţiunea. Este drept, protagonistul, după mai multe peripeţii, porneşte în căutarea Apei 9, un element clar fantastic, însă căutarea este doar o intrigă secundară, subordonată subiectului pe care acesta îl are în vedere în scrierea cărţii sale. Din acest motiv şi este introdus ceva mai târziu). Tot ca un element ficţional, dar nicidecum ştiinţifico-fantastic, sunt referinţele intertextuale din roman. Se fac nenumărate referiri la o carte imaginară (mai târziu aflăm că este scrisă de un alt personaj), dându-se citate din ea (inclusiv redându-se mici poezioare puerile, dar cu o vădită încărcătură morală) şi inventându-se pe seama ei o întreagă filosofie de viaţă, filosofie care porneşte de la aceleaşi cuvinte cu care se începe cartea şi pe care le-am citat mai sus.  Cartea de care vă vorbesc este de fapt un ghid scris de Bokonos, misteriosul personaj care apare doar la final şi totodată fondatorul bokonomismului, religia oficială (şi în acelaşi timp interzisă) a imaginarei republici San Lorenzo.

Deşi are un substrat destul de încâlcit, Leagănul pisicii constituie, datorită dialogului uzitat în exces şi fragmentării acţiunii în paragrafe succinte, toate introduse prin intermediul prologului, constituie o lectură uşoară. Uşoară, dar nu şi facilă, pentru că pentru a o pricepe în plinătatea ei, atunci trebuie să descifrăm substratul şi să înţelegem aluziile legate de politică, societate, literatură şi nu în ultimul rând religie. Nu întâmplător acţiunea se termină printr-o apocalipsă.

Robert Charles Wilson – Spin

Despre autor:

   Robert Charles Wilson este un scriitor de science fiction care s-a născut pe 15 decembrie 1953 în Statele Unite, dar are locuieşte în Canada. Pentru romanele sale a luat câteva premii, printre care şi un Hugo.

.

.

.

Rezumat:

Spin a fost publicat în 2005, iar pentru acest roman Robert Charles Wilson a primit un an mai târziu premiul Hugo. În timp ce părinţii lor petrec, Taylor Dupree (personajul narator), Jason, prietenul său, şi Diana, sora acestuia, asistă la un eveniment deosebit: dispar de pe cer stelele. O entitate necunoscută (ai cărei reprezentanţi sunt numiţi în carte Ipoteticii) se pare că a îmbrăcat Pământul într-o membrană cu proprietăţi speciale: deşi aştrii nu se mai văd, în interiorul ei totul este anume menţinut pentru a face posibilă viaţa umană, deşi timpul se scurge în afara ei de milioane de ori mai repede. În astfel de condiţii Terra mai are aproximativ 50 de ani înainte să fie evaporată de Soarele care se măreşte treptat. Tentativele lor de-a distruge mecanismul ce menţine membra este un eşec total. E.D., tatăl lui Jason înfiinţează firma Perihelion pentru a cerceta mai pe îndelete membrana. Jason, care este catalogat drept geniu, îşi ia doctoratul în astrofizică şi avansează rapid în compania tatălui. Diana, spre dezamăgirea lui Taylor, aderă la o mişcare religioasă care vede în efectele membranei semnele Judecăţii de Apoi şi se căsătoreşte cu Simon, unul dintre promotorii acestei mişcări. Pentru a putea lupta împotriva Ipoteticilor, oamenii încearcă să terraformeze Marte şi trimit şi câţiva oameni să o colonizeze. După ceva timp (de câteva sute de mii de ori mai mult în afara membranei) şi Marte este acoperită cu o membrană asemănătoare. Din fericire, Wun Ngo Wen, un marţian trimis către Terra, apucă să plece înaintea instalării ei. Cu ajutorul său, oamenii construiesc şi trimit replicatori pe asteroizii din norul Oort. Aceştia îşi îndeplinesc de minune funcţiile, se multiplică şi colonizează rând pe rând sistemele solare din vecinătate până când sunt mâncaţi de alţi nanoboţi mult mai evoluaţi decât ei. Nanoboţi care sunt de fapt… ipoteticii.

 

Impresii:

