Cei mai buni şi activi 2

Prin intermediul topului de faţă doresc să stabilesc o diferenţiere a autorilor care au publicat în anul 2012 în revistele Suspans, Nautilus, SRSFF, Helion Online, Gazeta SF şi Revista de Suspans în funcţie de numărul, dar mai ales de calitatea, lucrărilor scrise. A nu se înţelege prin calitate vreun soi de recunoaştere oficială sau unanimă, ci părerea mea cu privire la prozele respective, ţinând cont de stil, originalitate, lexic, structurarea ideilor ş.a.m.d. Pentru că topul se referă la autori ca semnatari ai mai multor texte, sunt luaţi în considerare doar cei care au publicat două sau mai multe povestiri scurte în intervalul 1 ianuarie 2012 – 31 decembrie 2012. Numărul acestora se ridică la 59, nouă dintre ei fiind lăsaţi pe dinafară. În cazul scriitorilor care au debutat în volum (12 la număr, după socoteala mea), mă voi abţine de a le comenta evoluţia, menţionându-le, din motive obiective, doar poziţia în prezentul top. Mă tem de orgolii rănite şi reacţii violente. Dacă, însă, doresc să mă opresc şi asupra lor, n-au decât să-mi menţioneze acest lucru.

Am luat în considerarea numărul prozelor publicate, calitatea lor, precum şi revistele în care au apărut, autorii fiind notaţi în plus dacă au publicat în mai multe reviste.

 

Astăzi locurile 40-31

 

40. Ioana Vişan, cu povestirile O oră de iubire, Seminţe de înţelepciune, Afacerea secolului şi Printre heliotropi şi zâmbete, primele trei publicate în Nautilus, iar cea din urmă în Suspans. De obicei Ioana Vişan scrie bine, lucru pentru care ar fi fost normal să se situeze în prima jumătate a clasamentului, doar că povestirile publicate anul trecut de dânsa nu par a se fi ridicat la valoarea aşteptată. Stilul este oarecum indecis, la fel şi tema, rotindu-se atât de mult în jurul unui idei încât aceasta îşi pierde din potenţial, impactul ei diminuându-se vizibil. Sper să-şi revină şi să vină cu texte mai bine structurate.

 

39. Florentin Haidamac, cu povestirile Tetragrammatom, Leacul, Graviton, Cardinalul, spionul şi pipiţele,  Olympus Mons, Jack Vindecătorul, şi Agnus Dei, toate, cu excepţia uneia, publicate în Gazeta SF. Dacă autorul a început anul destul de bine, undeva pe la jumătatea lui s-a pierdut, introducând în povestirile sale un personaj greu de digerat (imperfectibil, arogant, misogin, fudul etc). Sfatul meu este să rămână la prozele science-fiction şi să renunţe la tipologia personajului mai sus amintit, separând prozele fantastice ori detectiviste de cele umoristice. Amestecate iese o varză. De remarcat dedicaţia şi plăcerea cu care scrie.

38. Andra Pavel, cu povestirile O crimă închipuită, Folosită drept bilet de trecere, Offline – mai sigur?, Mărgelele verzi şi Obsesie codificată, apărute în Suspans, respectiv Revista de Suspans. Asemenea lui Florentin Haidamac, Andra Pavel a început bine anul, primele două povestiri ale dânsei stând drept mărturie pentru acest lucru, însă după aceea scrierile au început să-i devină clişeice şi previzibile, urmând parcă un anumit şablon. Ar trebui să pună mai multe emoţii şi sentimente într-o povestire, să o încarce de sensuri, ultimele proze publicate de dânsa părându-mi-se superficiale.

 

37. George Arion, cu povestirile Crime by Skype şi A doua moarte a domnului Michael Conrad, prima publicată în Suspans, cealaltă în Revista de Suspans.

