Încep astăzi pe blog o serie (ce s-ar putea dovedi prolifică, având în vedere bogăţia crescândă de materiale) de articole prin care doresc să contracarez un număr egal de aberaţii care circulă nestingherite pe internet şi care se răspândesc mai ceva ca bolile venerice, iscând isterie printre cei care obişnuiesc să gândescă prin intermediul altora.

Venind puternic din urmă, cu o viteză uluitoare printre cei cu carenţe intelectuale, vă fac cunoştinţă cu Centura fotonică, preluând în (1.) primă istanţă materialul integral, lesne de găsit pe internet (pe bloguri şi site-uri precum: ăsta sau acesta ori ista sau aista) şi (2.) dezbătându-l în cele din urmă, demontându-l –  îmi fac eu speranţe – bucată cu bucată.

1Centura fotonică. Textul, cu mici variaţii, sună cam aşa:

NASA a lansat o avertizare, cel putin ciudata, anuntand faptul ca in 2012

lumea va fi maturata de o furtuna solara…
– Alexei Dimitrov, un cercetator rus, a constatat ca Luna isi fabrica
atmosfera proprie, una alcatuita din compusi ai sodiului, care acum se
intinde pe o suprafata de 6000 kmp.
– Atmosfera lui Marte creste rapid si se crede ca ar fi dus la defectarea
lui Mars Observer, in 1997.
– Atmosfera Terrei este si ea in schimbare, in straturile superioare
formandu-se un nou gaz, care nu exista p! ana acum iar activitatea vulcanica
a crescut de 5 ori din 1875 incoace .
– Venus sufera o crestere vizibila a intensitatii luminoase.
– Campul magnetic al lui Jupiter s-a dublat iar intre planeta si unul dintre
sateliti s-a format un tub de radiatie ionizata.
– Uranus si Neptun au suferit recente inversari de poli, isi maresc campul
magnetic si devin tot mai stralucitoare.
– Campul magnetic al Soarelui a crescut si el cu 230% din 1901 incoace.

Academia Nationala de Stiinte din Siberia anunta ca aceste multiple
schimbari din sistemul solar se datoreaza intrarii acestuia in Centura
Fotonica, o zona cosmica cu o energie mult mai intensa. Aceasta energie este
preluata de Soare si apoi raspandita in intreg sistemul solar.
Centura Fotonica este formata din mai multe benzi fotonice care emana din
centrul Galaxiei si sunt asociate cu spiralele Caii Lactee.
Centrul Galaxiei se afla in Constelatia Pleiadelor, fiind marcat de steaua
Alciona, Soarele central al Pleiadelor, aflat la 400 de ani lumina fata de
noi.

Centura Fotonica incercuieste Constelatia Pleiadelor. Sistemul nostru solar
trece prin aceasta Centura de doua ori in 25.920 ani, perioada considerata
Anul Galactic (numit de antici Anul Mare), iar trecerea Centurii dureaza
2000 de ani.

Se crede ca Soarele nostru a intrat deja in Centura, inca din 1998, si se
estimeaza ca Terra va intra in 2012.

Intalnirea cu Centura Fotonica pare sa duca la transformarea omului
profetita de Biblie, la o teribila experienta spirituala.
Se presupune ca oamenii cu un comportament egoist si, deci, cu vibratii
scazute in aura energetica nu vor supravietui radiatiei de inalta frecventa
existenta in Centura Fotonica.
Cu alte cuvinte, va avea loc o mare selectie naturala pe baza spirituala
amintita.

Orice fiinta este alcatuita in primul rand din energie. Iar energia este
informatie, si invers. Corpul material este doar invelisul altor corpuri
energetice.
– Omul se incadreaza si el, fireste, in organizarea universala. „Animal cu
(oaresce) ratiune”, fiinta umana a fost inzestrata cu capacitatea de a avea
o paleta larga de trairi, sentimente si ganduri..
Dovada ca acestea sunt energii in stare pura ne este oferita de constatarile
de-a lungul timpului si cercetarile stiintifice din ultimile doua secole.