Am început să citesc cartea atras de ideea din incipit, membrana părându-mi-se ceva extraordinar, iar intenţiile misterioase ale celor care au construit-o constituind pentru mine partea centrală a povestirii. Începutul este, de asemenea, destul de intens şi asta în pofida acţiunii care decurge destul de lent, desfăşurându-se pe două planuri principale: primul, redat ceva mai pe larg, are în centru relaţiile inter-umane ale lui Taylor (el-Diane, el-Taylor, Taylor-E.D.), iar cel de-al doilea, pentru mine şi cel mia interesant, vizează membrana şi tentativele de-a afla ce-i cu ea. Cele două se întrepătrund tot timpul, părând să existe chiar o competiţie între ele, Robert Charles Wilson integrând-o foarte bine pe cea de-a doua în cotidian şi conferindu-i astfel un plus de veracitate. Şi atât de bine este condusă povestirea încât nu se simte nicio clipă nevoia aducerii membranei în prim-plan, efectele ei fiind vizibile, iar destinele personajelor inextricabil legate de aceasta. Ce nu mi-a plăcut a fost finalul. Nu m-a deranjat câtuşi de puţin dezvăluirea identităţii ipoteticilor, însă autorul merge un pas mai departe şi-şi compromite originalitatea alegând un sfârşit desuet, care se găseşte şi-n scrierile lui A.C. Clarke. Motivele Ipoteticilor din misterioase devin banale: vor să salveze rasa umană de la extincţie. No, bine, atâta efort pentru o idee atât de kikirichioasă. Pe cât de frumos a decurs până în acel moment, pe atât de plictisitor s-a încheiat.

Cartea este doar prima parte dintr-o trilogie, însă după un asemenea final nu mai doresc să le citesc şi pe celelalte de teamă să nu mă regăsesc pe-o planetă aflată-n stăpânirea imaginaţiei lui Orson Scott Card, plină de mormoni şi lipsită de feromoni.

Kurt Vonnegut – Abatorul cinci

   Despre autor:

Kurt Vonnegut (1922-2007) a fost un scriitor american, cunoscut în principal pentru romanele sale Abatorul cinci, Leagănul pisicii şi Micul dejun al campionilor. A participat la cel de-al doilea război mondial şi a fost luat prizonier de către germani. A asistat la bombardarea Dresdei, eveniment pe care-l va relata şi-n cartea sa Abatorul cinci. A studiat antropologia, dar, după cum el însuşi recunoaşte, a fost un student mediocru. Înainte să devină scriitor a lucrat ca jurnalist, activitate care, se pare, nu-i era prea dragă. A fost un avocat al pacifismului şi un umanitarist convins.

.

Rezumat:

Nerespectând ordinea cronologică a desfăşurării evenimentelor, romanul este destul de greu de rezumat. Prima parte îl are în centru pe Kurt Vonnegut, autorul încercând să ia legătura cu mai multe persoane care au asistat la distrugerea Dresdei în vederea scrierii acestei cărţi. După aceea intrăm în miezul acţiunii al cărui personaj principal este Billy Pilgrim, un soldat originar din Ilium, New York, care a asistat, asemeni lui Vonnegut, ca prizonier de război la bombardarea Dresdei, episod asupra căruia revine în carte de nenumărate ori. După întoarcerea în State, Billy Pilgrim se căsătoreşte cu Valencia Merble, o femeie obeză şi de-o urâtanie înspăimântătoare, dacă ar fi să-i dăm crezare soţului ei, oferindu-i un inel cu diamant luat ca pradă de război. Soţia sa moare într-un accident, iar Billy, după ce trece, la rândul său printr-un accident, numai că de această dată nu mai este unul de maşină, ci de avion, şi se loveşte la cap, este răpit de extratereştrii. Aceştia, originari din Tralfamadore, îl duc pe planeta lor şi-l expun publicului ca pe un animal într-o grădină zoologică. Aici Billy o cunoaşte pe Montana Wildhack, o actriţă răpită pentru a servi aceluiaşi scop. Extratereştrii aceştia văd în patru dimensiuni, evenimentele petrecându-se în ochii lor toate deodată. Billy începe să le vadă şi el astfel, călătorind în timp, între diverse episoade din viaţa sa. Barbara, fiica lui şi a Valenciei, nu-i crede povestea şi devine irascibilă ori de câte ori Billy îi aduce pe Tralfamadoreni în discuţie.

 

Impresii:

Cred că romanul de faţă face parte din seria celor experimentale care s-au scris după cel de-a doilea război mondial (altele ar fi Piatră peste piatră, Îngerul foamei, Toba de tinichea). Începe precum un antiroman, cu Vonnegut căutând documente şi martori pentru a scrie această carte, autorul cerându-şi chiar scurte pentru că romanul este unul scurt (”nu este nimic inteligent de spus despre un masacru”, admite el) şi continuând cu o poveste în parte science fiction şi în parte reală. La o privirea mai atentă pare că prima decurge dintr-un fel de disoluţiei a personalităţii personajului principal, disoluţie cauzată de evenimentele care acesta a luat parte: bombardarea Dresdei în zilele de 13, 14 şi 15 februarie 1945, când, susţine autorul, 135.000 de oameni au fost omorâţi. Deşi cifrele par să fie exagerate, impactul acestui masacru asupra autorului în primul rând şi a personajului său (care, călătorind în timp, este nevoit să trăiască la nesfârşit groaza acelor zile) în al doilea rămâne neîndoielnic. Mi-a plăcut şi stilul, ironic pe alocuri, sardonic uneori, şi mereu presărat de aceleaşi vorbe pe care autorul le foloseşte de parcă ar fi un refren ce trebuie rostit pentru a-ţi păstra luciditatea. O carte destul de bună, plină de povestiri şi personaje interesante, în care ficţionalul poate fi oricând şi uşor motivat. Eu zic că merită citită.