 

36. Lena Kart, cu prozele Insula Gaunilor şi Un crâmpei de lumină, cea dintâi publicată în Suspans, cea din urmă în Revista de Suspans. După ce am citit prima povestire menţionată, mă aşteptam la ceva mai mult din partea dânsei, însă Un crâmpei de lumină mi s-a la fel de slabă pe cât de interesantă mi s-a părut Insula Gaunilor. Se vede că Lena Kart are potenţial şi că ştie cum să-şi pună în valoare ideile, problema constă însă chiar în aceste idei. Ar trebui să le aleagă mai cu grijă şi să se dezbare de obiceiul de-a scrie texte facile.

 

35. Dragomir Victor-Nicuşor, cu prozele Din legendele lui Rhoor, Realitax prime,  Făt-Bionic şi Ileana-Androida, Călătorul intergalactic, Dominator, Războiul raselor, Echilibratorii, Charis şi Eleos, Haliotiss şi Închisoarea roboţilor, publicate în SRSFF, Gazeta SF şi Nautilus. În pofida prolificităţii sale, autorul este prea versatil, venind cu texte a căror calitate variază destul de mult. Cred că Dragomir Victor-Nicuşor nu îşi dă seama care texte sunt reuşite ori cum ar trebui să fie pentru a fi considerate reuşite, altfel nu-mi explic situaţia. De remarcat abundenţa ideilor, multe dintre ele cu adevărat interesante. Dacă s-ar pricepe mai bine să le pună în valoare, ce texte ar ieşi…

 

34. Victor Ovidiu Rusu, cu prozele Poveste şi Olga, ambele publicate în Gazeta SF. Lucrările semnate de dânsul au mesaj, sunt sensibile, însă prea simple, şi cu un aer vetust, dat în principal de felul în care sunt scrise. Adică din pricina stilului.  Liniaritatea firului epic le face să devină previzibile, autorul mergând direct la ţintă. I-aş sugera să încerce să scrie şi povestiri cu acţiuni care să se desfăşoare ceva mai rapid şi, de asemenea, să se străduiască să mărească orizontul de aşteptare al cititorului.

 

33. Teodora Matei, cu prozele Aripile Mândriei şi Leo şi Foxy, prima publicată în SRSFF, cea de-a doua în Nautilus. Teodora Matei a semnat, de asemenea, şi foiletonul Stăpânul Castelului, un roman cât se poate de reuşit, însă, din păcate, nu-l putem lua în considerare în elaborarea acestui top care se adresează strict prozelor scurte. Aici autoarea pare a avea ceva probleme, în prima dintre ele pierzându-se în abstractizări, iar în cea din urmă abordând un text a cărui miză nu se ridică la nivelul scriituri. Povestirile semnate de dânsa sunt sensibile, stilul îngrijit, iar de curând am citit în Nautilus una şi mai reuşită, ceea ce înseamnă că autoarea face progrese. Sfatul meu: să scrie în continuare.

 

32. Radu Ilarion Munteanu, cu prozele Looking for a job şi Crăciunul Renatei, ambele apărute în revista Suspans.

 

31. Karel Cispic, cu prozele Clipa, Păpuşarii, Alb, Mina, Calac, Iunie, Zbor, Întâlnirea, Bodo, De Halloween, Circari, publicate în Suspans şi în Revista de Suspans. Luate individual, prozele sunt destul de bune, însă într-un volum l-ar plictisi de moarte pe cititor şi asta din pricina elementelor pe care le au în comun: încep la fel, au într 1.000 şi 1.500 de cuvinte, structura lor este aproape identică ş.a.m.d. Fără inovaţii, mă tem că o să rămâne fără cititori. Sfatul meu este să mai diversifice.

culoarea diferită semnalează cel mai reuşit text al fiecărui autor.

Gazeta SF (numărul dublu 8, 9)

 

 

       Încep această succintă trecere în revistă a prozelor ce-au apărut în numărul dublu de pe luna august al Gazetei Sf printr-un mic ‚disclaimer’: toate comentariile pe care le-am făcut exprimă doar păreri personale, marcate puternic de propria-mi subiectivitate, fără a ţine câtuşi de puţin cont de numele celor care au semnat aceste povestioare (erorile gramaticale ori de tastatură fiind semnalate pentru a le fi de folos celor care doresc să-şi folosească mai departe textele). Ştiu din propria mea experienţă că sinceritatea nu-ţi aduce mulţi prieteni, însă mai ştiu şi că pe acei puţini pe care ţi-i aduce poţi conta.