Trairile si sentimentele negative creeaza energia negativa, nefasta, iar
gandurile se pot chiar si materializa, dupa cum s-a reusit in proiectul
Montauk.
Ca orice energie, sentimentele, trairile si gandurile umane au o anumita
vibratie. O energie negativa nu poate avea, evident, decat o vibratie joasa,
pe principiul universal al evolutiei.

In Univers, nimic nu este intamplator iar totul este subordonat unui singur
scop: perpetuarea si evolutia vietii.

Materia insasi este inzestrata cu o inexplicabila capacitate de a crea
viata! Exista legi universale chimice, fizice,astronomice si chiar juridice.
Ele nu sunt insa stricte, pentru ca Universul nu este Armata Poporului, iar
cuvantul de ordine este diversitatea.
Viata trebuie sa evolueze prin forte proprii, fara dirijari cazone, sa se
confrunte cu cele mai dificile situatii.
Cine invinge merita sa mearga mai departe. Chiar si razboaiele au rolul lor
in programul universal. Nu sunt de dorit, in general, dar determina unitatea
unei natii, planete sau chiar unei galaxii (?) si evolutia stiintifica,
aducind o presiune si o urgentare sporita in acest sens. Tot ele, aduc un
examen energetic major, o separare intre „baietii buni si baietii rai” –
dupa gandirea simplista americana …

Fiindca totul este energie, nici Universul nu face exceptie de la regula.
Asa cum el a fost creat prin explozia colosala a unui. atom, tot asa exista
surse de energie pozitiva ce alimenteaza galaxiile iar de la acestea, prin
sori, sistemele solare.
– Aceste energii sunt de frecventa foarte inalta, pentru a putea strabate
distanele imense, pana la sorii captatori.
Pe de alta parte, planetele, sistemele solare si galaxiile se afla intr-o
continua miscare, parca pentru a beneficia toate de aceste izvoare de
energie a evolutiei.

Miscarea are insa si un reflux: catastrofismul periodic.
Nu intamplator, galatenii Ioan Farcas si Ilie Ghetu au devenit subiect
pentru „Discovery” TV, teoria lor fiind cu adevarat revolutionara. Conform
acestora, la 180-200 milioane ani, Galaxia noastra sufera, permanent,
transformari radicale iar sistemul solar de trei ori in acest interval..
O data la 60-70 milioane de ani, modificarile de pe Terra sunt atat de
radicale incat, spun cei doi, „pina si istoria nu poate fi considerata o
observatie continua”.
Toate aceste modificari sunt ciclice si obligatorii si se datoreaza
permanentei miscari a galaxiei si sistemului solar. Doar izvoarele de
energie pozitiva par a avea o anumita stabilitate.

2012 pe Terra

Am tot mentionat ca trecerea prin Centura Fotonica duce la o schimbare
radicala a vietii pe Terra.
Ce inseamna insa aceasta, concret? Centurile de siguranta, va rog!

Centura Fotonica atat de imensa, incat trebuie strabatuta timp de 2000 ani,
emite o intensa radiatie electromagnetica, atat in spectrul vizibil, cat si
in cel invizibil, de inalta frecventa (inclusiv raze X).
Fotonii Centurii vor exercita o multipla si socanta influenta asupra
materiei terestre.
In primul rand, se va constata fluorescenta tuturor corpurilor, iar ca
rezultat. nu va mai exista noapte timp de 2000 de ani!!!
Corpurile vor emite o lumina fara temperatura si nu vor avea umbra.
Intregul sistem solar isi va schimba structurile moleculare ale materiei,
iar energia fotonica nu va mai da dureri de cap la NASA, va deveni sursa
majora de energie libera si nepoluanta (gandita de Tesla).
Planeta va suferi o scadere progresiva a densitatii si isi va schimba
„bataia inimii”.

Dupa ce a avut o valoare constanta timp de milenii, „rezonanta Schumann” a
Terrei a inceput sa creasca, din 1980, de la 7,8Hz, apoi sa se accelereze,
ajungand la 12 Hz, nivelul de astazi.
Aceasta inseamna ca, data fiind cresterea frecventei vibratorii a
Pamantului, cele 24 de ore de viata ale unei zile sunt doar 16 ore reale !