 

Citate:

 

Maestrul ceremoniei i-a rugat să spună care cred ei că ar fi funcţia romanului în societatea zilelor noastre, iar un critic a spus: ”Să aducă nuanţe de culoare într-o cameră cu pereţii albi”. Altul a spus: ”să descrie într-un mod artistic felaţia”. Altul a spus: ”să le înveţe pe nevestele funcţionarilor ce să cumpere şi cum să se poarte într-un restaurant franţuzesc.”

 

Scriptorium 15

Din numărul pe februarie al revistei Gazeta SF. Sinopsis:

 

Nautilus

 

 

În numărul 61, revista Nautilus ne invită să citit nu mai puţin de şase povestiri scurte, care se diferenţiază între ele mai ales prin modul în care sunt structurate şi calitate. Astfel, dacă două dintre ele, Trebuie să zbang, tung, bung şi Praf de stele, par a se adresa celor mici, având structura specifică basmelor şi poveştilor pentru copii, prin Căderea pătrundem într-un univers oniric, în care realitatea şi visul se împletesc într-un mod interesant şi reuşit. Comunitatea neurostenică este o proză lipsită de acţiune în care, sub forma unor definiţii (asemănătoare celor din dicţionarul khazar), suntem familiarizaţi cu o istorie a viitorului. Tot lipsită de acţiune este şi Scurtătura, un text ce aduce mai degrabă a secvenţă ori fragment, iar Evadare este un text halucinant, în care cititorul este aruncat în mijlocul evenimentelor şi lăsat să se descurce singur cu informaţiile fragmentare ce îi sunt furnizate. Toate povestirile prezente în acest număr al revistei sunt scurte, unele putându-se cu succes încadra la ultrascurte, doar două depăşind o mie trei sute de cuvinte. Un alt lucru pe care îl au în comun este o vizibilă îndepărtare (mai puţin în proza lui Sergiu Someşan şi-n cea a lui Aurel Cărăşel) de la structura povestirilor clasice, autorii preferând să aducă anumite inovaţii. Bune ori rele, rămâne să ne dumirim în continuare.

[…]

 

Revista de Suspans

 

 

 

 

În numărul 5 al Revistei de Suspans putem lectura patru povestiri scurte, număr în scădere faţă de luna şi numărul trecut. Dintre acestea, Baladă pentru un leu mi-a atras în mod deosebit atenţia atât prin stilul poetic, cât şi prin modul în care autoarea a ales să ne spună povestea. Prin gaura cheii este, de asemenea, un text reuşit, însă mult prea scurt, asemănându-se din acest punct de vedere cu o scenetă. La un pahar cu fantoma pare plin de clişee şi lipsit de originalitate, o simplă rescriere a unei poveşti spuse deja de prea multe ori, iar Ascensiune pare o tentativă de-a oripila cititorii prin amalgamul de sânge şi organe. Le-aş recomanda ultimilor doi autori să dea dovadă de mai multă originalitate şi îndrăzneală, nefiind nicio onoare în a sta în umbra cuiva.

[…]

 

Suspans

 

 

 

După câteva luni în care prozele publicate în revista Suspans au scăzut continuu ca număr, iată că-n ianuarie îşi revine şi ne încântă cu nu mai puţin de şase povestiri scurte. Din păcate, două dintre acestea au fost publicate anterior şi-n alte reviste, denotând o oarecare lipsă de profesionalism din partea celor doi autori. În ceea ce priveşte celelalte patru texte rămase, remarcăm, pentru cine ştie a câta oară, contribuţia Dianei Alzner. Textul acesteia, deşi nu excelează la capitolul originalitate, prin vocea narativă şi talentul scriitoricesc care stă la baza lui, este unul cât se poate de izbutit. Nu acelaşi lucru îl putem spune despre proza lui Paul D. Adrian, care se străduieşte şi de această dată (ceva mai mult decât a făcut-o în Revista de Suspans) să epateze, amestecând laolaltă epitete mult prea descriptive şi personaje care mai de care mai întunecate. Nu lipseşte nici omniprezentul text oniric, cel de luna aceasta purtând semnătura lui Ionuţ Buda. La final, Dadal Cristinel ne încântă cu o povestire aproape statică, impresionând prin măiestria sa balzaciană de-a surprinde puţin în multe cuvinte.