Dacă vreunul dintre scriitorii menţionaţi nu doreşte să-i mai citez textele, ori doreşte să nu mă mai axez pe anumite lucruri, să-mi aducă la cunoştinţă toate acestea, iar eu mă voi concentra doar pe ceea ce i se pare fiecăruia important.

Pentru o analiză exhaustivă (şi mult mai pertinentă decât aceasta) vă invit să vizitaţi blogul d-lui Mircea Coman.

‘Armele zeilor’ de Ovidiu Bufnilă, prima povestioară prezentată în numărul dublu al revistei, este o scriitură complexă şi totodată cursivă, care captează atenţia cititorului încă de la primele fraze. Stilul deosebit de fluid şi multitudinea de informaţii îi conferă textului veracitate, făcând totodată ca acţiunea propriu zisă să cadă într-un plan secund. Important în această proză este decorul, pentru că în el se ascund toate informaţiile necesare descifrării tramei şi totodată din pricina lui supuşii principelui ajung să îmbrăţişeze o viaţă destrăbălată. Deşi tema pedepsirii celor nevrednici este una destul de des întâlnită în literatură (cu precădere în operele din secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea) dl. Bufnilă reuşeşte să o integreze foarte bine într-o lume ce nu aparţine nici măcar prezentului, ci viitorului.

Erată: (în afară de-o virgulă lipsă n-am remarcat altceva)

Stil: 9,7

Temă: 8,2

Intrigă: 8,0

Originalitate: 8,6

Atmosferă: 9,5

 

 

‘Ara’ de Raluca Băceanu este o poveste îndrăzneaţă, ce abordează mai multe teme în acelaşi timp: a contactului, a hibridizării, a unui viitor în care multe dintre probleme omenirii sunt soluţionate (chiar dacă altele la fel de stringente există, cum ar fi poluarea), a existenţei sufletului şi a vieţii de după moarte etc. Nu este tocmai uşor pentru a integra toate acestea într-o singură poveste (chiar şi una având dimensiunile pe care acest fragment din ‚Ara’ le are), însă autoarea reuşeşte din plin acest lucru. Însă, trebuie să fiu sincer până la capăt şi să recunosc că dialogurile m-au cam dezamăgit, precum şi viziunile adeseori copilări şi superficiale, ca să nu mai spun de limbajul pe alocuri neadecvat. Chiar dacă intriga nu este una deosebit de complicată, tinde să lase această impresie din pricina modului deşirat în care se desfăşoară (copilăria putând fi doar un ‚remember’ integrat în poveste) şi a unor mici firide care se pot observa între anumite paragrafe.  Cred că ar fi mers ceva mai multă profunzime (aşa cum este vorba în final), o profunzime care s-ar fi putut obţine prin intruziuni introspective.

Erată: aştept…şi; jumătate…ei (după cele trei puncte de suspensie se lasă un spaţiu liber); îmi scosese din ochi […] ceva din el (‘din el’ este în plus); Aveam idei de noi invenţii dar le păstram pentru mine; Deja nu mai existau gheţari iar Groenlanda aproape că nu mai exista (virgule înainte de ‘dar’ şi ‘iar’) Nu alergam după faima sau bani (faimă); afect (efect);

Nedumeriri: în afară de persoanele, relativ puţine, care mureau din pricina poluării, nu pot să înţeleg de ce anume a dispărut Groenlanda (doar partea centrală a insulei, dacă ar fi eliberată de masa de gheaţă, s-ar afla sub nivelul oceanului, chiar şi al unei ocean cu aproximativ 10-12m mai înalt. Groelanda ar deveni, pentru o scurtă perioadă de timp, o insulă cu un lac sau golf interior. Apoi zonele depresionare ar urma să se ridice, iar lacul, ori golful, să dispară, fragmentat fiind în lacuri tot mai mici, aşa cum este cazul Canadei, acoperită-n trecutul geologic de-o platoşă de gheaţă); ‘ca şi cum noi neuroni iau naştere şi se realizează noi sinapse’ (nu-i nevoie de mai mulţi, ci de-o întrebuinţare şi-a celor latenţi, ştiut fiind faptul că ne folosim în jur de 10% din neuroni); ‘nu mai ieşisem cu un cineva de secole…literalmente’ (personajul, dacă am înţeles eu bine, avea doar 35 de ani).

