Joyce Carol Oates – Zombi

Zombie este al 22-lea roman scris de Joyce Carol Oates.

Limba în care a fost scris: engleză

Titlul în engleză: Zombie

Anul apariţiei: 1995

Perioada în care se petrece acţiunea: sfârşitul secolului XX

Locul în care se petrece acţiunea: Statele Unite ale Americii

Număr de pagini: 192

Ediţie: Ecco, 2009

Subiect: pedofilie

Premii primite: Bram Stocker

Diverse: cartea este inspirată dintr-o întâmplare adevărată şi a fost şi ecranizată

 

Despre autor:

Joyce Carol Oates este o scriitoare de origine americană care s-a născut pe 16 iunie 1938 în New York. A scris şi publicat peste 100 de romane, volume de povestiri scurte, piese de teatru, jurnale şi cărţi de critică literară, obţinând numeroare şi prestigioase premii literare. Este doctor honoris causa în litere şi a predat la mai multe universităţi, atât din Statele Unite cât şi din Canada. Are şanse reale la câştigarea premiului Nobel pentru literatură.

 

Rezumat:

Quentin P. are 30 de ani şi probleme cu poliţia. După ce a fost arestat (dar nu şi condamnat) pentru pedofilie, acesta caută în continuare, cu ardoare şi înfocare, să-şi împlinească visul: să-şi creeze şi el un mic zombi (înţelegând prin acest termen o persoană care să-l asculte şi să-i fie fidel în toate cele). A citit el într-un articol de pe vremea Germaniei Naziste, cum un doctor a izbutit, printr-o lobotomie eşuată, să creeze un trepanat şi de atunci Quentin nu-şi doreşte nimic altceva. După mai multe experienţe neizbutite dar plăcute, având în vedere că pe lângă crearea de zombii Quentin mai are şi alte pasiuni înnăscute, cum ar fi răpirea, sechestrarea, torturarea şi pedofilia, pune în cele din urmă ochii pe Veveriţă, un tânăr sexy şi apetisant, care lucrează într-un restaurant. După un lung şi extenuant preludiu, Quentin izbuteşte în cele din urmă să-l bage-n dubă. Şi să-i scobească, după cum a citit el în acel articol, creierul. Şi să-l sodomizeze. Şi să-l omoare.

 

Despre carte:

Avem de-a face cu un subiect controversat, dar care se înscrie în tendinţa vizibilă a ultimelor decade de-a şoca, pe cât posibil, cititorul. Ceea ce nu face, însă, din cartea de faţă un roman superficial, ba dimpotrivă, intenţiile autoarei nefiind unele eminamente teribiliste. Intrând în mintea unui astfel de personaj, ea încearcă o dedublare, străduindu-se să înţeleagă ce anume îl provoacă pe Quentin. Cum anume gândeşte şi cum anume de reuşeşte să trăiască în continuare. Dacă mai ţinem cont şi de faptul că totul este inspirat dintr-o poveste adevărată (Jeffrey Dahmer este modelul de la care-a pornit în creionarea lui Quentin P.), ne dăm seama că prezentul roman nu a fost scris doar de dragul de-a fi scris. Profilul personajului principal, care este în acelaşi timp şi cel care narează toate evenimentele, este bine creionat, fără a lăsa prea mult loc de interpretare. Şi nu este doar bine creionat, dar şi complex, Joyce Oates descriind relaţiile sale cu propria lui familie, cu poliţia, vecinii şi mai ales cu sine. Lipsa conştiinţei este evidentă, avea doar de-a face cu un psihopat, motiv pentru care se şi poate întâmpla ca un astfel de om să scape necondamnat. Interesant este felul în care el priveşte lumea şi-n care-şi înţelege propriile fapte. Chiar dacă nu este scrisă de un psihopat, în această privinţă cartea este credibilă (fiind chiar apreciată de critici drept cea mai veridică descriere a unui pedofil). Acţiunea, însă, nu îmi pare că se ridică la cote foarte înalte, neatingând în decursul celor 192 de pagini un punct culminant. Ştim ce se va petrece, nu suntem luaţi prin suprindere de nimic, iar din această cauză totul şi pare atât de tragic. Ştim deja că pedofilul o să scape şi o să continue să excaveze prin creierele oamenilor pentru că aşa a citit el într-un articol. Dreptatea nu are ce căuta într-o astfel de carte (pentru că ar consta nu în pedepsirea lui, doar un masochist şi-ar dori aşa ceva, ci-n a-l face să-şi înţeleagă propriile fapte, ceea ce, în cazul unui psihopat, este de-a dreptul imposibil) şi totuşi ajungi involuntar să tânjeşti după ea. Până la urmă nu ştiu exact ce impresie mi-a lăsat Zombi pentru că nu ştiu împotriva cui să-mi îndrept sentimentele şi aşa vagi şi incerte. Împotriva scriitoarei ori a personajului? Împotriva acelui zombi care încearcă să creeze un zombi sau împotriva celei care, prin prezenta carte, reuşeşte să creeze un zombi?