 

Concurs de romane SF&F 2013

Revista Gazeta SF şi editura Tracus Arte organizează CONCURSUL NAŢIONAL DE ROMANE SCIENCE FICTION ŞI FANTASY   CONCURS DE VOLUME   Etapele desfăşurării concursului sunt următoarele: –         primirea lucrărilor: 1 Februarie – 31 AUGUST  2013 –         jurizarea şi stabilirea câştigătorilor: Nespecificat –         premierea şi gala laureaţilor: Nespecificat   Regulamentul concursului: 1. Genul literar al romanului să fie clar încadrabil în SF, Fantasy sau fantastic; Textul va avea între 300.000 și 600.000 de semne inclusiv spații; 2. Autorul manuscrisului de concurs trebuie să aibă publicat sau acceptat pentru publicare anterior termenului final de predare, cel puțin un text la categoria de proză a Gazetei SF și să nu fie membru al juriului; 3. Manuscrisul trimis în concurs să respecte normele grafiei (diacriticele în special) și ale gramaticii române; 4. Nu se acceptă în concurs texte publicate anterior parțial sau integral, sau predate în vederea publicării înainte de finalizarea concursului către alte edituri sau redacții; 5. Manuscrisul să fie redactat cu formatările de bază, A4, Times Roman, corp de 12; 6. Nu există limită de vârstă.   Manuscrisele sunt aşteptate pe adresa gazetasf@gmail.com.     Premiul care se vor acorda: Premiul va fi unic și va consta în încheierea unui contract de publicare la Editura Tracus Arte.

cei mai cei 5

Prin intermediul topului de faţă doresc să stabilesc o diferenţiere a autorilor care au publicat în anul 2012 în revistele Suspans, Nautilus, SRSFF, Helion Online, Gazeta SF şi Revista de Suspans în funcţie de numărul, dar mai ales de calitatea, lucrărilor scrise. A nu se înţelege prin calitate vreun soi de recunoaştere oficială sau unanimă, ci părerea mea cu privire la prozele respective, ţinând cont de stil, originalitate, lexic, structurarea ideilor ş.a.m.d. Pentru că topul se referă la autori ca semnatari ai mai multor texte, sunt luaţi în considerare doar cei care au publicat două sau mai multe povestiri scurte în intervalul 1 ianuarie 2012 – 31 decembrie 2012. Numărul acestora se ridică la 59, nouă dintre ei fiind lăsaţi pe dinafară. În cazul scriitorilor care au debutat în volum (12 la număr, după socoteala mea), mă voi abţine de a le comenta evoluţia, menţionându-le, din motive obiective, doar poziţia în prezentul top. Mă tem de orgolii rănite şi reacţii violente. Dacă, însă, doresc să mă opresc şi asupra lor, n-au decât să-mi menţioneze acest lucru.

Am luat în considerarea numărul prozelor publicate, calitatea lor, precum şi revistele în care au apărut, autorii fiind notaţi în plus dacă au publicat în mai multe reviste.

 

Astăzi primele 10 poziţii:

 

10. A.R. Deleanu, cu povestirile Trenul umbrelor şi Scrum, prima apărută în revista Suspans, cea de-a doua în Revista de Suspans.

 

9. Ovidiu Bufnilă, cu povestirile Lumină dublă şi Compresor, ambele publicate în Gazeta SF.

 

8. Felix Tzele, cu povestirile Taxidermistul, Moartea se împrăştie prin seringi, Marioneta şi Înainte să putrezească totul, primele două publicate în Suspans, următoarea în Helion Onlina, iar cea din urmă în Revista de Suspans. Dacă autorul ar fi ceva mai constant şi n-ar mai publica prozele mai slabe, cred că ar fi şi mai bine. În rest, nimic de obictat: stilul dânsului place, iar temele stranii atent şi bine structurate te introduc în universul lor.

 

7. Diana Alzner, cu prozele Pelerina, Tester, Ferma, Praf scânteietor şi filamente, Flash şi Arbore secant, apărute în SRSFF, Suspans şi Revista de Suspans. Diana Alzner scrie bine, iar lucrul acesta se vede de la primele rânduri. Ştie cum să-şi aleagă temele şi cum anume să le aştearnă pe hârtie pentru a le pune în valoare.

 

6. Adrian Sand, cu prozele Tâlharul, Darul, Secrete, şi Turnul, toate trei apărute în revista Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy. Un alt autor cu un stil inconfundabil, în care povestea pare de multe ori a trece pe plan secund. Sfatul meu: să publice mai mult şi-n mai multe reviste.

 

5. Mihai Hafia Traistă, cu prozele Femeia în mov, Omul de dincolo şi Raniţa de soldat, primele două apărute în Suspans, iar cea din urmă în Revista de Suspans.

 

4. Aurel Cărăşel, cu prozele Tinereţe fără bătrâneţe, Dindin şi cartea fermecată, Povestea lui Alb Împărat şi a fântânilor cu apa-vie, Povestea lui Florea Înfloritul de pe tărâmul florilor, Calinic, urmaşul lui Prâslea cel Voinic, Povestea lui Trişti-Copil şi a taurilor-de-piatră, Povestea Soarelui şi a Lunii şi Poveste despre iarba fiarelor, toate publicate în revista Nautilus.