Stil: 7,8 (fără ‚suuuper’ şi alte cuvinte asemănătoare consider că textul ar fi avut de câştigat)

Temă: 9,0

Intrigă: 8,9

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,0

 

 

‘Diafanitate’ de Aurelia Chircu este o poveste fantastică, dar cu un fantastic mai mult indus decât aievea prezentat. Povestea decurge bine, dar este, cumva, prea simplă şi se termină prea devreme, cu un happy end uşor naiv. Cred că ar fi fost indicată o intrigă puţin mai solidă, iar ura, ori tensiunea dintre cele două personaje, mai bine conturată; pe măsura atmosferei pe care reuşiţi să o infiripaţi într-un mod cât se poate de natural, acesta fiind şi punctul forte al textului.

Erată: (câteva virgule lipsă şi una, sau două, în plus)

Stil: 9,0

Temă: 8,0

Intrigă: 8,0

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,9

 

În ‘Spiritul timpului’ de Cătălin Cofaru pot observa o frântură din ceea ce ar putea deveni un roman de calitate, ceva în genul lui Ubik de Philip K. Dick. Dincolo de acţiunea propriu-zisă, o importanţă majoră o are în povestire şi metafora timpului, a unui viitor ce nu se poate împlini decât pe baza unui trecut ce urmează a fi sacrificat. Un text bun, cu o idee centrală interesantă şi în acelaşi timp bine creionată. Singurul reproş pe care-l adresez scriitorului ar fi că povestirea este prea scurtă. Doream mai mult, mai ales după ce mi se prezentase, în atât de puţine cuvinte, o lume bizară şi totodată posibilă.

Erată: –

Nedumerire: dacă soarele fusese distrus, Terra, precum şi celelalte planete, n-ar fi trebuit să-şi părăsească orbita şi să fie aruncată în recele spaţiu interstelar?

Stil: 8,9

Temă: 9,2

Intrigă: 9,0

Originalitate: 8,5

Atmosferă: 8,5

 

 

‘Această povestire va rămâne’, povstirea semnată de George Sauciuc, abordează, dintr-o perspectivă aparent banală, tema mântuirii personale, fără ajutorul vreunei divinităţii, ci prin intermediul conştientizării propriilor noastre fapte. În spatele limbajului colorat menit să dea dimensiune personajelor şi să includă povestea într-o epocă în care astfel de păţanii nu se mai petrec, ori nu mai ajung la urechile noastre, se ascunde o filosofie de viaţă sănătoasă. O proză fantastică scrisă cu har şi care m-a dus cu gândul la povestirile lui Eliade.

Erată: şti tu cum e (ştii); dint-o seară (dintr-o); Aşteptam să-şi scoată cuţitul şi tabloul era complet (neconcordanţă a timpurilor verbale, normal ar fi ‘tabloul ar fi fost’);  Nu te supăra, i-am spus uitând de politeţe şi alte asemenea, cine dracu crezi că a murit apropiat mie. (s-ar fi cuvenit semnul întrăbării la sfârşit); tachineală (tachinare); I-am spus mă-si (mă-sii).

Sugestie: în cazul povestirilor în ramă cred că este recomandată folosirea ghilimelelor franceze în locul dialogului propriu-zis, în cazul discuţiilor care preced momentul destăinuirii (a conversaţiei dintre evreu şi ateu în cazul de faţă)

Stil: 8,6

Temă: 8,9

Intrigă: 9,0 (mi-a plăcut adâncirea poveştii în trecut)

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,4

 

 