Deocamdata este inca bine si acceptabil, desi explica de ce nu mai avem
suficient timp, suntem tot mai grabiti si mai obositi.

Ce se va intampla in momentul intrarii in Centura Fotonica, in 2012 sau in
alt an, este pur si simplu de neinchipuit: intreaga planeta, inclusiv
omenirea, va trece intr-o alta dimensiune !

Inca neclar?
Mai concret: 24 de ore vor fi 0 ore efective, deci timpul terestru nu va mai
exista ! ! !

Iar pentru ca o nenorocire nu vine niciodata singura, in acel „Punct Zero”
se vor inversa si Polii Magnetici ai Pamantului.

Veste buna este, repet, ca Sfarsitul Timpului nu inseamna Sfarsitul Lumii.

Semn ca momentul este relativ aproape, intensitatea plasmei stralucitoare de
la marginea sistemului solar a crescut recent de 10 ori. Prin intermediul
Soarelui, planetele au primit si ele o energie sporita.

2. Centură fotonică? Văleu, nene!

NASA a lansat o avertizare…

NASA lansează nave spaţiale, avertizări de genul acesta doar capetele pătrate. Bineînţeles, autorul elucubraţiei nu oferă niciun link către aşa-zisa avertizare. Fără link oricine poate spune orice. Şi, după cum veţi putea vedea mai jos, nici nu este nevoie să există pentru-a spune.

NASA a lansat o avertizare, cel putin ciudata, anuntand faptul ca in 2012

lumea va fi maturata de o furtuna solara…

O exagerare voită… Maximul solar de anul acesta nu este deloc un fenomen unicat, soarele intensificându-şi activitatea o dată la app. 11 ani. Şi asta de mii şi mii de ani.

– Alexei Dimitrov, un cercetator rus, a constatat ca Luna isi fabrica
atmosfera proprie, una alcatuita din compusi ai sodiului, care acum se
intinde pe o suprafata de 6000 kmp.

După toate probabilităţile, numitul Alexei Dimitritov nu s-a născut încă, numele fiind unul fictiv. Şi, ca şi oricare altă persoană imaginară, poate pretinde orice-i pofteşte inima, fără să aducă vreo dovadă care să-i susţină spusele. Spuse, se pare, reale.

Atmosfera lui Marte creste rapid si se crede ca ar fi dus la defectarea
lui Mars Observer, in 1997.

Informaţie obţinută cel mai probabil prin ventrilotism  ori glosolalie. Atmosfera lui Marte nu creşte rapid, iar în Mars Observer nu s-a defectat datorită ei (ori oricărui alt datorită) în 1997. Şi asta din simplul motiv că Mars Observer s-a prăbuşit în 1993 pe Marte în urma pierderii comunicaţiei dintre navă şi Terra. În 1997, Mars Pathfinder şi-a încheiat cu succes misiunea.

 Atmosfera Terrei este si ea in schimbare, in straturile superioare
formandu-se un nou gaz, care nu exista p! ana acum iar activitatea vulcanica
a crescut de 5 ori din 1875 incoace .

Niciun gaz nou. Ăsta e doar în mintea unora şi poartă numele de ignoranţă.
Atmosfera e în permanentă schimbare.
Nici vorbă de-o creștere apropiată de acest grad a vulcanismului.

Venus sufera o crestere vizibila a intensitatii luminoase.

Venus nu suferă de nimic, doar cei ce-o privesc suferă. Pentru mai multe detalii, vă recomand astronomy.com.

Campul magnetic al lui Jupiter s-a dublat iar intre planeta si unul dintre
sateliti s-a format un tub de radiatie ionizata.

Iarăşi, o informaţie aruncată doar de dragul senzaţionalului, fără niciun link către o instituţie reputabilă care s-o susţină. Tubul de radiaţie este şi el o simplă inepţie.