 

3. Alexandra Niculae, cu prozele Cei care gonesc cu vântul, Balul egiptean, Pentru lacrimile Liviei, Supravieţuitorul, Furia de piatră, Pielea ta ca păcatul…, Raze strâmbe,Zburătorul şi Contele Muscă, Pe undele Istriei, Dosar clasat, Omul cu şobolani sub piele, Răpit de nori şi Albastrul din privire, publicate în Suspans, Gazeta SF şi Revista de Suspans. Teme ok, stil foarte bun, structură reuşită. Ce ar mai fi de comentat?

 

2. Gheorghe Recheşan, cu prozele Homunculi de lut şi It’s a long way to Katmandu, ambele apărute în Nautilus. Autorul se pricepe de minune să dea naştere poveştilor, îmbinând un stil plăcut cu teme aşijderea.

 

1. Cătălina Fometici, cu pozele Chipul Euridicei, Jertfă pentru marea liniştită, Gheţurile Marelui Nord, Dincolo de umbre, Dracul din Bucegi, Cealaltă dintre gheţuri, În zori, pădurea era albastră, Pentru toate comorile iadului, Începutul, În urma lor, doar flăcările…, Phaedra şi  Păpuşa, apărute în Suspans, Gazeta SF şi Revista de Suspans. De ce locul întâi? Citiţi-i prozele!

culoarea diferită semnalează cel mai reuşit text al fiecărui autor.

mai buni şi activi 3

Prin intermediul topului de faţă doresc să stabilesc o diferenţiere a autorilor care au publicat în anul 2012 în revistele Suspans, Nautilus, SRSFF, Helion Online, Gazeta SF şi Revista de Suspans în funcţie de numărul, dar mai ales de calitatea, lucrărilor scrise. A nu se înţelege prin calitate vreun soi de recunoaştere oficială sau unanimă, ci părerea mea cu privire la prozele respective, ţinând cont de stil, originalitate, lexic, structurarea ideilor ş.a.m.d. Pentru că topul se referă la autori ca semnatari ai mai multor texte, sunt luaţi în considerare doar cei care au publicat două sau mai multe povestiri scurte în intervalul 1 ianuarie 2012 – 31 decembrie 2012. Numărul acestora se ridică la 59, nouă dintre ei fiind lăsaţi pe dinafară. În cazul scriitorilor care au debutat în volum (12 la număr, după socoteala mea), mă voi abţine de a le comenta evoluţia, menţionându-le, din motive obiective, doar poziţia în prezentul top. Mă tem de orgolii rănite şi reacţii violente. Dacă, însă, doresc să mă opresc şi asupra lor, n-au decât să-mi menţioneze acest lucru.

Am luat în considerarea numărul prozelor publicate, calitatea lor, precum şi revistele în care au apărut, autorii fiind notaţi în plus dacă au publicat în mai multe reviste.

 

Astăzi locurile 30-21

 

30. Tiberiu Virgil Popescu, cu povestirile Câinii fantomă, Îngerul cu coasa şi Critica letală, toate publicate în revista Suspans. Niciuna dintre prozele autorului nu a ajuns în topul celor mai bune povestiri publicate în cele şase reviste anul trecut, însă Tiberiu Virgil Popescu a avut în 2012 o evoluţie constantă. Autorul nu comite erori prea mari, dar nici nu impresionează prin ceva anume. Sfatul meu este să ţintească mai sus, să mai umble la stil lungind şi complicând frazele şi să pun mai mult accent pe atmosfera redată.

 

29. Eugen Cadaru, cu povestirile Exodul şi Oracolul, prima publicată în SRSFF, cea de-a doua în Helion Online. Autorul stăpâneşte bine tehnicile construcţiei narative, demonstrându-ne acest lucru în Oracolul, însă ideile sale nu mi se par suficient de îndrăzneţe. Stilul pe care-l foloseşte este cursiv, acţiunea legându-se rapid şi închegându-se bine. Un autor de care sunt sigur că vom mai auzi şi care, dacă ar fi publicat mai mult, s-ar fi clasat pe o poziţie mai avantajoasă.

 

28. Paul D. Adrian, cu povestirile Fantasma eternităţii, Prada, Nopţi în tenebre: Ecouri din trecut, Nopţi în tenebre: Piatra din Abis şi Descoperirea, apărute în Suspans şi Gazeta SF. Vocea auctorială aleasă este bună, plăcută, profundă, stilul izbutit, însă temele pe care le prezintă nu se ridică întotdeauna la calitatea scriiturii, părând simple pastişe. Ceva mai mută originalitate nu ar strica şi nici un grad mai mare de complexitate.

 

27. Mircea Boboc, cu povestirile Dacă Adam n-ar fi muşcat din măr, Îngerii sărută cu ochii deschişi, Situaţia, Democraţia prescriptivă, Driada şi Zâna, primele două apărute în Gazeta SF, celelalte în Helion Online. Mircea Boboc are un stil care să-l definească, însă prozele dumnealui sunt adesea naive ori par a se adresa îndeobşte celor mici. De asemenea, i se mai poate imputa şi liniaritatea firului epic, autorul mergând prea repede şi într-un mod prea previzibil la ţintă. I-aş recomanda să abordeze şi teme ceva mai serioase, imaginând intrigi ceva mai atractive. În cazul dânsului, arareori putem vorbi de un moment culminat spre care să decurgă poveştile.