‘Titan’ de Florentin-Ionuţ Haidamac este o odisee spaţială (cu aluzii la primele două scrise de Arthur C. Clarke), o tentativă de colonizare a acestei lumi de gheaţă. Destul de bine documentată, povestirea pătimeşte la nivelul construcţiei şi al exprimării de multe ori greoaie. Cred că personajul ar fi meritat un coleg alături de care să-şi petreacă singurătatea şi să mai schimbe şi ei o vorbă, două. Şi un Hall ar fi mers, nu spun nu. În modul în care este construită mi se pare o proză scrisă în grabă, nefinisată, chiar dacă ideea este una interesantă. Lipseşte, de asemenea, şi tensiunea pe care o astfel de poveste ar fi trebuit să o aibă. Totul decurge liniar, fără prea mari evenimente şi doar finalul îi conferă o notă mai profundă, arătând totodată şi direcţia spre care ar fi putut să curgă întregul text.

Menţiune: mi-a plăcut mult următoare frază: ‚Cine dracu eram noi şi cu ce drept intervenim  în viaţa unei rase suficient de inteligente pentru a ne ignora?’

Erată: (între două puncte şi următorul cuvânt se lasă un spaţiu. Lipsesc foarte multe spaţii. Sunt puse în plus multe spaţii); asolizarea (Titan fiind un satelit, ar fi mers ‘aselenizarea’); trasnsportat; rosii; osutăoptzeci; spatial; printe; etc.

Nedumerire: nu era mai simplu să trimită, în schimbul unui echipaj alcătuit dintr-un singur om, o sondă? Nu mi se pare deloc viabil să fie trimis un singur om într-o misiune care ar dura ani. Mai ales că omul nu-i în stare de criogenare.

Stil: 7,8

Temă: 8,2

Intrigă: 8,0

Originalitate: 8,0

Atmosferă: 7,9

 

 

Povestirea ‘Văduva neagră’ scrisă de Simona Şerbănescu abordează tema sexualităţii, puţin prea explicite pentru a fi pe gustul meu, precum şi cea a unei existenţe parazitare. Personajele, fiinţe moarte ce îşi devoră partenerii sexuali pentru a se hrăni cu energia lor, sunt bine conturate şi suficient de complexe încât să susţină, singure, întreaga scriitură. Mi-a amintit de filmul Specii.

Menţiune: îmi place mult acestă construcţie decadentă, în spirală: ‚ Ultima cameră, ultima noapte. Ultima noapte, ultimul om.’

Erată: în care privire se întâlnesc (privirile); sclipire umbră, mână (virgulă după sclipire); că ma dăruiam (mă); Nu as fi (aş); Licoare magică îi spuneau unii (virgulă după magică); mai putin (puţin); spus ca nu (că); nu ma leagă (mă); Îl priveam cu coada ochiului și încercam să mă controlez în timp ce corpul mi se umezea treptat, din vârful degetelor până pe coloană […] Corpul mi se umezea treptat, din vârful degetelor și până pe coloană. (o frază repetată); nimeni nu-si cunoaște (nu-şi); Te-am urmarit (urmărit); tu ai fi aparenta (aparenţa); Să fie aceasta dragoste? (dragostea); vroiam; vroia (forme nerecomandate).

Stil: 8,4

Temă: 8,6

Intrigă: 8,4

Originalitate: 8,6

Atmosferă: 8,2

 

 

‘Der König’ de Victor Ovidiu Rusu, ultima scriitură din numărul dublu al revistei, este, de fapt, o descriere şi pare mai degrabă finalitatea unei nuvele ori roman, decât o povestire în sine. Se mizează, în detrimentul acţiunii, pe atmosfera bine închegată în jurul bătrânului kaiser, însă, cum am mai spus, ar trebui integrată în ceva mai amplu. Momentan pare o schiţă. Una bine construită, dar totuşi o schiţă.

Erată: (câteva repetiţii supărătoare ca de pildă: aruncă sticla în aer şi o urmăreşte cum se învârte în aer)

Stil: 8,7

Temă: 7,8

Intrigă: 7,0

Originalitate: 8,2

Atmosferă: 9,0

 

Cea mai bine scrisă povestire: Armele zeilor de Ovidiu Bufnilă.

Cea mai captivantă povestire: Spiritul timpului de Cătălin Cofaru.