Academia Nationala de Stiinte din Siberia anunta ca aceste multiple…

Academia respectivă nu anunţă nimic şi asta din pricina faptului că, asemenea savantului rus, nu există. Probabil că cel care-a venit primul cu Centura fotonică este singurul cadrul academic şi singurul absolvent al acestei binecunoscute instituţii. A obţinut, bineînţeles, Magna cum Laude, lucrarea sa de doctorat purtând numele: Centura fotonică. După ce şi-a înmânat diploma, respectivul s-a felicitat.

schimbari din sistemul solar se datoreaza intrarii acestuia in Centura
Fotonica

O masturbare intelectuală. O aberație ornamentată cu termenii științifici. Nu există nicio centură fotonică! Fotonii circulă cu o viteză apropiată de cea a luminii, iar pentru a forma o astfel de ipotetică centură, le-ar trebui o sursă gravitațională extraordinară în jurul căreia să orbiteze. Lucru ce-i posibil, iarăși ipotetic, doar în cazul găurilor negre la limita a ceea ce se numește event horizon. Formarea unei astfel de centuri, în condițiile date este practic imposibilă.

Aceasta energie este
preluata de Soare si apoi raspandita in intreg sistemul solar.

Soarele nu preia decât energia întunecată provenită de la niște minți la fel de întunecate și nimic altceva.

Centura Fotonica este formata din mai multe benzi fotonice care emana din
centrul Galaxiei si sunt asociate cu spiralele Caii Lactee.

Sunt niște legi fizice bine stabilite pe care indolența unora nu le poate anihila. Fotonii nu se pot menține pe orbită la 50.000 de ani lumină distanță față de centrul galaxiei. Daca-i fi fost așa am fi avut centurii din asta ca să ne țină și brăcinarii, din cauza atracție gravitaționale exercitate de propriul nostru corp.

Centura Fotonica incercuieste Constelatia Pleiadelor. …

Desigur… atâta stăruință aprope că m-a convins.
Bate apa-n piuă ca să priceapă că cine se scoală de dimineață cade singur în groapă.

Sistemul nostru solar
trece prin aceasta Centura de doua ori in 25.920 ani, perioada considerata
Anul Galactic (numit de antici Anul Mare), iar trecerea Centurii dureaza
2000 de ani….

Aia de durează atât se intitulează procesiune și reprezintă mișcarea aparentă a stelelor, datorată înclinării Pământului față de eliptică. A fost pusă-n evidență acum vreo 2400 de ani de un grec. N-are nicio legătură cu aberațiile legate de centura aia.

Se crede ca Soarele nostru a intrat deja in Centura, inca din 1998, si se
estimeaza ca Terra va intra in 2012.

Acum nici măcar de fizică nu mai e vorba, ci doar de bunul simț. Cum naiba să intre la 14 ani diferență, din moment ce se rotește în jurul Soarelui la fiecare 365,25 de zile? Dar deh, e vorba de 2012, așa că și logica la o adică se poate plia intereselor.

ntalnirea cu Centura Fotonica pare sa duca la transformarea omului
profetita de Biblie, la o teribila experienta spirituala..

Acum totu-i profețit în Biblie.  După 2012 mă întreb la ce oare or să se mai gândească oamenii ăștia? După cum spunea Einstein, prostia umană e infinită.

Se presupune ca oamenii cu un comportament egoist si, deci, cu vibratii
scazute in aura energetica nu vor supravietui radiatiei de inalta frecventa
existenta in Centura Fotonica..

Deja simt cum îmi vibrează icterul și cum se umflă tărâța-n apentice.

Omul se incadreaza si el, fireste, in organizarea universala. „Animal cu
(oaresce) ratiune”…

Ce văd pe anumite site-uri mă face să mă îndoiesc de ce-i pus între ghilimele.

Exista legi universale chimice, fizice,astronomice si chiar juridice…

Adică aceleași legi ce sunt complet încălcate în aberaţiile de mai sus.
Finalul, cu juridice, e de-a dreptul demențial.

Autorul bazaconiilor de mai sus trece apoi la enumerarea altor inepţii ce frizează până la chelbe ridicolul, vorbindu-ne de oameni fosforescenţi ori florescenţi, evoluţii spirituale şi alte cretinătăţi prin care îşi dovedeşte carenţele logice.

Sperând că aţi priceput ideea, îmi închei aici intervenţia. Dacă aveţi ceva argumente ori întrebări, vă ascult cu stetoscopul.