 

26. Ioana Cătălina Dorojan, cu prozele Îmbrăţişări din adânc, Vine întunericul, Susurul tăcerii şi Lady A., primele trei publicate în Suspans, cea din urmă în Revista de Suspans. Putem remarca în cadrul prozelor scrise de Ioana Cătălina Dorojan anumite firide între frazele, autoarea lăsând că sare prea repede la o idee la alta, de la o impresie la alta, fără a stărui prea mult asupra loc. În funcţie de subiectul ales, acest lucru poate să placă ori nu. În ultimele proze aceste firide de care vă vorbesc par a fi mai bine integrate în povestire, stilul având de câştigat. Din punctul meu de vedere, autoarei îi lipseşte exerciţiul. Însă este, fără îndoială, pe drumul cel bun.

 

25. Nicolette Orghidan, cu prozele Noaptea de la noapte, Clepsidra  şi Ziua în care Sfinxul a vorbit, toate publicate în Revista de Suspans. Poate că singurul dezavantaj al autoarei îl reprezintă temele alese, mai potrivite în opinia mea nuvelelor ori romanelor. Astfel condensate nu au impact suficient de puternic asupra cititorului.

 

24. Adrian Chifu, cu prozele Ambotros şi La CERN are loc un experiment in secret, ambele publicate în Helion Online. Deşi a publicat doar două proze anul trecut, Adrian Chifu se află în prima jumătate a clasamentului şi asta datorită capacităţii sale de-a se transpune în piele personajelor, precum şi a temelor adoptate. Autorul ştie cum să scrie o povestire şi pe ce anume să pună accentul. Sfatul meu: să publice mai mult.

 

23. Alin Dărângă, cu prozele Copiii negurilor, Livia, Amurg cu natură moartă, Apa neagră, Crimele plăcerii, Uluyan Taşlar – pietrele care urlă, Cântecul oaselor şi Mirtuman, publicate, în ordinea apariţiei lor, în Gazeta SF, Suspans şi Revista de Suspans. Alin Dărângă se află într-o creştere evidentă, stilul dânsului devenind din ce în ce mai bun şi mai poetic. Nici în privinţa atmosferei pe care izbuteşte s-o creeze nu stă deloc rău, ba dimpotrivă, chiar excelează din acest punct de vedere. Temele pe care le alege nu sunt întodeauna inspirate, iar uneori construcţia lasă de dorit. În principal la primele proze publicate, căci la cele din urmă găsesc puţine lucruri de criticat. Dacă va continua la fel, sunt sigur că-n acest an va mai avansa câteva locuri, în anul care vine altele şi tot aşa.

 

22. Marcel Gherman, cu prozele 2049, Neantul, Duel, Ultima furtună şi Cer albastru deasupra Arcadiei”, toate apărute în revista Gazeta SF.

 

21. Teo Tucan, cu prozele Teroarea din ceaţă, Sub semnul colţilor şi  Pânza vie, primele două publicate în Gazeta SF, cea din urmă în Suspans. Şi în cazul lui Teo Tucan observăm îmbunătăţiri, atât în privinţa stilului cât şi a temelor adoptate. Prea multe lucruri de reproşat nu sunt, autorul trebuie doar să continue pe drumul pe care l-a ales. 

 

culoarea diferită semnalează cel mai reuşit text al fiecărui autor.

Cele mai bune proze scurte din 2012

Este vorba de o listă ce cuprinde cele mai bune 100 de povetiri scurte pe care le-am citit şi comentat în anul ce tocmai s-a încheiat. Textele reprezintă aproximativ o treime din numărul total de proze scurte publicate în 2012 (nu mai puţin de 303) în revistele: Gazeta SF, Nautilus, Suspans, SRSFF, Revista de Suspans şi Helion Online. În alcătuirea acestui clasament nu am luat în considerare foiletoanele ori fragmentele şi nici cele cinci povestiri scurte pe care nu le-am comentat din varii motive la vremea lor.