 

Citate:

Numele meu este Q.P. Am 31 de ani & 3 luni. Un metru şaptezeci & cinci, 62 de kilograme. Ochi căprui, păr şaten. Constituţie medie. Câţiva pistrui răspândiţi pe braţe & spinare. Astigmatism la ambii ochi, trebuie să port lentile de corecţie când conduc. Semne particulare: niciunul.  Poate doar cicatricile astea mici de pe genunchi. Îmi spun că sunt urmele unui accident de bicicletă, pe când eram mic. Nu-i contrazic, deşi nu-mi amintesc nimic. Niciodată nu contrazic pe nimeni. Sunt de acord cu tine în vreme ce-ţi demonstrezi inteligenţa. Mişcându-ţi împuţita aia de gură & Da, domnule, spun, Nu, doamnă, spun. 

Un zombi adevărat, care să fie al meu pentru totdeauna. Care să-mi asculte fiecare dorinţă şi fie comandă. Să spună, Da, stăpâne & Nu, stăpâne. Să îngenuncheze în faţa mea şi ridicându-şi ochii spre mine să zică, Te iubesc, stăpâne. Nu există nimeni altcineva în afara ta. Un zombi nu ar judeca.

Suspans (Numărul 16)

  Încep această succintă menţionare a prozelor ce-au apărut în numărul 16 al revistei Suspans printr-un mic ‚disclaimer’: toate comentariile pe care le-am făcut exprimă doar păreri personale, marcate puternic de propria-mi subiectivitate, fără a ţine câtuşi de puţin cont de numele celor care au semnat aceste povestioare (erorile gramaticale ori de tastatură fiind semnalate pentru a le fi de folos celor care doresc să-şi folosească mai departe textele). Ştiu din propria mea experienţă că sinceritatea nu-ţi aduce mulţi prieteni, însă mai ştiu şi că pe acei puţini pe care ţi-i aduce poţi conta.

Dacă vreunul dintre scriitorii menţionaţi nu doreşte să-i mai citez textele, ori doreşte să nu mă mai axez pe anumite lucruri, să-mi aducă la cunoştinţă toate acestea, iar eu mă voi concentra doar pe ceea ce i se pare fiecăruia important.

 

 

‘Ultima dorinţă‘ (de Aurelia Chircu) este prima povestire din numărul 16 al revistei Suspans şi prezintă legătura încâlcită dintre conducătorii a două regate rivale. Din nefericire, aidoma legăturii dintre cei doi conducărori este şi construcţia tramei (intriga fiind, în opinia mea, mult prea generoasă şi alambicată pentru a putea fi redusă la câteva pagini, aşa cum încearcă să facă autoarea, şi ar fi trebuit dezvoltată puţin). Firul epic nu este cursiv, ci plis de digresiuni şi note explicative, motiv pentru care nici suspansul nu reuşeşte să prindă contur, iar toată atmosfera pe care un astfel de text ar fi cerut-o se risipeşte prin explicaţiile mult prea numeroase. În umila mea opinie, cred că totul putea fi spus într-un alt mod, cu mult mai simplu şi mai atractiv.