Iată clasamentul:

1. “Bumerangul lui Zeeler” de Marian Dumitraşcu

2. “Înainte să putrezească totul“ de Felix Tzele

3. “Homunculi de lut” de Gheorghe Recheşan

4. “Însângerată, luna” de Oliviu Crâznic

5. “Mica mea contribuţie la sfârşitul lumii“ de Sergiu Someşan

6. “Pentru toate comorile iadului” de Cătălina Fometici

7. “Bătrânul care şi-a uitat numele” de Paul Tudor

8. “Tester” de Diana Alzner

9. “Tâlharul” de Adrian Sand

10. “Lumină dublă” de Ovidiu Bufnilă

11. “Omul cu şobolani sub piele” de Alexandra Niculae

12. “Învăţătorul” de Mircea Liviu Goga

13, “Chipul Euridicei”, de Cătălina Fometici

14. “Taxidermistul” de Felix Tzele

15. “It’s a long way to Katmandu” de Gheorghe Recheşan

16. “Omul de dincolo” de Mihai Hafia Traistă

17. “Praf scânteietor şi filamente” de Diana Alzner

18. “Phaedra” de Cătălina Fometici

19. “Femeia în mov” de Mihai Hafia Traistă

20. “Minunata incertitudine a unui sentiment familiar” de Claudia Gehl

21. “Zburătorul şi Contele Muscă“ de Alexandra Niculae

22. “Sus, într-o cameră de hotel“ de Florin Irimia

23. “Darul” de Adrian Sand

24 ”E ziua judecăţii de apoi” de George Ceauşu

25. “Susurul tăcerii” de Ioana-Cătălina Dorojan

26. “Secretul domnului Wally“ de Teodora Gheorghe

27. “Pielea ta ca păcatul…” de Alexandra Niculae

28. “Cealaltă dintre gheţuri” de Cătălina Fometici

29. “Baba Docă” de Dan Moldovan

30. “Ferma” de Diana Alzner

31. “Dracul din Bucegi” de Cătălina Fometici

32. “Dindin şi cartea fermecată” de Aurel Cărăşel

33. “Dincolo de umbre” de Cătălina Fometici

34. “Astronotus, schimb ochelarii“ de Andrei Gaceff

35. “O crimă închipuită” de Andra Pavel

36. “Noxigen 17.95” de Eugen Lenghel

37. “Poveste despre iarba fiarelor” de Aurel Cărăşel

38. “Cei care gonesc cu vântul” de Alexandra Niculae

39. “Folosită drept bilet de trecere” de Andra Pavel

40. “Gheţurile Marelui Nord” de Cătălina Fometici

41. “Povestea lui Florea Înfloritul de pe tărâmul florilor” de Aurel Cărăşel

42. “Tinereţe fără bătrâneţe” de Aurel Cărăşel

43. “Povestea lui Alb Împărat şi a fântânilor cu apa-vie” de Aurel Cărăşel

44. “Cel mai vesel bărbat de pe pământ” de Antuza Genescu

45. “Furia de piatră” de Alexandra Niculae

46. “Ziua în care Sfinxul a vorbit“ de Nicolette Orghidan

47. “Jertfă pentru marea liniştită” de Cătălina Fometici

48. “Fericitul viitor” de Balin Feri

49. “Scrum” de A.R. Deleanu

50. “Turnul” de Adrian Sand

51. “Agnus Dei” de Florentin Ionuţ Haidamac

52. “Povestea Soarelui şi a Lunii“ de Aurel Cărăşel

53. “Demonul iubirii” de Raluca Băceanu

54. “Pelerina” de Diana Alzner

55. “Traversarea” de Daniel Barbu

56. “În urma lor, doar flăcările…” de Cătălina Fometici

57. “Sub semnul colţilor” de Teo Tucan

58. “Te vei înălţa în adâncuri, te vei coborî în ceruri” de Florian Nan

59. “Trenul umbrelor” de A.R. Deleanu

60. “Semper Fi” de Eugen Ovidiu Chirovici

61. “În numele lui Whitman” de Ştefan Bolea

62. “Realitax prime” de Dragomir Victor Nicuşor

63. “Fantasma eternităţii” de Paul D. Adrian

64. “Spune-mi Abadon” de James R. Blaisse

65. “Crime by Skype” de George Arion

66. “Kill” de Veronica Mircea

67. “Podul viselor pierdute” de Manuela Moroşanu

68. “Duel” de Marcel Gherman

69. “În zori, pădurea era albastră” de Cătălinei Fometici

70. “Noapte cu vampir şi steag” de Mircea Liviu Goga

71. “Insula Gaunilor” de Lena Kart

72. “Ziua şi locul primului refuz” de Andrei Gaceff

73. “Frizeria universală” de Daniel Barbu

74. ”Memoriile lui Odamar” de Andra Spirescu şi Mihai Perşinaru

75. “Deus” de Alexandru Neagru

76. “Pilotul” de Anişoara Peţa

77. “Incompletitudine” de Cătălin Cofaru

78. “O oră de iubire” de Ioana Vişan

79. “Raniţa de soldat” de Mihai Hafia Traistă

80. “Particula lui Bohnem” de Claudia Gehl

81. “Accidentul” de Eugen Ovidiu Chirovici

82. “Dictatura raţiunii, filosofia morţii” de Raluca Băceanu

83. “Oracolul” de Eugen Cadaru

84. “Infinitul finit, finitul infinit şi alte dureri de cap” de Mircea Nanu-Muntean