Erată: frâmânta; adevărăta; besmetic; ingorând; docii

Stil: 7,8 (frazele mi s-au părut rigide)

Temă: 8,2

Intrigă: 8,5

Originalitate: 8,0

Atmosferă: 7,9

 

‘Colecţionarul‘ (de Igor Ursenco), a două proză propusă luna aceasta de revista Suspans, este un text straniu, atât prin acţiune şi intrigă, cât prin vocabularul la care apelează autorul. Îmbinând termenii şi expresii din registre total diferite, şi adoptând adesea o poziţie ghiduşă faţă de personajele sale, acesta ne prezintă o poveste onirică, petrecută atât de-o parte, cât şi de cealalta a visului. Deşi dialogul Cassandrei cu fratele său m-a decepţionat, părându-mi-se prea copilăresc şi nepotrivit pentru un ‘thriller’, aşa cum recomandă autorul textul, am găsit şi câteva imagini încântătoare şi suficient de puternice încât să ţi se imprime în minte (mai ales dacă ai o fobie legată de şerpi ori alte lighioane). Umorul subtil distrage de multe ori atenţia şi te deconectează de la atmosfera, de altfel, plăcută şi interesant conturată.

Erată: vivid;  la doar cîţiva paşi dinspre patul din care (la doar câţiva paşi depărtare de patul…); impercdeptibi; glisalibilitatea; Apoi se făcu palid la faţă, iar buzele i s-au învineţit ca o ciupercă expusă la soare. (neconcondanţa timpurilor verbale)

Stil: 8,0 (pe lângă ‘plauzibilitate’ parcă nu merge ‘miştocăreală’. Cel puţin nu folosite de acelaşi personaj, ori, mai grav, de naratorul omniscient. Plus că anumite preţiozităţi verbale chiar nu dau bine, iar unele expresii par cel puţin stranii: cadavru de femeie, încă neîmplinit pe deplin; limbă fulgerătoare etc)

Temă: 8,5

Intrigă: 8,7

Originalitate: 8,4

Atmosferă: 8,4

 

‘Vis cu furnici‘, textul semnat de A. R. Deleanu este o povestire captivantă şi incitantă. Autorul ia un bătrân mizerabil, care toată viaţa sa nu a făcut altceva decât să adune gunoaie şi să îndure vorbele celor din jur, şi-l transformă într-un personaj veridic şi totodată misterios. Povestea ţesută în jurul său, deşi simplă la o primă vedere, capătă amploare datorită perspectivelor diferite din care este redată. Un text foarte bun şi imaginativ care mi-a amintit puţin de Gregor, personajul din Metamorfoza lui Kafka.

Erată: maşini de spalat; bideoane; containărele; căteva; îngenunghiat; înauntru

Stil: 9,4 (menţionez doar o bijuterie stilistică: ‘Vor căldură, vor pat, vor somn. Se vor’ şi un incident foarte descriptiv ‘Uite, asta încă-i bună. Las-o, bă, eşti nebun, e gunoi.’. Nu mi-a plăcut, în schimb, trecerea de la o zi la alta. Cred că se putea face mult mai subtil şi cursiv.)

Temă: 9,0

Intrigă: 8,9

Originalitate: 8,7

Atmosferă: 8,9

 

‘Dispariţia‘, textul semnat de Eugen Ovidiu Chirovici, este o poveste inteligent gândită şi încă şi mai inteligent spusă. Un ‘thriller’ în adevăratul sens al cuvântului. Plin de suspans şi imprevizibil, textul tratează din punct de vedere detectivist un incident petrecut într-un mic oraş american, după nume. Firul epic, dublat de explicaţiile transmise prin cadrul dialogului, face din acest text să pară ceea ce este de fapt: un roman poliţitst redus la esenţa lui.

Erată: celalaltă (cealaltă); celălalte (celelalte); cliseu; crocodilor

Stil: 8,8

Temă: 8,9

Intrigă: 9,1

Originalitate: 8,5

Atmosferă: 8,7

 

‘Înţelegerea‘ (de Liviu Radu), ultima povestire din numărul 16 al revistei, este o combinaţie reuşită între legendă şi basm. Situată într-o perioadă atemporală şi într-un spaţiu vag conturat, povestea are menirea să ne explice felul în care au dispărut de pe pământ atât vârcolacii cât vampirii şi ‚zombi’. Stilul fluid şi cursiv, marcat prin oralitate, atrage şi se potriveşte de minune mesajului transmis.

Erată: –

Stil: 8,8

Temă: 9,0

Intrigă: 9,0

Originalitate: 8,8

Atmosferă: 8,9

 

Cea mai interesantă povestire: Vis cu furnici de A. R. Deleanu.

Cea mai bine scrisă povestire: Înţelegerea de Liviu Radu.