85. “În oglindă” de Alexandru Şchiopu

86. “Dacă Adam n-ar fi muşcat din măr” de Mircea Boboc

87. “Raze strâmbe” de Alexandra Niculae

88. “Poveste” de Victor Ovidiu Rusu

89. ”Ambotros” de Adrian Chifu

90. “Pânza vie“ de Teo Tucan

91. “Ultimul tablou“ de Cristian Lisandru

92. “Periuţa, bat-o vina” de Ioana Vişan

93. “Locuiesc mai departe cu ai mei” de Andrei Gaceff

94. “Looking for a job” de Radu Ilarion Munteanu

95. “Supravieţuitorul” de Alexandra Niculae

96. “Dominator, Războiul raselor” de Victor-Nicuşor Dragomir

97. “Livia” de Alin Dărângă

98. “Asediul realităţii” de Andrei Nicolae Zorila

99. “Uniţi în moarte” de Aurelia Chircu

100. “Nopţi în tenebre: Ecouri din trecut”, de Paul D. Adrian

Scriptorium

Din numărul pe decembrie al Gazetei SF:

 

 

Nautilus

 

 

După ce-n ultimele luni numărul prozelor prezente-n revista Nautilus s-a înscris într-o tendinţă ascendentă, acesta, fără a mai creşte, se menţine la un nivel ridicat, luna aceasta cititorii putând lectura nu mai puţin de şase texte. Cristalizându-şi şi mai bine structura prin introducerea unei noi rubrici (şi anume Povestea vorbei) în care vor fi publicate de acum încolo basmele lui Aurel Cărăşel, basme, de altfel, cât se poate de reuşite, nu pot să nu remarc şi un aspect negativ, şi anume lipsa unui fragment la rubrica Foileton. Acelaşi Aurel Cărăşel îşi începuse luna trecută nuvela, sau poate romanul, Întâlnire de gradul trei, iar după ce ne-a stârnit interesul ne-a lăsat cu ochii-n soare. Poate luna viitoare… De asemenea, Andra Spirescu şi Mihai Perşinaru duc mai departe Multi-versul, venind în numărul acesta al revistei cu o nouă povestire succintă şi originală. La Proză avem patru texte: un space opera semnat de Victor-Nicuşor Dragomir, asemănător, pe alocuri, cu-n joc video, o povestire fantastică sensibilă semnată de Teodora Matei, o lume distopică în care ne introduce Gabriel Munteanu şi un drum iniţiatic pe care ne invită să păşim Adrian Mielcioiu. Cu o asemenea ofertă bogată şi variantă, revista Nautilus vă aşteaptă luna aceasta să o frunzăriţi. 

 

 

Suspans

După o pauză de o lună de zile, timp în care în revista Suspans nu a apărut nicio povestire, iată că-n noiembrie publică nu mai puţin de trei proze, plus alte câteva fragmente. Ce au în comun cele trei texte menţionate este lungimea lor, niciunul nedepăşind 2.000 de cuvinte şi împreună luate fiind mai scurte decât basmul publicat de Aurel Cărăşel în revista Nautilus. Însă acest lucru nu înseamnă că sunt lipsite de calităţi, ba dimpotrivă. Astfel, dacă în proza lui Nicolae Cornescian dimensiunea textului reprezintă clar un dezavantaj, Irina Lucia Mihalca reuşeşte să creeze în puţine cuvinte o lume vibrantă şi vie, ideile filosofice prezente-n text împletindu-se foarte bine cu acţiunea descrisă. Ultima povestire, al cărei final neaşteptat mi-a plăcut, se-ntinde pe mai bine de doi ani, surprinzând în elementele sale definitorii o relaţie de iubire. Şi, dacă ultimele două texte menţionate conţin un număr mare greşeli de tot felul, primul este curat scris. 

 

 

Revista de Suspans

După ce-n numărul de debut Revista de Suspans ne-a luat cu asalt prezentându-ne nu mai puţin de cincisprezece povestiri, fără a mai lua aici în considerare şi fragmentele de varii dimensiuni, luna aceasta publică doar şase proze, număr care, sper eu, să rămână constant şi să nu mai scadă în continuare. Întâlnim şi de această dată o mare varietate a temelor abordate, deşi lipsesc cu desăvârşire povestirile science fiction, predominând cele poliţiste (precum Plimbarea ori A doua moarte a domnului Michael Conrad). De asemenea, mai putem întâlni şi o povestire sentimentală în care accentul cade pe relaţiile interumane (Ziua în care Sfinxul a vorbit) şi una cavalerească, a cărei acţiune este plasată spre sfârşitul Evului Mediu (Un peşte pentru Spuf). La fel ca şi Circari, Astronotus, schimb ochelarii este greu de clasificat, deşi prima aduce mai degrabă a text fantastic. Cel din urmă nu aduce a nimic, de aceea şi place. Se aseamănă pe locuri cu-n text dadaist, dar este totuşi departe de-a se-ncadra în acest gen.